Făgăduinţa revenirii Sale

Gândul central: Când va reveni Domnul Isus? Cine ştie? Într-un anumit sens, răspunsul la această întrebare nu contează. Ceea ce contează este că EI revine!

La sfârşitul anilor 1990, mulţi se întrebau dacă lumea va reuşi să supra­vieţuiască până în noul mileniu. Apoi a venit şi anul 2000 şi a trecut. Potri­vit unora, modul de calculare a timpului era greşit şi anul 2001 era de fapt primul an din noul mileniu… Dar iată că ne aflăm tot aici.

Spre deosebire de alte numeroase credinţe creştine, adventiştii de ziua a şaptea cred că a doua venire a lui Hristos este aproape. Chiar şi repor­terii seculari comentează uneori, în cadrul ştirilor, faptul că lumea pare a se apropia tot mai mult de o mare criză de natură politică, ecologică, economică, militară sau o combinaţie a tuturor acestora. Nu trebuie să fii specialist în profeţie biblică pentru a-ţi da seama că lumea se află în pragul unei catastrofe.

Nimic din toate acestea nu trebuie să ne surprindă; de altfel, aproape toate profeţiile biblice referitoare la timpul sfârşitului conţin previziuni destul de sumbre cu privire la starea lumii înainte de revenirea lui Isus. Şi, surpriza surprizelor, noi trăim acum exact în această lume!

Când va reveni Domnul? Nu ştim. Dar ştim că EI va reveni curând şi aceasta e tot ce contează.

Tabloul condiţiei noastre umane amarnice este zugrăvit cu onestitate şi în mod corect în Scriptură. Dar scriitorii biblici nu au disperat, fiindcă ştiau care avea să fie finalul. Ultimele capitole din cartea lui Isaia şi din Apocalipsa ne asigură că păcatul va fi distrus în curând şi că Impărăţia lui Dumnezeu va fi restaurată. Domnul le-a descoperit profeţilor „lucrurile din urmă”, care aveau să ducă la încheierea istoriei întunecate a lumii noastre. Aceşti profeţi au privit cu deplină seriozitate gravitatea situaţiei, dar au trăit cu speranţă, pentru că le fusese descoperiă rezolvarea.

Dacă ai convingerea că lumea a apărut în mod accidental, probabil crezi şi că sfârşitul va fi la fel. Concepţia aceasta nu le oferă prea multă speranţă celor care trăiesc între un astfel de început şi un astfel de final.

Biblia face referiri frecvente la Geneza 1 şi 2 şi susţine interpreta­rea istorică literală a acestor două capitole. La creaţiune, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. De aceea Biblia afirmă că lumea noastră va avea un sfârşit literal. Nici evenimentele sfârşitului nu au fost lăsate la voia întâmplării.

1. Ce legătură face Petru între evenimentele de la începutul istoriei lumii şi cele de la final? Ce mesaj plin de speranţă este aici? 2 Petru 3:1-10

Între crearea lumii şi re-crearea ei există o relaţie vitală. Când studiem doctrina despre evenimentele finale (escatologia), ne ocupăm cu inter­ventiile finale si definitive ale lui Dumnezeu asupra lumii create de El, care conduc în mod direct la restaurarea Împărăţiei Sale.

Domnul Isus arată clar că începutul şi sfârşitul lucrurilor depind de El.

El declară de trei ori în Apocalipsa (Apoc. 1:8; 21:6; 22:13) că El este Alfa şi Omega. Titlul acesta ne trimite cu gândul la puterea şi la omniprezenţa Sa şi la faptul că EI a fost prezent la începutul tuturor lucrurilor şi că va fi prezent şi la sfârşitul tuturor lucrurilor. Putem avea încredere în El, in­diferent de situaţia în care ne aflăm acum. Chiar dacă uneori lucrurile par haotice, El este întotdeauna lângă noi.

Unii creştini au renunţat la credinţa în revenirea literală şi fizică a lui Isus si în restaurarea Impărătiei lui Dumnezeu pe pământ, dar cred că noi însine trebuie să clădim aceasta Împărăţie. Gândeşte-te la momentele din istoria lu­mii în care oamenii au încercat să facă acest lucru. Ce motive am avea să credem că încercările viitoare de acest gen vor avea şanse mai mari de succes?

Întrucât „lucrurile din urmă” se referă la întemeierea Împărăţiei lui Dumnezeu, adventiştii de ziua a şaptea le-au considerat a fi de primă importanţă şi au dorit să atragă atenţia asupra lor prin numele pe care l-au adoptat: Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Cuvântul adventist face referire la credinţa noastră în a doua venire a Domnului Isus.

2. Cum Îşi exprimă Petru speranţa În revenirea lui Isus? De ce ocupă această speranţă un loc central În credinţa noastră? Putem afirma că fără ea nu am avea, de fapt nicio speranţă reală? 2 Petru 3:13

Aşteptările şi speranţele noastre omeneşti sunt adesea Înşelătoare. În multe cazuri, sunt zadarnice, pentru că noi nu avem niciun control asu­pra evenimentelor viitoare. Speranţele noastre cele mai arzătoare rămân adeseori neîmplinite. Oricât de mult am încerca, nu reuşim să controlăm viitorul. Noi, oamenii, ne confruntăm cu posibilităţi şi probabilităţi. Fie­care plan pe care îl facem este o simplă tentativă. Cursul evenimentelor este complicat, neprevăzut şi influenţat de o prea mare varietate de factori ca să îndrăznim să credem că putem avea putere de decizie asupra lor. Iar nesiguranţa aceasta ne nelinişteşte.

Cu toate acestea, scriitorii biblici ne asigură că nu avem motive de disperare: Domnul controlează evenimentele şi, pe de altă parte, avem făgăduinţa revenirii Sale şi făgăduinţa înnoirii tuturor lucrurilor.

3. Ce speranţă şi ce asigurare găsim În următoarele versete? Pe ce se pune accent În fiecare dintre ele? Ioan 14:2,3; Dan. 2:44; Fapte 3:20.21.

Textele acestea, ca multe alte pasaje biblice, conţin făgăduinţa că Hristos va reveni şi, chiar mai mult la revenirea Sa, ne aşteaptă o lume nouă şi o existenţă radical diferită. Incearcă să-ţi imaginezi cum va fi atunci. Noi suntem atât de obişnuiţi cu păcatul, cu boala, cu moartea, frica, violenţa, ura, sărăcia, crima, războiul şi suferinţa, încât cu greu ne putem imagina cum va arăta lumea fără ele. Totuşi noi aşteptăm această lume promisă.

Noi, creştinii adventişti de ziua a şaptea, trăim cu speranţa în revenirea literală a lui Hristos pe acest pământ. Unele grupări creştine fie au aban­donat speranţa în această învăţătură, fie au împins-o în ultimul plan, fie au diluat-o şi au spiritualizat-o până acolo încât a ajuns să fie considerată, în principiu, o problemă personală a fiecăruia. Astfel, ei vor spune că revenirea Domnului are loc în inimile noastre atunci când învăţăm să ne îndeplinim rolul în societate sau că, atunci când vom învăţa să-i iubim pe alţii aşa cum ar trebui, se va produce în viaţa noastră a doua venire a lui Hristos. Este adevărat că trebuie să-i iubim pe semenii noştri şi că trebuie să fim cetăţeni buni ai localităţii unde trăim, însă nu putem pune semnul egal între acestea şi a doua venire a lui Isus.

Din perspectiva noastră, şi mai ales dacă ţinem cont de concepţia noastră despre starea morţilor, este greu de imaginat cum ar arăta cre­dinţa noastră dacă am înlătura revenirea fizică şi literală a lui Hristos, moment în care EI îi va învia pe cei care au murit crezând în El. Doctrina aceasta este atât de esenţială pentru credinţa noastră, încât, fără ea, în­tregul sistem s-ar prăbuşi. Toată credinţa şi speranţa noastră culminează cu revenirea literală a lui Hristos „pe norii cerului” (Mat. 24:30); dacă o dăm la o parte, învăţăturile noastre ne duc într-un punct mort.

4. Care este cea mai mare garanţie că Hristos va reveni? Ce eveni­ ment garantează revenirea Sa mai mult decât toate celelalte? De ce? Evr. 9:28; 1 Cor. 15:12-27.

Marea sperantă a revenirii Domnului se întemeiază pe ceea ce a făcut El pentru noi la prima Sa venire. Într-un anumit sens, prima Sa venire este incompletă fără cea de a doua. În unele locuri, Biblia foloseste metafora răscumpărării când face referire la Golgota. Isus Însuşi a spus: „Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci EI să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Mat. 20:28). Prin moartea Sa pe cruce, Domnul nostru a plătit preţul de răscumpărare pentru sufletele noastre în mod deplin şi o dată pentru totdeauna. Dar ce rost ar avea să plăteşti preţul de răscumpărare şi să nu te duci să iei ceea ce ai răscumpărat? Oferirea preţului de răscumpărare nu este punctul final al istoriei. După cum un părinte se duce să-I ia pe copilul care i-a fost răpit şi pentru care a plătit răscumpărarea, tot la fel Hristos revine pentru a-i lua cu El pe aceia pentru care a plătit un preţ de răscumpărare atât de mare. Aşadar, prima venire a lui Hristos ne oferă cea mai mare garanţie pentru a doua Sa venire.

Încă de la începutul existenţei lor ca biserică, adventiştii au crezut că venirea lui Hristos este aproape, „mai aproape de noi decât atunci când am crezut”. Totuşi suntem încă aici şi a trecut mult mai mult timp decât am anticipat. Cum să întelegem această „întârziere”?

În primul rând, nu suntem singurii ale căror aşteptări legate de modul în care Domnul va acţiona nu s-au împlinit aşa cum s-au aşteptat ei.

De exemplu, Eva a crezut că făgăduinţa lui Dumnezeu de a le da un Eliberator (Gen. 3:15) avea să se împlinească prin primul ei născut. (Citeşte Geneza 4:1.) Cuvintele „cu ajutorul”, din acest text, ar trebui scrise cu litere italice, pentru că ele nu apar în textul original, ci au fost adăugate de traducător. Prin urmare, declaraţia Evei ar putea fi tradusă cu mai mare fidelitate astfel: „Am căpătat un om – Domnul.” Totuşi ea se înşela; copilul născut era Cain, şi nu Mântuitorul. Domnul avea să vină abia după mai multe mii de ani.

„Venirea Mântuitorului a fost prevestită în Eden. Când au auzit prima dată făgăduinţa, Adam şi Eva aşteptau să se împlinească în foarte scurt timp. Ei l-au primit cu mare bucurie pe primul lor născut, sperând că el ar putea fi Eliberatorul. Dar împlinirea făgăduinţei a întârziat. Ce.i care au primit-o pentru prima dată au murit fără să-i vadă împlinirea. Incepând de la Enoh, făgăduinţa a fost repetată prin patriarhi şi profeţi, păstrând vie nădejdea arătării Sale, dar, cu toate acestea, EI nu a venit.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 31

5. Care este ideea principală din Evrei 11? Cum ne ajută să dăm un răspuns la problema intârzierii? (Vezi vers. 13,39.40.)

Exemple de oameni care au aşteptat cu mare nerăbdare găsim în în­ treaga Biblie. Observă cât de mult timp l-a aşteptat Avraam pe fiul care i-a fost promis sau cât de mult a aşteptat Israel eliberarea din Egipt. Autorii psalmilor se întreabă frecvent cât timp trebuie să mai aştepte izbăvirea.

6. De ce Întârzierea revenirii lui Hristos nu trebuie să ne surprindă? Ce a spus Petru În urmă cu aproape două mii de ani? 2 Petru 3:3,4

Te asteptai ca Domnul să fi venit deja? Esti uneori descurajat de această „întârziere”? Te îndoiesti că El va mai reveni? Gândeste-te la toate dovezile în fa­voarea credinţei în venirea lui Hristos şi, totodată, admite că perspectiva noastră omenească asupra timpului este radical diferită de perspectiva lui Dumnezeu.

7. O parte dintre sfaturile date de Pavel tesalonicenilor sunt legate de fap­tul că Domnul nu venise încă. Ce le spune el? 2 Tes. 2

Înainte de revenirea Mântuitorului trebuie să aibă loc câteva eveni­mente importante, însă avem certitudinea unui viitor glorios.

8. Apocalipsa oferă dovezi că revenirea va întârzia. La deschiderea celei de-a cincea peceţi, ce strigă glasurile de sub altar? Ce deducem de aici despre problema „Întârzierii”? Apoc. 6:9-11

9. Cum ne ajută Luca 12:42-48 să înţelegem problema „întârzierii”? Ce avertizare importantă găsim aici, dacă suntem tentaţi să privim lucru­rile la fel?

Dar ce putem spune despre textele în care se afirmă că Isus va reveni curând? Iată un exemplu: „Şi iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!” (Apoc. 22:7)

Din punctul de vedere al experienţei noastre, revenirea Domnului are loc la fel de „curând” ca decesul nostru. Noi murim şi, indiferent cât timp ne odihnim în mormânt – doi ani, două sute de ani sau poate două mii de ani -, când deschidem ochii vedem revenirea lui Isus. În sensul acesta, putem afir­ma că, din punct de vedere strict personal, din punctul de vedere al experienţei noastre personale, aşteptarea revenirii Sale nu durează mai mult decât o viaţă de om. A doua venire a lui Hristos este un eveniment literal şi universal, care afectează întreaga planetă, dar noi îl trăim doar la nivel individual.

Ai început să te simţi bine în lumea aceasta, să te acomodezi cu starea lu­crurilor şi să pierzi din vedere realitatea revenirii Domnului? Dacă da, proba­bil că nu eşti singurul în această situaţie. Cum putem combate această tendinţă firească, dar periculoasă? Prezintă-ţi răspunsul la această întrebare la Şcoala de Sabat.

„Aproape că a mai trecut încă un an în veşnicie. Mai sunt doar câte­ va zile şi vom intra într-un nou an. Fraţii şi surorile mele, folosiţi cu înţelepciune ultimele ceasuri din vechiul an. Dacă v-aţi neglijat În vreun fel datoria, pocăiţi-vă înaintea lui Dumnezeu şi întoarceţi-vă pe cărarea de la care v-aţi abătut. Aduceţi-vă aminte cât de scurt este timpul care v-a fost rânduit. Nu ştiţi cât de repede se va Încheia timpul vostru de probă. Să nu spuneţi cu Încumetare: «Astăzi sau mâine vom merge În cutare oraş, vom rămâne acolo un an, vom cumpăra şi vom vinde şi vom avea câştig.» Poate că Dumnezeu are alte planuri pentru voi. Viaţa nu este decât un abur «care se arată puţintel şi apoi piere». Nu ştiţi cât de repede mâna voastră Îşi va pierde Îndemânarea şi pasul vostru fermitatea. Amânarea este periculoasă.” – Ellen G. White, Review and Herald, 23 decembrie 1902

Întrebări pentru discuţie

– Discutaţi În cadrul grupei răspunsurile date la Întrebarea finală de la secţiunea de joi a studiului. Discutaţi şi despre faptul că prelungirea timpului de aşteptare a revenirii lui Hristos ne face mai degrabEl să uităm de revenirea Sa, În loc să ne facă mai conştienţi că EI este tot mai aproape.

– Care sunt motivele pentru care Domnul nu a venit Încă? Suntem noi răspunzători pentru această „Întârziere”? Ce argumente ai?

– Care este pentru tine cel mai important motiv de Încredere În făgă­duinta revenirii Sale?

– În lumea ştiinţifică au loc dezbateri aprinse pe tema originii omului şi mulţi oameni de ştiinţă susţin că previziunile pe termen lung privind viitorul omenirii, al pământului şi chiar al universului nu sunt de bun augur. Ei prevăd că universul va dispărea mistuit de foc sau că se va prabuşi În el însuşi, distrugând toate formele de viaţă. Ca adventişti de ziua a şaptea, noi credem că viitorul acestui univers va fi cu totul altul. Dacă ştiinţa se poate înşela atât de mult În privinţa sfârşitului tuturor lucrurilor, de ce am crede că explicaţiile pe care ea le oferă cu privire la Începutul tuturor lucrurilor ar fi exacte? Aceasta cu atât mai mult, cu cât concepţia ştiinţifică cea mai răspândită asupra originilor se concentrează asupra unei diversităţi de forţe, inclusiv asupra evoluţiei, negând astfel existenţa unui Creator şi faptul că lumea ar fi fost creată cu un anumit scop sau cu o anumită intenţie.

Rezumat: Avem multe motive temeinice să credem că Hristos va reveni curând.