La inceput

Gândul central: Doctrina creaţiunii. a creării lumii În sase zile literale, este fundamentală pentru credinţa noastră.
Cu greu am putea găsi două concepţii asupra originii vieţii mai dife­rite decât modelul biblic al creatiunii si modelul ateist al evolutiei. Primul model vorbeşte despre o lume care a fost planificată, gândită, calculată, fără ca vreun element să fie lăsat la voia întâmplării. Prin contrast, în modelul evoluţionist, totul este la voia întâmplării. În al doilea rând, în relatarea biblică, totul a fost creat cu un scop. Dumnezeu a avut un scop final, a avut ceea ce grecii numesc telos, un obiectiv pentru ceea ce a creat.

Prin contrast, evoluţionismul porneşte de la premisa că nu există un scop final şi nici vreo ţintă care să motiveze ceea ce s-a creat. Mutaţia aleatorie şi selecţia naturală (rezultatele întâmplării) acţionează împreună orbeşte, păstrând ceea ce funCţionează şi înlăturând ceea ce nu funcţionează. Apoi, relatarea biblică susţine că oamenii au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. Evoluţionismul susţine că ei sunt făcuţi după chipul unui animal din ordi­nul primatelor care l-a precedat pe homo sapiens.

Săptămâna aceasta, vom studia doctrina biblică a creaţiunii şi vom ob­ serva de ce este ea fundamentală pentru toate adevărurile biblice care derivă din ea. Dacă înţelegem greşit această doctrină, atunci vom înţelege greşit toate celelalte lucruri. Iată cât de importantă este această doctrină pentru ceea ce credem ca adventişti de ziua a şaptea!

1. Ce afirmaţie se face În Gen. 1:1? Pe baza ei, concepţia biblică şi teoria evo­luţionistă darwinistă se exclud una pe cealaltă În mod automat. De ce?

Geneza Îl înfăţişează pe Dumnezeu acţionând în calitate de Creator. Nu ne este oferită nicio explicaţie şi nicio prezentare a lui Dumnezeu. Niciunul dintre scriitorii Bibliei nu a considerat că Dumnezeu ar avea ne­voie de prezentare. Psalmistul spune în Ps. 14:1: „Nebunul zice în inima lui: «Nu este Dumnezeu!»”

Specialiştii au observat că atât actul creaţiei în sine, cât şi prezentarea lui în Biblie sunt caracterizate de o măiestrie artistică uimitoare. Geneza 1:2 prezintă aspectele preliminare pe care sunt organizate capodoperele lui Dumnezeu: „Pământul era fără formă si gol” (NTR). În primele trei zile, El dă formă lucrurilor lipsite de formă. În următoarele trei zile, El umple sau completează ceea ce era gol-lumina care a fost creată în prima zi este completată în ziua a patra cu soarele şi luna, marii luminători, şi cu stelele (Gen. 1:16); aerul şi apa, create în ziua a doua, sunt umplute cu păsări şi cu animale acvatice în ziua a cincea (Gen. 1:6-8,20-23). Uscatul, care a fost despărţit de ape şi apoi umplut cu vegetaţie în ziua a treia (Gen. 1:9-13), a fost completat cu animalele terestre si cu oamenii în ziua a sasea. În final, toate lucrurile sunt declarate a fi „foarte bune” apoi, în ziua a şaptea, sunt sărbătorite regeşte de către Dumnezeu Însuşi (Gen. 2:1-3).

Nu există niciun indiciu că lucrurile ar fi apărut la întâmplare. Dimpotrivă, Geneza susţine exact contrariul: totul a fost bine plănuit şi realizat cu meticulozitate.

2. Despre cine ni se spune că au crezut relatarea biblică a creării lumii?
Mat. 19:4 _
Ex.20:8-11 _
1 Tim. 2:13 _
15.40:26 _

Tot ce este scris în Biblie mărturiseşte că Domnul a creat lumea, prin cu­ vântul Său, exact aşa cum este descris în Geneza 1 şi 2. Scriptura nu lasă loc de îndoială în această privinţă. Putem alege creaţionismul sau evoluţionismul, dar, dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaştem că nu le putem accepta pe amândouă. Textele nu ne pun la dispoziţie această opţiune.

Săptămâna creaţiunii este extraordinar de spectaculoasă. Creatorul rosteste un cuvânt si aduce la existentă sisteme vii si forme de viată care îi uimesc şi astăzi pe oamenii de ştiinţă.

3. Prin ce cuvinte exprimă Dumnezeu bucuria pe care a produs-o crearea Pământului? Iov 38:4-7

Ne putem face o idee despre bucuria pe care a simţit-o Creatorul în acea primă săptămână dacă citim Gen. 1:2: Cercetătorii Bibliei au ajuns să aprecieze într-o mai mare măsură măiestria artistică a Pentateucului. În acest verset, când scrie că „La început” Duhul lui Dumnezeu „Se mişca” pe deasupra apelor, Moise alege în mod intenţionat un cuvânt pe care îl va folosi numai de două ori: în Gen. 1 şi în cuvântarea sa de rămas-bun adresată poporului Israel în Deut. 32. Acest cuvânt, redat de Cornilescu prin „se mişca”, mai poate fi tradus prin „a plana”, „a pluti” sau „a zbura”.

4. Cum descrie Moise grija deosebită a lui Dumnezeu faţă de poporul Său În Deut. 32:10,111 (Vezi şi Mat. 23:37.)

Gândeşte-te cu câtă grijă îşi pregătesc păsările cuibul pentru pui, cum planează deasupra lor, cum îi hrănesc şi cum îi învaţă să zboare. Moise, care a avut grijă de oi patruzeci de ani, probabil că a observat adesea acest fenomen şi probabil că gândului s-a îndreptat atunci spre grija şi duioşia lui Dumnezeu. Prin inspiraţie, el a văzut în grija păsărilor faţă de puii lor modul în care S-a manifestat Duhul Sfânt când era construit „cuibul” nostru pământesc.

În relatarea creării lumii, totul descoperă un Dumnezeu care iubeşte fiinţele pe care le-a creat, le poartă de grijă şi le-a creat cu un scop şi cu multă atenţie. Nu există nimic impersonal în lucrarea Sa, totul este îmbibat cu emoţie şi are un scop precis. Dragostea exista deja la începu­tul săptămânii creaţiunii. Cât de mult contrastează creaţionismul cu evoluţionismul, care susţine că dragostea a apărut abia după miliarde de ani de manifestări violente şi de egoism! Dragostea a motivat crearea lu­mii şi a omului şi va fi prezentă şi atunci când această versiune devastată de păcat a lucrării mâinilor lui Dumnezeu va fi re-creată.

Meditează la lucrurile minunate din natură. Cum anume îţi spun ele de­ spre dragostea uimitoare a lui Dumnezeu?

15. Ce lucruri ale lui Dumnezeu sunt mentionate În Psalmii 19 şi 92?

Psalmul 19 – Succesiunea ideilor este rapidă. Mai întâi, David descrie slava boltei cereşti, inclusiv a soarelui strălucitor. El compară soarele cu un mire care merge la nunta lui şi cu un sportiv care se antrenează alergând (vers. 5). După aceea, el asociază splendoarea soarelui cu desăvârşirea Le­gii lui Dumnezeu şi cu puterea preceptelor ei. Conţinutul Legii este astfel asociat cu măreţia acţiunilor creatoare ale lui Dumnezeu (vers. 7-11).

Psalmul 92 – Această „Cântare pentru ziua Sabatului” începe cu ati­tudinea de laudă izvorâtă dintr-o inimă plină de recunoştinţă. Dacă vom număra de câte ori apar în Psalmi (sau în orice carte a Bibliei) expresiile „lucrarea mâinilor Tale” şi „lucrările Tale”, vom descoperi cu uimire că Biblia conţine numeroase aprecieri pentru lumea creată. Cu cât desco­perim mai multe despre lucrurile create de Dumnezeu – fie că e vorba de un detaliu zărit prin microscop, de o stea ori de o planetă îndepărtată văzută prin telescop sau de o vieţuitoare care înoată, zboară sau umblă pe uscat – cu atât vedem mai clar forţa activităţii creatoare a lui Dumnezeu. Oa­menii de ştiinţă descoperă tot mai multe lucruri nu numai despre plante şi animale, ci şi despre modul în care sistemele vii interacţionează unul cu celălalt în structura complexă a vieţii. Cu cât descoperim mai mult, cu atât mai uluitor ni se pare totul!

Nu încape nicio îndoială că lumea creată descoperă dragostea şi puterea Creatorului. Totuşi lumea noastră a fost devastată de păcat, de rănile şi de dezordinea produse de marea luptă. Putem vedea rezultatele lor oribile pretutindeni în jurul nostru: boala, moartea, dezastrele naturale etc. Nicio bucată de pământ şi niciun om nu au rămas neatinşi de ele. Dar, chiar în mijlocul acestei devastări a lumii noastre, putem vedea dragostea şi puterea Creatorului. Secretul este să nu ne concentrăm asupra lucruri­lor rele, ci asupra celor bune. Să presupunem, de exemplu, că vedem un cireş lovit de un parazit care îi distruge toate fructele. Parazitul însă, oricât de dăunător ar fi, nu reuşeşte să distrugă dragostea şi bunătatea pe care o descoperă pomul prin el însuşi, o dragoste şi o bunătate care arată spre caracterul Creatorului.

6. Ce legătură face Ioan între creaţiune si cruce? De ce sunt inseparabile aceste două învăţături? Ioan 1:1-13

În Biblie apare de nenumărate ori această relaţie clară dintre calitatea de Creator a lui Dumnezeu şi calitatea Sa de Mântuitor, relaţie care ne oferă o dovadă mai mult decât suficientă că evoluţionismul nu poate fi împăcat cu Biblia şi, cu atât mai puţin, cu învăţătura despre jertfa de pe cruce. Dacă nu ar fi aşa, ar însemna că El S-ar fi întrupat într-o maimuţă creată prin ciclul defectuos şi violent al selecţiei naturale, cu scopul de a desfiinţa moartea, „vrăjmaşul cel din urmă” (1 Cor. 15:26). Dar atunci mai este moartea un „vrăjmaş”, dacă ea este unul dintre mijloacele alese de Dumnezeu pentru crearea oamenilor, asa cum sustine modelul evoluţionist? În acest caz, ar însemna că El a sacrificat numeroşi homo erectus, homo heidelbergensis şi homo neanderthalensis pentru ca, în final, să obţină o fiinţă omenească după chipul Său (homo sapiens)! Aceasta ar însemna că Isus a venit să salveze lumea tocmai din procesul pe care El Însuşi, în calitate de Creator, l-a folosit pentru a o crea. Ideea aceasta este cu totul ridicolă!

7. Cum ne ajută Romani 5:12 să înţelegem cât de importantă este interpre­ tarea textuală a relatării creaţiunii din Geneza pentru întregul Plan de Mântuire?

Cum este explicată căderea în păcat (care este în mod clar o învăţătură biblică) de către aceia care încearcă să îmbine evoluţionismul cu Biblia? Se foloseşte Dumnezeu de metode precum violenţa, egoismul şi supremaţia celor puternici faţă de cei slabi pentru a crea o fiinţă curată din punct de vedere moral şi altruistă, care apoi decade într-o stare caracterizată de violenţă, de egoism şi de supremaţia celor puternici faţă de cei slabi – o stare din care trebuie să fie răscumpărată ca să scape de pedeapsa finală?

Concepţia aceasta este infirmată de însăşi absurditatea ei. Unica explicaţie a crucii, a necesităţii ca Mântuitorul să salveze lumea căzută în păcat, presupune ca fiinţele umane să fi „căzut”, iar căderea implică o coborâre, o degenerare; ea înseamnă o coborâre de la ceva bun la ceva mai puţin bun. Explicaţia aceasta este perfect logică, dacă interpretăm literal Geneza; dacă acceptăm evoluţionismul, ea îşi pierde sensul. Teoria evoluţiei ia în derâdere căderea în păcat şi crucea.

8. Ce făgăduinţe se găsesc În textele următoare? Is. 65:17; 66:22; 2 Petru 3:13; Apoc. 21:4. Ce legătură au ele cu modelul biblic al creaţiunii, aşa cum este ea descrisă În primele capitole din Geneza?

Speranţa creştină se bazează pe făgăduinţa unui cer nou şi a unui pământ nou, un cer şi un pământ în care nu va mai exista devastarea adusă de păcat. Fără această speranţă, fără această făgăduinţă, nu mai rămâne să sperăm în nimic. Făgăduinţa vieţii veşnice este frumoasă, dar vrem să trăim veşnic într-o lume în care nu vor mai fi ororile, suferinţele şi dezamăgirile din lumea aceasta. Viaţa veşnică într-o lume în care suferinţa este mai degrabă regula decât excepţia este mai rea decât moartea veşnică ce îi aşteaptă pe cei nemântuiţi!

Toate aceste gânduri ne conduc la câteva întrebări foarte interesante referitoare la originea vieţii şi la modul în care a procedat Domnul „la început”, când „a făcut cerurile şi pământul” (lucrare descrisă atât de fru­ mos în Geneza 1 şi 2). La drept vorbind, dacă Dumnezeu a ales o dată evoluţia pentru a crea lumea noastră, de ce să nu o mai aleagă încă o dată pentru a o re-crea? Dacă El a folosit aceste mijloace când a creat cerurile şi pământul, de ce să nu le folosească şi pentru a crea ceruri noi şi un pământ nou?

Absurditatea ideii ca Dumnezeu să folosească evoluţia pentru a re­ crea cerurile şi pământul, este o dovadă în plus care arată cât de absurdă este ideea că El ar fi creat lumea în felul acesta! Crucea, mântuirea şi făgăduinţa unui cer nou şi a unui pământ nou sunt teme inseparabile legate de relatarea literală din Geneza.

Încearcă să-ţi imaginezi cum arăta lumea în frumuseţea ei iniţială. Apoi imaginează-ţi cum va arăta atunci când va fi creată din nou. Nu putem cu­ prinde nici cu mintea, nici cu sufletul frumuseţea neîntrecută a lumii noi. De ce îşi pierd valoarea toate lucrurile din lumea aceasta, dacă pierdem împlini­ rea făgăduinţelor care ne-au fost făcute?

De-a lungul activităţii ei, Ellen G. White a respins în mod categoric teoria evoluţiei. Ea scria: „Ea este cel mai rău tip de necredinţă; fiindcă în cazul multora care mărturisesc a crede raportul creaţiunii, ea este necredinţă mascată.” – The Signs ofthe Times, 20 martie 1879

„Vom consimţi noi, pentru privilegiul de a urmări descinderea noastră din germeni, moluşte şi maimuţe, să respingem acea declaraţie a Sfintei Scripturi atât de măreaţă în simplitate a ei: «Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu»? (Geneza 1:27)” ­ Ellen G. White, Educaţie, pag. 130

„Când declară că a făcut lumea în şase zile, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, Domnul Se referă la ziua de douăzeci şi patru de ore, pe care a delimitat-o prin răsăritul şi apusul soarelui.” – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, pag. 136

Întrebări pentru discuţie

– O altă problemă care derivă din încercarea de a îmbina evoluţia cu Biblia, este aceea a învierii celor morţi la sfârşitul timpului. Nu spune Biblia că evenimentul acesta se va produce instantaneu, „într-o clipeală din ochi” (1 Cor. 15:52)? La momentul acela, unii oameni sunt morţi de mii de ani şi rămăşiţele lor nu mai există. Cu toate acestea, dacă Dumnezeu are puterea de a-i re-crea într-o clipă, atunci, la început, când i-a creat prima dată, de ce ar fi folosit evoluţia pentru a-i crea?

– Faceţi o ieşire în natură împreună cu grupa Şcolii de Sabat. Admiraţi diferitele lucruri minunate din natură, dar observaţi şi efectele păcatului şi încercaţi să faceţi distincţia între lucrul creat şi efectele păcatului asupra acelui lucru. De ce este important să facem această distincţie?

Rezumat: În ciuda multelor încercări de a le contopi, concepţia biblică despre lume şi viaţă şi teoria evoluţiei sunt total antagonice. Creştinii tre­ buie să susţină ferm interpretarea literală a creaţiunii; dacă renunţăm la ea, atunci trebuie să renunţăm şi la Planul de Mântuire.