Sfintenia lui Dumnezeu

Gândul central: Scriptura acordă o atenţie deosebită sfinţeniei lui Dumnezeu. Ce ne spune această trăsătură despre caracterul lui Dumnezeu şi de­ spre importanţa ei pentru Planul de Mântuire?

Una dintre premisele fundamentale de la care pornesc toţi scriitorii Bibliei este aceea că Dumnezeul cerului există. Niciunul dintre ei nu se îndoieşte vreodată de acest fapt şi niciunul nu face vreo încercare de a-l demonstra. Existenţa lui Dumnezeu este un lucru dat, un punct de porni­re, un fel de axiomă.

În cele şaizeci şi şase de cărţi ale Bibliei, găsim totuşi o descriere detaliată a caracterului lui Dumnezeu şi ni se arată ce face El pentru noi, fiinţele căzute, ca să ne răscumpere.

Studiul din săptămâna aceasta are ca temă un aspect fundamental al naturii lui Dumnezeu: sfinţenia Sa. Este adevărat că Dumnezeu este dra­goste. Este adevărat că El ne îndeamnă să-L numim „Tată”. Este adevărat că El este răbdător, iertător şi preocupat de noi.

Dar, potrivit Scripturii, sfinţenia Sa este fundamentală pentru concep­ţia noastră despre El. Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, sfinţenia stă la baza descoperirii Sale de Sine. Tema aceasta revine într-un fel sau altul în întreaga Scriptură.

Dar ce înseamnă că Dumnezeu este sfânt? Ce ne spune Biblia despre sfinţenia Sa? Şi cum ne raportăm noi, nişte fiinţe nesfinte, la un astfel de Dumnezeu?

Chiar şi în urma unui studiu superficial al istoriei bisericii vom observa cât este de usor să emitem idei despre Dumnezeu si apoi să ne închinăm la ele şi nu la Dumnezeu Însuşi, la Dumnezeul descoperit în Biblie. Scepticul Voltaire spunea: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, iar omul i-a întors complimentul.” Este posibil să nu fim conştienţi de faptul că avem o concepţie incompletă sau chiar falsă despre Dumnezeu.

De aceea trebuie să ne întoarcem la Scriptură si să comparăm con­cepţia noastră despre Dumnezeu cu ceea ce ne este prezentat acolo. În acest studiu, trebuie să includem şi Vechiul, şi Noul Testament, pentru că Domnul ne-a vorbit în amândouă. Lucrul acesta este important deoarece unii susţin că Dumnezeul descoperit în Noul Testament este diferit de Cel descoperit în Vechiul Testament. Adventiştii de ziua a şaptea nu acceptă această idee, întrucât ea nu este susţinută de Biblie.

1. Ce expresii folosesc profeţii Vechiului Testamentîn mod repetat la începutul mesajelor lor? ler. 7:1-3

Mesajele profetice din Vechiul Testament sunt presărate cu expresii de genul: „Aşa zice Domnul”, deci profetul vorbeşte în Numele Domnului şi, mai mult chiar, Dumnezeu Insuşi vorbeşte în Numele Său prin acel profet.

Noul Testament face referire de nenumărate ori la Vechiul Testament – întreaga sa teologie strâns împletită cu cea a Vechiului. Cum am putea înţelege jertfa lui Hristos dacă nu am cunoaşte sistemul de jertfe desco­perit în Vechiul Testament? Isus şi scriitorii Noului Testament au apelat la Vechiul Testament pentru a-Şi susţine argumentele şi ideile. Toate cărţile Noului Testament îşi au fundamentul teologic în Vechiul Testa­ment. Separarea lor nu este justificată. Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu (2 Tim. 3:16).

2. Cum ne ajută textele următoare să înţelegem relaţia dintre Noul şi Ve­chiul Testament? Ce ne spun despre concepţia Domnului Isus şi a scriitorilor Noului Testament despre Vechiul Testament? Mat. 4:4; 11:10; Marcu 1:2; 7:6; Ioan 12:14,15; Fapte 13:33; Rom. 3:10; 1 Cor. 5:7; Gal. 3:13; 1 Petru 1:16.

Mark Twain afirma că nu îl deranjează părţile din Biblie pe care nu le înţelege, ci cele pe care le înţelege. Ţinând cont de ceea ce spune Biblia despre ea însăşi (2 Tim. 3:16), care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de părţile pe care nu le înţelegem sau care nu ne plac? (Vezi şi 1 Cor. 13:12.)

3. Unde apare pentru prima dată În Scriptură ideea de „sfinţenie”? Gen. 2:3 Ce semnificaţie are faptul că primul lucru numit sfânt În Biblie este o zi?

Textul acesta ne oferă primul sens al sfinţeniei. Înţelegem din el că un anumit lucru (în acest caz, o zi) este „pus deoparte” sau este separat de celelalte lucruri. Ziua a şaptea nu este diferită de celelalte perioade de timp de douăzeci şi patru de ore care încep şi se termină la apusul soare­lui. Ceea ce o face diferită sau „sfântă” este faptul că Dumnezeu a declarat că ea este sfântă. El a pus-o deoparte dintre celelalte zile ale săptămânii.

Cuvântul ebraic folosit aici are sensul de „a sfinţi” sau a „de a declara sfânt.” Prin urmare, sfinţenia implică ideea că lucrul „sfânt” are ceva apar­te, are ceva care îl deosebeşte şi îl separă de ceea ce este nesfânt.

Faptul acesta ne ajută să înţelegem într-o oarecare măsură sfinţenia lui Dumnezeu. El este „aparte” de tot ceea ce este creat. El este distinct şi transcendent, cu mult mai presus de tot ce putem noi să înţelegem. A fi sfânt înseamnă a fi „aparte”, a fi diferit prin ceva special, aşa cum este şi ziua a şaptea.

4. Cum ne ajută următoarele texte să înţelegem sfinţenia lui Dumnezeu În acest context? Ex. 15:11; 1 Sam. 2:2; Ps. 86:8-10; 99:1-3; Is. 40:25.

Sensul acesta al sfinţeniei ne ajută să înţelegem mai bine prăpastia din­ tre Dumnezeul sfânt şi rasa umană alcătuită din fiinţe nesfinte, păcătoase. Dumnezeu este diferit de noi nu numai pentru că El este Creatorul şi pen­ tru că noi suntem nişte fiinţe create, ci şi pentru că noi suntem nişte fiinţe căzute în păcat. Toate acestea ar trebui să ne ajute să înţelegem mai bine ce a făcut Hristos pentru noi.

Cu toate că am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu, noi suntem radical diferiti de El. Care sunt deosebirile dintre noi si El? Cum ne ajută aceste deose­biri sa întelegem că avem nevoie de un Mântuitor? Alcătuieste o listă cu aceste deosebiri şi adu lista la Şcoala de Sabat.

5. Ce declaraţie uimitoare a făcut Iov? Ce ne spune ea despre sfinţenia lui Dumnezeu, În contrast cu păcătoşenia omului? Ce elemente ale experienţei lui Iov ne trimit cu gândulla Evanghelie? Iov 42:5,6

6. Ce experienţă are profetul Ezechiel. pe care Dumnezeu ÎI trimite la israeliţii care, În momentul acela, erau prizonieri În Babilon? Ezech. 1:28
7. Iacov a fost nevoit să fugă de acasă după ce şi-a Înşelat tatăl şi fratele. Care a fost atitudinea lui după ce a visat scara cerului şi după ce L-a auzit pe Dumnezeu vorbindu-i? Gen. 28:16,17

8. În timp ce israeliţii se aflau În tabăra de la Sinai, Domnul a coborât din nou pe munte, Într-un nor, şi i S-a descoperit lui Moise. Cum a reacţionat Moise? Ex. 34:8

9. Daniel a trăit În perioada captivităţii babiloniene şi a primit viziuni im­portante În timp ce lucra ca Înalt demnitar al guvernului. Cum a reac­ţionat când a primit o viziune? De ce a avut această reacţie? Dan. 10:5-8

Oamenii aceştia erau credincioşi, evlavioşi şi drepţi – unii dintre ei au fost profeţi! -, dar în prezenţa lui Dumnezeu le-a fost frică, au tremurat şi i s-au închinat. Unul dintre motivele pentru care au reacţionat astfel este faptul că erau conştienţi de nevrednicia şi de păcătoşenia lor în con­trast cu sfinţenia lui Dumnezeu. Aceste pasaje ne trimit cu gândul la ne­voia noastră după un Mântuitor, după un Înlocuitor, după Cineva care să acopere prăpastia dintre Dumnezeul Sfânt şi fiinţele create, care sunt păcătoase. Slavă lui Dumnezeu că Isus a acoperit această prăpastie!

Imaginează-ţi cum ar fi dacă ai avea o experienţă asemănătoare cu experienţele pe care le-au avut oamenii menţionaţi mai sus. Cum crezi că ai reacţiona? De ce?

În Vechiul Testament este consemnată adeseori reacţia oamenilor în prezenţa Celui Sfânt. Unii creştini de astăzi susţin că Vechiul Testament ne înfăţişează o imagine primitivă şi învechită – un Dumnezeu aspru şi iute la mânie. Însă, după venirea Domnului Isus, El devine un Dumnezeu al haru­lui şi al dragostei. Dar aceasta este o concepţie distorsionată despre Biblie şi despre caracterul lui Dumnezeu care nu Se schimbă.

10. Ce ne Învaţă Noul Testament despre sfinţenia lui Dumnezeu? Luca 5:1­ 11. Cum confirmă acest pasaj faptul că Dumnezeul Noului Testament este acelaşi Dumnezeu sfânt din Vechiul Testament?

După ce trudiseră zadarnic o noapte întreagă, Isus le-a oferit uceni­cilor o pescuire minunată. Unii ar putea crede că reacţia umană normală într-o asemenea situatie ar trebui să fie recunostinta pentru ajutorul fi­nanciar extraordinar. Însă reacţia lui Petru se aseamănă întrucâtva cu reacţia personajelor din Vechiul Testament care s-au întâlnit cu Domnul.

„Dar Petru nu se gândea la belşug sau la corăbii. Minunea aceasta, care le întrecea pe toate cele la care fusese martor, era pentru el manifes­tarea puterii dumnezeieşti. În Isus, el L-a văzut pe Acela care ţinea sub stăpânirea Sa toată natura. Prezenta dumnezeirii făcuse să se vadă cât era el de păcătos. Iubirea pentru Învăţătorul, ruşinea pentru necredinţa lui, recunoştinţa pentru îndurarea lui Hristos şi, mai presus de toate, simţul necurăţiei personale în faţa infinitei purităţi l-au copleşit. În timp ce tovarăşii lui puneau la loc sigur peştele din mreje, Petru a căzut la picioa­rele Mântuitorului şi I-a zis: «Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.»” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 246

De ce are Petru o astfel de reacţie? Pentru că nu ne mai aflăm în Grădina Edenului când Adam şi Eva – înainte de căderea lor în păcat ­ se bucurau de prezenţa lui Dumnezeu în răcoarea serii. Comuniunea lor strânsă s-a schimbat radical imediat după căderea în păcat, când cei doi au fugit de Dumnezeu şi s-au ascuns. De atunci şi până astăzi, în mare parte, lucrurile sunt la fel. De fiecare dată când un om se întâlneşte în mod real cu Dumnezeul cel viu, reacţia lui iniţială este una de groază, întrucât devine, în sfârşit, conştient de adevărata profunzime a păcătoşeniei lui.

Care a fost ultima ocazie în care ai privit cu sinceritate la natura ta de om păcătos? Cum afost? Care este singura ta speranţă şi de ce?

11. Ce mărturie găsim În Luca 4:31-36 despre sfinţenia lui Hristos? Cine dă această mărturie? Ce lecţii putem desprinde din această relatare?

Demonii, care sunt îngeri căzuţi, ştiu cine este Isus şi până şi ei, în rău­tatea, ura şi în răzvrătirea lor, se simt constrânşi să Il recunoască şi să admită că El este sfânt şi le este frică. De ce? Probabil că şi demonilor le este frică în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu şi au o reacţie oarecum asemănătoare cu cea a oamenilor păcătoşi.

Când se întâlneşte cu Dumnezeul cel sfânt, Ioan are aceeaşi reacţie ca personajele din Vechiul Testament. (Apocalipsa 1:12-17)

Mai mult decât atât, viziunea sa despre făpturile cereşti care I se în­chină lui Dumnezeu în Sanctuarul ceresc ne oferă o imagine similară cu cea descrisă de Isaia (Is. 6:1-3), cu mai multe secole înainte.

12. Ce cuvinte rostesc făpturile cereşti din jurul tronului? Apoc. 4:8,9

Cu toate că Dumnezeu este dragoste şi că toate făpturile cereşti Îl adoră, observăm că imnul de închinare pe care îl înalţă ele nu este: „Dumnezeu este dragoste, dragoste, dragoste.” Sau: „Dumnezeu este bun, bun, bun.” Ci ele strigă zi şi noapte: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeul cel atotputernic.” Cu toate că tot cerul participă la lucrarea de răspândire a Evangheliei, care este vestea cea bună despre dragostea şi mântuirea lui Dumnezeu, făpturile cereşti din jurul tronului Său laudă sfinţenia Sa şi zi, şi noapte. Aceste făpturi fără păcat sunt uimite de sfinţenia Lui, dar ele nu se ascund de El de frică, asa cum fac fiintele căzute în păcat.

În niciuna dintre întâlnirile omului cu’Dumnezeu descrise în Scriptură, nu găsim ideea că Dumnezeu ar fi o fiinţă înspăimântătoare. Ceea ce ve­dem în schimb este faptul că, în lumina cercetătoare a sfinţeniei Sale, oa­menii se văd, în sfârsit, exact asa cum sunt în realitate. De fapt, imaginea aceasta îi înspăimântă. În Scriptură, atunci când oamenii se întâlnesc cu adevărat cu Dumnezeul cerului, nimeni nu bate din palme, nu manifestă o bucurie excesivă şi nu cântă cu o atitudine uşuratică. Dimpotrivă, atitu­dinea este aceea de pocăinţă şi dezgust faţă de propria persoană. Fiecare îşi vede vina personală şi o admite, fără să se justifice şi fără să amintească greşelile altora. Cât de diferite ar fi cuvintele noastre, vieţile noastre şi faptele noastre dacă toţi am fi tot timpul conştienţi nu numai de prezenţa lui Dumnezeu, ci şi de sfinţenia Sa!

Iată atitudine a mulţimii de la Templu, în prezenţa lui Isus: „Larma s-a stins. Strigătele negustorilor şi ale târguielilor au încetat. Tăcerea a devenit dureroasă. Adunarea este stăpânită de un sentiment de groază. Oamenilor li se pare că se află în faţa judecăţii lui Dumnezeu, ca să dea seamă de faptele lor. Privesc la Hristos şi văd cum dumnezeirea Sa stră­bate prin veşmântul naturii umane. Maiestatea cerului stă aşa cum va sta Judecătorul în zilele din urmă, [ … ] cu aceeaşi putere de a citi în inimă. Ochii Lui aleargă pe deasupra mulţimii, cercetând pe fiecare în parte. Statura Lui se înaltă cu o demnitate stăpânitoare asupra lor, în timp ce o lumină dumnezeiască Îi luminează faţa. El vorbeşte, şi glasul Lui lămurit şi răsunător – acelaşi care pe muntele Sinai a proclamat Legea pe care preoţii şi mai-marii o călcau – se aude lovind arcadele Templului: «Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie!»

Coborând încet pe scări şi ridicând biciul, intră în locul acela şi le porunceşte celor ce stăteau acolo pentru negustorie să plece din Templu. Cu un zel şi cu o severitate pe care nu le manifestase niciodată mai înainte, El a răsturnat mesele schimbătorilor. Nimeni nu a îndrăznit să pună la îndoială autoritatea Lui. [ … ] Isus nu a lovit cu biciul, dar, în mâna Lui, biciul acela simplu părea îngrozitor, ca o sabie de foc. Slujitorii Templului, preoţii speculanţi, zarafii şi negustorii de vite, împreună cu oile şi boii lor, au fugit din locul acela cu unica dorinţă de a scăpa de prezenţa Lui acuza­toare.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 158

Întrebări pentru discuţie

– Prezentaţi răspunsurile la ultima întrebare de la secţiunea de luni. Care sunt deosebirile dintre noi şi Dumnezeul cel sfânt?

– Ce am înţeles despre pericolul pe care îl prezintă îndreptăţirea de sine şi mulţumire a de sine (mai ales în domeniul spiritual)?

– Gândeşte-te la o persoană care pare a fi „sfântă” (corectă, onestă, curată etc.), „aparte”, diferită de majoritatea oamenilor. Care este ati­tudinea ta faţă de ea? Te simţi bine sau rău în preajma ei? De ce?

Rezumat: Poate că ar fi mai frumos să ne concentrăm atenţia numai asupra dragostei lui Dumnezeu, nu şi asupra sfinţeniei Sale, însă astfel am distorsiona adevărul. Trebuie să stăm în fata sfinteniei Sale orbitoare până când începem să tremurăm înaintea Sa. Înţelegerea sfinţeniei Sale şi a păcătoşeniei noastre sunt esenţiale pentru a înţelege nevoia noastră de ispăşire şi cât de mult a costat răscumpărarea noastră.