Isus dorea binele oamenilor

Sâmbătă dimineaţa, în timpul Şcolii de Sabat sau al serviciului divin, prin faţa uşii de la intrarea unei biserici adventiste de ziua a şaptea se văd trecând tineri care se dau cu skateboardul.

De ce? Pentru că sala în care se adună biserica se găseşte în incinta unui centru de tineret situat chiar lângă un parc de skateboard. Şi, dacă vă gândiţi că huruitul plăcilor îi deranjează pe cei dinăuntru, vă înşelaţi!

În efortul de a reduce rata delincvenţei printre tineri, administraţia oraşului respectiv a amenajat un parc care să le ofere tinerilor posibilitatea de a se recrea într-un mod sănătos. După aceea, a dorit ca o biserică să-şi susţină serviciile religioase în centrul de tineret. Conducătorii oraşului au considerat că prezenţa unei biserici va avea o influenţă morală pozitivă asupra tinerilor care veneau în parc. Au trimis această solicitare mai multor confesiuni religioase, dar a acceptat-o numai una dintre ele: cea care organizează Şcoala de Sabat şi care se închină sâmbăta.

Membrii bisericii adventiste de acolo au fost încântaţi să se mute în centrul de tineret, pentru că-şi doreau să lucreze cu tinerii din parc. Definiţia lor pentru biserică este următoarea: biserica este o comunitate care nu există pentru sine. Lucrul acesta ar trebui să-l înţelegem cu toţii!

1. Citeşte Iona 3:4-4:6. Ce problemă gravă de atitudine avea profetul?

În Iona 4, se spune că profetul Iona s-a aşezat la răsărit de Ninive. Transmisese mesajul de avertizare din partea lui Dumnezeu, că cetatea avea să fie distrusă. Acum, reflecta la tot drumul pe care-l străbătuse, la împotrivirea lui de a veni în Ninive, la încercarea de a scăpa de corvoada aceasta, la insistenţa lui Dumnezeu de a-l convinge să-şi îndeplinească misiunea, la cele trei zile petrecute în burta peştelui şi la călătoria lungă până la cetate. Şi pentru ce se zbătuse el atât? Ca acum să afle că Dumnezeu S-a răzgândit şi dorea să le arate har unor ticăloşi? Locuitorii cetăţii se pocăiseră, dar Iona se simţea înşelat, înjosit şi folosit. Se aşteptase ca distrugerea acestei cetăţi păgâne, cu 120 000 de locuitori, să scoată în evidenţă preferinţa lui Dumnezeu pentru poporul Său ales şi să-i stingă ura pentru niniveni.

2. Citeşte Luca 19:38-42. Care este atitudinea lui Isus faţă de cetatea Ierusalim?

La opt sute de ani după Iona, Isus, călare pe un măgar, străbate coasta dealului care dă spre Ierusalim. Se aud strigăte de laudă pentru „împăratul care vine în Numele Domnului” şi de speranţă că va fi „pace în cer şi slavă în locurile preaînalte” (Luca 19:38). În toiul ovaţiilor, când zăreşte cetatea, El Se opreşte şi plânge pentru ea, zicând: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea!” (Luca 19:42).

Observă contrastul, Iona a ascultat porunca Domnului cu reticenţă, fără să-i pese de locuitorii cetăţii Ninive. Isus S-a apropiat de Ierusalim cu o singură povară pe suflet: ca iudeii să primească mântuirea pe care le-o oferea cu un preţ atât de mare.

Două cetăţi: Ninive şi Ierusalim. Doi mesageri: Iona şi Isus. Diferenţa este evidentă. Isus exemplifică atitudinea altruistă şi iubitoare care doreşte binele oamenilor. Să avem şi noi aceeaşi atitudine faţă de cei pierduţi!

Ce legătură există între egoism şi o atitudine de indiferenţă faţă de mântuirea altora?

Un lepros se apropie de Isus şi-L roagă să-l vindece. Oricine ştia că acel om ar trebui să stea departe de ceilalţi. Cu toate acestea, Isus, Cel curat, Se atinge de el şi-l vindecă (Matei 8:1-4). Petru se dezice de Isus de trei ori în timpul judecării Sale (Ioan 18). Cu toate acestea, după ce-i cercetează inima, Isus îl reprimeşte în slujba Sa (Ioan 21). Biserica din Corint nu pune preţ pe autoritatea şi pe influenţa lui Pavel. Cu toate acestea, apostolul continuă să o slujească (2 Corinteni 12:14,15).

Atitudinea subliniată de expresia „cu toate acestea”, sau „în pofida acestui fapt”, este esenţială pentru manifestarea caracterului Aceluia care doreşte binele oamenilor.

„Milioane şi milioane de suflete gata să piară, legate în lanţurile neştiinţei şi ale păcatului, n-au auzit niciodată despre iubirea lui Isus pentru ele. Dacă am fi în situaţia lor, ce am dori să facă pentru noi? Atât cât stă în puterea noastră, avem obligaţia imperioasă să facem totul pentru aceşti oameni. Regula de viaţă a lui Hristos, în faţa căreia, în ziua judecăţii, fiecare va sta sau va cădea, este aceasta: «Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel» (Matei 7:12).” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2014, p. 610

Regula de aur este indispensabilă pentru slujitorul lui Dumnezeu: gândul lui trebuie să se îndrepte mai întâi spre binele celorlalţi, nu spre al său.

3. Citeşte Matei 5:43-47; Luca 6:27,35; 23:34. Ce principiu important subliniază Isus aici, legat de atitudinea noastră faţă de o anumită categorie de oameni?

Isus ne cheamă să-i iubim pe oameni şi să fim buni cu ei, în pofida faptului că ei ne urăsc sau ne duşmănesc. Isus asociază aceste fapte şi această atitudine cu caracterul lui Dumnezeu: „Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi” (Luca 6:35).

Cum înţelegem afirmaţia că Dumnezeu este „bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi”? Cum ne ajută ea să răspundem, de exemplu, la întrebarea: „De ce prosperă oamenii răi?” Ce clarificare în plus găsim în Romani 2:4?

De la Isus ştim că poruncile cele mai mari din lege sunt să-L iubim pe Dumnezeu şi să-l iubim pe aproapele nostru (Luca 10:27,28). Tot de la El ştim şi cine este aproapele nostru. Totodată, viaţa Sa a fost, de la început până la sfârşit, o expresie a iubirii curate a unui Dumnezeu care este dragoste (1 Ioan 4:16). Prin urmare, dacă vrem să reflectăm caracterul lui Dumnezeu, dacă vrem să le arătăm altora cum este El în realitate, trebuie să fim iubitori.

Dar şi reciproca este adevărată. Motivul invocat cel mai frecvent de oameni pentru a-L respinge pe Isus – şi creştinismul în general – este purtarea respingătoare a celor care se declară creştini.

4. Gândeşte-te la istoria lumii sau la ce se întâmplă în zilele noastre şi dă câteva exemple de fapte îngrozitoare făcute de aşa-zişi creştini, uneori chiar în Numele lui Isus. Ce avertizări găsim în acest sens în Daniel 7:24,25 şi Romani 2:24?

Nu este de mirare că, de-a lungul timpului, mulţi oameni au devenit ostili creştinismului. Imperativul de a-L reprezenta corect pe Domnul Hristos prin viaţa noastră este, astfel, cu atât mai important. Iar metoda cea mai eficientă este aceea de a le arăta oamenilor dragostea aşa cum le-a arătat-o El.

5. Citeşte 1 Corinteni 13. Ce spune Pavel că este dragostea? Ce spune el că nu este dragostea? Ce schimbări trebuie să faci pentru a manifesta această dragoste?

6. Citeşte Marcu 8:22-25. Ce lecţie spirituală putem desprinde din faptul că orbul nu a fost vindecat pe deplin la prima atingere a lui Isus?

După ce a pus salivă pe ochii orbului şi Şi-a pus mâinile peste el, Isus l-a întrebat: „Vezi ceva?” (Marcu 8:23). Minunea aceasta se aseamănă oarecum cu vindecarea surdomutului din Decapole, petrecută cu puţin timp înainte (vezi Marcu 7:31-37), dar diferă de toate celelalte minuni de vindecare consemnate deoarece vindecarea a avut loc în două etape.

7. Citeşte Marcu 8:23,24. De ce crezi că, iniţial, omul a spus că oamenii i se păreau ca nişte copaci?

„Văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci” (Marcu 8:24). Îşi putea da seama că erau oameni numai după faptul că se deplasau. Ce aplicaţie spirituală poate avea acest incident? Ni se poate întâmpla ca, după ce Isus ne redă vederea spirituală, să nu fim totuşi refăcuţi complet. Oamenii ni se pot părea nişte „copaci”. încă nu-i vedem aşa cum sunt ei în realitate, cu nevoile lor reale. îi considerăm nişte lucruri, nişte numere, nişte obiecte pe care vrem să le aducem în biserică, poate pentru avea un număr mai mare de botezuri sau pentru a ne face o imagine bună. Când vor vedea atâta interes egoist în jur, mulţi oameni vor decide, probabil, să plece din biserică!

8. Reciteşte Marcu 8:25. Ce motive ar fi putut avea Isus ca să-l vindece pe acest orb în două etape?

Să studiem puţin contextul. Chiar înainte de minunea aceasta, Isus a abordat un alt fel de orbire. El le-a dat ucenicilor un îndemn pe care aceştia nu l-au priceput: „Luaţi seama să vă păziţi bine de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod!” (Marcu 8:15). Primul lor gând a fost că nu aveau destulă pâine pentru călătoria cu corabia. Dar Isus le-a spus: „Aveţi ochi şi nu vedeţi?” (Marcu 8:18).

Nu numai cei din afara bisericii au nevoie de atingerea vindecătoare a lui Isus. Şi în biserică există „orbi”. Membrii bisericii cu probleme de „vedere”, pentru care oamenii sunt o statistică sau nişte obiecte, nu sunt preocupaţi de faptul că mulţi membri botezaţi de curând părăsesc biserica. Ei au nevoie de a doua atingere a lui Isus, ca să vadă mai clar şi să-i iubească pe alţii aşa cum i-a iubit El.

9. Citeşte Filipeni 2:3-5. Care sunt principiile enunţate aici şi de ce ne sunt recomandate nu doar în relaţiile cu fraţii de credinţă, ci şi în cele cu ceilalţi oameni?

În viaţa Sa pe pământ, Isus nu s-a gândit la Sine. Agenda Lui era plină cu activităţi care urmăreau binele altora. De numeroase ori, răspundea şi la solicitări „neanunţate”, ca de exemplu cererea lui Iair de a veni repede acasă la el ca să-i vindece fiica. În ce timp ce încerca să rezolve această problemă, a apărut o altă solicitare, „neanunţată”, din partea unei femei care avea o hemoragie de doisprezece ani. (Citeşte Marcu 5:21-43.)

Membrii bisericii sunt inima şi mâinile lui Isus pe pământ. Isus a iubit oamenii mai mult decât orice, iar biserica Sa, dacă este cu adevărat a Sa, îi va iubi la fel.

Bisericile îşi fac planuri şi îşi stabilesc obiective, şi este bine că procedează astfel. Totuşi, uneori, dragostea necondiţionată pentru oameni ne va determina să ne abatem de la planurile noastre iniţiale, mai ales dacă acestea nu ne mai lasă timp să arătăm dragostea lui Dumnezeu. Pentru multe biserici, botezurile sunt o prioritate. Este frumos să avem multe botezuri. Ele sunt o împlinire a trimiterii din Matei 28:19. Dar din ce motiv îşi doreşte biserica ta să aibă botezuri? Pentru binele ei? Ca să aibă o imagine bună şi să fie apreciată de pastor? Sau pentru că-şi doreşte sincer ca oamenii din jur să se bucure de o „viaţă din belşug” prin acceptarea lui Isus (Ioan 10:10) şi să primească tot ce oferă El, spre binele lor?

O biserică a organizat o masă pentru săraci într-o zonă de la periferia oraşului. La un moment dat, pastorul a spus: „Nu are rost să continuăm activitatea aceasta, dacă nu se botează nimeni.” O altă biserică s-a mutat într-o clădire nouă, de care membrii erau foarte mândri. Pastorul i-a îndemnat să-i invite pe prietenii lor la evenimente precum Şcoala biblică de vacanţă sau seminare de sănătate, ca să se familiarizeze cu atmosfera de biserică. Prima lor grijă a fost ca nu cumva să se murdărească şi să se uzeze covorul cel nou sau să se deterioreze toaletele. Compară aceste două biserici cu biserica de lângă parcul de skateboard!

Reciteşte pasajele studiate astăzi. În care dintre atitudini te regăseşti? Cum ne putem forma obiceiul de a renunţa la noi înşine şi de a manifesta aceste trăsături?

Pentru a afla mai multe informaţii despre subiectul acesta, citeşte din cartea Divina vindecare, de Ellen G. White, capitolul „Exemplul nostru”, ed. 2010, pp. 11-18, iar din cartea Viaţa lui Iisus, capitolul „Îţi mai lipseşte un lucru”, ed. 2014, pp. 492-496.

„Pentru a ajunge la oamenii din toate clasele sociale, trebuie să mergem acolo unde se află ei, fiindcă rareori ne vor căuta din proprie iniţiativă. Nu numai de la amvon sunt atinse inimile bărbaţilor şi ale femeilor de adevărul divin. Hristos le-a trezit interesul mergând în mijlocul lor ca unul care le dorea binele. Îi căuta zi de zi la activităţile lor preferate şi manifesta un interes neprefăcut faţă de ocupaţiile lor vremelnice.” – Ellen G. White, My Life Today, p. 186. Cât de adevărat este că oamenii, din motive diverse, rareori ne caută din proprie iniţiativă! Este necesar să imităm exemplul lui Isus, care a venit pe pământ şi a coborât până la nivelul nostru. Dintr-un anumit punct de vedere, lucrul acesta n-ar trebui să fie, pentru noi, prea greu. Sunt atât de mulţi oameni care au atât de multe nevoi! Planeta aceasta este un loc lovit de suferinţă, devastat, unde trăiesc oameni răniţi şi năpăstuiţi care, în unele cazuri, tânjesc după cineva care să-i asculte, după cineva cu care să stea de vorbă, după cineva căruia să-i pese de ei. Noi, membrii bisericii, ar trebui să fim capabili să le oferim, într-o anumită măsură, ajutorul de care au nevoie. Să avem grijă să nu ne facem vinovaţi de greşeala cu privire la care ne-a avertizat Iacov: să avem credinţă, dar să ne lipsească faptele care să o dovedească. Interesant este că apostolul nu a dat această avertizare când discuta despre alimentaţie, îmbrăcăminte sau comportament, ci în contextul ajutorării persoanelor în nevoie. (Vezi Iacov 2:14-17.) Oricine poate declara că are credinţă. Adevărata dovadă a credinţei este însă modul cum ne purtăm cu semenii noştri.

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 2 Cronici 17-23
1. De ce îl ura Ahab pe profetul Mica?
2. Ce fel de lucrare a realizat împăratul Iosafat pentru popor?
3. De la cine a primit împăratul Ioram o scrisoare?
4. Cine a fost uns împărat sub pază militară?

Viaţa lui Iisus, capitolul 85
5. Cum trebuie să ne mărturisim păcatele ascunse? Dar pe cele publice?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!