Dumnezeul iubirii

Gândul central: Cum să înţelegem dragostea lui Dumnezeu?

Dragostea este, probabil, una dintre însuşirile lui Dumnezeu de care ne amintim cu cea mai mare uşurinţă. Şi, pe bună dreptate, dragostea Sa este infinit de adâncă. Dar există aspecte al dragostei Sale care nu au primit
atenţia binemeritată.

Pentru a avea o perspectivă corespunzătoare asupra acestui aspect al naturii Sale, trebuie să ne gândim mai întâi de toate ce interval de timp este prezentat în Biblie. Cartea aceasta acoperă mii de ani de istorie a lumii, începând cu prima zi şi încheind cu ultima zi a existenţei ei, când pământul va fi refăcut. Ca toate cărţile de istorie, ea cuprinde detalii despre
domnia regilor şi a reginelor, despre războaie şi planuri de luptă şi despre intrigi politice.

Totuşi nicio carte de istorie nu consemnează toate evenimentele. La fel se întâmplă şi cu Scriptura. Nu găsim în ea un raport istoric exhaustiv al evenimentelor petrecute pe parcursul perioadei îndelungate de care se ocupă. Multe evenimente sunt omise.

Faptul cel mai interesant este acela că Dumnezeu include în raportul istoric inspirat câteva „poveşti de dragoste”. Întrebarea este: De ce le-a inclus El într-o carte cu un caracter preponderent istoric? Ce ne spune aceasta despre natura Sa? Cât de importantă este pentru El dragostea? Săptămâna aceasta, vom descoperi motivul includerii acestor relatări în Biblie şi vom desprinde de aici câteva lecţii practice.

1. Care este prima „poveste de dragoste” relatată de Biblie? Gen. 2:23

Relatarea despre iubirea dintre Adam şi Eva se găseşte în primele capitole din Geneza. Cei doi sunt lucrarea specială a lui Dumnezeu. Amândoi reflectă chipul Său (Gen. 1:26,27). Amândoi sunt aduşi la existenţă prin extraordinara Sa putere creatoare. Complexitatea corpului omenesc rămâne una dintre cele mai puternice mărturii despre înţelepciunea şi puterea Creatorului nostru.

2. Citeşte raportul biblic despre crearea Evei (Gen. 2:21-25). Ce fel de relaţie
exista între Adam şi Eva?

Probabil că lucrul care reiese cel mai clar din acest pasaj este relaţia apropiată şi intimă dintre cei doi. Dumnezeu creează femeia dintr-o parte a trupului bărbatului; prin urmare, femeia şi bărbatul sunt, la propriu, din acelaşi trup şi sânge.

Cuvintele pe care Adam le rosteşte atunci când o vede pe Eva sunt prima „cântare de dragoste” sau primul „poem de dragoste” al Bibliei. El recunoaşte aici cât de strânsă este relaţia dintre ei. În ebraică, cuvântul pentru „bărbat”, folosit de Adam în versetul 23, este ish, iar cuvântul pentru „femeie” este ishah, subliniind o dată în plus legătura strânsă dintre ei.

În versetul 24, Biblia spune că omul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face „un singur trup” – un alt indiciu al intimităţii pentru care ei au fost creaţi. (Unii s-au întrebat despre ce părinţi este vorba aici, dacă atunci nu exista niciun părinte. Nu trebuie să uităm că Moise a consemnat acest eveniment multe secole mai târziu.

Pornind de la istoria creării lor, Moise explică aici ce înseamnă căsătoria.) Un alt lucru care ne vorbeşte despre relaţia foarte apropiată şi intimădintre primii doi oameni este faptul că ei erau goi.

Oricare au mai fost celelalte aspecte ale relaţiei de la început dintre Adam şi Eva, cert este faptul că dragostea a fost unul dintre cele mai importante. Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a o trăi. Mai mult chiar, se pare că aceasta este unul dintre elementele fundamentale pe care le-a aşezat în noi.

Dragostea este darul minunat pe care Dumnezeu i l-a oferit omului. Dacă eşti angajat într-o relaţie de dragoste adecvată, ce poţi face pentru a proteja această relaţie de lucrurile care ar putea să o distrugă?

Biblia conţine multă istorie, dar acordă spaţiu şi câtorva „poveşti de dragoste”. Relaţia dintre Avraam şi Sara era puternică şi plină de afecţiune. Avraam nu o părăseşte pe Sara în perioada îndelungată în care ea este stearpă. Mai mult, Avraam o ia pe Agar ca soţie-surogat numai la insistenţa Sarei. Legăturile dragostei dintre Avraam şi Sara sunt puternice. (Vezi Geneza 16.)

Geneza dedică un capitol întreg descrierii călătoriei făcute de slujitorul lui Avraam pentru a-i găsi lui Isaac o soţie. La întoarcerea slujitorului cu Rebeca, raportul inspirat include o altă poveste de dragoste. (Vezi Geneza 24.)

O altă poveste de dragoste căreia i se acordă un spaţiu generos în Biblie este cea dintre Iacov şi Rahela. Prin câteva mişcări rapide de condei, scriitorul descrie dragostea lui Iacov faţă de Rahela. Dacă ne reamintim faptul că Dumnezeu este autorul Scripturii şi că Geneza a fost scrisă prin inspiraţia Sa, atunci înţelegem că El aşază dragostea în inimile noastre, pentru că include această relatare în Biblie. (Vezi Geneza 29.)

Dacă ar fi să scrii o carte de istorie care să acopere evenimentele petrecute pe parcursul a mii de ani, începând cu crearea omului şi cu căderea lui în păcat, de ce ai include în text acest episod? Probabil că în perioada istorică înfăţişată în cartea Genezei există multe evenimente omise. Totuşi Dumnezeu l-a inspirat pe scriitor să includă aceste „poveşti de dragoste”.

3. Reciteşte capitolele 16, 24 şi 29 din Geneza. Observă în ele elementele comune ale oricărei relaţii de iubire: cei doi se confruntă cu multe probleme, suferă din cauza greşelilor unuia dintre ei sau ale amândurora. Ce greşeli au adus multă durere şi suferinţă asupra acestor personaje? Ce putem învăţa din greşelile lor?

Din nefericire, mulţi oameni comit greşeli asemănătoare sau chiar mai grave. Dar vestea bună este că Dumnezeu iartă şi vindecă. Dacă ai făcut şi tu o astfel de greşeală, cum poţi primi iertarea şi vindecarea oferite de Mântuitorul?

Încă de la începutul ei, Geneza arată că dragostea avea să fie o parte importantă a existenţei umane. Un bărbat şi o femeie – acesta este idealul lui Dumnezeu, prototipul biblic de dragoste în căsătorie.

Este interesant faptul că Biblia foloseşte adesea simboluri din relaţia de dragoste şi de căsătorie pentru a înfăţişa relaţia pe care Dumnezeu caută să o aibă cu poporul Său. Nicio altă relaţie nu trebuie să fie mai strânsă decât aceea dintre un soţ şi o soţie, exceptând, probabil, relaţia personală dintre om şi Dumnezeu.

4. Ce cuvânt din Exodul 20:5 exprimă sentimentele lui Dumnezeu faţă de poporul Său? Cum să înţelegem acest sentiment al lui Dumnezeu?

Dumnezeu declară de multe ori că este gelos pentru poporul Său (vezi
şi Ex. 34:14; Deut. 4:24; Ioel 2:18). Gelozia este un sentiment pe care îl are
îndrăgostitul atunci când crede că persoana iubită îi este necredincioasă.

Dumnezeu nu este o „forţă” impersonală distantă, lipsită de emoţii. El este o Fiinţă personală care are o dragoste profundă faţă de familia omenească. Deşi ne este greu să înţelegem acest lucru, El ne iubeşte şi, ca orice fiinţă care iubeşte, suferă când Îi suntem necredincioşi.

5. Ce ne spun următoarele texte? Cum ne ajută să înţelegem sentimentele lui Dumnezeu faţă de noi? Is. 43:4; 62:5; Ier. 31:3; Apoc. 21:9.

Biblia afirmă deschis că Dumnezeu are o dragoste profundă faţă de fiecare om în parte. Gândul acesta nu este uşor de înţeles, deoarece însuşi conceptul de Dumnezeu, de Creator al universului, nu este uşor de înţeles.

În definitiv, mintea noastră reuşeşte cu greu să cuprindă universul în vastitatea lui. Oare nu este de la sine înţeles că Îl va cuprinde cu atât mai greu pe Acela care l-a creat?

Mai mult, Dumnezeu ne-a declarat că ne iubeşte, dar El nu Se opreşte aici, ci Îşi manifestă dragostea prin gesturi convingătoare. Cel mai con vingător gest este, desigur, oferirea vieţii Sale pe cruce. Mai avem nevoie devreo altă dovadă că El ne iubeşte?

Gândeşte-te ce ar însemna dacă Dumnezeu ne-ar urî, dacă ar fi indiferent faţă de noi sau dacă doar I-ar plăcea de noi. Biblia spune că El ne iubeşte. Ce înseamnă aceasta pentru tine? Ce efect are acest fapt asupra vieţii tale?

Oricât de multe cărţi s-ar scrie pe tema dificilă a suferinţei umane, dificilă îndeosebi pentru aceia care cred că Dumnezeu este iubitor şi atotputernic (pentru un ateu, suferinţa nu este decât o parte a vieţuirii într-un univers lipsit de un Creator şi de un sens şi, ca atare, nu constituie o problemă filosofică dificilă aşa cum este pentru un creştin), dacă nu se ţine cont de marea luptă dintre Hristos şi Satana, atunci ele nu aduc o contribuţie prea importantă (cu toate că suferinţa este suficient de dificil de explicat chiar şi în contextul marii drame cosmice).

Suferinţa umană atinge toate aspectele vieţii, dar nu trebuie să uităm că există şi lucruri plăcute. De ce are hrana un gust atât de bun? De ce avem papile gustative perfect adaptate, cu care să distingem diversele arome apetisante ale alimentelor? De ce există atât de multe nuanţe ale aceleiaşi culori? De ce are ochiul uman capacitatea de a percepe culorile şi de a se bucura de ele? Cum se naşte dragostea în inima unui copil? Dar în cea a unui adult?

Există un singur răspuns la toate aceste întrebări: pentru că aşa ne-a creat Dumnezeu. El l-a creat pe om ca pe o fiinţă care să se bucure de toate darurile primite de la Creator.

Cântarea cântărilor tratează subiectul iubirii dintre bărbat şi femeie. De ce se găseşte cartea aceasta în Biblie? Ea ne reaminteşte că iubirea este un dar de la Dumnezeu, că îşi are izvorul în Dumnezeu.

6. Răsfoieşte Cântarea cântărilor, cartea lui Solomon. Care este mesajul ei?

Bineînţeles că, atunci când o comparăm cu multe dintre practicile josnice şi licenţioase ale culturii în care trăim, concepţia creştină despre căsătorie poate părea depăşită, conservatoare şi restrictivă. Însă aceste principii vin de la Acela care ne-a creat şi ne-a dat darurile Sale, ca să ne bucurăm de ele. Cine altcineva în afară de Dumnezeu cunoaşte cel mai bine durerea şi suferinţa datorate folosirii abuzive a acestor daruri minunate?

7. Citeşte Ioan 2:1-11. Ce ne spune acest pasaj despre atitudinea lui Isus faţă de căsătorie şi faţă de dragoste? Ce semnificaţie are faptul că El Şi-a dat binecuvântarea asupra acestei sărbători vesele şi prelungite?

Domnul Isus tocmai Se întorsese din pustia ispitirii, unde băuse singur paharul durerii. El a venit în mijlocul familiei omeneşti pentru a-i oferi paharul binecuvântării şi pentru a sfinţi relaţia de dragoste dintre doi oameni.
El a oficiat prima nuntă în Grădina Edenului, iar acum face prima Sa minune. Unde anume? Cu ocazia unui ospăţ de nuntă!

În vremurile biblice, nunta era un ceremonial impresionant. Probabil că, în micul sat Cana, a fost evenimentul anului. Sărbătoarea dura zile în şir. Rabinii şi elevii lor se opreau ca să observe. Toţi invitaţii aduceau daruri şi erau cinstiţi de gazde cu hrană, băutură şi o atmosferă veselă.

Prin urmare, terminarea băuturii nu era un motiv de întristare neînsemnat, ci era o catastrofă. Mama lui Isus vine la El şi Îi prezintă situaţia neprevăzută. Ea nu Îi dă nicio sugestie, dar nici nu rămâne pasivă. Ea
vorbeşte cu slujitorii casei şi le dă îndemnul: „Să faceţi orice vă va zice.”

După aceea, Isus le cere slujitorilor să umple şase vase mari cu apă. Arheologii pe mire: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun, şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun, dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum!” (Ioan 2:10)

Dacă 1 l este echivalentul a 5 pahare normale, folosite în general la mesele de nuntă, aceasta înseamnă că au fost peste 2 000 de pahare. Prin urmare, această mică masă de nuntă, dată într-un sătuc din Galileea, a beneficiat de 2 000 de porţii de must de cea mai bună calitate. Isus a oferit, cu ocazia unei nunţi, lucrul cel mai bun pe care-l cunoscuseră oamenii vreodată.

Minunea aceasta vorbeşte despre puterea creatoare a lui Dumnezeu, despre aceeaşi putere care a creat lumea noastră. Puterea aceasta s-a manifestat pentru prima dată în lucrarea îndeplinită de Isus pe pământ tocmai cu ocazia unei nunţi.

Dragostea şi căsătoria sunt, pe bună dreptate, darurile minu nate ale lui Dumnezeu. Nu trebuie să uităm însă că Domnul Isus nu a fost niciodată căsătorit, lăsând astfel un exemplu care ne arată că nu toţi trebuie să se căsătorească. Persoanele singure pot trăi din plin şi pot avea o viaţă la fel de rodnică şi de fericită ca şi persoanele căsătorite.

Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, căsătoria este folosită ca simbol al legăturii gingaşe şi sacre dintre Hristos şi poporul Său. Pentru Isus, veselia festivităţilor de nuntă arăta spre bucuria din ziua aceea în care o va aduce pe mireasa Lui în casa Tatălui şi în care cei mântuiţi împreună cu Mântuitorul vor sta la ospăţul de nuntă al Mielului. El spune: „Cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa Se va bucura Dumnezeul tău de tine” (Is. 62:5); „Nu te vor mai numi «Părăsită», ci te vor numi: «Plăcerea Mea este în ea»…, căci Domnul Îşi pune plăcerea în tine” (vers. 4,5); „te va linişti cu dragostea Lui şi va striga de veselie din pricina ta” (Ţef. 3:17 – NTR).

Scriptura se încheie cu aceeaşi temă glorioasă. Când a primit viziunea cerească, apostolul Ioan a scris: „Şi am auzit ca un glas de gloată multă… care zicea: «Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă!

Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.» (…) «Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!» (…) «Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!»” (Apoc. 19:6-9)

Întrebări pentru discuţie

– Ce practici din societatea şi din cultura ta pot duce cu uşurinţă la folosirea abuzivă a darurilor pe care ni le-a dat Dumnezeu? Cum îi poţi educa pe alţii (în primul rând pe tineri) cu privire la pericolele acestui tip de abuz? Cum le poţi arăta că, prin respectarea principiilor şi legilor date de Dumnezeu, oamenii pot să se bucure de viaţă în mai mare măsură decât dacă ar urma acele obiceiuri şi practici ale societăţii care contravin principiilor Cuvântului lui Dumnezeu?

– În legile civile pe care Dumnezeu i le-a dat lui Israel, există o prevedere specială pentru cei căsătoriţi de curând (Deut. 24:5). Ce mesaj despre caracterul lui Dumnezeu transmite această prevedere?

Rezumat: Pentru mulţi contemporani, Dumnezeu este doar un exemplu de nobleţe sau un concept util pentru pacea mondială. El nu mai este o Fiinţă personală, faţă de care avem sentimente de dragoste. Totuşi Scriptura subliniază că Dumnezeu este o Fiinţă care iubeşte cu putere. Meditează la efectul pe care îl are această concepţie despre Dumnezeu asupra diferitelor doctrine ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.