Isus le spunea oamenilor: „Veniţi după Mine!”

În anul 362 d. H., împăratul roman Iulian a început o campanie de revigorare a păgânismului. Creştinismul punea stăpânire pe Imperiul Roman, iar el şi conducătorii păgâni erau îngrijoraţi. Într-o replică dată unui important preot păgân, Iulian îşi exprimă îngrijorarea şi ne dezvăluie unul dintre secretele creşterii rapide a bisericii creştine: „Cred că atunci când s-a întâmplat ca săracii să fie neglijaţi şi desconsideraţi de preoţi , galileenii hulitori au observat aceasta şi s-au dedicat binefacerii… le dau ajutor nu numai săracilor lor, ci şi săracilor noştri, şi oricine vede că poporul nostru nu primeşte ajutor de la noi.” – Citat de Rodney Stark, în Cities of God (San Francisco: HarperCollins Publishers, 2006), p. 31

Romanii au contat pe dispariţia creştinismului, odată cu moartea iniţiatorului lui, Isus Hristos. Totuşi nu mică le-a fost surprinderea să constate că un număr record de romani au ales să-L urmeze pe Galileean. Şi cum au explicat ei aceasta? Adepţii lui Isus manifestau iubirea Sa prin împlinirea nevoilor de bază ale oamenilor. Ei imitau exemplul Său.

Nu era de mirare că atât de mulţi aleseseră să-L urmeze!

1. Citeşte Ioan 10:1-5,16. De ce anume este nevoie pentru a-i putea conduce pe oameni la Isus? Cum îi putem ajuta să audă glasul Său?

Şoapta unui prieten are mai multă putere de a-i atrage pe oameni la Isus decât strigătul unui străin. Când ne împrietenim cu oamenii şi le câştigăm încrederea, Păstorul cel Bun (Ioan 10:11,14) îi ajută, prin noi, să audă glasul Său, să îl recunoască şi să-L urmeze pe El,

Înainte însă de a-i ajuta pe alţii să cunoască glasul lui Isus, noi înşine trebuie să îl cunoaştem. Avem nevoie de discernământ divin pentru a deosebi vocea Sa de vocea vicleanului Satana. Să nu pierdem din vedere că marea luptă este reală şi că avem un duşman care se străduieşte din răsputeri să-i ţină pe oameni departe de Isus.

Când cunoaştem glasul lui Isus, îi putem ajuta şi pe alţii să-l cunoască. El ne vorbeşte prin natură (chiar dacă este grav afectată de păcat), prin intervenţiile Sale providenţiale, prin influenţa Duhului Sfânt, prin oamenii evlavioşi şi prin Cuvântul Său. (Vezi Ellen G, White, Calea către Hristos, cap. 10, „Cunoaşterea de Dumnezeu”.) Ar trebui să avem mare grijă ca nu cumva să fim călăuze oarbe pentru cei orbi, aşa cum a avertizat Isus (vezi Matei 15:14)!

Cum a reuşit Isus să-i atragă pe oameni la Sine? Puterea Sa de atracţie se datorează dăruirii de sine, Atunci când vom abandona egoismul şi când vom avea caracterul unui slujitor, permiţându-I Lui să trăiască în noi, oamenii vor răspunde la chemarea pe care El le-o face prin noi.

Ca reprezentanţi ai Celui care este Păstorul cel Bun, suntem chemaţi să oglindim slujirea Sa, atunci când îi îndemnăm să-L urmeze. Verbele sincere şi slujirea onestă care reflectă dragostea jertfitoare a lui Isus deschid urechile oamenilor şi dărâmă barierele dintre societate şi biserică.

Cum îi puteţi ajuta în mod concret pe cei din jur să audă glasul Păstorului?

2. Citeşte Luca 19:10; Marcu 1:17; Luca 9:2 şi Apocalipsa 14:6,7. Care este ideea comună a acestor texte? Altfel spus, ce ne îndeamnă ele să facem?

Membrii unei biserici adventiste de ziua a şaptea au înălţat mulţi ani la rând rugăciunea: „Doamne, Te rugăm să-I aduci pe oamenii din localitatea noastră în biserica Ta şi la Tine”, de parcă biserica ar fi un magnet uriaş, capabil să-i atragă pe toţi în ea, ca prin farmec. Da, este adevărat că unii oameni vin la biserică din proprie iniţiativă, căutându-L pe Dumnezeu fără vreun efort concret din partea noastră, Dar ce are de făcut biserica atunci când anii trec şi niciun om nu intră pe porţile ei? Dacă nu facem altceva decât să ne rugăm, nu respectăm metoda lui Isus de câştigare a sufletelor. El ieşea în mijlocul oamenilor, socializa cu ei, căuta personal ca să-i salveze. „Nu trebuie să aşteptăm ca oamenii să vină la noi, ci să-i căutăm acolo unde se află. […] Există o mulţime de oameni la care Evanghelia nu va ajunge niciodată dacă nu le este dusă de cineva.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 229

Ideea aceasta, a căutării oamenilor, este ilustrată prin câteva metafore:

1. Păstorul lasă cele 99 de oi în staul şi pleacă în căutarea unei singure oi rătăcite (vezi Matei 18:10-14). Isus spune pilda aceasta după îndemnul de a nu defăima „nici măcar pe unul din aceşti micuţi”. „Micuţii” pot fi copiii sau creştinii imaturi. Dacă se întorc în lume, noi suntem datori să-i căutăm şi să-i aducem înapoi la El cu iubire.

Pilda aceasta ne transmite aceeaşi idee ca textele de mai sus: să fim proactivi, să pornim în căutarea celor pierduţi, să facem efortul necesar pentru a ajunge la ei. Rareori se întâmplă ca o persoană să ne oprească pe stradă şi să ne spună: „Spune-mi despre Dumnezeu, despre mântuire, despre adevăr.”

2. „Metoda lui Hristos” de a ajunge la inima celor pierduţi „nu va fi şi nici nu poate fi lipsită de roade” – Ellen G. White, Divina vindecare, ed. 2010, p. 98. Nu cumva noi avem tendinţa de a ne ocupa doar de „roadele” de pe crengile mai joase – de oamenii care ne împărtăşesc deja convingerile creştine? Ce facem însă pentru „roadele” de pe crengile mai înalte – pentru oamenii care n-au auzit deloc despre Dumnezeu, pentru atei, musulmani, evrei, hinduşi, budişti etc.? Pentru cei de orientare creştină, adventismul este relevant, în general, dar trebuie să urmărim să le vorbim despre Isus şi celor care au o altă orientare religioasă.

Uneori, membrii unei biserici vor să organizeze programe pentru a răspunde nevoilor societăţii, în domenii precum sănătate, familie, administrarea banilor, gestionarea conflictului etc., şi se întreabă: „Ce i-ar putea ajuta pe oameni să treacă de la starea de «pierduţi» la aceea de ucenici ai lui Isus?” Mai potrivit ar fi să întrebăm: „Cine i-ar putea ajuta?”, iar răspunsul este: „Tu!” „Cel mai puternic argument în favoarea Evangheliei este un creştin iubitor şi iubit.” – Ellen G. White, Divina vindecare, ed. 2010, p. 356. Bisericile care reuşesc să menţină interesul vizitatorilor la un nivel ridicat de la un eveniment la altul şi de la un program la altul sunt binecuvântate cu membri care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu şi care sunt dornici să cultive prietenii durabile. Există însă şi membri care sunt nepăsători faţă de vizitatori, chiar apatici, şi care, în felul acesta, pot afecta grav misiunea bisericii. „Domnul nu lucrează acum pentru a aduce multe suflete la adevăr din cauza membrilor bisericii care n-au fost niciodată convertiţi şi a acelora care au fost cândva convertiţi, dar au apostat. Ce influenţă vor avea aceşti membri neconsacraţi asupra noilor convertiţi? Nu vor face ei oare fără efect solia dată de Dumnezeu şi pe care poporul Său trebuie s-o vestească?” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 6, p. 371

3. Citeşte Luca 19:1-10. De ce a fost nevoit Zacheu să se caţere într-un pom? Ce lecţii desprindem din întreaga relatare?

Gândeşte-te cum ar fi stat lucrurile dacă oamenii care stăteau în calea lui Zacheu ar fi remarcat dorinţa lui de a se apropia de Isus şi l-ar fi invitat cu amabilitate, pe acest „păcătos”, la picioarele Mântuitorului!

Noi, cei care stăm în jurul lui Isus, ar trebui să fim atât de „contaminaţi” de iubirea Sa pentru omenirea păcătoasă şi sărmană, încât să-i „molipsim” şi pe alţii. Dacă suntem profund conştienţi de dragostea lui Dumnezeu şi de harul Său pentru nişte păcătoşi ca noi, atunci vom fi preocupaţi să îi căutăm pe cei „scunzi” din punct de vedere spiritual şi să îi conducem, cu dragoste, la Hristos.

Cum te porţi cu vizitatorii din biserica ta? Eşti preocupat să stai de vorbă cu zi sau îi ignori, gândindu-te că se va ocupa altcineva de ei? Ce spune despre tine răspunsul dat şi ce schimbări ar trebui să faci?

Isus şi ucenicii Săi îi vindecau pe oameni şi apoi le îndreptau gândul spre lucrurile veşnice. (Vezi Ellen G, White, Divina vindecare, ed. 2010, pp. 12-13.) Mark Finley subliniază că aceia care nu le vorbesc oamenilor despre Dumnezeu sunt vinovaţi de malpraxis spiritual. Metoda de evanghelizare a lui Isus era aceea de a răspunde la nevoile cele mai urgente ale oamenilor. Aceasta este lucrarea misionară medicală. El nu Se mulţumea să le vindece doar trupul. Ţinta Lui pentru ei era viaţa veşnică. Lucrarea misionară medicală nu începe neapărat cu apelul de a-L urma pe Isus, dar, în final, la acesta trebuie să ajungă. Dragostea pentru oameni ne va constrânge să le oferim tot ce le dăruieşte Isus.

Dar poate că-ţi spui: „Sunt dispus să împlinesc prima parte a metodei lui Isus, dar nu şi această ultimă parte, legată de apelul de a-L urma pe Isus. Eu nu am darul acesta.” Dacă vei împlini prima parte, vei fi uimit să constaţi că-ţi va veni uşor să le vorbeşti despre Mântuitorul – că va fi un lucru natural şi mai simplu decât ai crezut, deoarece ai reuşit să pregăteşti bine terenul inimii lor.

Pe măsură ce începi să-i cunoşti pe oamenii cărora le slujeşti, profită de ocaziile de a le vorbi despre credinţa ta şi despre ce înseamnă Domnul pentru tine. Caută ocazii de a aborda subiecte spirituale. Pune-le întrebări despre familia lor, despre ocupaţia lor şi despre religia lor şi, în felul acesta, vei putea să le prezinţi mărturia ta personală.

Mărturia personală poate avea un rol decisiv pentru că nu faci niciun fel de presiuni asupra lor, iar ei nu se simt ameninţaţi. Nu le ţii o predică, ci pur şi simplu le povesteşti despre ce a făcut Isus în viaţa ta.

4. Citeşte Faptele 26:9-27, unde apostolul Pavel îşi prezintă mărturia personală înaintea împăratului Agripa. Ce învăţăm de aici despre cum să le dăm altora mărturie despre Isus?

Observă diferitele etape ale mărturiei: Mai întâi, Pavel a povestit cum era el înainte de a-L cunoaşte pe Domnul. Apoi, a descris experienţa convertirii sale. Pe urmă, a arătat ce a făcut Dumnezeu în viaţa lui de atunci încolo. În final, i-a adresat împăratului un apel.

Ai o experienţă cu Domnul, chiar dacă nu este la fel de spectaculoasă ca aceea a lui Pavel? Cum îţi poţi forma obiceiul de a le vorbi altora, la momentul potrivit, despre experienţa ta?

5. Citeşte Apocalipsa 3:20, Matei 7:7,8 şi Ioan 1:12. Care este ideea comună a acestor trei pasaje şi ce ne spun ele despre ce înseamnă să-L căutăm şi să-L găsim pe Domnul?

Textele acestea ne transmit ideea că oamenii trebuie să ceară, să caute şi să fie deschişi să-L primească pe Isus. Pe de altă parte, în Apocalipsa 3:20, Isus este Cel care stă la uşă şi bate pentru ca omul să-I deschidă şi să-L primească înăuntru.

Nu există nicio contradicţie aici, Domnul intervine la inima oamenilor, prin puterea Duhului Sfânt, şi îi atrage la El, poate fără ca ei să fie conştienţi de acest lucru. De multe ori, ei caută ceva ce viaţa nu le oferă. Ce privilegiu avem să fim atunci alături de ei, să le indicăm direcţia corectă şi să-i ajutăm să-şi dea seama ce anume caută!

Realitatea este că Isus poate bate, prin tine, la „uşa” vieţii oamenilor din localitatea ta şi oricine deschide uşa şi Îl primeşte va primi şi binecuvântările care-L însoţesc (Apocalipsa 3:20; Ioan 1:12). În acelaşi timp, El îi invită pe urmaşii Săi să ceară, să caute şi să bată la uşa Sa, ca să primească „darurile bune” ale Împărăţiei Sale (Matei 7:7,8,11).

Atunci când Duhul Sfânt îţi arată că o persoană este pregătită să-L primească pe Hristos, pune-i această întrebare: „Ai vrea să ne rugăm împreună ca să-ţi deschizi inima pentru Isus Hristos şi să devii un membru al familiei Sale?”

Avem nevoie de discernământ spiritual ca să recunoaştem momentul adecvat pentru adresarea apelului; altfel, riscăm să-l adresăm fie prea repede, fie, lucru poate chiar mai regretabil, prea târziu. Poate că unii stau în cumpănă, între viaţa veşnică şi pieirea veşnică, şi aşteaptă să fie împinşi de la spate ca să ia o decizie pentru Domnul. Noi trebuie să observăm aceste situaţii, conştienţi fiind de responsabilitatea noastră sfântă.

Pentru a afla mai multe informaţii despre subiectul acestui studiu, citeşte Psalmii 77:20; Osea 11:41; 2 Corinteni 5:11-21; din cartea Divina vindecare, de Ellen G. White, capitolele „Dând învăţătură şi vindecând”, pp. 95-99, şi „Ajutor în vieţuirea zilnică”, ed. 2010, pp. 355-357; din cartea Parabolele Domnului Hristos, capitolele „Acest Om îi primeşte pe păcătoşi”, pp. 132-143, şi „La drumuri şi la garduri”, ed. 2006, pp 160-174.

Era într-o biserică un tânăr care-L iubea pe Domnul şi dorea să le vorbească şi altora despre Isus. Fiind o persoană comunicativă şi charismatică, mărturia lui era puternică. Oamenilor le plăcea să-l asculte. Exista totuşi o problemă: îi era teamă să facă apelul final. Ceilalţi membri ai bisericii au fost surprinşi de lucrul acesta, pentru că îl ştiau foarte curajos şi dornic să vorbească despre credinţa lui. Când l-au întrebat care era motivul, el a răspuns că adresarea apelului nu era darul lui. Lui îi plăcea să semene sămânţa şi îi lăsa pe alţii să culeagă roadele. După un moment de gândire, le-a mărturisit că cel mai mult se temea de respingere. Se simţea nevrednic să fie martor pentru Domnul (ceea ce este un lucru bun) şi se temea că nu va răspunde nimeni la apelul lui. Membrii bisericii i-au explicat că mărturia creştină nu este despre noi, ci despre Isus. Noi suntem şi vom fi nişte martori nedesăvârşiţi. Deşi, cu rugăciune şi cu iubire, le putem arăta oamenilor calea spre Isus, noi nu putem lua locul Duhului Sfânt, singurul care poate convinge şi converti. Rolul nostru este de a fi canale prin care dragostea lui Hristos să ajungă la alţii.

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Ezra 9 – Neemia 5
1. Ce s-ar fi întâmplat cu aceia care nu ar fi venit la adunarea din Ierusalim?
2. Ce a făcut Neemia, pe timp de noapte, în Ierusalim?
3. Cum îi încuraja Neemia pe cei care lucrau pe zid?
4. De ce i-a mustrat Neemia „pe cei mari şi pe dregători”?

Calea către Hristos, capitolul 2
5. Ce mijloace au fost puse în slujba mântuirii oamenilor?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!