Isus interacţiona cu oamenii

O dată pe lună, un diacon dintr-o biserică locală îi ducea pe tineri, cu microbuzul, la un azil de bătrâni, unde susţineau un serviciu de închinare. Încă de la prima ocazie, un bătrân aflat în scaunul cu rotile l-a prins de mână pe diacon şi l-a ţinut aşa tot timpul programului. Situaţia s-a repetat şi în ocaziile următoare. Într-o săptămână însă bătrânul a lipsit. Diaconul s-a interesat de starea lui şi a aflat că era pe moarte. Când a intrat în camera acestuia, bătrânul stătea întins în pat, inconştient. I-a luat mâna în mâna lui şi s-a rugat ca Domnul să-l elibereze şi să-i dea viaţa veşnică. În clipa aceea, bătrânul l-a strâns de mână, iar el a ştiut că a primit răspuns la rugăciune. Când a ieşit din cameră, cu ochii plini de lacrimi, s-a întâlnit cu o doamnă care i s-a prezentat: „Sunt fiica lui. Tatăl meu v-a aşteptat. Mi-a spus aşa: «O dată pe lună, Isus vine la mine şi mă ţine de mână. Nu vreau să mor până când nu-L mai ţin o dată de mână!»” – Adaptare după The Least of These, un clip video produs de Old Fashioned Pictures (2004). Utilizat cu permisiune.

A fi creştin înseamnă a fi „Isus” pentru cineva. Pe parcursul studiilor următoare, vom analiza diferitele aspecte ale metodei folosite de Isus şi vom trage concluzii cu privire la modul în care biserica poate să imite exemplul Său.

Ellen G. White rezumă, într-un cunoscut paragraf, metoda folosită de Isus pentru a intra în legătură cu oamenii şi pentru a-i aduce la mântuire. (Vezi şi Matei 9:35,36.)

„Numai metoda lui Hristos va aduce un succes real în încercarea de a ajunge la inima oamenilor. Mântuitorul interacţiona cu oamenii ca unul care le dorea binele. El îşi arăta compasiunea faţă de ei, îngrijea de nevoile lor şi le câştiga încrederea. Apoi le spunea «Urmaţi-Mă!»” – Ellen G. White, Divina vindecare, ed. 2010, p. 98

Să analizăm puţin acest citat.
1. Mântuitorul Se apropia de oameni ca unul care le dorea binele. (Deschidea căi de comunicare.)
2. Îşi arăta compasiunea faţă de ei. (Lega prietenii.)
3. Se îngrijea de nevoile lor. (Şi prin aceasta lega prietenii.)
4. Prin aceşti trei paşi, le câştiga încrederea.
5. Apoi le spunea: «Veniţi după Mine!» (Îi chema să fie ucenicii Săi.)

Avem aici o strategie de evanghelizare completă. Este completă pentru că ne ajută să proclamăm Evanghelia în totalitatea ei. Isus nu a separat aspectele sociale (punctele 1-4) de adresarea invitaţiei de a-L urma (punctul 5) şi nici noi nu ar trebui să le separăm. Doar împreună aceşti paşi ne vor aduce „un succes real”. Studiul acesta se va ocupa de primul pas al metodei lui Isus. Studiile 7-11 se vor ocupa de ceilalţi paşi.

1. Ce ne spun următoarele versete că a făcut Dumnezeu Fiul? Matei 1:22,23; Ioan 1:14.

Toţi oamenii sunt profund afectaţi şi distruşi de păcat. Dar Dumnezeu a avut grijă să repare tot ce a stricat păcatul, împăcând lumea cu Sine prin întruparea lui Isus. El a venit în mijlocul nostru şi a dorit binele întregii fiinţe umane şi al întregii omeniri, slujindu-le chiar şi celor care, în cultura vremii, erau consideraţi cei mai răi.

Reflectează asupra adevărului uimitor că Acela care a creat toate lucrurile (vezi Ioan 1:3), Isus, a luat asupra Sa trupul uman, a trăit în mijlocul oamenilor şi le-a slujit. Cum ar trebui să ne purtăm faţă de semenii noştri, dacă ştim acest adevăr uimitor şi plin de speranţă?

În Luca 15, Isus spune trei pilde ca răspuns la acuzaţia adusă de farisei şi de cărturari – că îi primea pe păcătoşi şi stătea la masă cu ei (Luca 15:2).

2. Citeşte cele trei pilde şi notează răspunsul dat de Isus la această acuzaţie în fiecare dintre ele.
Luca 15:3-7 ______________________________________________________
Luca 15:8-10 _____________________________________________________
Luca 15:11-24 ____________________________________________________

Fiecare pildă începe cu o pierdere şi se încheie cu o sărbătoare a găsirii, ca semn al iubirii şi al preocupării lui Dumnezeu pentru noi.

Un pastor a luat legătura cu o persoană interesată de setul de studii biblice „Vocea profeţiei” şi a constatat că întreaga familie era dornică să studieze, cu excepţia unuia dintre membrii acesteia. Mama, tatăl şi fiica mai mică îl acceptaseră pe Hristos şi şi-au exprimat dorinţa de a-l primi pe pastor în casa lor pentru a studia în mod regulat Biblia. Băiatul mai mare era mai rebel şi nu dorea să aibă nimic de-a face cu creştinismul. În fiecare seară, când venea pastorul, el ieşea din cameră, refuzând să participe. După şase săptămâni de studiu plăcut şi eficient, pastorul a început să-i încurajeze să ia în calcul primirea botezului. Fiecare dintre ei însă avea o scuză pentru a-şi amâna decizia cu câteva luni. În momentul acela, tânărul şi-a făcut apariţia în sufragerie şi şi-a exprimat dorinţa de a fi botezat imediat ce pastorul considera posibil acest lucru. În tot acest timp, el ascultase studiul din camera lui şi urmărise textele într-o Biblie pe care şi-o cumpărase de la un anticariat, devenind tot mai convins că era necesar să-şi mărturisească public credinţa. După două săptămâni, tânărul a fost botezat, iar după o lună s-au botezat şi părinţii, şi sora lui. Cu siguranţă că în ziua aceea a fost mare bucurie în cer, aşa cum se spune în parabolă.

Isus a intrat intenţionat în contact cu oameni precum femeia samariteană de la fântână, sutaşul roman, femeia care I-a turnat pe picioare nardul scump cât un salariu pe un an şi alţi nenumăraţi oameni care nu sunt amintiţi şi care erau consideraţi nedemni de către cei care se credeau prea sfinţi ca să-şi petreacă timpul în compania lor.

Ai evitat vreodată să-i vorbeşti despre Dumnezeu unei persoane deoarece ai considerat-o nepotrivită pentru biserica ta? Ce-ar trebui să se întâmple cu tine şi cu biserica ta pentru a găsi destul har ca să-i primiţi pe „păcătoşi”?

3. Citeşte Matei 9:10-13. Ce adevăr esenţial ne putem însuşi din răspunsul dat de Isus criticilor Săi? Citeşte Osea 6:6.

Isus Se aşază la masă, stă de vorbă şi mănâncă alături de nişte oameni care, în cultura vremii, erau consideraţi „indezirabili”.

4. Care oameni sunt consideraţi indezirabili în cultura ta?

Când fariseii îl întrerup cu întrebarea dacă era cuvenit să Se asocieze cu nişte netrebnici, Isus îi trimite la Scriptură ca să înveţe ce înseamnă mila: „Duceţi-vă şi învăţaţi ce înseamnă «Milă voiesc, iar nu jertfă!» Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” (Matei 9:13). Ce trist că aceşti lideri religioşi nu înţelegeau un adevăr esenţial al religiei lor!

Întâlnim aici aceeaşi problemă care exista în perioada Vechiului Testament: în concepţia oamenilor, formele şi ceremoniile religioase capătă o mai mare importanţă decât modul în care ei îşi tratează semenii. Este interesant că, pentru a-Şi susţine poziţia, Isus le-a răspuns cu un text din Vechiul Testament (Osea 6:6)!

„Mii de oameni fac aceeaşi greşeală pe care au făcut-o fariseii pe care Hristos i-a mustrat la masa lui Matei. Decât să renunţe la vreo idee cultivată cu plăcere sau să părăsească vreun idol al părerilor proprii, mulţi refuză adevărul care coboară de la Tatăl luminii. Ei se încred în propria persoană şi se bazează pe înţelepciunea lor şi nu-şi dau seama de sărăcia lor spirituală. […]

Postul şi rugăciunea care vin dintr-un spirit de îndreptăţire de sine sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2014, pp.258-259

Tendinţa noastră este să-i judecăm pe alţii în funcţie de preferinţele noastre. Avem nevoie ca, în umilinţă, să învăţăm să lăsăm eul deoparte şi să-I permitem Duhului Sfânt să transforme mila în convingere.

Ce se spune în Psalmii 51:17? În ce fel ne ajută să înţelegem mai bine versetul acesta conştienţa faptului că noi înşine suntem păcătoşi?

Un vorbitor i-a rugat pe ascultători să spună câţi prieteni aveau în afara bisericii. Din spatele sălii s-a ridicat un bărbat care le-a spus semeţ: „Vă anunţ cu satisfacţie că n-am niciunul!” Poate că omul acesta nu era rău intenţionat, dar răspunsul său ne spune foarte multe despre cât de bine îşi împlinea chemarea de a fi lumină în lume!

După cum aminteam în altă parte, Matei 5:13 afirmă că noi suntem sarea pământului şi că sarea aceasta poate să-şi piardă gustul. Se spune că un negustor din Sidon a depozitat cantităţi mari de sare în magazii, direct pe pământ. Fiind în contact direct cu solul, sarea şi-a pierdut gustul. N-a mai putut face cu ea nimic şi a dat-o ca să fie folosită la pavarea drumurilor. În acelaşi fel, şi noi trebuie să fim atenţi când interacţionăm cu oamenii. Vom permite ca lumea să ne strice „gustul” unic? Avem noi aceleaşi valori ca ale lumii?

5. Citeşte Geneza 13:5-13; 19:12-26; Numeri 25:1-3; vezi şi 1 Ioan 2:16. Ce ar trebui să evităm în relaţiile noastre cu oamenii?

Exemplele acestea subliniază nevoia de a fi prudenţi atunci când intrăm în contact cu oameni care se ghidează în viaţă după valorile lumeşti enumerate în 1 Ioan 2:16. Ne înşelăm dacă socotim că nu avem nevoie de prudenţă sau că nu riscăm să fim captivaţi de principiile decăzute ale lumii. Pe de altă parte, cum le putem face bine altora dacă ne ascundem de ei, din teama de a nu fi influenţaţi negativ de modul lor de a trăi?

Citeşte cu atenţie următorul sfat înţelept şi echilibrat: „Prin urmare, ar trebui să refuze creştinii să se asocieze cu cei neconvertiţi şi să caute să nu comunice în niciun fel cu ei? Nu, ei trebuie să fie împreună cu cei neconvertiţi, să fie în lume, dar nu din lume; să nu meargă pe căile lor, să nu fie influenţaţi de ei şi să nu aibă inima deschisă faţă de obiceiurile şi practicile lor. Asocierea lor trebuie să fie în scopul de a-i atrage şi pe alţii la Hristos.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 3, ed. 2012, p. 191

Câţi prieteni ai din afara bisericii? De ce natură este relaţia ta cu ei? Cine pe cine influenţează mai mult, tu pe ei sau ei pe tine?

Fără îndoială, lumea are nevoie de ceea ce am primit noi prin Hristos. Nu am primit pentru că am fi mai buni decât alţii. Tocmai de aceea, pentru că am primit atât de mult fără să avem vreun merit, suntem chemaţi să mergem şi să împărţim cu aceia care încă nu au primit!

6. Citeşte Filipeni 2:13-15. Cum putem să trăim şi să lucrăm printre oameni necredincioşi fără să ne pierdem convingerile?

Să fim atenţi să nu ne protejăm de lume atât de mult, încât să nu mai avem nicio legătură cu oamenii. Este mai comod să rămânem în micul nostru univers spiritual şi teologic şi să devenim izolaţi din punct de vedere spiritual. Autoizolarea aceasta poate conduce însă la o religie egocentrică. Şi cât de des îşi consumă bisericile locale energia în dispute legate de stilul de închinare sau de vreun punct de doctrină, în loc să o consume lucrând pentru oamenii care pier!

În cartea sa cu titlul Empowering the Poor (pp. 21-30), Robert Linthicum distinge trei tipuri de biserici: (1) biserica izolată – contactul ei cu oamenii din afara bisericii este efectiv nul; ea pune accent în primul rând pe îngrijirea propriilor membri; (2) biserica implicată formal – ştie că trebuie să se implice în slujirea cetăţenilor; face presupuneri cu privire la nevoile lor fără să-i întrebe, apoi pregăteşte programe şi le prezintă înaintea lor; activitatea ei riscă să fie irelevantă; cel mai probabil că cetăţenii nu se regăsesc în ea; (3) biserica implicată practic – ea face o analiză a stării populaţiei cu scopul de a-i cunoaşte şi înţelege pe oamenii pentru care va lucra; credincioşii stabilesc contacte cu conducătorii şi cu localnicii, interesându-se de nevoile lor reale; activitatea lor are mai multe şanse să fie relevantă şi bine primită, întrucât cetăţenii au arătat deja care le sunt nevoile şi au încredere că acestea le vor fi împlinite. Biserica de acest tip participă împreună cu ceilalţi cetăţeni la luarea deciziilor cu privire la viaţa localităţii lor precum şi la aplicarea acestor decizii. Ea ia legătura cu organizaţiile locale şi, dacă e nevoie, ajută la înfiinţarea serviciilor sociale care lipsesc. Ambele părţi au de câştigat de pe urma acestui parteneriat care vizează împlinirea nevoilor reale ale oamenilor.

Pentru a afla mai multe informaţii despre subiectul acesta, citeşte din cartea Divina vindecare, de Ellen G. White, capitolul „Exemplul nostru”, pp. 11-18, ed. 2010, iar din cartea Viaţa lui Iisus, capitolul „Levi-Matei”, ed. 2014, pp. 251-259.

Biserica are de îndeplinit o misiune pentru lume, nu pentru ea însăşi. Ea a fost organizată în scopul slujirii altora. Deasupra intrării unei biserici era agăţat un panou pe care scria: „Intrarea slujitorilor”. O idee bună, nu-i aşa?

„Nu te poţi apropia de cei pierduţi, dacă nu petreci timp cu ei.” Isus este marele nostru Exemplu de implicare socială, iar Ellen G. White ne arată că biserica lui Dumnezeu trebuie să-I urmeze exemplul. Membrii bisericii sunt sarea pământului şi trebuie să fie în contact cu societatea.

„Profetul Domnului ne adresează invitaţia extraordinară de a ne amesteca, aidoma lui Isus, printre cei neiubiţi, sărmani, pierduţi. Isus a fost prieten cu păcătoşii. El a mers la petrecerile lor – Se ducea acolo unde-i putea găsi. Isus nu Şi-a compromis niciodată credinţa, dar îi plăcea să meargă acolo unde erau păcătoşii. Ei se simţeau cel mai bine în preajma Lui, iar aşa-zişii sfinţi nu se simţeau deloc confortabil lângă El. Dar Isus nu făcea această deosebire între oameni, pentru că îşi stabilise clar priorităţile: venise să-i mântuiască pe păcătoşi. Aceasta era misiunea Lui şi aceasta ar trebui să fie misiunea noastră, chiar dacă îi vom supăra pe unii sfinţi…

Prea multă vreme s-au izolat adventiştii în globuri de sticlă şi în ghetouri, la adăpost de restul lumii. Vremea aceasta a luat sfârşit. Nu putem, nu îndrăznim să mai trăim în apostazie. Este timpul să intrăm în societate, ca indivizi şi ca biserică!” – Russell Burrill, How to Grow an Adventist Church (Fallbrook, Calif.: Hart Books, 2009), p. 50

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 2 Cronici 10-16
1. Ce anume a dus la despărţirea lui Israel de Iuda (casa lui David)?
2. Ce au făcut împăratul şi poporul, după ce domnia lui Roboam s-a întărit?
3. Care a fost regele care a îndepărtat altarele dumnezeilor străini şi înălţimile?
4. La cine a apelat Asa când s-a îmbolnăvit?

Viaţa lui Iisus, capitolul 84
5. Ce înseamnă împărtăşirea Duhului Sfânt?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!