Misiunea în oraşe, în timpul sfârşitului

Cei trei îngeri din Apocalipsa vestesc Evanghelia „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apocalipsa 14:6). Evanghelia trebuie să ajungă la toţi locuitorii pământului. Şi, din moment ce oamenii locuiesc şi la oraş, suntem chemaţi să lucrăm şi în oraşe.

Nevoia de a lucra în oraşe a devenit cu atât mai stringentă, cu cât statisticienii de la Naţiunile Unite au declarat că, pentru prima oară în istoria măsurătorilor, cea mai mare parte a populaţiei lumii locuieşte în zonele urbane. În prezent, misiunea urbană a devenit prioritatea strategiei misionare a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

În multe state, misiunea adventistă are mai mult succes în oraşele mici şi în zonele rurale decât în regiunile metropolitane. Studiile arată că majoritatea populaţiei din unele centre urbane mari n-a auzit niciodată de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea şi, implicit, de mesajele celor trei îngeri din Apocalipsa 14.

Este clar că, dacă vrem să răspândim mesajul nostru în lume, trebuie să-l răspândim şi în marile oraşe.

Oraşele strâng laolaltă oameni diverşi din punct de vedere cultural, etnic, lingvistic şi religios. De regulă, fiecare grup îşi are propriul cartier sau teritoriu bine delimitat. Dar, tot mai frecvent în ultimul timp, graniţele de acest tip dispar. Această realitate multiculturală ne expune riscurilor şi situaţiilor complexe, dar ne oferă şi ocazii speciale de a vesti Evanghelia. Aici, gradul de toleranţă la idei noi este mai ridicat, deschiderea faţă de alte religii este mai mare decât în zonele din afara oraşelor, care sunt mai ataşate de tradiţie În oraşe există mai multe posibilităţi ca oamenii să intre în contact cu Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea.

1. Citeşte în Faptele apostolilor 18:1-28 despre un model de înfiinţare a unei biserici într-un oraş. Ce lecţii putem învăţa de la Pavel?

Centrele urbane din vechime erau un adevărat mozaic lingvistic, cultural şi etnic, la fel ca marile oraşe moderne. Pavel a abordat o diversitate de tipuri de oameni. A găsit oameni cu care avea în comun religia iudaică, cetăţenia romană şi meşteşugul confecţionării corturilor (după cum ştim, el îşi câştiga existenţa din confecţionarea corturilor). A locuit în casa unei familii în care atât soţul, cât şi soţia s-au convertit şi au devenit evanghelişti. A predicat în sinagogă până a fost dat afară, după care a organizat o biserică în casa unui credincios. I-a instruit şi ia îndrumat pe noii convertiţi pentru ca atunci când urma să plece mai departe să aibă pe cine lăsa în locul său.

Pavel era familiarizat cu mediul multicultural şi multireligios din oraşele mari şi se simţea în largul său să lucreze în ele (vezi şi 1 Corinteni 9:20-23). El ştia cum să se adapteze la context şi a învăţat să prezinte adevărul în aşa fel încât să răspundă nevoilor oamenilor cărora li se adresa.

Ce putem face, individual şi ca biserică, pentru a fi mai bine pregătiţi să îi abordăm pe concetăţenii noştri astfel încât să ajungem la inima lor?

Când Hristos trecea prin Ierusalim, Capernaum şi prin alte cetăţi din vremea Sa, bolnavii, invalizii şi săracii se strângeau imediat În jurul Său, dornici să fie aproape de Vindecătorul. Inima Sa simţea împreună cu omenirea suferindă.

În oraşe se găseşte mai mult din orice – mai mulţi oameni, mai multe clădiri, mai mult trafic şi mai multe probleme. Ele sunt o provocare pentru biserici. Vestitorii Evangheliei nu pot ignora nevoile uriaşe ale oamenilor din jurul lor şi nu pot pune accent exclusiv pe mesaj, fiindcă l-ar discredita. Dacă vorbim despre compasiune, har şi speranţă, dar nu le demonstrăm prin faptele noastre, vorbele nu vor avea nicio putere. Nu vom fi decât o altă voce în, multitudinea de voci care caută să atragă masele.

2. Citeşte Exodul 2:23-25; 6:5; Iov 24:12; Psalmii 12:5 şi Romani 8:22. Despre ce realitate dureroasă vorbesc aceste texte?

Trăim într-o lume suferindă, care geme sub povara şi sub chinul păcatului şi din care evadarea este imposibilă. Însă realitatea aceasta ne oferă ocazia de a da mărturie. Trebuie însă să evităm o confuzie. Când vorbim despre percepţia cetăţenilor asupra capacităţii unei biserici de a percuta la nevoile lor, este important să facem distincţie între evenimentele sociale izolate şi acţiunile permanente de slujire care împlinesc nişte nevoi reale. Oamenii fac deosebirea între o biserică ce oferă alimente câtorva familii o dată pe an, la o ocazie specială, şi o biserică precum cea despre care vom vorbi în continuare. Ce face biserica aceasta, mai exact? Membrii ei se adună într-un centru social şi le oferă celor doritori o masă caldă în fiecare dimineaţă. Şi nu sunt chiar mulţi la număr. Sunt doar cincizeci şi şapte de membri, dar toţi sunt trup şi suflet pentru semenii lor. Activitatea lor este demnă de toată aprecierea. Ea necesită dedicare şi un simţ al datoriei faţă de persoanele în dificultate.

Gândeşte-te ce impact am avea asupra societăţii, dacă toate bisericile noastre ar face ceva pentru a alina strigătele de durere ale oamenilor din jur!

3. Citeşte Matei 13:3-9,18-23. Ce învăţăm din acest pasaj despre cum să slujim şi cum să dăm mărturie în orice loc, inclusiv în oraşe?

În parabola aceasta, acţiunea se desfăşoară în mediul rural, dar lecţia se aplică mai bine la misiunea urbană decât la misiunea în oraşele mici şi zonele rurale, deoarece în oraşele mari întâlnim o mai mare diversitate de „soluri”. Tocmai din acest motiv este mai dificil să organizezi campanii de evanghelizare în oraşe decât la ţară.

Dacă fiecare tip de sol produce roade diferite, atunci se impune testarea terenului înainte de a investi în acţiuni evanghelistice. În cazul în care descoperă, în urma acestei testări, că terenul nu este chiar atât de bun, biserica ta va trebui să facă planuri pentru a-l îmbunătăţi, afânând pământul bătătorit, îndepărtând pietrele din el şi smulgând spinii. Cu alte cuvinte, pentru ca evanghelizarea să aibă succes, biserica are datoria de a pregăti terenul din timp. De aceasta depinde, în mare măsură, eficienţa unei campanii de evanghelizare.

În 1 Corinteni 12, Romani 12 şi Efeseni 4, Scriptura ne prezintă darurile spirituale. Ea ne spune că există o multitudine de daruri, dar o singură misiune. Pilda despre tipurile de sol în care cade sămânţa scoate în evidenţă nevoia dea utiliza daruri diferite în lucrarea noastră din oraşe. În oraşele mari, „trebuie să fie implicaţi oameni cu talente diverse”, nota Ellen G. White. „Să fie folosite metode noi. Cei din poporul lui Dumnezeu trebuie să conştientizeze nevoile timpului în care trăiesc.” – Ellen G, White, Evanghelizare, ed. 2008, p. 54. Prin darul viziunii profetice, ea a înţeles ce condiţii sunt necesare pentru eficienţa misiunii urbane. Astăzi este chiar mai necesar să avem o strategie generală şi complexă, care să facă apel la moduri variate de abordare şi la daruri multiple. O singură campanie sau un singur proiect nu va avea un efect semnificativ pe termen lung. Programele de acest tip nu reuşesc să-şi facă simţită prezenţa în oraşe, cu dimensiunile lor mari şi cu structura lor complexă, influenţa lor ştergându-se cu totul în câteva săptămâni. De aceea, sunt necesare alte acţiuni prealabile.

Gândeşte-te la oamenii cărora încerci să le dai mărturie. Ce fel de „sol” sunt ei? Ce poţi face pentru a pregăti terenul inimii lor?

4. Citeşte Ioan 15:12,13; Iacov 1:27 şi Galateni 6:2. Ce principiu amintit aici este esenţial în orice activitate serioasă de implicare în societate?

În mediul urban supraaglomerat, tindem să pierdem din vedere faptul că religia este personală. Ţinta lucrării în oraşele mari, ca de altfel în orice localitate, este aceea ca fiecare individ să dobândească o relaţie personală cu Hristos. Studiile arată că majoritatea convertiţilor Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea declară că s-au alăturat acesteia pentru că au avut o cunoştinţă adventistă. Şi, de regulă, prietenia, în special în cazul acţiunilor care au în vedere mântuirea oamenilor, implică moartea faţă de sine şi dispoziţia de a urmări binele altora.

Toate etapele lucrării noastre – „pregătirea terenului”, „semănatul”, îngrijirea „plantelor” până la „recoltat” şi păstrarea „recoltei” – au şanse mai mari de reuşită dacă avem o relaţie apropiată cu oamenii. Aşadar, să învăţăm cum să le fim prieteni, cum să-i ascultăm şi cum să-i iubim, Dacă lucrurile acestea sunt esenţiale pentru a ajunge la inima oamenilor de pretutindeni, cu cât sunt ele mai importante în zonele urbane, unde locuitorii se simt uitaţi de toţi şi pierduţi?

Elementul esenţial al lucrării în oraşe este grupa mică, iar aceasta poate lua forma „bisericii din casa ta”, ca în perioada Noului Testament (Faptele apostolilor 2:46), sau poate funcţiona ca atare în cadrul bisericii mai mari. Dacă într-un cartier sau într-o zonă nu există o biserică, dar există cel puţin trei adventişti de ziua a şaptea, acolo poate fi organizată o grupă mică. (Vezi Ellen G. White, Mărturii, vol. 7, pp. 21-22.)

Metoda aceasta este fundamentală pentru lucrarea din oraşe din mai multe motive. Un motiv este diversitatea culturală, etnică, lingvistică şi socio-economică pe care o întâlnim chiar şi în oraşele de mărime medie, cu sutele lor de categorii şi de subcategorii sociale. În absenţa grupelor mici care să ţintească fiecare segment de populaţie, misiunea lui Hristos nu va fi realizată.

Un alt motiv este acela că, în oraşe, credincioşilor le este dificil să-L urmeze pe Isus, Există multe presiuni, ispite şi contacte cu religii şi ideologii diverse. Unii credincioşi se resemnează şi pleacă din biserică, iar alţii se izolează pentru a se proteja emoţional, dar, astfel, devin insensibili la oamenii din jur care au nevoie de modele vii ale iubiri lui Isus.

Nimeni nu spune că este simplu să te implici în societate şi să le slujeşti oamenilor. Nu este simplu deloc, Oamenii sunt decăzuţi, corupţi, şi nu le stă în fire să fie spirituali. Pavel însuşi mărturiseşte că era pământesc: „Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului” (Romani 7:14). Dacă el era pământesc, ce putem spune atunci despre cei care nu-L cunosc pe Domnul sau care nu au avut o experienţă personală cu Isus?

Şi, pe lângă faptul că avem o natură decăzută, unii dintre noi mai trăim şi în oraşe, în aceste aşezări renumite pentru influenţa lor negativă! Duşmanul sufletelor îi asaltează pe orăşeni cu o mulţime de ispite prin care caută să-i prindă şi să-i ţină legaţi de păcat şi de lume. În aceste condiţii, este de aşteptat ca misiunea în oraşe să fie deosebit de dificilă. Dar, deşi dificilă, este o misiune pe care am fost trimişi s-o îndeplinim şi pe care trebuie s-o îndeplinim, ca biserică, dacă vrem să fim credincioşi chemării noastre.

5. Ce spun următoarele texte despre motivul suprem pentru care trebuie să ne implicăm personal în lucrarea de evanghelizare?
2 Petru 3:9
1 Timotei 2:4

Biblia afirmă că Domnul Hristos a murit pentru toţi oamenii, de la Adam şi Eva până la toţi locuitorii planetei din timpul nostru. Aici sunt incluşi Şi locuitorii, numeroşi, ai metropolelor lumii, Şi ei au nevoie să audă marile adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu.

„Nu există schimbare în soliile pe care le-a trimis Dumnezeu în trecut. Lucrarea din oraşele mari este lucrarea esenţială pentru acest timp. Când se lucrează în oraşe aşa cum doreşte Dumnezeu, urmarea va fi declanşarea unei mişcări puternice, cum nu s-a mai văzut niciodată.” – Ellen G. White, Lucrarea misionară medicală, ed. 2001, p. 401

Apelul de a lucra în oraşe este pentru fiecare dintre noi. Este un apel la o mai profundă experienţă personală cu Hristos şi la mijlocire serioasă în rugăciune, precum şi la o planificare şi o implementare extinse. Aceasta are la bază reforma şi redeşteptarea, întrucât se va realiza doar prin puterea Duhului Sfânt.

Citeşte Romani 10:14,15. Ce apel scot în evidenţă aceste întrebări retorice? Concret, cum putem răspunde acestui apel?

Citeşte cartea Misiunea în marile oraşe (ed. 2012), o colecţie de citate reprezentative din scrierile lui Ellen G, White despre lucrarea în oraşe.

Un specialist adventist în misiunea urbană a realizat un studiu asupra articolelor lui Ellen G. White din periodice, în care apare sfatul său de a ne muta fie în oraşe, fie în afara acestora. Din totalul de 107 articole, 24 dintre ele conţin sfatul de a ieşi din oraşe sau de a stabili instituţiile în afara oraşelor, iar 75 de articole conţin sfatul de a ne muta în oraşe pentru a lucra cu locuitorii lor. Restul de 8 articole exprimă o poziţie neutră. Un istoric al bisericii noastre a sintetizat sfaturile lui Ellen G. White despre lucrarea în oraşe şi a arătat că, în ce priveşte instituţiile, ea recomanda ca ele să fie situate în afara oraşelor şi să acţioneze de acolo; în ce priveşte lucrarea bisericilor locale, ea recomanda ca aceasta să fie efectuată din interiorul oraşelor.

Ce planuri are biserica ta pentru lucrarea în oraşe? Cum este poziţionată ea faţă de zona urbană cea mai apropiată? Nicio biserică n-ar trebui să tragă concluzia că lucrarea în oraşe nu are nicio relevanţă pentru ea, Fiecare comunitate adventistă trebuie să participe la atingerea acestui obiectiv misionar important, Ignorarea oraşelor şi concentrarea eforturilor noastre în zonele din afara lor nu reprezintă atitudinea corectă faţă de misiunea pe care ne-a încredinţat-o Isus.

„De ce să nu se stabilească în aceste oraşe familiile care cunosc adevărul prezent? […] Vor exista laici care se vor muta […] la oraş, pentru ca lumina pe care au primit-o de la Dumnezeu să ajungă şi la alţii,” – Ellen G. White în Advent Review and Sabbath Herald, 29 septembrie 1891

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Neemia 6-12
1. Cine şi cui i-a zis: „Un om ca mine să fugă?”?
2. De ce nu erau zidite case în Ierusalim?
3. Ce au făcut copiii lui Israel în a 24-a zi a lunii a şaptea?
4. Cine au fost cei chemaţi pentru sfinţirea zidurilor Ierusalimului?

Calea către Hristos, capitolul 3
5. Când vom înţelege mai bine urâciunea şi grozăvia păcatului?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!