Adu-ţi aminte şi nu uita!

Două expresii se repetă frecvent în Biblie: a-ţi aduce aminte şi a uita. Ambele se referă la ceva ce are legătură cu omul, ce se petrece în mintea noastră. Ambele sunt verbe şi sunt opuse: a-ţi aminti înseamnă să nu uiţi şi a uita înseamnă să nu-ţi aminteşti.

Dumnezeu îi spune deseori poporului Său să-şi aducă aminte de toate lucrurile pe care le-a făcut pentru el; să-şi amintească de harul şi de bunătatea Lui faţă de el. Mare parte din Vechiul Testament constă în apelul profeţilor către poporul evreu de a nu uita ce făcuse Domnul pentru el. Dar, de asemenea, cel mai important lucru era ca ei să nu uite care era chemarea lor în El şi ce fel de oameni trebuiau să fie, ca răspuns la acea chemare. „Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară” (Psalmii 77:11).

Este vreo diferenţă pentru noi, astăzi, atât la nivel colectiv, cât şi, cu atât mai mult, la nivel personal? Cât de uşor este să uităm ce a făcut Dumnezeu pentru noi!

Săptămâna aceasta, aşa cum este exprimat în Deuteronomul, vom analiza acest principiu important: de a ne aminti şi de a nu uita intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Prima dată când apare în Biblie sintagma „adu-ţi aminte” este în Geneza 9, când, după potopul universal, Domnul i-a spus lui Noe că avea să pună curcubeul pe cer ca un semn al legământului Său că nu avea să mai distrugă niciodată pământul prin potop.

1. Cum este folosită sintagma „adu-ţi aminte” în versetele următoare şi ce putem învăţa din utilizarea ei despre modul în care ar trebui să ne aducem aminte de ce a făcut Dumnezeu pentru noi? Geneza 9:8-17

Fireşte, Dumnezeu nu are nevoie de curcubeu pentru a-Şi aminti de promisiunea şi de legământul Lui. El doar a vorbit într-un limbaj pe care oamenii îl puteau înţelege. Mai curând, curcubeul este pentru noi, oamenii, ca să ne amintim de făgăduinţa lui Dumnezeu şi de legământul Lui de a nu mai distruge iarăşi lumea prin ape. Cu alte cuvinte, curcubeul avea rolul de a-i ajuta pe oameni să-şi amintească de acest legământ special pe care Dumnezeul îl făcuse; de fiecare dată când avea să apară curcubeul, poporul lui Dumnezeu avea să-şi aducă aminte nu doar de judecata lui Dumnezeu asupra lumii, pentru păcatul ei, ci şi de dragostea Lui pentru lume şi de promisiunea Lui de nu mai trimite vreodată un potop.

Curcubeul pe cer devine chiar şi mai important pentru noi, astăzi, când, pe baza continuităţii legilor naturii, mulţi oameni de ştiinţă resping din capul locului ideea că a fost vreodată un potop. Ellen G. White a scris că, înainte de potop, mulţi oameni au avut aceeaşi gândire potrivit căreia continuitatea legilor naturii excludea posibilitatea ca un potop să poată avea loc. Ea a scris că înţelepţii susţineau că „legile ei sunt aşa de trainic stabilite, încât nici chiar Dumnezeu în persoană nu le poate schimba.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 97

Astfel, înainte de potop, oamenii au susţinut, pe baza legilor naturii, că aşa ceva nu putea să se întâmple; după potop, oamenii au susţinut, pe baza legilor naturii, că nu a existat niciodată. Cu toate acestea, Dumnezeu ne-a spus despre potop în Cuvântul Său şi a dat lumii un semn, legat nu doar de potop, ci şi de promisiunea Lui de a nu mai aduce un altul. Astfel, dacă ne aducem aminte ce înseamnă curcubeul, putem avea asigurarea, scrisă pe cer în aceste frumoase culori, că orice cuvânt al lui Dumnezeu este sigur.

Data viitoare când vei vedea un curcubeu, gândeşte-te la promisiunile lui Dumnezeu. Cum poţi învăţa să ai încredere în toate acele promisiuni?

În Deuteronomul 4 am citit despre minunatele îndemnuri pe care Domnul i le-a dat poporului Său prin Moise, cu privire la marile lor privilegii în calitate de popor ales al lui Dumnezeu. El îi eliberase din Egipt, „prin încercări, prin semne, minuni şi lupte, cu mână tare şi braţ întins, şi cu minuni înfricoşate, cum a făcut cu voi Domnul Dumnezeul vostru, în Egipt şi sub ochii voştri” (Deuteronomul 4:34). Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu doar că a intervenit decisiv pentru voi, dar El a făcut-o în moduri care ar trebui să vă ajute să vă amintiţi şi niciodată să nu uitaţi lucrurile mari pe care le-a făcut pentru voi.

2. Ce le-a spus Domnul israeliţilor să-şi amintească şi de ce era atât de important să ţină minte acele lucruri? Deuteronomul 4:32-39

Moise le îndreaptă atenţia israeliţilor înapoi, de-a lungul istoriei, chiar până la Creaţie şi îi întreabă în mod retoric dacă s-a făcut vreodată pentru cineva în toată istoria ceea ce s-a făcut pentru ei. De fapt, el îi îndeamnă să întrebe, adică să cerceteze pentru ei înşişi şi să vadă dacă ceva din ce au experimentat ei se mai întâmplase vreodată înainte. Prin faptul că le-a pus câteva întrebări, Moise încerca să-i facă să realizeze ce făcuse Domnul pentru ei şi cât de recunoscători şi de mulţumitori ar fi trebuit să-I fie pentru acţiunile Lui pline de putere în vieţile lor.

Un loc central între aceste evenimente îl avea eliberarea din Egipt şi apoi, poate chiar mai uluitor, faptul că El le-a vorbit la Sinai, ceea ce a făcut posibil ca ei să audă „cuvintele Lui din mijlocului focului”.

3. Prin urmare, ce a dorit Moise să înţeleagă poporul din aceste cuvinte, despre ce făcuse Dumnezeu pentru ei? Deuteronomul 4:40

Domnul nu a făcut aceste lucruri fără să aibă un scop în vedere. El Îşi răscumpărase poporul, împlinindu-Şi partea din cadrul legământului. Ei au fost eliberaţi din Egipt şi au fost pe punctul de a intra în Ţara Promisă. Dumnezeu Şi-a făcut partea; acum, ei au fost chemaţi să şi-o facă pe a lor, care însemna, pur şi simplu, să asculte.

Cum reprezintă acest model planul de mântuire, aşa cum este exprimat în Noul Testament? Ce a făcut Isus pentru noi şi cum trebuie să răspundem, la rândul nostru? (vezi Apocalipsa 14:12)

4. Ce le spune Domnul să facă aici şi de ce acest avertisment este atât de important pentru popor? Deuteronomul 4:9,23

Verbele domină introducerea din ambele versete: „Ia seama” şi „nu daţi uitării”. Domnul le spune astfel: ia seama să nu dai uitării. Cu alte cuvinte, să nu cumva să uiţi ce a făcut Domnul pentru tine şi legământul pe care l-a încheiat cu tine. Verbul „a lua seama”, smr, (care este folosit, într-o formă diferită, şi în Deuteronomul 4:9, fiind tradus cu „veghează asupra ta”) este întâlnit de-a lungul Vechiului Testament şi înseamnă „a ţine, a veghea, a păstra sau a păzi”.

Destul de interesant, prima dată când apare în Scriptură este chiar înainte de păcat, când Domul îi spune lui Adam să „păzească” grădina pe care i-o dăduse (Geneza 2:15). Totuşi, acum Domnul îi spune poporului, fiecărui om în parte (verbul este la singular), să vegheze asupra lor ca nu cumva să uite. Aceasta nu se referă la „a uita” în sensul pierderii memoriei (deşi, de-a lungul timpului şi în următoarele generaţii putea să se întâmple şi aşa), ci mai mult în sensul de a deveni relaxaţi în privinţa obligaţiilor legământului lor.

5. Citeşte din nou Deuteronomul 4:9 (vezi şi Deuteronomul 6:7 şi 11:19), dar concentrează-te asupra ultimei părţi – îndemnul de a-i învăţa pe copiii şi pe nepoţii lor. În ce fel preocuparea aceasta îi putea ajuta să nu uite?

Nu este o coincidenţă că, exact după ce le spune să nu uite, să nu permită ca aceste lucruri „să se depărteze de inima lor”, Moise le spune să transmită aceste lucruri noii generaţii generaţie şi următoarei care avea să vină. Nu doar că urmaşii lor aveau nevoie să audă despre ele, ci, poate chiar mai important, prin repetarea şi prin repovestirea întâmplărilor despre ce făcuse Dumnezeu pentru ei, întreg poporul avea să nu uite ce însemnau acele lucruri. Prin urmare, ce altă cale mai bună exista de a păstra cunoaşterea despre ce făcuse Domnul pentru poporul Lui ales?

În ce fel este de folos nu doar pentru ceilalţi, ci şi pentru tine să povesteşti experienţele pe care le-ai avut cu Domnul? Cum te-a ajutat povestirea modului în care te-a condus Dumnezeu să nu uiţi căile pe care El te-a călăuzit?

Un misionar a povestit cum, cu mulţi ani înainte, el şi soţia lui pierduseră unul dintre bagaje după ce aterizaseră pe un aeroport. „Chiar acolo”, a spus el, „lângă banda rulantă a bagajelor şi în public, ne-am pus pe genunchi şi ne-am rugat, cerându-I Domnului să ne ajute să ne recuperăm bagajul pierdut.” Apoi, mulţi ani mai târziu, s-a întâmplat acelaşi lucru: ei au ajuns în aeroport, dar nu şi unul dintre bagaje. De data aceasta, i-a spus soţiei direct: „Nu-ţi face griji, acum ştim că asigurarea se va ocupa de tot.”

6. Având această întâmplare în minte, citeşte Deuteronomul 8:7-18. Ce avertizare îi dă Domnul poporului Său aici şi ce ar trebui să însemne ea pentru noi, astăzi?

Gândeşte-te ce aveau să primească, dacă Îi erau credincioşi Domnului. Ei nu doar că aveau să intre în posesia unei ţări minunate şi bogate, „ţara unde vei mânca pâine din belşug, unde nu vei duce lipsă de nimic” (Deuteronomul 8:9), dar acolo ar fi fost binecuvântaţi din abundenţă: turme de ori şi cirezi de vite, aur şi argint, case frumoase. Cu alte cuvinte, urmau să aibă parte de tot confortul material pe care această viaţă îl poate oferi.

Dar apoi, ce urma să se întâmple? Aveau să se confrunte cu pericolul care paşte întotdeauna bogăţia şi bunăstarea fizică: cel de a uita că ele sunt doar ale Domnului, „care îţi va da putere să le câştigi” (Deuteronomul 8:18).

Poate nu de la început, dar pe măsură ce anii treceau şi ei se bucurau de tot confortul material de care aveau nevoie, aveau să uite de trecutul lor, de modul cum îi condusese Domnul prin „toată pustia aceea mare şi grozavă” (Deuteronomul 1:19), şi să creadă că, într-adevăr, isteţimea şi talentele lor îi făcuseră în stare să reuşească atât de mult.

Tocmai acest lucru i-a avertizat Domnul să nu facă (şi, din nefericire, în special când citim în profeţii de mai târziu, este exact ce au făcut). Astfel, în mijlocul prosperităţii, Moise le spune să-şi aducă aminte că doar Domnul făcuse acele lucruri pentru ei şi să nu fie amăgiţi de binecuvântările materiale pe care El li le dăduse. Secole mai târziu, Isus Însuşi ne-a avertizat în parabola semănătorului despre „înşelăciunea bogăţiilor” (Marcu 4:19).

Indiferent câţi bani sau câte proprietăţi avem aici, toţi suntem „carne şi sânge” şi ne aşteaptă o groapă în pământ. Ce ar trebui să ne spună acest lucru despre pericolele care derivă din bogăţie, prin faptul că ea ne poate face să uităm câtă nevoie avem de Singurul care ne poate scăpa de acel mormânt?

7. Ce a vrut Domnul în mod anume ca ei să nu uite niciodată şi de ce?Deuteronomul 5:15; 6:12; 15:15; Deuteronomul 16:3,12; 24:18,22

După cum am văzut, în tot Vechiul Testament Domnul a îndreptat constant mintea poporului înapoi la exod, la eliberarea lor miraculoasă din Egipt, înfăptuită de Dumnezeu. Până azi, mii de ani mai târziu, evreii practicanţi ţin sărbătoarea Paştelui, un memorial a ceea ce Domnul a făcut pentru ei atunci. „Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt. Şi când vă vor întreba copiii voştri: «Ce înseamnă obiceiul acesta?» să răspundeţi: «Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre»” (Exodul 12:25-27).

Pentru biserica de astăzi, Paştele este un simbol al eliberării care ne-a fost oferită în Hristos: „Căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit” (1 Corinteni 5:7).

8. Ce li se spune credincioşilor dintre neamuri să-şi aducă aminte, în versetele următoare? Cum se aseamănă cu ce li s-a spus evreilor să-şi amintească, în Deuteronomul? Efeseni 2:8-13;

Pavel a vrut ca aceşti oameni să-şi amintească ce făcuse Dumnezeu pentru ei în Hristos, din ce îi salvase şi ce aveau acum datorită harului Său. În ce-i priveşte pe copiii lui Israel, nu era nimic în ei înşişi care să-i recomande înaintea lui Dumnezeu. Doar harul Său, oferit lor, chiar dacă erau „străini de legămintele făgăduinţei”, i-a făcut să fie ce au devenit în Hristos Isus.

Fie că este vorba de evreii din pustie, de creştinii din Efes sau de adventiştii de ziua a şaptea de oriunde din lume, cât este de important să ne amintim întotdeauna, şi să nu uităm, ce a făcut Dumnezeu pentru noi în Hristos. „Ar fi bine pentru noi ca, în fiecare zi, să petrecem o oră meditând asupra vieţii lui Hristos. Să cercetăm viaţa Sa punct cu punct şi să lăsăm imaginaţia să prindă fiecare scenă şi, în special, pe cele din partea finală. Când ne ocupăm în felul acesta de jertfa Lui cea mare, pe care a adus-o pentru noi, încrederea noastră în El va fi mai statornică, iubirea noastră faţă de El va creşte şi noi vom fi tot mai mult pătrunşi de Spiritul Său.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 83

„Cât de mari sunt mila şi îndurarea lui Dumnezeu faţă de făpturile Sale greşite, atunci când aşază curcubeul cel frumos în nori, ca un semn al legământului Său cu oamenii! Domnul declară că, atunci când va privi curcubeul, Îşi va aminti de legământul Său. Aceasta nu vrea să spună că El uită vreodată, ci că ne vorbeşte în limbajul nostru, ca să-L putem înţelege mai bine. Planul lui Dumnezeu a fost acela ca, atunci când copiii generaţiilor ce urmau să vină aveau să întrebe ce înseamnă arcul acela frumos care îmbrăţişează cerul, părinţii lor să le povestească istoria potopului, spunându-le că Cel Preaînalt a făcut arcul curcubeului şi l-a aşezat în nori, ca o asigurare a faptului că apele nu vor mai acoperi niciodată pământul. Astfel, din generaţie în generaţie, el va da mărturie despre iubirea divină faţă de om şi îi va întări încrederea în Dumnezeu.” – Idem, Patriarhi şi profeţi, pp. 106-107

De la naşterea creştinismului nu a mai existat o biserică sau o comunitate de credincioşi care să fi fost părtaşă la bogăţia şi la confortul de care se bucură astăzi biserica în unele ţări ale lumii. Întrebarea este: Cu ce cost? În cele mai multe cazuri, cu cât oamenii au mai mult, cu atât mai încrezători în ei înşişi devin şi tind să depindă mai puţin de Dumnezeu. Bogăţia şi prosperitatea, oricât de plăcute ar fi, vin la pachet cu multe capcane spirituale periculoase.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Evrei 3 – Evrei 9
1. Ce alimentează tăria mărturisirii noastre?
2. Ce este „ca o ancoră a sufletului”
3. Ce a făcut Legea desăvârşit?
4. După Lege, cum au loc curăţirea si iertarea?

Evanghelizare, Secţiunea 16, subcapitolul „Avertismente cu privire la o lucrare echilibrată”
5. Care sunt pericolele care îi vor „copleşi şi doborî” pe cei care se dedică din tot sufletul lucrării misionare medicale?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!