Dreptate şi pedeapsă

Suferinţa este un mare motiv de descurajare pentru oameni. Întâlnim oameni „buni” care trec prin tragedii uriaşe, dar şi fapte rele care rămân nepedepsite în viaţa aceasta. Cu ceva timp în urmă, a apărut o carte cu titlul De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni? – o nouă încercare (eşuată) de a găsi un răspuns satisfăcător la această problemă veche de milenii. Mulţi alţi scriitori şi gânditori au scris despre lupta lor de a înţelege suferinţa. Se pare totuşi că nici ei n-au găsit răspunsurile potrivite.

Cartea lui Iov explorează şi ea subiectul suferinţei oamenilor „buni” în lumea aceasta. Ea se deosebeşte însă în mod fundamental de alte cărţi pe această temă, deoarece nu ne prezintă perspectiva umană (deşi este prezentă şi aceasta), ci perspectiva divină asupra suferinţei, întrucât este o carte inspirată.

Săptămâna aceasta, vom citi alte cuvântări ale bărbaţilor care au venit să-l consoleze pe Iov. Ce putem învăţa de la ei şi mai ales din greşelile pe care le-au comis în încercarea de a găsi o explicaţie pentru suferinţa umană?

Lui Bildad i s-a părut că „lecţia” lui Elifaz n-a fost îndeajuns de aspră şi reia acuzaţiile cu şi mai multă cruzime. Imaginează-ţi cum ar fi să te duci la cineva care şi-a pierdut copiii şi să-i spui: „Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, i-a dat pe mâna păcatului” (Iov 8:4).

Acuzaţia lui este totuşi nefondată, întrucât, în primul capitol al cărţii (Iov 1:5), se precizează că Iov aducea jertfe pentru fiii lui tocmai din acest motiv: pentru posibilele lor păcate. Observăm că aici harul, ilustrat de Iov în acţiunile lui, este aşezat în opoziţie cu dreptatea retributivă (n. trad.: dreptatea bazată pe principiul că cel vinovat trebuie să primească pedeapsa cuvenită), susţinută de Bildad la începutul cuvântării lui. Iar lucrul cel mai rău este că Bildad pretinde că apără caracterul lui Dumnezeu prin cuvintele lui crude!

1. Ce argument aduce Bildad şi cât de adevărat este ce spune? Dacă am lăsa la o parte contextul imediat şi am analiza numai opiniile exprimate, am putea să-i găsim vreo greşeală? Iov 8:1-22

Poate cineva să găsească vreo eroare în afirmaţiile lui Bildad? „Căci noi suntem de ieri şi nu ştim nimic, zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră” (Iov 8:9). Lucrul acesta este foarte adevărat, foarte biblic (Iacov 4:14). Greşeşte el cu ceva când declară că omul fără Dumnezeu, care îşi pune încrederea în lucrurile pământeşti se sprijină pe „o pânză de păianjen” (Iov 8:14)? Este o învăţătură cât se poate de biblică!

Cea mai mare problemă a lui Bildad este probabil faptul că pune accentul pe un singur aspect al caracterului lui Dumnezeu. El insistă exagerat de mult pe dreptatea Sa. La fel se întâmplă şi astăzi: unii subliniază exclusiv Legea, dreptatea şi ascultarea, iar alţii subliniază exclusiv harul, iertarea şi jertfa înlocuitoare. Ambele poziţii conduc de obicei la formarea unei imagini distorsionate despre Dumnezeu şi despre adevăr.

Este bine să păstrăm echilibrul între Lege şi har atât în teologie, cât şi în comportamentul faţă de alţii. Dacă ar fi însă să înclini balanţa într-o parte sau în alta (aceasta este în general tendinţa noastră), spre ce parte ar fi mai bine s-o înclini şi de ce?

2. Ce adevăr este exprimat în Iov 11:7-9 şi de ce este important să-l reţinem? Vezi şi Isaia 40:12-14.

Frumos este exprimat aici adevărul că tot ce ştim despre Dumnezeu este infim şi că, în ciuda tuturor eforturilor de a-L cunoaşte, reuşim să-L cunoaştem prea puţin! Richard Rorty, un prestigios filosof al secolului trecut, susţinea că nu vom reuşi să cunoaştem niciodată realitatea şi adevărul şi, în consecinţă, nici nu ar trebui să mai facem eforturi în acest sens. Nu putem decât să ne împăcăm cu situaţia, adăuga el. Interesant: două mii şase sute de ani de tradiţie filosofică occidentală culminează cu această declaraţie de resemnare! Dacă toate cercetările pe care le facem nu ne oferă nicio informaţie despre realitatea în care trăim, atunci vom putea, prin cercetare, să-L cunoaştem vreodată pe Creatorul acestei realităţi? Rorty repetă practic ideile din acest pasaj biblic.

Afirmaţiile acestea, deşi profunde, fac parte din cuvântarea lui Ţofar, cel de-al treilea prieten al lui Iov, şi dintr-un argument greşit pe care el îl aduce împotriva lui Iov.

3. În ce privinţă are dreptate Ţofar şi unde greşeşte? Iov 11:1-20

Este greu de înţeles cum e posibil să se ducă cineva la un om îndurerat şi să-i spună: Îţi meriţi soarta! Ba chiar nu suferi pe cât ai merita! Şi mai rău este că Ţofar, la fel ca Elifaz şi Bildad, face afirmaţiile acestea în încercarea de a apăra bunătatea şi caracterul lui Dumnezeu!

Doar simpla cunoaştere a adevărurilor despre caracterul lui Dumnezeu nu ne determină în mod automat şi să reflectăm caracterul Său. De ce avem nevoie pentru a-l reflecta?

Cei trei prieteni ai lui Iov ştiau câte ceva despre Dumnezeu şi s-au ridicat cu mult zel în apărarea Sa. Şi, după cum am observat, cuvintele lor deşi spuse cui şi când nu trebuia, conţin unele adevăruri importante.

Argumentele lor gravitează în jurul ideii că Domnul este un Dumnezeu al dreptăţii, că păcatul atrage pedeapsa divină şi că faptele bune atrag binecuvântări speciale. Nu ştim cu exactitate în ce perioadă a istoriei au trăit ei, dar, dacă acceptăm că Moise a scris cartea lui Iov pe când se afla în Madian, înseamnă că ei au trăit în perioada premergătoare exodului.

4. Nu ştim cât ştiau Elifaz, Bildad şi Ţofar despre potop, dar, dacă ar fi cunoscut istoria potopului, şi-ar fi schimbat cu ceva ideile teologice? Geneza 6:5-8

Potopul este un exemplu clar de „plată” pentru păcat. Dumnezeu i-a pedepsit în mod direct pe cei care se cuvenea să fie pedepsiţi. Totuşi, chiar şi în această situaţie, El a dat dovadă de har, după cum vedem în Geneza 6:8. Ellen G. White notează că „fiecare lovitură dată în arcă era o predică pentru oameni” – The Spirit of Prophecy, vol. 1, p. 70. Istoria potopului ilustrează, într-o oarecare măsură, afirmaţiile făcute de prietenii lui Iov.

5. Ce alte exemple de pedeapsă pentru păcat găsim în Geneza 13:13; 18:20-32; 19:24-25?

Nu ştim dacă Elifaz, Bildad şi Ţofar aveau cunoştinţă de aceste incidente, însă ele ne arată că Dumnezeu pedepseşte răul în mod direct. El nu i-a lăsat pe păcătoşi în păcatul lor, nu a aşteptat ca păcatul lor să-i distrugă. La fel ca la potop, Dumnezeu a fost agentul direct care a aplicat pedeapsa. El a îndeplinit aici rol de judecător şi de anihilator al răutăţii şi al răului.

Noi trebuie să insistăm mai mult pe dragostea lui Dumnezeu; pe harul şi iertarea pe care ni le oferă. Dar de ce nu trebuie să uităm totuşi dreptatea Sa? Gândeşte-te cât de multe fapte rele au rămas nepedepsite. Ce ne spune aceasta despre necesitatea ca Dumnezeu să intervină pentru a face dreptate?

Cărţile Bibliei scrise ulterior cărţii lui Iov consemnează numeroase situaţii în care oamenii au primit în mod direct pedeapsa divină pentru faptele lor rele sau binecuvântarea pentru credincioşia lor.

6. Ce făgăduinţă frumoasă le este făcută celor ascultători? Deuteronomul 6:24,25

Vechiul Testament este plin de făgăduinţe despre binecuvântările şi prosperitatea de care avea să se bucure poporul lui Dumnezeu dacă avea să asculte de El. Şi acestea le dau dreptate prietenilor lui Iov care susţineau că oamenii care ascultă de Dumnezeu şi de poruncile Lui şi care duc o viaţă evlavioasă şi cinstită sunt binecuvântaţi.

Dar Vechiul Testament este plin şi de avertizări cu privire la pedeapsa divină directă care avea să cadă asupra celor neascultători. În cea mai mare parte a Vechiului Testament, dar în mod special în partea de după legământul încheiat cu Israel la Sinai, Dumnezeu le spune israeliţilor ce li se va întâmpla dacă nu vor asculta: „Dar, dacă nu veţi asculta de glasul Domnului şi vă veţi împotrivi cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră cum a fost împotriva părinţilor voştri” (1 Samuel 12:15).

7. Citeşte Numeri 16:1-33. Ce învăţăm din acest incident despre realitatea pedepsei pentru păcat?

După modul în care au fost distruşi rebelii aici, incidentul acesta nu poate fi încadrat în categoria „consecinţelor aduse de păcat”. Este un caz clar de pedeapsă directă pentru păcat şi răzvrătire. Este un exemplu de manifestare supranaturală a puterii lui Dumnezeu; chiar legile naturii par a suferi modificări: „Dar, dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor pogorî de vii în Locuinţa morţilor, atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul” (Numeri 16:30).

Verbul „va face” din acest text provine din aceeaşi rădăcină ca verbul „a făcut” din Geneza 1:1. Domnul a vrut ca toţi să ştie că El însuşi i-a pedepsit pe rebeli pe loc şi în mod direct.

Cel mai elocvent exemplu de împlinire a dreptăţii este pedeapsa cu moartea aplicată celor răi la sfârşitul timpului, pedeapsă numită în Biblie „moartea a doua” (Apocalipsa 20:14). Moartea aceasta nu trebuie confundată cu moartea de care au parte toţi descendenţii lui Adam. Ea este moartea de care cei neprihăniţi vor fi cruţaţi datorită lui Isus Hristos, al doilea Adam (1 Corinteni 15:26). Asemenea altor pedepse divine menţionate în Vechiul Testament, ea este pedeapsa care va fi aplicată de Dumnezeu în mod direct păcătoşilor care nu se vor fi pocăit şi care nu vor fi primit mântuirea prin Isus.

8. Ce spune Cuvântul Domnului despre soarta celor răi? 2 Petru 3:5-7

„Din cer, de la Dumnezeu, se coboară foc. Pământul este distrus. Armele ascunse în adâncurile lui sunt scoase la iveală. Flăcări izbucnesc din fiecare crater format. Chiar şi stâncile ard. A venit ziua care arde ca un cuptor. Elementele naturii se topesc de o căldură atât de mare şi pământul cu tot ce este pe el arde (Maleahi 4:1; 2 Petru 3:10). Suprafaţa pământului pare o masă topită – un uriaş lac de foc în clocot. Este timpul judecăţii şi al distrugerii păcătoşilor – «este o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire şi răzbunare pentru Sion» (Isaia 34:8).” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 551-552

Deşi păcatul îşi atrage singur anumite consecinţe, există totuşi momente când Dumnezeu pedepseşte în mod direct păcatul şi păcătoşii, aşa cum spuneau prietenii lui Iov. Este adevărat că toată suferinţa din lumea noastră este generată de păcat. Dar nu toată suferinţa este pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcat. Nici în cazul lui Iov şi nici în majoritatea cazurilor ea nu este o pedeapsă divină. Noi suntem implicaţi în marea luptă şi avem un duşman pornit să ne facă rău. Vestea bună este că avem asigurarea prezenţei permanente a lui Dumnezeu alături de noi. Indiferent de cauza încercărilor noastre şi de consecinţele lor prezente, avem asigurarea iubirii Sale, o iubire atât de mare, încât Domnul Isus a fost dispus să-Şi dea viaţa pentru noi, garantând astfel sfârşitul oricărei suferinţe.

Putem fi siguri că suferinţa cuiva este o pedeapsă directă de la Dumnezeu? Dacă nu, care este atitudinea cea mai potrivită faţă de persoana suferindă? Dar faţă de suferinţa noastră?

Prietenii lui Iov n-au ştiut ce se petrecea în spatele cortinei, dar noi ştim. Şi, dacă ne punem în situaţia lor, putem descoperi lesne care a fost greşeala lor: şi-au arogat dreptul de a-l judeca pe Iov. „Este foarte firesc pentru oameni să creadă că dezastrele naturale ar fi un indicator clar al crimelor mari şi al păcatelor enorme, însă ei greşesc de multe ori când măsoară astfel caracterul. Noi nu trăim în timpul judecăţii retributive. Binele şi răul sunt amestecate, iar calamităţile se abat asupra tuturor. Uneori, oamenii trec într-adevăr graniţa grijii protectoare a lui Dumnezeu şi atunci Satana îşi exercită puterea asupra lor, iar Dumnezeu nu intervine. Iov a fost greu lovit, iar prietenii lui au încercat să-l determine să admită că suferinţa sa era urmarea păcatului şi să se simtă condamnat. Ei i-au înfăţişat cazul ca pe al unui mare păcătos, dar Domnul i-a mustrat pentru că l-au judecat pe robul Său credincios.” – Comentariile lui Ellen G. White, CBAZŞ, vol. 3, p. 1140

În unele situaţii, cauza suferinţei pare mai uşor de determinat. Un fumător se îmbolnăveşte de cancer de plămâni. E greu să identifici cauza? Dar cum rămâne cu cei care fumează toată viaţa şi nu se îmbolnăvesc? Îi pedepseşte Dumnezeu numai pe unii? La fel ca prietenii lui Iov, nici noi nu putem stabili cu certitudine cauza suferinţei. Şi apoi, contează dacă o putem stabili sau nu? Ce contează este cum reacţionăm la suferinţa din jur. Aici au greşit cei trei prieteni ai lui Iov.

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Iov 39 – Psalmii 3
1. De ce s-a mâniat Dumnezeu pe cei trei prieteni ai lui Iov?
2. Cine l-a(u) vizitat pe Iov după vindecarea lui?
3. Cine sunt ca pleava spulberată de vânt?
4. Ce sunt sfătuiţi să facă împăraţii şi judecătorii pământului?

Calea către Hristos, capitolul 11 (Ascultă de aici)
5. Ce trebuie să avem când venim să cerem mila şi binecuvântarea lui Dumnezeu?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!