Isus câştiga încrederea oamenilor

O biserică adventistă de ziua a şaptea s-a ocupat mulţi ani de asigurarea micului dejun, cinci zile pe săptămână, pentru o şcoală primară de stat. Ţara în care-şi desfăşura activitatea era foarte secularizată, dar exista o lege care prevedea ca fiecare şcoală de stat să primească fonduri pentru a avea un capelan, iar şcoala aceasta şi cetăţenii au solicitat un capelan de la această biserică adventistă (se întâmplă rar să fie solicitat de la o singură biserică). Capelanul are grijă de nevoile fizice, emoţionale şi spirituale ale elevilor şi chiar ale părinţilor şi ale altor aparţinători. Oportunităţile sunt extraordinare.

– Sunt încântat de colaborarea deosebită pe care o avem cu biserica dumneavoastră, i-a mărturisit directorul şcolii pastorului bisericii, în timpul unei vizite, şi ne-am dori ca şi alte biserici să se implice la fel de mult.

La plecarea din şcoală, coordonatorul Departamentului de relaţii publice al şcolii i-a mulţumit pastorului pentru activitatea bisericii şi la întrebat dacă putea veni la biserică într-o sâmbătă.

Studiul din această săptămână are ca temă câştigarea încrederii oamenilor cărora dorim să le slujim şi pe care dorim să-i apropiem de Hristos.

După ce arăta că le doreşte binele, manifesta compasiune şi îngrijea de nevoile lor, Isus „le câştiga încrederea”. „Încredere” are sensul de sentiment de siguranţă faţă de buna-credinţă a cuiva, El derivă din cuvântul „a crede” şi este înrudit cu termenul „credinţă”. În Biblie, sunt folosite mai multe cuvinte pentru a transmite sensul termenului „credinţă”.

În ebraică, rădăcina primară a cuvântului „credinţă” este amn, de unde avem termenul „amin”. Sensul de bază implică statornicie, continuitate, fidelitate. Ne transmite ideea de lucru solid, ferm, demn de crezare. Este tradus în mod frecvent cu „a crede”, în contextul credinţei mântuitoare în Dumnezeu, iar în altă formă înseamnă „adevăr”, În contextul exemplului lui Hristos de câştigare a încrederii oamenilor, implicaţia este aceea de încredere insuflată de dedicarea Sa necondiţionată şi fermă, pe care a demonstrat-o în relaţiile Sale cu oamenii, prin manifestarea compasiunii şi prin modul în care îi ajuta.

1. Citeşte următoarele texte, care conţin un cuvânt derivat din rădăcina amn: Geneza 15:6; Numeri 14:11; Isaia 7:9; Habacuc 2:4. Ce sens are acesta în fiecare din ele şi cum transmite ideea de încredere?

În greaca Noului Testament, cuvântul de bază utilizat pentru a reda ebraicul amn (credinţă, convingere) este pistis, care implică, de asemenea, încredere, convingere, certitudine absolută, fidelitate şi siguranţă.

Este important să observăm, în învăţăturile Scripturii, că încrederea poate fi orientată greşit – către sine sau către persoane care pot dezamăgi (Vezi Mica 7:5 şi Psalmii 118:9). Însă încrederea în Dumnezeu nu este niciodată însoţită de dezamăgire. Ca urmaşi ai lui Isus, suntem chemaţi să imităm modelul Său de a interacţiona cu oamenii, de a manifesta compasiune şi de a le împlini nevoile. În toate acestea însă, noi trebuie să le îndreptăm privirea spre Mântuitorul şi să-i îndemnăm să îşi pună încrederea În El.

Dacă te-ar întreba cineva: „Cum se manifestă adevărata încredere în Dumnezeu?”, ce răspuns ai da şi de ce? Pregăteşte-te să-ţi prezinţi răspunsul în cadrul grupei Şcolii de Sabat.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea dintr-o ţară africană cunoaşte o creştere rapidă. Care este secretul? Conducătorii bisericii o corelează cu slujirea altruistă şi necondiţionată a membrilor bisericii pentru diferitele categorii de oameni din ţara lor. Încrederea de care se bucură Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a ajuns în atenţia preşedintelui ţării. El a participat la o acţiune de amploare a Centrului Adventist de Servicii Sociale şi le-a mulţumit personal membrilor pentru eforturile lor.

Ca reprezentanţi ai lui Hristos, avem nevoie de prudenţă, de înţelepciune. Da, ni se cere să câştigăm încrederea oamenilor la fel ca Isus. Dar să nu uităm să redirecţionăm spre Isus încrederea pe care ei şi-o leagă de noi. Noi nu suntem altceva decât nişte instrumente. Ei văd în noi ceva din Hristos – sacrificiul de sine, dragostea, preocuparea, renunţarea la sine pentru binele altora – şi sunt atraşi de noi. Dacă ne privesc însă mai îndeaproape, nu le place ce văd, fiindcă toţi suntem păcătoşi. De aceea, este necesar să le îndreptăm privirea spre Isus, singurul în care pot avea încredere deplină. Mai devreme sau mai târziu, noi îi dezamăgim.

2. Citeşte 1 Corinteni 3:1-9; 5:1. Ce probleme ale bisericii combate Pavel aici? Cum era mărturia dată de această biserică pentru oamenii care îi călcau pragul şi care observau aceste lucruri nepotrivite?

Sigur că nu trebuie să aşteptăm să ajungem la desăvârşire ca să ne îngrijim de nevoile altora. Însă trebuie să ne străduim să fim nişte oameni pe care alţii să poată conta şi în care să poată avea încredere. Şi vom fi astfel doar, în măsura în care vom avea grijă de semenii noştri cu aceeaşi consecvenţă şi ardoare ca Isus. Multe disensiuni din biserică ar dispărea, dacă prioritatea noastră ar fi aceea de a ne ocupa de nevoile celor din jur şi de a manifesta faţă de ei iubirea lui Hristos.

Dacă nişte vizitatori ar începe să frecventeze biserica ta, ce lucruri ar vedea la voi şi ce fel de mărturie le-aţi da?

3. Citeşte Proverbele 22:1. Ce legătură are reputaţia cu mărturia şi cu misiunea bisericii în societate?

Ce se înţelege prin capital social? Dacă investeşti intr-un cont bancar, valoarea lui creşte. Capitalul social se referă la un lucru tot atât de preţios ca banii dintr-un cont bancar: relaţiile pozitive şi productive dintre oameni. Când luăm legătura cu conducătorii locali, când le punem întrebări despre nevoile cetăţenilor, când le cerem sfat despre cum să împlinim aceste nevoi şi apoi trecem la acţiune, noi construim relaţia cu ei. Acesta este capitalul social. Prin fiecare experienţă pozitivă comună, investim în relaţia cu ei. Capitalul nostru social va continua să crească şi vom avea o valoare tot mai mare în ochii lor.

Manualul Bisericii ne aduce aminte că adventiştii de ziua a şaptea trebuie să fie recunoscuţi „ca cetăţeni remarcabili […] prin eforturile depuse pentru binele comun”; noi „trebuie să sprijinim, prin implicare şi mijloace proprii, atât cât este posibil şi în concordanţă cu convingerile noastre, toate eforturile ce se întreprind pentru ordinea şi dezvoltarea socială”, păstrând „întotdeauna, în linişte şi cu fermitate, o poziţie fără compromis de partea dreptăţii şi a binelui în probleme civice”. – „Standardele vieţii creştine”, ed. 2010, pp. 180-181

4. Avem în Scriptură şi alte exemple, pe lângă cele din viaţa lui Isus, despre ce pot realiza oamenii lui Dumnezeu atunci când acumulează un astfel de „capital social”. Citeşte următoarele pasaje şi descrie relaţiile pe care le-au avut aceşti credincioşi cu oameni străini de credinţa lor, precum şi rezultatele acestor relaţii.

Faptele 7:9,10; Geneza 41:38-45

Daniel 2:46-49; 6:1-3

Poate că nu vom avea parte de rezultate la fel de spectaculoase ca acestea, dar nu lucrul acesta este cel mai important. Credincioşii amintiţi aici au dat dovadă de o tărie de caracter impresionantă. Ellen G. White afirmă, în Patriarhi şi profeţi (ed. 2006, pp. 211-213, 216) şi în Profeţi şi regi (ed. 2006, p. 434), că ei au câştigat încrederea şi favoarea „păgânilor” din jur prin următoarele calităţi: bunătatea, loialitatea, înţelepciunea, judecata sănătoasă, demnitatea şi integritatea.

O biserică este, la modul general vorbind, un grup de voluntari care lucrează cu un buget limitat. Capitalul social este un bun important, care creşte şansele ca biserica să atingă nişte obiective pe care, altfel, i-ar fi cu neputinţă să le atingă. Un exemplu este obiceiul pe care îl au agricultorii, în unele părţi ale lumii, de a se ajuta unii pe alţii la recoltat. Şi noi putem colabora cu alţii pentru a atinge obiective benefice pentru toţi, atunci când lucrul acesta este realizabil şi util, după o analiză riguroasă a situaţiei.

5. Citeşte Neemia 2:1-9. care a fost rodul încrederii împăratului Artaxerxe în Neemia?

„Mijloacele de care ducea lipsă le-a cerut de la aceia care erau în stare să i le dea. Domnul este şi astăzi binevoitor să mişte inimile acelora care au bunurile Sale în favoarea cauzei adevărului. Aceia care lucrează pentru El trebuie să se folosească de ajutorul pe care El îi îndeamnă pe oameni să-l dea. […] S-ar putea ca dăruitorii să nu aibă credinţă în Hristos, să nu cunoască Cuvântul Său, dar darurile lor nu trebuie refuzate pentru acest motiv.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, ed. 2006, p. 438

Este interesant că, în acest caz, Dumnezeu i-a convins pe păgâni să ajute la progresul lucrării Sale. Învăţăm de aici o lecţie importantă: În măsura în care este posibil, ar trebui să fim dispuşi să colaborăm chiar şi cu persoane care nu sunt de credinţa noastră, dacă această colaborare duce la înaintarea cauzei lui Hristos. Deşi trebuie să fim întotdeauna atenţi la astfel de asocieri, putem să lucrăm împreună cu cei care pot avea un aport semnificativ la proiectele noastre pentru binele societăţii. Deseori, guvernul, unele firme private sau unele persoane vor fi impresionate de acţiunile noastre umanitare şi îşi vor oferi sprijinul. Sprijinul lor nu trebuie nici acceptat, nici respins în mod automat. El trebuie analizat de la caz la caz, cu rugăciune, şi, înainte de a se lua o decizie, trebuie cerute părerea şi sfatul mai multor persoane.

Care ar putea fi câteva căi prin care să vă construiţi un „capital social” în localitatea voastră, nişte relaţii de colaborare care să se dovedească benefice, mai târziu, nu pentru voi, ci pentru ceilalţi cetăţeni?

Ca biserică, am fost binecuvântaţi cu atât de multă lumină. Şi nu ne referim aici la adevărurile teologice (despre răstignire, sanctuar, starea omului în moarte, Sabat, marea luptă etc.), care sunt, fără doar şi poate, mari binecuvântări, ci la principiile sănătăţii şi ale vindecării. Am primit mult şi avem de oferit mult.

Mesajul nostru despre sănătate poate fi un bun punct de pornire în implicarea noastră în societate. Mulţi oameni care la început nu par interesaţi de convingerile noastre sunt preocupaţi de menţinerea sănătăţii. Să nu pierdem această ocazie! Isus spunea: „Cui i s-a dat mult i se va cere mult şi cui i s-a încredinţat mult i se va cere mai mult” (Luca 12:48).

6. Citeşte Deuteronomul 4:1-9. Care avea să fie impresia celorlalte popoare despre Israel şi datorită cărui fapt?

Cu câţiva ani în urmă, membrii unei biserici adventiste de ziua a şaptea au luat în considerare următoarea întrebare: Ne-ar simţi lipsa cei din localitatea noastră dacă s-ar întâmpla să dispărem peste noapte? Răspunsul a fost simplu: Nu, nu ne-ar simţi lipsa. Încrederea localnicilor în ei era nulă. Nemulţumiţi de această constatare, s-au hotărât să înceteze să ridice ziduri de despărţire şi să înceapă să construiască poduri, punţi de legătură. Atenţi să nu compromită adevărurile pe care le cunoşteau, au lucrat în parteneriat cu organizaţii care făceau deja lucrarea lui Dumnezeu. Au stabilit, pentru binele localităţii lor, un program de colaborare pe termen lung, nu un proiect izolat. Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat prea mult: atitudinea localnicilor faţă de biserică s-a schimbat.

7. Citeşte Faptele 2:42-47. Ce legătură a existat între faptul că primii creştini se bucurau de simpatia întregului popor şi creşterea bisericii din acea perioadă? Compară valorile şi practicile lor, amintite în acest pasaj, cu valorile şi cu practicile tale şi ale membrilor bisericii de azi.

Pentru a afla mai multe informaţii despre subiectul acestui studiu, citeşte Marcu 5:18-20; Luca 8:38,39; Faptele 5:12-16. Citeşte, de asemenea, din cartea Divina vindecare, de Ellen G. White, capitolul „Exemplul nostru”, ed. 2010, pp. 11-18, şi din cartea Viaţa lui Iisus, capitolul „Binecuvântarea copiilor”, ed. 2014, pp. 487-491.

Există multe domenii în care biserica ta poate colabora cu alte biserici şi cu alte organizaţii, pentru binele societăţii. Este esenţial să aflaţi mai întâi care sunt nevoile concetăţenilor voştri şi apoi, pe cât posibil, să lucraţi împreună cu alţii pentru a împlini aceste nevoi. Există altă cale mai bună de a câştiga încrederea localnicilor şi a membrilor celorlalte confesiuni? În momentul în care le-aţi câştigat încrederea, le deschideţi calea pentru a-L urma pe Isus, fiindcă „această lucrare nu va fi şi nici nu poate fi lipsită de roade.” – Ellen G. White, Divina vindecare, ed. 2010, p, 98. Numai Dumnezeu ştie cât de mulţi oameni au fost şi vor fi câştigaţi printr-un simplu gest de ajutor sau printr-o faptă bună.

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Ezra 2-8
1. Cum a fost aşezat altarul după reconstruirea templului?
2. Cine le prorocea iudeilor după ce s-au întors din captivitate?
3. Ce a dorit Darius să se întâmple cu acela care îşi va întinde mâna împotriva casei lui Dumnezeu?
4. Ce au făcut Ezra şi ceilalţi călători la râul Ahava?

Calea către Hristos, capitolul 1
5. Ce trebuie să trezească în noi preţul plătit pentru mântuirea noastră?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!