Străinul care va fi în cetăţile tale

După cum am văzut săptămâna trecută, atunci când a fost întrebat de un cărturar în legătură cu „cea mai mare poruncă” (Marcu 12:28), Isus i-a răspuns reiterând că Dumnezeu este unul singur şi apoi a spus: „si «Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta». Iată porunca cea dintâi” (Marcu 12:30).

Totuşi, Isus nu S-a oprit la atât. El a continuat vorbind şi despre o „a doua, asemenea ei” (Marcu 12:31), ceva despre care cărturarul nu întrebase. Cu toate acestea, ştiind cât de importantă era şi aceasta, Mântuitorul a spus: „Iar a doua este următoarea: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.» Nu este altă poruncă mai mare decât porunca aceasta” (Marcu 12:31).

Nu există nicio poruncă mai mare decât acestea? Isus a unit dragostea pentru Dumnezeu şi dragostea pentru aproapele într-o singură poruncă, şi acea poruncă era cea mai mare dintre ele. Isus nu venea cu ceva nou, ceva ce evreii nu mai auziseră înainte. Chemarea de a-L iubi pe El mai presus de toate şi de a ne iubi semenii ca pe noi înşine era, într-adevăr, preluată din cartea Deuteronomul.

Deuteronomul 10, o continuare a capitolului 9, este, în esenţă, o reafirmare, din partea lui Dumnezeu, a legământului pe care îl făcuse cu Israel. De fapt, aproape toată cartea este un fel de reînnoire a legământului. Cu alte cuvinte, chiar şi după îngrozitorul păcat de la Horeb, când nici nu plecase Moise bine, că ei au şi căzut în idolatrie, Domnul tot nu i-a abandonat.

1. Ce se întâmplă în pasajul de mai jos, de unde înţelegem că Dumnezeu Şi-a iertat poporul şi a reafirmat făgăduinţa legământului pe care o făcuse părinţilor lor? Deuteronomul 10:1-11

Moise a sfărâmat tablele cu Cele Zece Porunci (Deuteronomul 9:17) – un semn al legământului rupt (Deuteronomul 32:19). „Pentru a-şi arăta scârba faţă de crima lor, a aruncat tablele de piatră, care s-au sfărâmat în faţa întregului popor, arătând în felul acesta că, după cum ei au rupt legământul lor cu Dumnezeu, tot astfel Dumnezeu a rupt legământul Său cu ei.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 320

Astfel, faptul că Dumnezeu i-a spus lui Moise să facă nişte table noi, „ca cele dintâi”, şi să scrie pe ele cuvintele care erau pe primele arată că Dumnezeu Îşi iertase poporul şi nu avea să-l părăsească nici măcar atunci.

2. Ce le spune Dumnezeu israeliţilor? Care este semnificaţia imaginilor pe care Domnul le foloseşte aici? Deuteronomul 10:14-16

Aici este un amestec de imagini: prepuţul, inima, gâtul. Cu toate acestea, ideea este clară. Circumcizia a fost un semn al legământului, dar numai un semn exterior. Dumnezeu dorea inima lor, adică mintea lor, sentimentele lor, dragostea lor. Imaginea gâtului (grumazului) înţepenit arăta pur şi simplu cât de încăpăţânaţi erau în refuzul lor de a se supune Domnului. În esenţă, aici şi în altă parte, Domnul le-a spus să înceteze cu loialitatea împărţită şi să-I slujească doar Lui, cu toată inima şi cu tot sufletul lor.

Gândeşte-te la toate ocaziile în care Domnul ţi-a iertat păcatele. Ce ar trebui să îţi spună acest lucru despre harul Său?

Printre aceste avertizări, Moise declară: „Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el” (Deuteronomul 10:14). Ce expresie grăitoare a suveranităţii Domnului, o idee care se regăseşte şi în alte locuri din Biblie: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” (Psalmii 24:1).

3. Ce altă declaraţie face Moise despre Domnul în versetele de mai jos? Ce cere Domnul din partea poporului Său, în consecinţă? Deuteronomul 10:17-19

Iehova nu este doar suveranul cerului şi al pământului, ci şi „Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor” (Deuteronomul 10:17). Aceasta nu înseamnă că există alţi dumnezei, mai mici, precum presupuşii dumnezei la care se închinau păgânii din jurul lor. Mai degrabă, este un mod de a spune: mai mult decât faptul de a fi singurul Dumnezeu („Să ştiţi dar că Eu sunt Dumnezeu şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine”, Deuteronomul 32:39), se afirmă totala Lui supremaţie peste toate puterile, reale sau imaginare, fie din cer, fie de pe pământ.

Textul mai spune şi că El este „Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri”. Toate acestea sunt parte dintr-un mesaj mai mare: Iehova este Dumnezeul vostru şi voi, care sunteţi poporul Lui, trebuie să ascultaţi de El.

Şi ce contrast izbitor este prezentat aici! Da, Iehova este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, Conducătorul suveran şi susţinător al creaţiei (Coloseni 1:16,17), şi totuşi El Se îngrijeşte şi de orfani, de văduve şi de străini şi dovedeşte această grijă împlinindu-le nevoile fizice imediate. Dumnezeu, care ţine seama dacă o vrabie cade la pământ (Matei 10:29), ştie despre necazul celor aflaţi la periferia societăţii. Cu alte cuvinte, El îi spune poporului: Bine, voi sunteţi un popor ales, sunteţi speciali şi vă iubesc, dar îi iubesc şi pe ceilalţi, inclusiv pe cei nevoiaşi şi neajutoraţi dintre voi. Şi aşa cum Eu îi iubesc, şi voi trebuie să-i iubiţi, la rândul vostru. Aceasta este una dintre obligaţiile legământului, în ce vă priveşte, ba chiar una importantă.

Citeşte Psalmii 146:5-10. Care este mesajul transmis aici şi ce ar trebui să însemne el pentru noi, creştinii de astăzi?

4. „Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului” (Deuteronomul 10:19). Care este aici mesajul pentru Israelul antic? Care ar trebui să fie mesajul pentru noi?

Cu secole înainte, Domnul i-a spus lui Avraam: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani” (Geneza 15:13; vezi şi Geneza 17:8; Faptele 13:17). Fireşte, aşa s-a întâmplat, iar în primele capitole ale cărţii Exodul istoria dramatică a salvării lor din Egipt a fost consemnată pentru posteritate ca un tip al răscumpărării şi al salvării care ne-au fost oferite în Hristos Isus. În acest verset, Domnul vrea ca ei să-şi amintească unde fuseseră şi ce fuseseră: străini într-o altă ţară.

Cu alte cuvinte, aduceţi-vă aminte când aţi fost la marginile societăţii, nişte paria, chiar sclavi, şi deci la mila celor care erau mai puternici decât voi şi care puteau abuza de voi, cum au şi făcut adesea. Deşi Israel era un popor ales, chemat de Dumnezeu, „o împărăţie de preoţi” (Exodul 19:6), deşi erau nişte diferenţe între ei şi străinii din mijlocul lor, în special în privinţa serviciilor religioase, când venea vorba de „drepturile omului”, străinul, văduva şi orfanul trebuiau trataţi în acelaşi fel cum se aşteptau israeliţii să fie trataţi.

5. Cum rezumă versetul de mai jos ce îi spune Domnul Israelului antic referitor la modul în care trebuia să îi trateze pe cei slabi din mijlocul lui? Matei 7:12

Îndemnul acesta adresat evreilor din vechime despre modul în care trebuiau să-i trateze pe cei marginalizaţi nu reprezenta nicidecum norma în lumea antică, unde cei proscrişi puteau fi trataţi, adesea, la fel ca animalele.

Prin contrast, poporul Israel trebuia să fie diferit, o lumină pentru popoare. Iar diferenţa avea să constea în Dumnezeul căruia I se închinau, în modul în care I se închinau şi în tot sistemul adevărului religios pe care Dumnezeu li-l dăduse. Şi felul amabil în care îi tratau pe cei marginalizaţi ar fi putut fi o mărturie grăitoare pentru lume în ce privea superioritatea Dumnezeului lor şi a credinţei lor. Acesta era, într-un anumit sens, singurul scop al existenţei lor: să fie o mărturie pentru Dumnezeul lor înaintea lumii.

Noi am fost chemaţi să reflectăm caracterul lui Dumnezeu. Pavel scria: „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!” (Galateni 4:19). La început am fost făcuţi „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:27), un chip care, mai târziu, a fost desfigurat de păcat. Când Moise a vorbit despre puterea şi maiestatea lui Dumnezeu, el a spus că Dumnezeu nu primeşte daruri sau mită şi că Se îngrijeşte de cel slab şi de cel marginalizat. Dacă Dumnezeu face aşa, şi noi trebuie să facem la fel.

6. Citeşte următoarele texte din Deuteronomul. Care este tema lor comună? Deuteronomul 1:16; Deuteronomul 16:19; Deuteronomul 24:17; Deuteronomul 27:19

Este ceva obişnuit, în curţile de justiţie omeneşti, ca acelora care sunt slabi, săraci şi marginalizaţi să nu li se facă dreptate aşa cum li se face celor bogaţi, cu putere şi cu relaţii. Nu contează ţara, epoca sau cultura şi nici cât de măreţe sunt principiile de echitate înscrise în constituţii, în legi sau în orice altceva, realitatea rămâne aceeaşi: cel sărac, cel slab sau cel marginalizat aproape niciodată nu primeşte dreptatea din partea oamenilor.

Iată de ce este atât de extraordinar ce spune Domnul aici. Nedreptatea, care este peste tot, nu ar trebui să se practice şi în Israel, în mijlocul poporului lui Dumnezeu, al acelora care trebuie să-L reprezinte pe El înaintea lumii. Într-un anumit sens, ca să folosim un termen din epoca modernă, Domnul voia ca Israelul antic să ofere o „justiţie echitabilă conform legii”.

Dar acest lucru trece dincolo de jurisprudenţă. „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru” (Leviticul 19:2). Da, ei ştiau cine era adevăratul Dumnezeu, aveau formele corecte de închinare şi aduceau tipul corect de daruri. Era foarte bine. Dar, în final, la ce bun toate acestea dacă îi tratau nedrept pe cei slabi şi săraci din mijlocul lor? Cum poţi să fii „sfânt” şi, în acelaşi timp, să te porţi urât cu ceilalţi? Nu poţi. Aşadar, indiferent de stricteţea cu care aderi la ritualurile religioase corespunzătoare, felul în care te porţi cu ceilalţi arată adevăratul nivel al vieţii tale spirituale.

Citeşte Amos 2:6; 4:1; 5:11; Isaia 3:14,15; 10:1,2 şi Ieremia 2:34. Ce ne spun aceste versete astăzi?

7. Ce principii importante sunt exprimate în versetele următoare cu privire la modul în care trebuie să-i tratăm pe cei care sunt în subordinea noastră? Deuteronomul 24:10-15

Din nou vedem preocuparea Domnului pentru demnitatea umană fundamentală. Da, cineva îţi datorează ceva şi este momentul să recuperezi ce-ţi aparţine, dar arată-i acelei persoane un pic de respect, un pic de demnitate, nu-i aşa? Nu da buzna în casa omului ca să reclami acel lucru. Aşteaptă afară să vină el să ţi-l dea. Deuteronomul 24:12,13 ne spune că, dacă un om sărman ţi-a dat haina lui ca „zălog”, cel puţin lasă-l să se învelească peste noapte cu ea. Celelalte versete vorbesc despre modul în care trebuie să ne purtăm cu cei mai neajutoraţi care se află în subordinea noastră şi de care este foarte uşor să abuzăm. Nu-i oprima pe săraci, pentru că este păcat în ochii Domnului, şi încă unul cumplit. Iarăşi, dacă israeliţii trebuiau să fie o mărturie, un popor sfânt care să umble în adevăr în mijlocul unei lumi adâncite în rătăcire, idolatrie şi nelegiuire, cu siguranţă trebuiau să fie buni cu cei mai slabi şi mai marginalizaţi dintre ei. Altfel, mărturia lor avea să fie egală cu zero.

8. Ce spune Iacov în pasajul de mai jos, care reflectă ce i-a spus Domnul poporului în Deuteronomul? Ce semnificaţie are faptul că Iacov corelează în aceste versete abuzarea celor săraci cu Cele Zece Porunci? Iacov 1:27-2:11

Deşi nimic din Cele Zece Porunci nu se referă direct la favorizarea celui bogat în detrimentul celui sărac, o aderare strictă la litera legii în timp ce îl tratezi rău pe cel sărac sau nevoiaş este o tăgăduire a mărturisirii de credinţă şi a oricărei pretenţii de a păzi poruncile. Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi este cea mai fidelă expresie a Legii lui Dumnezeu – iar acesta este adevărul prezent acum la fel de mult cum a fost în timpul lui Iacov şi cum a fost atunci când Moise i-a vorbit lui Israel la graniţa cu Ţara Promisă.

De ce noi, ca adventişti de ziua a şaptea care luăm în serios păzirea Legii, trebuie să fim la fel de atenţi şi în ce priveşte cuvintele lui Iacov şi cele din Deuteronomul?

Este greu să ne imaginăm cum de până şi în vremurile cele mai bune, cum au fost domnia lui David şi cea a lui Solomon, poporul Israel, atât de binecuvântat de Dumnezeu, i-a asuprit atât de mult pe cei săraci, pe cei neajutoraţi şi pe cei marginalizaţi din mijlocul lui.

„De aceea, pentru că pe sărac îl călcaţi în picioare şi luaţi daruri de grâu de la el, măcar că aţi zidit case de piatră cioplită, nu le veţi locui; măcar că aţi sădit vii foarte bune, nu veţi bea din vinul lor. Căci eu ştiu că nelegiuirile voastre sunt multe şi că păcatele voastre sunt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor” (Amos 5:11,12).

„Domnul intră la judecată cu bătrânii poporului Său şi cu mai-marii Lui: «Voi aţi mâncat via.» Prada luată de la sărac este în casele voastre!” (Isaia 3:14)

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Efeseni 3 – Filipeni 3
1. Unde era Pavel când le scria efesenilor?
2. Cui trebuie să ne supunem „în frica lui Hristos”?
3. Cum se ruga Pavel pentru filipeni?
4. Din ce seminţie era Pavel?

Evanghelizare, Secţiunea 16, subcapitolul „Simplitatea metodelor de lucru”
5. Care este marele scop al reformei sănătăţii?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!