Trinitatea

Gândul central: Scriptura conţine referiri şi aluzii la Dumnezeire şi la unitatea Dumnezeirii.

Cuvântul Trinitate nu apare în Biblie, dar învăţătura despre Trinitate apare în mod clar. Doctrina Trinităţii – există un singur Dumnezeu, o uni­ tate a trei Persoane coexistând din veşnicie – este crucială, deoarece ea răspunde la întrebări precum: Cine este Dumnezeu? Cum este El? Cum acţionează El şi care este relaţia Lui cu omenirea? Mai mult decât atât, ea arată divinitatea lui Hristos, un aspect esential pentru Planul de Mântuire.

În Scriptură, există trei tipuri distincte, dar înrudite, de dovezi referi­ toare la Trinitate sau la tri-unitatea lui Dumnezeu: (1) dovezile despre unitate a Dumnezeirii, despre faptul că Dumnezeu este Unul singur; (2) dovezile existenţei a trei Persoane care sunt Dumnezeu; (3) aluziile la Trinitate.

Distincţia pe care o face Biblia între Dumnezeu Tatăl, Domnul Hristos şi Duhul Sfânt trebuie înţeleasă ca fiind un mod de a exprima cum este Dumnezeu, deşi trebuie să admitem că acest lucru este dificil de cuprins cu mintea omenească decăzută. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant sunt egali, dar nu indentici sau interschimbabili. Punctul fundamental de doctrina numarul 2 afirma: „Exista un singur Dumnezeu: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, o unitate a trei Persoane conexistand din vesnicie.”

Sistemul de dogme al vechilor evrei era strict monoteist, recunoscând existenţa unui singur Dumnezeu adevărat (mana înseamnă „unul”, iar teist provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „Dumnezeu”). Poziţia aceasta apare constant în Vechiul Testament. Există un singur Dumnezeu, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov, si nu multimea de zei în care credeau naţiunile şi popoarele învecinate. În acest sens; religia Bibliei era unică.

1. Ce spune Dumnezeu despre Sine În Ex. 3:13-15? Ce aluzie fac aceste versete la unitatea Dumnezeirii?

Unitate a aceasta este amintită şi în Deut. 6:4, un text pe care evreii îl numesc Shema. El a primit acest nume deoarece versetul începe cu shema, cuvânt care înseamnă „ascultă”. Declaraţia aceasta conţine unul dintre cele mai mari adevăruri despre Dumnezeu, iar poporul Israel a primit porunca de a crede acest adevăr şi de a-l transmite mai departe copiilor.

2. Compară Marcu 12:29 cu Geneza 2:24. Ce semnificaţie poate avea faptul că În ambele texte apare cuvântul „un”?

În ambele texte, apare cuvântul echad, care înseamnă „unu”, „un sin­gur. .. „. Acest cuvânt poate avea sensul de un singur element, dar poate desemna şi o unitate complexă. Aici se face referire la unitate a dintre mai multe părţi distincte. Potrivit cu Geneza 2:24, bărbatul şi femeia trebuie să fie „unul” (echad), după cum Dumnezeu este „Unul”.

3. Ce spune Noul Testament despre unitatea Dumnezeirii? Iacov 2:19; 1 Cor. 8:4.

Cum ne ajută concepţia că Dumnezeu este unul singur să evităm capcanele oricărei forme de idolatrie? De ce trebuie să ne închinăm numai Domnului? Cum poţi îndepărta din viaţa ta orice „idol”?

Divinitatea Tatălui nu este decât rareori disputată. Adeseori, aceia care pun la îndoială Trinitatea conte stă divinitatea lui Hristos. Dacă Hristos nu ar fi Dumnezeu şi nu ar exista din veşnicie, atunci Planul de Mântuire ar fi în mod serios compromis (vezi secţiune a de joi).

4. Ce spune Pavel, fariseul de altădată, despre divinitatea lui Hristos? Fii. 2:6

Pentru un fariseu convins că există un singur Dumnezeu, declaraţia aceasta este uluitoare, întrucât ea demonstrează certitudine a profundă a lui Pavel cu privire la divinitatea lui Hristos.

Cartea Evrei – adresată unor monoteisti convinsi, ca si Pavel – contine afirmaţii concludente despre divinitate a Fiului lui Dumnezeu. În Evrei 1:8,9, natura divină a lui Hristos este exprimată în mod convingător şi explicit.

Cel mai important argument cu privire la divinitatea lui Hristos îl con­stituie faptul că El ştia precis cine este. El nu a trecut pe străzile Ierusa­limului în fruntea unui alai care proclama divinitatea Sa. Totuşi cele patru Evanghelii conţin multe elemente care arată că aşa, Se vedea El pe Sine. Isus a declarat în mod repetat că deţinea ceea ce Ii aparţinea de drept numai lui Dumnezeu: El a afirmat că îngerii lui Dumnezeu sunt îngerii Lui (Mat. 13:41), a declarat că poate ierta păcatele (Marcu 2:5-10) şi că are puterea de a judeca lumea (Mat. 25:31-46). Cine altcineva, în afară de Dumnezeu, putea să facă aceste lucruri?

5. Cum a acceptat Domnul Isus Închinarea diferiţi lor oameni? Mat. 14:33; 28:9; Luca 24:50-52; Ioan 9:35-38. Compară reacţia Sa cu reacţia lui Pavel (Fapte 14:8-18). Ce ne spune atitudinea Mântuitorului despre divinitatea Sa?

Când a fost judecat, una dintre acuzaţiile aduse împotriva Sa a fost aceea că pretinde a că este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 19:7; Mat. 26:63-65). Dacă Domnul Isus nu S-ar fi considerat a fi Dumnezeu, atunci ar fi fost ocazia de aur de a corecta această impresie greşită. Totuşi El nu a făcut-o! Dimpotrivă, când a fost adus înaintea lui Caiafa, El Şi-a susţinut divini­tatea sub jurământ. Avem, aşadar, dovezi biblice convingătoare cu privire la divinitatea lui Hristos.

Ia-ti timp să meditezi la viata Domnului Isus si în mod special la faptul că El era Dumnezeu, Însuşi Creatorul universului. Ce ne spune aceasta despre dragostea lui Dumnezeu pentru oameni? Ce sentimente îţi inspiră acest adevăr uimitor?

6. Ce ni se spune În Geneza 1:2 despre rolul Duhului Sfânt, care apare atât de timpuriu În raportul biblic?

În porunca dată de Isus cu privire la modul în care să fie botezaţi noii credincioşi, sunt menţionate trei Persoane ale Dumnezeirii, „formulă” folosită şi astăzi în majoritatea botezurilor creştine. Persoana care a ales să Il urmeze pe Isus este botezată într-un singur „Nume” (la singular în greceşte), chiar dacă sunt amintite trei Persoane. Cele trei Fiinţe Divine sunt văzute ca fiind Una.

Cu ocazia botezului lui Isus, apar împreună toate cele trei Persoane ale Trinităţii. Citeşte descrierea din Marcu 1:9-11. Declaraţia că Ioan a văzut cerurile „deschise” (vers. 10), ar putea fi tradusă mai fidel prin „stră­punse” sau „date la o parte cu putere”. Marcu atrage atenţia la toate cele trei Persoane ale Divinităţii printr-o revelaţie uimitoare a lui Dumnezeu care afectează natura însăşi!

Lucrarea Duhului Sfânt este asociată cu acţiunile lui Dumnezeu şi este pusă pe seama lor. Observă următoarele descrieri ale acţiunilor Duhului Sfânt:

1. Când anunţă naşterea lui Isus, îngerul îi vorbeşte Mariei despre „Sfântul” care Se va naşte din ea, pentru că Duhul Sfânt va veni asupra ei (Luca 1:35).

2. Isus a declarat că Duhul Domnului era peste El, ungându-L pentru predicare (Luca 4:18).

3. El a declarat că scotea demonii cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu (Mat. 12:28).

4. Duhul, care urmează să continue lucrarea lui Hristos după înălţarea Sa, este un alt Mângâietor, asemănător cu El (Ioan 14:16).

5. Isus a suflat Duh Sfânt asupra urmaşilor Săi (Ioan 20:22).

6. Urmaşii lui Hristos vor avea parte atât de locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt, cât şi de Duhul lui Hristos (Ioan 14:17; Gal. 2:20; Col. 1:27).

Hristos şi Duhul Sfânt sunt strâns uniţi în lucrarea Lor. Există referinţe biblice în care Duhul Sfânt este identificat ca fiind Dumnezeu. Cum ne ajută Fapte 5,1-11 să înţelegem divinitatea Duhului Sfânt?

Biblia ne arată clar că Dumnezeu este unul singur (echad), dar ne vor­beşte şi despre pluralitate, despre mai multe Persoane ale Dumnezeirii. Specialiştii şi cercetătorii Bibliei care au trăit de-a lungul mileniilor au găsit în multe texte din Vechiul Testament dovezi puternice despre plu­ralitate a Dumnezeirii. Acest adevăr este pe deplin revelat şi în Noul Tes­tament.

8. Cum ni se descopera in Scriptura pluralitatea Dumnezeirii? Gen 1:26,27

Această alăturare a pluralului şi singularului, care apare atunci când se face referire la Dumnezeu, se mai întâlneşte şi în Geneza 11:7,8, cu ocazia construirii turnului Babel. Cel care vorbeşte este „Domnul”, însă, când Se referă la Sine, vorbeşte ca despre un grup de persoane („Noi”).

9. Cum ni se descoperă pluralitatea Dumnezeirii În Isaia 6:8?

Ce spune Petru despre Domnul Isus În predica pe care o susţine În Ziua Cincizecimii? Fapte 2:33

Petru, un evreu credincios monoteist, proclamă divinitatea deplină a lui Hristos, care, în acel moment, Se afla în cer. În scrisoarea sa către exilaţii evrei împrăştiaţi din cauza persecuţiei, Petru ne aduce încă o dată dovezi despre Trinitate. (Vezi 1 Petru 1:1-3.)

11. Cum include Pavel pluralitatea lui Dumnezeu În descrierea procesului mântuirii? 2 Cor. 1:20-22 (Vezi şi 2 Cor. 13:14.)

Cu mintea noastră finită şi decăzută, nu putem înţelege pe deplin această învăţătură. Dar e oare de mirare acest lucru? Doctrina aceasta se referă la natura lui Dumnezeu, Creatorul universului. Ar fi o nesăbuinţă din partea noastră să credem că putem să-L înţelegem pe deplin, mai ales că noi, oamenii, nu înţelegem decât prea puţine lucruri „pe deplin”. Gândeşte-te la un lucru foarte „simplu” şi întreabă-te câte aspecte ale acelui lucru nu reusesti să le pricepi. Atunci ce putem să spunem despre cunoaşterea naturii’ lui Dumnezeu Însuşi?

12. Citeste cuvintele lui Hristos din Ioan 14 – 16 si numără de câte ori se face referire la cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Cum ne ajută acest pasaj să înţelegem realitatea acestui adevăr important?

Pasajul acesta din Evanghelia lui Ioan are cea mai mare concentrare de referiri la cele trei Persoane coegale ale Dumnezeirii. Raporturile dintre Persoanele Trinităţii se pot distinge în mod repetat. Doctrina Trinităţii, care nu este nici pe departe o speculaţie abstractă, este concluzia care reiese în mod inevitabil din studiul sistematic al Scripturii.

În acest context, o importanţă deosebită o are divinitate a lui Hristos. Dacă Hristos nu ar fi pe deplin Dumnezeu, atunci ar însemna că Dumnezeu doar ar fi mutat pedeapsa pentru păcatele noastre de deasupra unora asu­pra altora, în loc să le ia asupra Sa. Ideea centrală a Evangheliei este aceea că pe cruce Se afla Dumnezeu Însuşi, care purta păcatele lumii. Orice altă idee goleşte adevărul ispăşirii de tot ceea ce îl face să fie convingător şi eficient.

Dacă Isus nu ar fi fost decât o fiinţă creată şi nu Dumnezeu deplin, cum ar fi putut El – în calitate de fiinţă creată – să poarte toată mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului? Care fiinţă creată, oricât de deosebită ar fi ea, ar putea salva omenirea de încălcarea Legii sfinte a lui Dumnezeu?

Dacă Isus ar fi doar o fiinţă creată, ar însemna că Legea lui Dumnezeu nu este la fel de sacră ca Dumnezeu, întrucât o fiinţă creată poate să facă ispăşire pentru încălcarea ei şi că Legea este tot atât de sfântă cât este acea fiinţă creată, nu tot atât de sfântă cum este Creatorul. Păcatul însuşi nu ar fi atât de rău dacă pentru ispăsirea lui ar fi suficientă moartea unei fiinţe create, şi nu moartea Creatorului Însuşi.

De asemenea, asigurarea mântuirii prin ceea ce Hristos a făcut pentru noi – şi nu prin faptele noastre – se bazează pe faptul că Dumnezeu Însuşi a plătit pedeapsa pentru păcatele noastre. Am putea noi să mai adăugăm ceva la aceasta? Dacă Hristos ar fi o fiintă creată, atunci probabil că am putea adăuga ceva. Însă, dacă Dumnezeu, Creatorul, S-a jertfit pentru păcatele noastre, atunci este o blasfemie să credem că am putea face ceva pentru a completa această jertfă. Aşadar, dacă Hristos nu ar fi Dumnezeu, ispăşirea ar fi complet compromisă.

Gândeste-te: Creatorul universului a murit în locul tău, pentru ca tu ca să poţi avea făgăduinţa vieţii veşnice în El. Cum te poţi deprinde sa te umpli de speranţa şi încrederea pe care le inspiră acest adevăr uimitor? In lumina acestei realităţi, ce lucruri contează cu adevărat?

În doctrina Trinităţii nu se regăseşte ideea că o singură Persoană ar exercita trei roluri divine distincte (acesta este modalismul) şi nici ideea că ar exista trei Dumnezei lipiţi unul de altul (acesta este triteismul sau politeismul). Dumnezeul unic („EI”) este, totodată şi în aceeaşi măsură, „Ei”, iar „Ei” sunt întotdeauna împreună, cooperând îndeaproape. Duhul Sfânt împlineşte voinţa Tatălui şi a Fiului, care este totodată şi voinţa Sa. Acesta este adevărul pe care Dumnezeu îl descoperă cu privire la Sine în toată Biblia. Unii nu pot accepta doctrina divinităţii lui Hristos, din cauza faptului că El S-a subordonat voinţei Tatălui în perioada în care a trăit pe pământ. Unii iau acest fapt drept „dovadă” că El ar avea o poziţie inferioară Tatălui. Însă această subordonare nu reflectă struc­tura interioară a Dumnezeirii. Dimpotrivă, ea reflectă modul în care avea să opereze Planul de Mântuire. Isus avea să ia asupra Sa natura omu­ lui, devenind „ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (FiI. 2:8). De asemenea, „măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice” (Evr. 5:8,9). Aceste afirmaţii ne arată că rolul de subordonare îndeplinit de Isus a fost o ur­ mare a întrupării, un eveniment esenţial pentru Planul de Mântuire. Ele nu demonstrează că El nu este Dumnezeu pe deplin sau etern.

«Lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu» se vede «pe faţa lui Isus Hristos». Din zilele veşniciei, Domnul Isus Hristos era una cu Tatăl; El era «chipul lui Dumnezeu», chipul măreţiei şi maiestăţii Sale, «strălucirea slavei Lui». Şi tocmai pentru a manifesta această slavă, a venit El în lumea noastră.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 19

Întrebare pentru discuţie

Ce ne spune Ioan 8:58 despre divinitatea lui Hristos?

Rezumat: Dacă dorim să-L iubim mai profund pe Dumnezeul cel mare şi infinit căruia Îi slujim, trebuie mai întâi să încercăm să înţelegem ce ne spune El despre Sine. Trinitatea este o taină, însă în Scriptură „tainele” sunt adevăruri profunde pe care Dumnezeul infinit ni le descoperă la nivelul nostru, de oameni a căror înţelegere este limitată. De aceea suntem în siguranţă doar atunci când vorbim despre Dumnezeu stând pe genunchi. „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn” (Deut. 6:4).