Recâştigarea stăpânirii pierdute

După căderea în păcat, Adam şi Eva nu au pierdut doar chipul lui Dumnezeu în ei: „Nu numai omul, ci şi pământul a ajuns, prin păcat, sub controlul celui rău şi avea să fie restaurat prin planul de răscumpărare. La crearea sa, lui Adam i s-a dat stăpânire peste pământ. Când a cedat însă înaintea ispitei, a fost adus sub puterea lui Satana, iar stăpânirea pe care o avea a trecut la acela care-l cucerise. În acest fel, Satana a devenit «dumnezeul lumii acesteia». El a luat prin înşelăciune stăpânirea asupra pământului care-i fusese încredinţată la început lui Adam. Dar Hristos, care a plătit prin jertfa Sa pedeapsa pentru păcat, nu doar că la răscumpărat pe om, ci a recuperat şi stăpânirea pe care acesta o pierduse. Tot ce a pierdut primul Adam va fi recâştigat de al doilea.” – Ellen G. White, în Signs of the Times, 4 noiembrie 1908

Dar ce înseamnă această „stăpânire”? Cuvântul „stăpânire” are astăzi conotații negative, pe care nu le avea în Eden. Ce înseamnă faptul că oamenii au fost primii care au primit stăpânire asupra pământului? Ce poate face biserica pentru a-i ajuta pe oameni să recâştige ce au pierdut primii noştri părinţi în Eden?

Cineva scria recent că o prietenă a sa, o atee convinsă, i-a povestit că are momente când „se trezeşte în toiul nopții şi se frământă din cauza unor întrebări profunde, precum: Chiar este lumea aceasta rezultatul unei mari explozii cosmice accidentale, al atât de mult vehiculatului Big Bang? Cum este posibil să nu fie niciun plan, niciun scop măreț pentru existenţa noastră şi pentru existenta universului, în ansamblu? Este oare cu putinţă ca viața fiecăruia – inclusiv viața mea, a soţului meu şi a celor doi copii ai mei – să fie total irelevantă şi fără sens? Viaţa mea chiar nu are niciun rost şi nicio valoare?”

După căderea în păcat, oamenii au pierdut atât de multe lucruri! Ne-am înstrăinat de Dumnezeu şi unul de altul. Neam schimbat până şi modul de a ne raporta la pământ. Mai mult, după cum vedem din întrebările care o tulburau pe această atee, nu mai ştim cine suntem şi ce scop are viaţa noastră. Iar problema este şi mai gravă pentru cei care cred că omul a apărut aici din întâmplare, fără vreun scop anume pe care să-l fi aşezat în noi Dumnezeul creator.

1. Ce ne spun următoarele texte despre scopurile pentru care a fost creat omul: Geneza 1:26-28; Psalmii 8:3-8; Isaia 43:6,7? Ce înseamnă expresia „i-am făcut spre slava Mea” (Isaia 43:7)? Ce legătură există între slava lui Dumnezeu şi stăpânirea peste tot pământul?

După cum vedem în versetele din Geneza, unul dintre multiplele scopuri pentru care Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva a fost acela ca ei să aibă stăpânire peste întregul pământ (Geneza 1:26-28), Reflectând slava şi caracterul lui Dumnezeu, ei trebuiau să fie canalul prin care Cel care are slava şi stăpânirea în mod suprem (Apocalipsa 1:5,6) avea să susţină, să îngrijească şi să administreze restul creaţiei Sale de pe pământ. Oare cum s-ar fi descoperit slava lui Dumnezeu prin ei şi prin stăpânirea lor peste pământ, dacă nu ar fi apărut păcatul?

Acum însă, prin credința în Isus, prin predarea vieții noastre în mâna Sa, prin ascultare şi cooperare, putem spune, împreună cu David: „Domnul va sfârşi ce a început pentru mine” (Psalmii 138:8). Gândul că Dumnezeu are un scop pentru fiecare dintre noi ne dă încredere şi bucurie, mai cu seamă dacă ne predăm Lui şi acceptăm ca voia Lui să se împlinească în noi.

Dacă te-ar întreba cineva: „Ce scop crezi că are viața ta?”, ce răspuns i-ai da şi de ce?

2. Ce însemna că omul urma să stăpânească peste tot pământul? Geneza 1:26-28

Cuvântul utilizat în Biblie pentru „să stăpânească” provine din verbul ebraic radah. Termenul acesta indică dreptul şi responsabilitatea de a conduce. În sine, verbul radah, aşa cum apare el în restul Vechiului Testament, nu defineşte modul cum trebuia exercitată această stăpânire, dacă urma să fie una binevoitoare sau una răuvoitoare, ci numai contextul creației neatinse de păcat ne conduce la concluzia că stăpânirea trebuia să fie motivată de bunătate.

O concluzie similară poate fi trasă şi în ce priveşte supunerea pământului amintită în Geneza 1:28. Verbul pentru „a supune”, din ebraicul kavash, evocă o relație ierarhică, în care omul primeşte putere şi control peste pământ. În alte pasaje ale Vechiului Testament, verbul kavash descrie un act efectiv de subjugare (Numeri 32:22,29; Ieremia 34:11,16; Estera 7:8; Neemia 5:5). În multe dintre aceste cazuri, abuzul de putere este vădit, iar Dumnezeu Îşi exprimă dezaprobarea. Revenind însă la versetul nostru, având în vedere contextul Creaţiunii şi faptul că administrarea pământului le-a fost încredinţată unor oameni fără păcat, creați după chipul lui Dumnezeu, putem conchide că supunerea la care se face referire urma să fie o slujire cu bunătate, în numele Creatorului. Este clar că nu putea fi vorba de exploatare.

O altă dimensiune a conceptului de „stăpânire” se găseşte în Geneza 2:15, unde se spune că Dumnezeu îl aşază pe om în grădină ca s-o lucreze (abadm – a munci, a sluji, a lucra) şi s-o păzească (shamar – a împrejmui, a păzi, a proteja, a avea grijă, a tine sub observație, a păstra, a preţui, a rezerva).

Dacă luăm în considerare aceste aspecte, descoperim că stăpânirea înseamnă administrare motivată de grijă şi de dragoste. În condițiile menţinerii relației lor cu Dumnezeu, primii noştri părinți urmau să aibă la dispoziţie toate resursele şi toată autoritatea necesare pentru a-şi exercita statutul de stăpâni, astfel încât să oglindească dragostea lui Dumnezeu pentru creația Sa.

Cum exercităm stăpânirea asupra pământului şi cum ar trebui să o facem? Ce putem schimba?

Dacă se precizează că omul avea să stăpânească „peste tot pământul” (Geneza 1:26), înseamnă aceasta în mod necesar că stăpânirea lui nu avea să aibă graniţe? Istoria biblică ne sugerează că stăpânirea (care poate fi înţeleasă ca „administrare, isprăvnicie”) are, în mod obligatoriu, anumite limite.

O dovadă este faptul că Dumnezeu i-a spus lui Adam că pomul cunoștinței binelui şi răului era interzis (vezi Geneza 2:15-17). Primul păcat are legătură, aşadar, cu stăpânirea: Adam şi Eva au încălcat graniţele stabilite de Dumnezeu pentru ei, ca administratori. În consecinţă, planeta noastră are de suferit până astăzi (vezi Romani 8:20-22)!

3. Citeşte Exodul 20:1-17. Ce ne spune legea despre graniţele stăpânirii omului peste pământ?

Au existat de-a lungul istoriei (de exemplu, faraonul din cartea Exodul, capitolele 1-14, şi Irod, din Evanghelia lui Matei, capitolul 2), şi ştim că vor exista şi în vremea sfârşitului (vezi Apocalipsa 13), domnitori tirani, aflați sub controlul lui Satana, cunoscuți pentru că au încercat să-şi impună autoritatea într-un domeniu peste care nu aveau drept de stăpânire. Ei n-au făcut altceva decât să-l copieze pe Satana, care şi-a arogat puterea şi s-a făcut singur „stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 12:31). Stăpânirea se transformă în dominare dacă nu este bazată pe principiile divine!

La extrema cealaltă se află cei care refuză stăpânirea cuvenită asupra lucrurilor peste care au drept de stăpânire (vezi Matei 25:14-30; Luca 19:12-27),

Este adevărat că, din cauza păcatului, omul nu mai are stăpânire asupra pământului în acelaşi grad ca la început, dar să nu uităm că n-a pierdut-o în întregime! Au rămas multe lucruri în sfera responsabilității noastre: stăpânirea de sine prin puterea lui Hristos (vezi 1 Corinteni 9:25-27; Galateni 5:22,23) şi ocrotirea planetei, a vieţuitoarelor de pe ea şi a tuturor lucrurilor pe care le-am primit de la Dumnezeu [vezi Iacov 1:17; Matei 25:14:30). Avem nevoie să identificăm limitele stăpânirii noastre şi apoi să slujim ca administratori credincioşi, respectând aceste limite.

Ce granițe trebuie să respecți în relaţiile cu ceilalţi (familia, prietenii, colegii de serviciu)? Ce principii ne pot ajuta să identificăm aceste granițe? (Vezi, de pildă, Matei 7:1,12.)

4. Citeşte Geneza 2:15. Ce principii din acest verset ar trebui să stea la baza atitudinii noastre faţă de planeta pe care trăim?

Înainte de păcat, Adam şi Eva au fost delegaţi de Dumnezeu ca administratori ai tuturor lucrurilor pe care li le încredinţase. Ei erau stăpâni peste vegetaţie şi peste faună. După păcat însă, toată natura sa răsculat, parcă, împotriva lor, la fel cum ei se răsculaseră împotriva lui Dumnezeu, Omul a început să se simtă neputincios în faţa elementelor naturii (vremea, agricultura, lumea animală).

„Printre făpturile inferioare, Adam fusese împărat şi, cât timp Îi fusese loial lui Dumnezeu, toată natura îi recunoscuse autoritatea. Însă, când a păcătuit, a pierdut această autoritate. Spiritul de răzvrătire, căruia chiar el îi deschisese uşa, s-a extins în tot regnul animal. Astfel, nu doar viața omului, ci şi firea animalelor, copacii din pădure, iarba câmpului, însuşi aerul pe care-l respira, toate spuneau lecţia tristă a cunoştinţei răului,” – Ellen G. White, Educaţie, ed. 2012, p. 24

În prezent, lumea noastră este devastată, în unele zone cel puţin, de dezastre naturale şi de continua degradare a ecosistemelor. Pe de o parte, depunem eforturi uriaşe pentru a ne proteja prin intermediul tehnologiei şi al industriei. Pe de altă parte, însă, chiar tehnologia ajunge să ne distrugă planeta: Ecologia este o problemă de ordin etic şi teologic, în special atunci când exploatarea pământului le produce altora dificultăţi.

„Adventiştii de ziua a şaptea sunt apărătorii unui stil de viaţă simplu şi sănătos, în care oamenii nu se lasă duşi de valul consumerismului neînfrânat, al obținerii de bunuri şi producerii de deşeuri. Noi facem apel la respectarea lumii create, la cumpătare în utilizarea resurselor pământului, la reevaluarea nevoilor proprii şi la reafirmarea demnităţii vieţii create.” – Pasaj preluat din „Declarația oficială a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu privire la mediu”, 1995.

Cum putem avea o atitudine echilibrată faţă de planeta pe care trăim? Cum putem fi buni administratori ai pământului evitând să-l idolatrizăm? Ce avertizare primim, în această privinţă, în Romani 1:25?

În urma căderii în păcat, noi, oamenii, am pierdut foarte mult, inclusiv stăpânirea asupra pământului, privilegiu de care primii noştri părinți se bucuraseră în Eden. Domnul Hristos a venit pentru a recâştiga ceea ce noi am pierdut.

Şi pentru că Domnul Hristos a făcut atât de mult pentru noi, Dumnezeu ne cheamă să mergem la semenii noştri şi să ajutăm să recâştige şi ei, în Hristos, ceea ce noi am primit de la El. Cu toate că procesul acesta de recuperare va dura până la revenirea Sa şi chiar după, sunt multe lucruri pe care le putem face acum pentru cei ce sunt debusolați, pierduţi în lume.

5. Potrivit textelor de mai jos, cum îi putem ajuta pe alţii să recâştige o parte din stăpânirea pierdută prin păcat? Deuteronomul 15:7-12; Luca 14:12-14; 1 Petru 3:15; Iacov 1:27; Isaia 58:7; 1 Tesaloniceni 3:10

Sunt atât de multe lucruri pe care le putem face pentru cei din jurul nostru! În unele situaţii, nu ni se cere decât să oferim ceva de mâncare, ceva de îmbrăcat sau un loc în casa noastră pentru o persoană aflată într-o situaţie critică. Deşi este necesar să aducem alinare, să împlinim nevoile urgente, aceasta nu este tot ce putem face pentru a-i repune pe oameni în posesia stăpânirii de la început,

Cu toate că trebuie să fim întotdeauna pregătiţi să dăm socoteală de nădejdea care este în noi, suntem chemați ca, ori de câte ori este posibil, să răspundem nevoilor urgente ale oamenilor şi să le îndreptăm gândul spre o viaţă mai bună,

Deşi fiecare situaţie este diferită şi nevoile oamenilor sunt diferite, noi am fost chemaţi de Dumnezeu să fim o lumină şi o sursă de vindecare şi de speranţă în societate. Aceasta înseamnă, în mare parte, să fim pentru semenii noştri o mărturie vie despre Dumnezeul iubitor şi mântuitor căruia Îi servim. Împlinind nevoile lor imediate, le pregătim inima pentru lucrarea Duhului Sfânt. Aşa a procedat Isus şi aşa suntem chemaţi să procedăm şi noi!

Pentru a afla mai multe informații despre subiectul acestui studiu, citeşte din cartea Educaţie, de Ellen G. White, capitolele 22 şi 34, „Temperanta şi știința nutriției” şi „Disciplina”; din cartea Dietă şi hrană, capitolul „Stăpânirea apetitului”, pp. 161-191; din cartea Sfaturi pentru administrarea creştină a vieţii, capitolul 23, „Principiile administrării banilor şi a valorilor materiale”, şi capitolul 68, „Participarea la bucuria mântuirii”.

Privind de la atâtea milenii distantă şi fiind atât de obișnuiți cu răul din lumea noastră, ne este foarte greu să ne dăm seama câte am pierdut din cauza căderii în păcat. Dacă n-am avea Cuvântul lui Dumnezeu şi descoperirile Sale despre originea omului şi despre cea a păcatului, a morții şi a răului, am crede că toate acestea sunt lucruri normale, care fac parte din viaţă. Istoria căderii în păcat ne arată însă că nu aceasta este starea normală a lucrurilor. Geneza ne spune că Adam şi Eva urmau să aibă stăpânire peste pământ, dar că, după ce au păcătuit, modul lor de raportare la pământ s-a schimbat, deoarece ei înşişi s-au schimbat şi, odată cu ei, s-a schimbat şi natura. Din momentul acela, ei au pierdut stăpânirea de care se bucuraseră, iar consecințele au fost uriaşe. „Spinii şi pălămida (Geneza 3:17,18), consecințele potopului (Geneza 7:12), deşertul şi pustia, gemetele pământului după eliberare (Romani 8:19-22) sunt doar câteva dintre imaginile utilizate de Biblie pentru a descrie efectul păcatului asupra lumii.” – Handbook of Seventh-day Adventist Theology (Hagerstown, Md.: Review and Herald Pub. Assn.), vol. 12, p, 254. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru planul de mântuire, prin care se va recâştiga tot ce s-a pierdut şi care ne oferă speranța unei vieți mult mai bune decât aceasta!

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Cronici 11-17
1. Care era motivul ascensiunii continue a lui David?
2. Cu care tabără este asemănată tabăra lui David?
3. Care seminție se pricepea la „înţelegerea vremurilor”?
4. Ce avertizare a rostit Dumnezeu în legătură cu profeţii şi unşii Lui?

Viaţa lui Iisus, capitolul 80
5, Cum au spus preoții să fie închis mormântul lui Isus?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!