Dumnezeul harului si al judecatii

Gândul central: În Biblie, judecata lui Dumnezeu apare la fel de frec­vent ca tema mântuirii. De fapt, aceste două învăţături sunt strâns le­gate una de cealaltă.

Un soldat se afla în faţa unui bătrân care urma să fie executat. Vina acestui bătrân nu era alta decât că aparţinea unei rase şi unei religiei „ne­ potrivite”. Când soldatul a ridicat arma, victima a spus: „Ştii tu că există în cer un Dumnezeu care vede toate acestea şi care într-o zi te va judeca pentru faptele tale? „. Soldatul l-a împuscat, si bătrânul a murit pe loc.

Întâmplarea aceasta ilustrează foarte bine societatea noastră seculară. Nu ne referim la guvernul secular (guvernul care nu promovează o religie în detrimentul alteia), ci la societatea seculară, la societatea în care nu există un standard mai înalt decât regulile stabilite de ea însăşi. Este o so­cietate care nu crede în existenţa unei autorităţi mai înalte, în existenţa lui Dumnezeu şi a unui standard moral mai înalt decât tot ce e omenesc. Este o societate în care omul e judecat doar de semenii lui sau de conştiinţa lui (sau de ceea ce a mai rămas din conştiinţa lui).

Insă bătrânul avea dreptate: potrivit Bibliei, există un Dumnezeu în cer care cunoaşte toate lucrurile şi care va aduce totul la judecată.

Să studiem acest aspect esential al caracterului lui Dumnezeu si să observăm că Dumnezeu Îşi manifestă harul Său uimitor chiar şi la judecată.

Tema judecăţii divine se regăseşte pretutindeni în Biblie. Contrar con­vingerilor multora, judecata nu este în dezacord cu mântuirea sau cu Evan­ghelia. Adevărul este că ambele teme merg mână în mână în Scriptură, începând de la Geneza şi până la Apocalipsa.

Şi lucrul acesta nu e de mirare. Judecata şi mântuirea oglindesc două aspecte gemene ale caracterului lui Dumnezeu: dreptatea Sa şi harul Său. Prin urmare, nu ar trebui să aşezăm tema judecăţii în opoziţie cu tema mântuirii, după cum nu ar trebui să aşezăm în opoziţie nici dreptatea lui Dumnezeu cu harul Său. Altminteri, riscăm să le diminuăm frumuseţea şi complementaritatea. Scriptura le susţine pe amândouă şi, de aceea, tre­buie să le înţelegem pe amândouă.

Un alt lucru interesant, care merită să fie menţionat în acest context, este faptul că, în ansamblu, Noul Testament vorbeşte mai mult despre judecată decât Vechiul Testament.

1. Despre ce ne vorbesc versete le următoare? Cine sunt cei judecaţi? Ce se întâmplă în cadrul judecăţii? Ce aflăm despre natura şi realitatea judecăţii divine?

Ecl.12:13.14 _
1 Cor. 3:13 _
2 Cor. 5:10 _
Evr.10:30 _
Mat, 16:27 _
Apoc.20:12 _
Apoc.22:12 _
Mat, 12:36.37 _
1 Petru 4:17 _
Apoc. 14:6,7 _

Acestea sunt numai câteva texte care vorbesc despre judecată. Multe dintre cele mai explicite texte despre judecată apar în Noul Testament. Fap­tul acesta contrazice ideea că judecata ar veni în dezacord cu conceptul de har, o altă învăţătură clară a Noului Testament. În consecinţă, indiferent de sensul pe care îl oferim acestor două concepte, judecata şi harul trebuie să fie considerate două adevăruri divine care se completează unul pe celălalt. A le aşeza în opoziţie înseamnă a ştirbi frumuseţea Evangheliei.

Înainte de apariţia păcatului, nu era nevoie de har, pentru că nu exista nimic de iertat, de şters şi de ispăşit. Tot la fel, înainte de apariţia pă­catului, nu era nimic de judecat, de condamnat şi de pedepsit. Atât ha­rul, cât şi judecata apar, cel puţin în lumea noastră, numai ca urmare a păcatului omenirii.

2. Cum sunt descoperite temele judecăţii şi harului În relatarea despre căderea În păcat? Geneza 3

Satana a reuşit să aducă păcatul în lume denaturând totul. Însă Dumnezeu a intervenit imediat, punând întrebarea: „Unde eşti?” Nu tre­buie să vedem în întrebarea aceasta o condamnare – ea este o invitaţie adresată primilor oameni de a veni la Acela care i-a creat şi i-a iubit, o che­mare de a-I părăsi pe cel care i-a amăgit şi de a se întoarce la Creatorul.

Să observăm ce se petrece cu această ocazie. Primul lucru pe care îl face Domnul după căderea oamenilor în păcat este acela de a le adresa o serie de întrebări (vezi Gen. 3:9,11,13). Apoi, rosteste judecata împotriva şarpelui. Însă, chiar în sentinţa rostită împotriva şarpelui, se află prima făgăduinţă a Evangheliei (vers. 16). Aici, Domnul le adresează oamenilor primul mesaj despre har, despre răscumpărare, despre mântuire. Abia apoi, numai după ce rosteşte făgăduinţa Evangheliei, sunt pronunţate sentinţele împotriva femeii şi a bărbatului. Deşi ei au păcătuit, primele cuvinte rostite de Dumnezeu sunt cuvinte de speranţă şi de har, iar harul reprezintă funda­ lul pe care urmează să se desfăşoare judecata. Aşadar, înainte de judecată, este oferită făgăduinţa harului pentru toţi cei care vor să îl accepte.

Pentru Satana este deja prea târziu – nimicirea lui este sigură. Totusi Dumnezeu Îşi face cunoscut harul chiar când este rostită sentinţa în drep­tul bărbatului si al femeii.

În concluzie, relaţia dintre judecată şi harul lui Dumnezeu apare încă de la începutul istoriei omenirii căzute în păcat. Dumnezeu trebuie să judece şi să condamne păcatul, dar făgăduinţa harului este mereu prezentă şi harul este mereu la dispoziţia celor care vor să aibă parte de el.

Îti adresează cumva Dumnezeu si tie întrebarea: „Unde esti?” Ai făcut vreun lucru care te determină să te ascunzi de El? De ce este cunoasterea ha­rului Său primul pas spre ascultarea de chemarea Sa de a ne apropia de El şi de a-l părăsi pe înşelător?

Criticii Bibliei fac mare caz de faptul că şi alte civilizaţii antice deţin versiunile lor despre potop. Ei susţin că raportul biblic nu este unic, origi­nal si nici măcar adevărat, ci doar o copie după un mit sau după o legendă mai veche. Însă aceia care cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, consideră că aceste versiuni sunt o confirmare a faptului că potopul a fost un eveniment real. Geneza ne oferă o relatare inspirată a acestui eve­niment. Relatarea biblică este radical diferită de celelalte versiuni. De exemplu, într-una dintre ele se spune că potopul a fost pedeapsa trimisă de zei din cauză că într-o noapte oamenii au dat un ospăţ, au fost prea gălăgioşi şi le-au tulburat somnul.

3. Potrivit Bibliei, ce motiva stat la baza pedepsirii planetei prin potop? Gen. 6:5

Ideea că oamenii erau atât de răi, încât meritau să moară şi să fie distruşi, nu ar trebui să fie atât de dificil de înţeles pentru noi, cei care trăim într-o lume în care răul devine tot mai grav de la o zi la alta. Concepţia creştină despre păcătoşenia omului, deşi este adeseori ridiculizată, este confirmată constant. Faptul că suntem capabili de fapte bune nu ne face neapărat buni. În fond, gangsterul american Al Capone iubea copiii, dădea dovadă de generozitate faţă de cei greşiţi şi se purta frumos cu prietenii lui. Dar putem spune despre el că a fost un om bun?

4. Ce aspecte din relatarea despre potop ne vorbesc despre harul lui Dum­ nezeu? Gen. 6:14-22 (Vezi şi 2 Petru 2:5.)

Prin construirea corabiei, Noe le-a dat oamenilor avertizarea că avea să vină o judecată. De asemenea, se subînţelege că a existat o perioadă de har în care oamenii au avut şansa de a se întoarce de la căile lor rele şi de a accepta mântuirea oferită de Dumnezeu. Ellen White afirmă: „Dacă an­tediluvienii ar fi dat crezare avertizării şi s-ar fi pocăit de faptele lor rele, atunci Dumnezeu S-ar fi întors din mânia Sa.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 97) Pentru toţi cei dornici să asculte avertizarea, corabia era un loc sigur în care se puteau adăposti de distrugerea iminentă. Nu exista îndoială că judecata avea să vină. Dar harul era pus la dispoziţia tuturor celor care ar fi vrut să-I accepte înainte de a fi prea târziu şi înainte ca uşa milei să fie închisă.

De câte ori ţi-a descoperit Dumnezeu harul Său până acum? Probabil că de nenumărate ori. Cum îţi poţi forma deprinderea de a primi harul Său şi de a-i permite să te modeleze după chipul lui Hristos?

5. Citeşte Ioan 3:17-21. Ce ne spun aceste versete despre judecată? Dar despre har? Ce descoperim aici despre relaţia dintre har şi judecată?
Cuvântul tradus cu „să judece”, în versetul 17, este redat în alte ver­siuni prin „să condamne”. Contextul justifică utilizarea acestui sens, în­trucât Dumnezeu a arătat clar în numeroase alte locuri că lumea avea să fie judecată si condamnată.

În acest pasaj apar două teme strâns legate una de cealaltă: harul şi judecata. Păcatul, întunericul şi răul au făcut necesar ca Dumnezeul dreptăţii să judece şi să condamne aceste lucruri. Totodată, harul Său le oferă celor vinovaţi o cale de scăpare, pe care o pot afla prin credinţa în Isus Hristos.

Textul ne transmite următorul mesaj simplu: cel care crede în Isus nu este condamnat. Cel care crede este acoperit cu neprihănirea lui Hristos şi scapă de condamnare şi acum, şi la judecată.

6. Potrivit acestui pasaj, care este raţiunea condamnării?

Statutul implicit al fiecărui om este acela de condamnat, fiindcă toţi au păcătuit şi merită moartea pe care o aduce păcatul. Pasajul acesta contra­zice ideea că, în mod automat, după ce Domnul S-a jertfit pe cruce, toţi oamenii au fost făcuţi neprihăniţi: De fapt, după acest moment, mântu­irea a fost pusă la dispoziţia întregii omeniri condamnate, prin moartea ispăşitoare a lui Isus Hristos, care a asigurat ispăşirea pentru fiecare fiinţă omenească. Toţi oamenii sunt condamnaţi, dar toţi cei care acceptă acest act prin harul lui Hristos sunt iertaţi, sunt făcuţi neprihăniţi şi sunt răscumpăraţi prin Isus. Condamnarea scrisă în dreptul numelui lor este anulată prin meritele lui Isus, iar ei stau înaintea lui Dumnezeu îmbrăcaţi În neprihănirea Sa desăvârşită.

De altfel, ce sens ar avea harul dacă nu ar exista ameninţarea con­damnării? La fel ca ideea de condamnare, ideea de har implică existenţa unei judecăţi. Dacă nu ar exista judecată (şi condamnare), nu am simţi nevoia după har. Conceptul de har, în sine, presupune existenţa concep­tului de condamnare. De aceea este imperios necesar să înţelegem relaţia dintre har şi judecată.

7. Ce spune Scriptura cu privire la lucrurile care vor fi descoperite la judecată? Mat. 10:26

Nu trebuie neapărat să fii creştin ca să îţi dai seama că ceva nu este în ordine cu omenirea. Cine nu vede cât de mult am tulburat, ba chiar am distrus ordinea firească a lucrurilor? „Am ţipat când m-am născut şi fie­care zi îmi arată că am avut dreptate”, scria un poet. Cine nu-şi dă seama de acest lucru? Cine nu a aflat din propria experienţă cât de lacomi, de egoişti şi de vicleni pot fi oamenii? Şi cine nu a fost el însuşi lacom, egoist şi rău?

Şi, dacă Dumnezeu este drept, cine dintre noi mai poate sta înaintea Sa? Dacă Domnul cunoaşte chiar şi secretele noastre, faptele noastre as­cunse (Ecl. 12:14) şi, cu atât mai mult, faptele făcute în public, atunci ce şansă are chiar şi cel mai evlavios dintre noi în ziua judecăţii, când toate aceste lucruri vor fi date în vileag?

Din fericire însă, Dumnezeul nostru este şi un Dumnezeu al harului. Planul de Mântuire a fost conceput pentru ca fiecare om să poată fi scutit de condamnarea pe care o cere dreptatea lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi harul, am fi nimiciţi cu toţii de dreptatea lui Dumnezeu. Harul este unica noastră speranţă de a ne înfăţişa înaintea unui Dumnezeu drept.

8. Care este solia primului Înger din Apocalipsa 14:6.7? Ce descoperim aici despre relaţia dintre dreptatea şi harul lui Dumnezeu? Care sunt asemănările dintre aceste versete şi Geneza 3. În acest sens?
Îngerul proclamă „Evanghelia veşnică” înainte de a da avertizarea că „a venit ceasul judecăţii”. Aceasta este ordinea normală a lucrurilor, alt­minteri, judecata ar aşeza întreaga omenire sub condamnare. Nimeni nu ar scăpa pentru că toţi au păcătuit, toţi au călcat Legea lui Dumnezeu. Aici este proclamat harul lui Dumnezeu împreună cu ultimul mesaj de aver­tizare pentru omenire. Dacă nu ar fi harul, omenirea nu ar primi decât mesajul că Dumnezeu ne va distruge pe toţi şi că nu avem nicio speranţă de scăpare! Din fericire însă, mesajul are la bază „Evanghelia veşnică”.

Ce rol îndeplineşti tu în răspândirea în toată lumea a acestui mesaj de­ spre judecată şi despre har? Ce altceva mai poţi face pentru a contribui la răspândirea lui?

Cum lucrează împreună harul şi judecata? Iată cum descrie Ellen White relatia dintre ele:
„In timp ce Isus mijloceşte pentru supuşii harului Său, Satana îi acuză înaintea lui Dumnezeu ca fiind călcători ai Legii. Marele amăgitor a căutat să-i aducă la necredinţă, să-i facă să piardă încrederea în Dumnezeu, să-i despartă de dragostea Sa şi să-i facă să calce Legea. Acum, el arată către raportul vieţii lor, la defectele lor de caracter, la lipsa lor de asemănare cu Hristos, lucru care L-a dezonorat pe Răscumpărătorul lor, la toate păcatele pe care el i-a ispitit să le săvârşească şi, din cauza aceasta, el îi pretinde ca supuşi ai lui.

Isus nu le scuză păcatele, dar arată către pocăinta lor, către credinta lor si, cerând iertare în favoarea lor, Îsi înaltă mâinile străpunse înaintea Tatalui şi a îngerilor sfinţi, spunând: ‘Îi cunosc pe nume, i-am săpat pe palmele Mele.” – Tragedia veacurilor, pag. 484

Întrebări pentru discuţie

– Ce rol îndeplineşte harul la judecată? Cum îi numeşte Ellen White pe copiii credincioşi ai lui Dumnezeu şi de ce este lucrul acesta impor­tant? Ai convingerea că te afli în categoria de oameni descrisă aici?

– Imaginează-ţi că te afli înaintea lui Dumnezeu şi că sunt expuse toate faptele tale, bune sau rele. Cum te simţi? Ai putea să stai înaintea Sa pe baza faptelor bune făcute din cele mai sincere si mai curate motive? Sunt suficiente pentru a te recomanda înaintea Sa? Înţelegi nevoia ta după har?

– În ce capcană spirituală putem cădea crezând că faptele noastre nu contează, întrucât suntem mântuiţi prin har? Cum o putem evita?

– Oamenii fac uneori referire la „harul ieftin.” Dar nu există har ief­ tin. Harul nu este ieftin, ci gratuit! Ieftină este convingerea unora că pot revendica harul şi pot face din el o scuză pentru păcat. Ce astfel de concepţii greşite întâlnim în lumea creştină sau chiar în biserica noastră?

Rezumat: Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptăţii, iar dreptatea cere să se facă o judecată. Domnul nostru este şi un Dumnezeu al harului. Este esenţial ca noi, adventiştii de ziua a şaptea, care proclamăm cele trei solii îngereşti, să înţelegem aceste adevăruri şi ceea ce ne descoperă ele despre Dumnezeul nostru.