Dumnezeul rascumparator

Gândul central: Dumnezeu este singurul nostru Creator şi este, totodată, Răscumpărătorul nostru.

Strâns legat de rolul de Creator al lui Dumnezeu este rolul Său de Răscumpărător al nostru. Păcatul este atât de rău, atât de fatal, atât de ostil faţă de lumea creată, încât numai Creatorul Însuşi putea rezolva această problemă. Şi a rezolvat-o în persoana Domnului Isus Hristos.

„Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos” (Efes. 2:13). Noi, păcătoşii, putem fi mântuiţi prin Domnul şi putem fi „apropiaţi” de El numai prin harul Său manifestat la cruce, şi nu prin fapte sau prin ceea ce am putea face noi. Hristos a îndurat mânia lui Dumnezeu pentru ca niciunul dintre noi să nu fie nevoit vreodată să o îndure. În esenţă, acesta este Planul de Mântuire.

De asemenea, Pavel îi scrie bisericii din Corint că „propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1 COL 1:18). Cru­ cea pare atât de absurdă pentru mintea omenească: Dumnezeul infinit, Creatorul sfânt, Se oferă ca jertfă de dragul unor fiinţe ticăloase, ba chiar de dragul unor duşmani declaraţi ai Lui, luând asupra Sa pedeapsa pen­tru păcatele lor, pentru ca ei să nu sufere acea pedeapsă! Greu de înţeles. Ispăşirea este un subiect atât de adânc, atât de dificil, atât de profund, încât îl putem pricepe numai în mică măsură. Dincolo de aceasta, mintea noastră se blochează şi tot ce putem face este să ne închinăm înaintea Domnului.

1. Ce ne spune Pavel in Romani 5:8?

La cruce, Dumnezeu triumfă asupra vrăjmaşului – e adevărat, în mo­dul cel mai umilitor şi mai greu de imaginat posibil. Dragostea, dreptatea şi mila se contopesc într-un singur act dinamic. Dumnezeu îi iartă pe păcătoşi, plătind prin Sine preţul păcatului şi încorporând în propria Sa suferinţă pedeapsa pentru păcat. Pe Calvar, Dumnezeu ne arată cât de mare este preţul iertării.

Hristos nu a murit pentru ca în inima lui Dumnezeu să se nască dra­gostea – dragostea Tatălui este motivul, şi nu rezultatul jertfei Sale de ispăşire (Ioan 3:16,17). Hristos nu S-a oferit ca jertfă de ispăşire pentru a-L convinge pe Tatăl să iubească nişte fiinţe pe care altădată le ura. Moartea lui Hristos nu a dat naştere la o dragoste care nu exista, ci ea a fost o manifestare a dragostei care a existat dintotdeauna în inima lui Dumnezeu. Nu a fost niciodată necesar ca Domnul Isus să Îl convingă pe Tatăl să ne iubească. Observă de câte ori este subliniat acest adevăr în Ioan 3:16,17; 16:26,27.

Dar noi am pierdut o mare parte din cunoaşterea lui Dumnezeu, îm­potriva căruia am păcătuit. Ni se pare că nu avem pentru ce să ne pocăim; noi nu ne dăm seama cât de mult L-am ofensat pe Dumnezeu prin păcatele noastre şi nu mai înţelegem cât de rău este păcatul în realitate. Religia modernă nu mai pune atât de mult accent pe repulsia faţă de păcat şi, dacă păcatul nu ne mai deranjează, ne este tot mai greu să acceptăm că el stârneşte mânia unui Dumnezeu Sfânt.

2.Ce spune Pavel În Romani 1:18 despre mânia lui Dumnezeu?

Un aspect surprinzător al Evangheliei este acela că Dumnezeu este atât biruitor asupra păcatului nostru, cât şi victimă a lui. De aceea, Dumnezeul nostru sfânt poate să-Si păstreze legământul cu cei care l-au încălcat. Dra­gostea Sa nu Îl determină să manifeste îngăduinţă faţă de păcat şi faţă de rău, ci să îl înfrângă complet. EI Se împotriveşte păcatului şi răului tocmai pentru că El este dragoste şi pentru că aceste realităţi îi corup şi îi distrug pe copiii Săi preaiubiţi. Moartea îndurată de Fiul lui Dumnezeu pe cruce este preţul pe care El îl plăteşte datorită faptului că a luat păcatul în se­ rios, păstrându-Şi totodată dragostea faţă de păcătoşi.

Cu câtă seriozitate privesti păcatul din viata ta? Cum îti dai seama căpriveşti păcatul cu seriozitate?

3. Unde apare prima fagaduinta a manutuirii? Ce inseamna ea? Gen. 3:15

Limbajul folosit în acest text este neobişnuit. După ce au păcătuit, Adam şi Eva sunt înştiinţaţi despre marea luptă dintre două părţi opo­nente, prin intermediul unui cuvânt dur: „vrăjmăşie”. Făgăduinţa aceasta este preţioasă pentru inimile omeneşti care acum sunt atrase de păcat. Avem totodată asigurarea că acest conflict major nu va dura vesnic, în­ trucât capul duşmanului va fi zdrobit într-o zi. În aceste versete aflăm pen­ tru prima dată despre marea luptă şi despre faptul că ea va avea un sfârşit.

4. Pavel s-a simţit încurajat de cuvintele din Geneza 3:15. Ce ne spune el În Romani 16:20? Ce idee vrea el să ne transmită aici?

5. În Geneza 22:1-19. Moise Înfătisează un tablou uimitor de detaliat al scenei ispăşirii. Ce descoperim aici despre ispăşirea pe care avea să o facă Hristos?

Observă cât de des apar cuvintele „tată” şi „fiu” şi faptul că ei urcă amândoi pe muntele unde trebuia adusă jertfa. Fiul duce lemnele, iar tatăl duce mijloacele pentru aducerea jertfei (focul şi cuţitul). Isaac, fiind mult mai tânăr decât tatăl lui, ar fi putut să îl doboare pe Avraam. Cu toate acestea, asistăm la două minuni: tatăl îl dă pe fiul lui, iar fiul îşi dă viaţa.

Cât de impresionantă este această ilustraţie a morţii ispăşitoare a lui Hristos pentru noi! Dar, cu toate că este impresionantă şi emoţionantă, ea nu a fost decât o mică pregustare a clipei în care, după câteva secole, un alt Tată avea să-L dea pe Fiul Său ca jertfă. Însă atunci nu avea să mai moară un animal în locul Fiului. Fiul Însuşi avea să moară pe altar. Tatăl avea să-L dea pe Fiul Său, iar Fiul avea să-Şi dea viaţa.

Acolo, pe muntele Moria, a fost ilustrat înaintea lumii Planul de Mân­tuire şi preţul care trebuia plătit pentru răscumpărarea omenirii din ruina păcatului.

6. Pe drumul spre Emaus, Isus le-a vorbit celor doi ucenici deznădăjduiţi despre ispăşire, începând „de la Moise şi de la toţi prorocii” (Luca 24:27). Ce pasaje profetice despre ispăşire ar fi putut cita Isus?

7. Citeste Isaia 53, unde este descris Robul suferind. Enumeră detaliile care te ajută să înţelegi mai bine ispăşirea realizată de Hristos.

Capitolul acesta este foarte condensat, Însă, Între toate temele lui, se remarcă cea a rolului de substitut al Robului suferind. Observă de câte ori se repetă gândul că EI plăteşte preţul pentru păcatele altora. Moartea Domnului Isus În locul nostru constituie esenţa mântuirii, a ispăşirii. Noi, păcătoşii, am călcat Legea lui Dumnezeu şi nu putem face nimic pentru a reface relaţia noastră cu El. Toate faptele noastre bune nu pot acoperi prăpastia dintre noi şi El. Singura cale prin care puteam fi mântuiţi era ca Isus să sufere pedeapsa În locul nostru şi apoi să ne pună la dispoziţie neprihănirea Sa, pe care o putem cere prin credinţă.

Dacă faptele noastre ar fi putut să ne refacă relaţia cu Dumnezeu, atunci Fiul Său nu ar fi trebuit să mai moară pentru noi. Faptul că El a murit, faptul că nimic altceva în afară de moartea Sa nu putea realiza ispăşirea, ar trebui să fie pentru noi o dovadă suficientă că nu ne putem câştiga mântuirea prin noi înşine. Ea este în întregime un dar al harului.

8. Cum comentează Petru pasajul din Isaia 53, în cadrul descrierii morţii ispăşitoare a lui Hristos în locul nostru? 1 Petru 1:19; 2:21-25.

Isaia 53 conţine cea mai clară explicaţie teologică a crucii, arătând că, pe lângă alte lucruri pe care le reprezintă, ea este simbolul lui Hristos care moare în locul nostru, purtând singur pedeapsa pe care noi o merităm.

Pornind de la Isaia 53, meditează la scenele finale din viaţa lui Hristos. Nu uita că persoana descrisă este Dumnezeul nostru, Creatorul nostru, una dintre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Cum putem cuprinde cu mintea noastră acest adevăr uimitor?

Minunea întrupării lui Hristos, învăţăturile şi minunile pe care le-a făcut sunt importante, dar nu ele sunt punctul central al vieţii Sale. Naşterea Lui a fost o minune şi în lucrarea Lui au fost făcute multe mi­nuni, dar marea misiune a vietii Sale a fost moartea Sa.

În Evanghelii, descoperim că Isus a vrut să-i pregătească pe ucenici pentru moartea Sa iminentă, dar ei nu au înţeles, datorită ataşamentului lor faţă de EI şi datorită faptului că aşteptau un Mesia politic.

9. Cum a descris Isus condamnarea Sa la moarte? De ce era greşită ce­rerea lui Iacov şi a lui Ioan? Cum le-a răspuns EI? Marcu 10:32-45

Cu o zi înainte de a fi executat, Isus a sărbătorit Paştele împreună cu ucenicii si le-a poruncit să sărbătorească acest eveniment până la reveni­rea Sa. Sărbătoarea Cinei, care a fost instituită de Domnul Însuşi – singu­rul act comemorativ pe care l-a autorizat personal- nu este o sărbătoare a întrupării, a minunilor, a parabolelor sau a predicării Sale, ci a mortii Sale.
Hristos Însuşi Şi-a dorit să fie comemorat pentru moartea Sa. ‘

De altfel, în cele patru relatări ale vieţii lui Mesia, accentul cade în primul rând pe evenimentele din preajma răstignirii şi pe răstignirea însăşi. Minunea uluitoare a întrupării este menţionată numai de Matei şi de Luca. Ei dedică numai câte două capitole fiecare pentru prezen­tarea conceperii şi a naşterii lui Hristos. Marcu şi Ioan nu comentează deloc naşterea Sa şi îşi încep Evangheliile cu prezentarea evenimentelor din perioada tinereţii lui Isus. Însă toţi subliniază în mod hotărât ultima săptămână din viaţa lui Hristos şi, bineînţeles, moartea Sa.

Aruncă o privire asupra Evangheliilor şi observă această temă majoră a ultimelor zile din viaţa Sa. Descrierea ultimei săptămâni din viaţa Mân­tuitoruJui şi descrierea morţii Sale ocupă între o treime şi aproape o jumătate din volumul fiecărei Evanghelii. Cititorul este „obligat” să îşi îndrepte atenţia spre marele act răscumpărător al lui Dumnezeu.

Priveşte la viaţa ta, la trecutul tău, la greşelile tale, la păcatele tale. Crezi că faptele tale bune, trecute sau viitoare, ar putea face ispăşire pentru ele? De ce trebuie să asezi în centrul vietii tale moartea lui Isus pentru tine? Ce sperantă ai mai avea dacă Isus nu ar fi murit pentru tine?

Trebuie să recunoaştem cu umilinţă că nimic din ceea ce am spune noi despre Dumnezeu nu va reuşi vreodată să-L explice, mai ales în ceea ce priveşte ispăşirea. Trebuie să evităm tentaţi a de a reduce moartea lui Isus pe cruce la o simplă „ilustrare a dragostei neegoiste”. A fost necesar mai mult decât o „ilustrare a dragostei neegoiste” pentru a ne mântui. A fost necesar ca Dumnezeul nostru să îndure El Însuşi apăsarea deplină a mâniei Sale faţă de păcat.

10. Cum înţelegem strigătul lui Isus de pe cruce? Mat. 27:46. Ce a vrut EI să spună şi de ce? Cum ne ajută strigătul acesta să înţelegem preţul care a trebuit să fie plătit pentru mântuirea noastră din păcat?

„Si acum, Domnul slavei era pe moarte, o jertfă de răscumpărare pen­tru neamul omenesc. [ … ] Asupra Domnului Hristos, ca Înlocuitor şi Ga­rant al nostru, a fost aşezată nelegiuirea noastră, a tuturor. El a fost aşezat în rândul celor fărădelege, ca să ne poată răscumpăra de sub condamnarea Legii. [ … ] Mântuitorul nu putea vedea prin porţile mormântului. [ … ] El Se temea de faptul că păcatul era atât de neplăcut înaintea lui Dumnezeu, încât despărţirea Lor avea să fie veşnică. [ … ] Sentimentul păcatului era acela care aducea mânia Tatălui asupra Sa, ca înlocuitor al omului, şi care făcea ca paharul pe care El l-a băut să fie atât de amar; aceasta a frânt inima Fiului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos Lumina lumii, pag. 752, 753

Isus înalţă această rugăciune către „Dumnezeu” şi nu către „Tatăl”, ca de obicei. Strigătele scoase de El pe cruce nu reprezintă un scenariu standard pe care El pare a-l îndeplini pentru a ne arăta că ne iubeste. Dimpotrivă, ÎI vedem aici pe Dumnezeu care Se dă pe Sine la moarte, pentru ca destinul nostru să nu fie determinat de moarte. ÎI vedem aici pe Dumnezeu Însuşi, care suferă moartea de care noi putem fi scutiţi, moartea pe care, altminteri, păcatul ar aduce-o asupra noastră, a tuturor.

Trei Evanghelii consemnează faptul că Isus a strigat cu voce tare de pe cruce în momentul în care a murit. Aceste strigăte puternice sunt menţionate şi în Evrei 5:7: „El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte … „. Strigătul de abandonare al lui Isus este cel mai miscător strigăt din Biblie. Nu există în nicio Evanghe­ lie o declaratie mai pătrunzătoare. În acest strigăt, întrezărim o mică parte din zbuciumul prin care Domnul Însuşi a fost dispus să treacă pentru a ne aduce mântuirea.

,,0, cât de ineficientă, cât de incapabilă sunt să exprim lucrurile care îmi clocotesc în suflet cu privire la misiunea lui Hristos!. .. Nu stiu cum să vorbesc sau să consemnez cu pana vastul subiect al jertfei ispăsitoare. Nu ştiu cum să zugrăvesc subiectele în mod viu, aşa cum mi-au fost ele înfăţişate. Tremur de frică să nu cumva să folosesc cuvinte banale prin care să desconsider marele Plan de Mântuire.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 3, pag. 115

„Iubirea şi mila infinită a Domnului Hristos, sacrificiul pe care l-a făcut în favoarea noastră cer din partea noastră cea mai serioasă si mai solemnă cugetare. Să stăruim mai mult asupra caracterului scumpului nostru Mântuitor. [ … ] Când contemplăm în acest fel marile teme ale cerului, credinţa şi iubirea noastră vor deveni mai puternice, iar rugăciunile noas­tre vor fi mai mult şi tot mai mult ascultate de Dumnezeu, pentru că ele vor fi mai mult şi tot mai mult pline de credintă si de iubire … Va fi atunci o încredere mai statornică în Domnul Hristos si o experimentare zilnică si vie a puterii Sale de a-i mântui în mod desăvârsit pe toti aceia care vin la Dumnezeu prin El.” – Ellen G. White, Calea citre Hristos, pag. 89

Întrebări pentru discuţie

– În Scriptură, Dumnezeu este înfătisat ca fiind caracterizat de o mare dragoste pentru păcătoşi şi totodată de o mânie vehementă împotri­va păcatului. Unii creştini încearcă să aleagă una dintre aceste două trăsături, considerând că ea ar constitui natura Sa. Putem afirma că dragostea lui Dumnezeu faţă de păcătoşi este unul dintre principalele motive pentru care El manifestă mânie faţă de păcat?

– Cum te ajută concepţia despre sfinţenia lui Dumnezeu să înţelegi mai bine de ce mântuirea noastră a costat atât?

– Ce alte aspecte ale relatării din Geneza 22 ne ajută să întelegem mai bine natura jertfei lui Hristos pentru noi? Cum reuseste ea să clarifice evenimentul pe care îl simbolizează?

Rezumat: Inca din Geneza, Biblia ne indreapta atentia spre moartea lui Hristos pe Cruce, unde avea sa indure moartea pacatosului, pentru ca sa ne mantuiasca de distrugerea vesnica pe care o aduce pacatul. Lucrarea Sa este descrisa atat de sugestiv in Isaia 53. Daca ar fi fost nevoie de o dovada ca faptale nu ne pot mantui, gasim acea dovada in moartea Fiului lui Dumnezeu pe cruce. Ce ar mai putea adauga la aceasta omul decazut?