Isus Se îngrijea de nevoile oamenilor

O credincioasă adventistă dintr-o ţară africană n-a încetat să le slujească oamenilor nici după ce a ieşit la pensie. În localitatea ei, SIDA făcea ravagii, Cea mai urgentă nevoie era a orfanilor infectaţi, fiindcă erau subnutriţi. În 2002, a început, cu sprijinul bisericii ei, să le ofere copiilor câte o masă consistentă, şase zile pe săptămână. A pornit cu 50 de copii, iar în 2012 a ajuns să hrănească zilnic 300 de copii. Aşa s-a născut ideea de a înfiinţa o grădiniţă, la care, în prezent, sunt înscrişi 45 de copii. Pe lângă acestea, membrii bisericii locale distribuie hainele primite de la ADRA, oferă legume şi cereale cultivate de ei şi au grijă de bolnavi. De asemenea, organizează clase de artizanat, unde femeile învaţă unele de la altele cum să confecţioneze obiecte de artizanat pentru a-şi câştiga existenţa. În urma acestor frumoase manifestări ale iubirii lui Isus, a venit la existenţă o nouă biserică. La început, erau doar cinci membri, dar în 2012 ajunsese deja la 160 de persoane care participau la serviciile de închinare în anul 2012. Dumnezeu le-a pus la dispoziţie resursele necesare pentru a construi un orfelinat şi un nou locaş de închinare.

Iată un exemplu cu adevărat impresionant, care subliniază o dată în plus cât este de important să ne îngrijim de nevoile oamenilor.

Isus coboară din corabie undeva în apropiere de Capernaum (Vezi Marcu 5). Ucenicii încă sunt afectaţi după tulburătoarea întâlnire cu demonizatul din Decapole. Ca de obicei, Învăţătorul este aşteptat de o mulţime de oameni. Fiecare are să-I spună ceva şi se străduieşte să ajungă aproape de El. Nici nu soseşte bine, că şi primeşte o cerere de ajutor, de data aceasta din partea fruntaşului sinagogii.

1. Citeşte Marcu 5:22-43. În timp ce mergea să împlinească rugămintea fruntaşului sinagogii, cineva L-a întrerupt. Ce i-a cerut această persoană şi care a fost reacţia Sa? Mai important, ce lecţii ne putem însuşi de aici? Cum reacţionăm atunci când suntem întrerupţi din activitate pentru a ajuta pe cineva?

Să fim sinceri şi să recunoaştem că nu ne place să fim întrerupţi din activitate. Suntem ocupaţi, avem multe de făcut şi trebuie să ajungem în multe locuri. Ne punem anumite ţinte şi vrem să le atingem pe toate într-un anumit interval de timp. Solicitările neprevăzute par a fi nişte obstacole!

Când vine cineva la noi cu o urgenţă sau cu o cerere de a-l ajuta, ne simţim deranjaţi, mai ales dacă momentul nu este potrivit. Nu întotdeauna ne putem abandona treburile noastre. Dar de câte ori putem să le abandonăm o clipă şi să dăm ajutor, dar n-o facem pentru că pur şi simplu nu vrem?

De multe ori, cele mai mari ocazii de a răspunde nevoilor oamenilor vin prin solicitări neprevăzute. În general, noi evităm întreruperile şi ne supărăm atunci când nu ne putem respecta programul. Când privim însă la slujirea lui Isus, remarcăm că unele cereri de ajutor la care a răspuns au ajuns la El sub forma întreruperilor. Deja am studiat pilda samariteanului milos. El îşi avea drumul lui şi cu siguranţă că se ducea undeva cu treburi. Cu toate acestea, s-a oprit şi a ajutat un necunoscut.

Care este cea mai recentă situaţie în care cineva te-a întrerupt din activitatea ta ca să-ţi ceară ajutorul? Cum ai reacţionat?

2. Citeşte Marcu 10:46-52 şi Ioan 5:1-9. În ambele situaţii, Isus a pus întrebări. De ce a procedat astfel?

Observă că, în ambele situat Isus i-a întrebat cu cei putea ajuta, deşi nevoile lor erau evidente pentru oricine, iar El le cunoştea deja cu exactitate! Mântuitorul le-a pus aceste întrebări în semn de respect. El sa arătat dispus să-i asculte, dovedind, astfel, că-I păsa de problemele lor. În multe situaţii, oamenii nu-şi doresc altceva decât să aibă pe cineva cu care să vorbească, pe cineva care să-i asculte, fiindcă, o ştim cu toţii, atunci când vorbim despre frământările noastre, simţim că ni se ia o povară de pe suflet.

Cum te-ai simţi dacă, atunci când ai intra într-un cabinet medical, medicul s-ar uita puţin la tine, ţi-ar scrie imediat o reţetă şi te-ar invita să ieşi din cabinet? Bineînţeles, te-ai îndoi că a reuşit să-ţi identifice problema. Ai spune, probabil: „Doctorul nu m-a întrebat unde mă doare, nu mi-a ascultat inima, nu mi-a măsurat tensiunea arterială…” Una dintre regulile esenţiale în practica medicală este aceasta: „Întâi stabileşte diagnosticul şi apoi tratează!”

Principiul acesta este foarte util şi în lucrarea misionară medicală, al cărei obiectiv este starea de bine a oamenilor şi împlinirea nevoilor lor pe toate planurile. Prea multe biserici consideră că ştiu deja care sunt nevoile oamenilor sau fac presupuneri cu privire la ce trebuie făcut pentru a-i ajuta. Când ne luăm timp să stăm de vorbă cu ei despre nevoile lor şi ale localităţii în care trăim, le transmitem că ne pasă de ei şi aflăm ce servicii vor fi apreciate. Totodată, ne facem prieteni noi.

„Aduceţi-vă aminte că puteţi frânge chiar şi cea mai aprigă împotrivire prin manifestarea interesului personal faţă de oamenii pe care-i întâlniţi. Cât a trăit pe pământ, Hristos a manifestat un interes personal faţă de oameni, bărbaţi şi femei deopotrivă. Oriunde Se ducea, El era un misionar medical. Şi noi ar trebui să mergem din loc în loc şi să facem bine, la fel ca El. Am primit porunca de a-i hrăni pe cei flămânzi, de ai îmbrăca pe cei goi şi de a-i mângâia pe cei întristaţi.” – Ellen G. White, Welfare Ministry, p. 162

Cei mai mulţi dintre noi ne exprimăm opiniile fără dificultate. Cum ne putem deprinde să fim nişte ascultători mai buni?

Fiindcă era Dumnezeu, Isus îi cunoştea pe oameni mai bine decât se cunoşteau ei înşişi. În evanghelii găsim relatate numeroase situaţii în care El a arătat că ştia ce gândeau ei la momentul acela (vezi Marcu 2:8) şi că le cunoştea trecutul (Ioan 4:18).

3. Citeşte Psalmii 139:1-13. Ce impact are asupra noastră faptul că Dumnezeu ştie totul despre noi?

După cum am văzut ieri, Isus cunoştea nevoile oamenilor şi le împlinea exact. El le cunoştea chiar şi nevoile cele mai profunde. O dovadă în acest sens este istoria slăbănogului. Nevoia lui evidentă era vindecarea trupului, Exista totuşi o nevoie mai adâncă, a sufletului. De aceea, înainte să-i spună să-şi ia patul şi să umble, Isus ia spus: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!”

4. Citeşte Marcu 2:1-12. Ce se petrecea în sufletul acestui om? Este posibil ca şi oamenii cu care lucrăm noi să aibă nevoia aceasta mai profundă?

Isus ştia că problema acestui bolnav nu era în primul rând una de ordin fizic. „Dar mai mult decât vindecare fizică, el dorea eliberarea de povara păcatului. Dacă ar fi putut să-L vadă pe Isus şi să primească asigurarea iertării şi a păcii cu Cerul, el ar fi fost mulţumit fie să trăiască, fie să moară, după voia lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2014, p. 246

Noi nu avem această capacitate a lui Isus, de a cunoaşte ce se petrece în străfundurile inimii cuiva. Dar ştim că orice om cu care lucrăm este afectat de păcat. Indiferent care-i sunt nevoile de suprafaţă, el are nevoie de har, de asigurare, are nevoie să ştie că există un Dumnezeu care-l iubeşte, care Şi-a dat viaţa pentru el şi care îi vrea numai binele.

Gândeşte-te cât de mult tânjeşti după asigurarea că eşti mântuit şi că Dumnezeu te iubeşte. Cum îi poţi ajuta şi pe alţii să primească această asigurare?

5. Citeşte Faptele 9:36-42. Ce a făcut Tabita în Iope, când a aflat despre nevoile oamenilor din jurul ei? Cine sunt „Sfinţii” şi „văduvele” din versetul 41?

Tabita era o femeie de acţiune. „În Iope, era o ucenică numită Tabita” (Faptele 9:36). Se poate spune şi despre biserica ta: „În ____ , este o biserică numită ”, care face „o mulţime de fapte bune şi milostenii”?

„Sfinţii” sunt membrii bisericii, iar „văduvele” pot fi unele persoane din biserică sau din afara ei. Tabita se ocupa de ambele categorii. Şi tu ar trebui să faci la fel. Preocuparea consecventă pentru cei din biserică este o bună strategie de evanghelizare (Faptele 2:42-47), pentru că, atunci, cei din afara bisericii vor spune: „Uite cât de mult se iubesc adventiştii de ziua a şaptea şi câtă grijă îşi poartă unul altuia!”

6. Citeşte Ioan 13:34,35 şi Ioan 15:12. Ce principiu este enunţat în aceste trei texte şi de ce este important să-l respectăm, ca biserică? De ce uneori ne este greu să o facem?

Când faci planuri pentru a le sluji persoanelor din afara bisericii, ar trebui să alegi mai întâi un mod sau un stil de slujire. Amy Sherman descrie trei stiluri de slujire a bisericii în societate: (1) Stilul colonistului urmăreşte împlinirea nevoilor localităţii în care se află biserica. Aşa a lucrat sora noastră din Africa. (2) Stilul grădinarului constă în dezvoltarea de relaţii de slujire cu cartierele din proximitatea bisericii. Pentru membrii bisericii, zonele învecinate sunt o „grădină” sau o extensie a bisericii lor. În unele situaţii, mai multe biserici se asociază pentru a organiza un centru de servicii sociale într-o zonă a localităţii. Într-un oraş, mai multe biserici s-au ocupat de un magazin de alimente sănătoase, iar datorită lui a apărut o nouă biserică. (3) Stilul păstorului are ca public-ţintă un anumit segment de populaţie, nu o anumită zonă geografică, – Adaptare după Ronald J. Sider et al., Churches That Make a Difference: Reaching Your Community with Good News and Good Works (Grand Rapids, Mich.: Baker Books, 2002), p. 146

„Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile” (Proverbele 16:3).

După ce-şi formează o viziune clară despre modul în care le poate sluji oamenilor din localitatea în care se află, biserica ta trebuie să conceapă un plan de colaborare între departamente, pentru a transforma viziunea în realitate. Chiar dacă nu te numeri printre conducătorii bisericii, poţi contribui şi tu. Este bine ca toţi membrii să înţeleagă acest proces, dacă vor ca misiunea lor în societate să aibă succes.

Ideal ar fi ca planul strategic al bisericii să fie conceput în funcţie de următoarele trei lucruri: (1) principiile din Biblie şi din scrierile Spiritului Profetic, (2) informaţiile despre nevoile populaţiei şi (3) propunerile membrilor bisericii. În unele biserici au fost organizate întâlniri administrative în care membrii au fost chemaţi să-şi împărtăşească ideile şi aspiraţiile legate de slujirea societăţii, şi de îmbunătăţirea activităţii bisericii lor.

7. Citeşte Luca 14:25-35. Ce ne spune acest pasaj despre implicare şi despre planificarea necesară pentru împlinirea misiunii bisericii din care facem parte?

Când te gândeşti câte eforturi sunt necesare pentru a împlini eficient nevoile concetăţenilor tăi, s-ar putea să tragi concluzia că se cer prea multă implicare şi prea mult timp. De regulă, preferăm să scăpăm cât mai repede de orice obligaţie. Aceste două exemple ne atrag atenţia să luăm în serios responsabilitatea misiunii şi a uceniciei. Ele ne aduc aminte că analiza şi planificarea sunt esenţiale. Aşa procedează administratorii buni. Gustul sării din Luca 14:34 reprezintă devotamentul. Fără el, slujirea noastră, ucenicia noastră, este inutilă şi fără sens. Este necesar un devotament neabătut şi plin de zel pentru Domnul nostru şi, dacă îl avem, vom avea şi un devotament neabătut şi plin de zel pentru a ne sluji semenii.

Ce poţi face pentru a colabora cu biserica ta la planificarea şi organizarea unor acţiuni sociale în localitatea voastră?

Pentru a afla mai multe informaţii despre subiectul acesta, citeşte Deuteronomul 15:11; Iov 29:11-17; Proverbele 14:31; 19:17; Faptele 3:6; Iacov 1:27-2:5.

La fel ca Isus, Pavel a ţinut cont de nevoile exprimate de oameni şi le-a împlinit. Un exemplu elocvent este modul în care a acţionat în Atena, pe Colina lui Marte. Indignat de idolatria pe care o văzuse în cetate, el a purtat discuţii vii nu doar cu elita locală, ci şi cu oamenii pe care ia întâlnit în piaţă. În felul acesta, le-a cunoscut nevoile şi problemele. A descoperit că aveau în inimă o căutare după un Dumnezeu necunoscut şi că aveau nevoie să-L cunoască pe Dumnezeul adevărat şi să abandoneze închinarea la acei idoli neputincioşi, A început atunci să le predice în sinagogă, unde veneau atât iudei, cât şi „oameni temători de Dumnezeu” (Faptele 17:17). Cu alte cuvinte, a profitat de ocazie şi le-a vestit Evanghelia. El a mers acolo unde erau ei, în piaţă şi pe stradă. Mulţimile credeau într-un fel de divinitate pentru că ridicaseră un altar pentru un „Dumnezeu necunoscut” (Faptele 17:23). Apostolul chiar a citat dintr-un poet al lor care exprimase un adevăr: „Suntem din neamul Lui” (Faptele 17:28). Pavel ia luat pe oameni aşa cum erau şi a încercat să-i desprindă de idolii lor şi să-i pună în legătură cu Dumnezeul cel viu, cu Isus cel înviat. Pe scurt, Pavel s-a interesat care erau nevoile atenienilor şi apoi a încercat să-i ajute să şi le împlinească.

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 2 Cronici 31 – Ezra 1
1. De ce a izbutit împăratul Ezechia în toate planurile lui?
2. Cât timp a domnit împăratul Manase?
3. Cum este caracterizat împăratul Iosia?
4. Cum a fost sărbătoarea pascală din vremea lui Iosia?

Viaţa lui Iisus, capitolul 87
5. Ce a trebuit să îndure Hristos timp de 33 de ani pe pământ?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!