Deuteronomul în Noul Testament

Noul Testament este îmbibat cu Vechiul Testament. Aceasta înseamnă că scriitorii inspiraţi ai Noului Testament au citat din scriitorii inspiraţi ai Vechiului Testament ca o sursă de autoritate. Isus Însuşi a spus: „Este scris” (Matei 4:4), care însemna: „Este scris în Vechiul Testament”; şi tot El a spus că trebuie „să se împlinească Scripturile” (Marcu 14:49), referindu-Se la Scripturile Vechiului Testament. Şi când Isus S-a întâlnit cu cei doi ucenici pe drumul spre Emaus, în loc să facă o minune pentru a le arăta cine era El, „a început de la Moise şi de la toţi prorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:27).

Fie că citează direct din Vechiul Testament sau fac aluzii şi referiri la întâmplări sau profeţii, scriitorii Noului Testament folosesc în mod constant Vechiul Testament pentru a-şi susţine şi chiar pentru a-şi justifica afirmaţiile.

Printre cărţile Vechiului Testament care au fost deseori citate sau la care s-a făcut referire s-a numărat şi Deuteronomul (alături de Psalmii şi Isaia). Matei, Marcu, Luca, Faptele apostolilor, Ioan, Romani, Galateni, 1 şi 2 Corinteni, Evrei, Epistolele pastorale şi Apocalipsa, toate fac referire la Deuteronomul.

Săptămâna aceasta vom analiza câteva dintre aceste exemple şi vom vedea ce adevăr, adevărul prezent, putem extrage din ele.

1. Cum a răspuns Isus la ispitele lui Satana în pustie şi care este lecţia importantă pe care o putem lua pentru noi din răspunsul Lui? Matei 4:1-11

Isus nu S-a contrazis cu Satana şi nici nu a intrat într-o dezbatere cu el. Mântuitorul doar a citat din Scripturi, deoarece, fiind Cuvântul lui Dumnezeu, el este „viu şi lucrător, mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri” (Evrei 4:12). Şi, în fiecare caz, Cuvântul pe care El l-a citat a fost din Deuteronomul. Ce interesant este că Isus, în pustie, a ales să citeze texte care îi fuseseră date lui Israel tot în pustie!

În prima ispitire, Isus face referire la Deuteronomul 8:3. Moise le povestise copiilor lui Israel din vechime despre modul în care Domnul Se îngrijise de ei în toţi acei ani de peregrinări, dându-le inclusiv mană – totul fiind parte dintr-un proces de şlefuire prin care Domnul căuta să-i înveţe lecţii spirituale. Şi printre aceste lecţii se număra şi aceea că „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Dumnezeu te-a hrănit cu pâine fizică, dar El poate să-ţi dea şi hrană spirituală. Nu o poţi lua pe prima fără s-o iei şi pe a doua. Isus a folosit imaginea pâinii ca o tranziţie spre Deuteronomul şi pentru a-l mustra pe Satana şi îndoiala pe care acesta încerca să I-o insufle.

La a doua ispită, Isus merge înapoi la Deuteronomul 6:16, unde Moise a îndreptat atenţia poporului spre răzvrătirea de la Masa (vezi Exodul 17:1-7), spunând: „Să nu ispitiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, cum L-aţi ispitit la Masa.” Termenul pentru „a ispiti” poate să însemne şi „a încerca” sau „a testa”. Domnul le descoperise deja de nenumărate ori puterea şi bunăvoinţa Lui de a se îngriji de ei; şi totuşi, în momentul în care a venit necazul, ei au strigat: „Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?” (Exodul 17:7). Şi din această întâmplare S-a inspirat Isus, din Cuvântul lui Dumnezeu, ca să-l mustre pe Satana.

La a treia ispită, Satana caută să-L determine pe Hristos să i Se închine. Isus îl mustră pe Satana şi îl duce înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu din Deuteronomul, unde Domnul Îşi avertizase poporul cu privire la ce avea să se întâmple dacă se îndepărta de El şi se închina la alţi dumnezei. „Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujeşti” (Deuteronomul 6:13).

Cum putem învăţa să luăm mai multă putere pentru viaţa noastră din studiul personal al Cuvântului lui Dumnezeu, ca să reflectăm pe deplin caracterul lui Isus si, asemenea Lui, să rezistăm ispitelor lui Satana?

În Deuteronomul 10, Moise povesteşte istoria lui Israel şi din nou foloseşte acele întâmplări pentru a îndemna poporul la credincioşie.

2. Care este mesajul esenţial adresat poporului în versetele următoare şi de ce este el relevant pentru biserica lui Dumnezeu de astăzi? Deuteronomul 10:17-19

Expresia „care nu caută la faţa oamenilor” este tradusă dintr-o figură de stil ebraică a cărei semnificaţie literală este: El nu „ridică faţa omului ca să se uite la el”. Se crede că expresia deriva dintr-un cadru juridic în care, în instanţă, judecătorul sau regele vedea faţa celui judecat şi, pe baza statutului acestuia (o persoană importantă sau cineva nesemnificativ), emitea un verdict. Aici, în Deuteronomul, implicaţia este că Domnul nu îi tratează pe oameni în felul acesta, în ciuda puterii şi a autorităţii Sale supreme. El este drept cu fiecare om, indiferent de statutul lui. Desigur, acest adevăr a fost descoperit în viaţa lui Isus şi în modul în care El i-a tratat chiar şi pe cei mai dispreţuiţi din societate.

3. Cum se inspiră textele de mai jos din Deuteronomul 10:17? Faptele 10:34; Romani 2:11; Galateni 2:6; Efeseni 6:9; Coloseni 3:25

Oricât de variate ar fi circumstanţele în fiecare dintre aceste referinţe (în Efeseni, Pavel le spune stăpânilor să fie atenţi la modul în care se poartă cu sclavii; în Romani, el spune că, atunci când vine vorba despre mântuire şi condamnare, nu există nicio diferenţă între evrei şi neamuri), toate fac referire la Deuteronomul şi la ideea că Dumnezeu „nu se uită la faţa omului”. Şi dacă El nu face astfel, cu siguranţă nici noi nu ar trebui să facem.

Putem vedea o descoperire a Evangheliei în special în modul în care Pavel foloseşte Deuteronomul în Romani: toţi suntem fiinţe căzute, care avem nevoie de harul salvator al lui Dumnezeu. Şi vestea bună este că, indiferent de statutul nostru, tuturor ne este oferită mântuirea în Isus Hristos.

Cât de des, chiar în mod subtil, „te uiţi la faţa oamenilor” şi de ce crucea ne arată cât este păcătoasă atitudinea aceasta?

4. Ce spune Pavel în versetele următoare, care este relevant şi pentru noi, astăzi? Cum foloseşte el Deuteronomul 27:26 şi 21:22,23 pentru a-şi susţine ideea? Galateni 3:1-14

Din nefericire, este ceva obişnuit în creştinism să se folosească această epistolă ca o justificare pentru a nu ţine Legea, Cele Zece Porunci. Fireşte, argumentul acesta este folosit, de fapt, ca un motiv pentru a nu ţine porunca a patra, de parcă păzirea acelei singure porunci, spre deosebire de celelalte nouă, ar fi o expresie a legalismului despre care tratează Pavel aici.

Şi totuşi, Pavel nu vorbea împotriva Legii şi, cu siguranţă, nimic din acest pasaj nu ar putea justifica în vreun fel călcarea poruncii despre Sabat. Cheia poate fi găsită în Galateni 3:10, unde Pavel scrie că „toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt un blestem” şi apoi el citează Deuteronomul 27:26. Problema nu este ascultarea de Lege, ci „bizuirea pe Lege”.

Pavel vrea să spună că noi nu suntem salvaţi prin faptele Legii, ci prin moartea lui Hristos în locul nostru, care ne este atribuită prin credinţă. Aici, accentul cade pe ce a făcut Hristos pentru noi la cruce. Şi, pentru a demonstra acest lucru, el face referire din nou la Deuteronomul, de data aceasta la Deuteronomul 21:23. Pavel spune ca Isus: „Este scris”, arătând autoritatea Vechiului Testament, şi acum citează dintr-un text referitor la cazul în care cineva care a comis o infracţiune capitală şi a fost condamnat pentru ea a fost atârnat pe lemn, poate ca un exemplu pentru a-i descuraja pe ceilalţi.

Totuşi, Pavel foloseşte imaginea aceasta ca un simbol pentru moartea lui Hristos în locul nostru: Hristos a devenit un „blestem pentru noi” prin faptul că S-a confruntat cu blestemul Legii, şi anume moartea, cu care toţi oamenii vor trebui să se confrunte, pentru că toţi au călcat Legea. Dar vestea bună a Evangheliei este că blestemul care ar fi trebuit să fie al nostru a devenit al Său la cruce, „ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit” (Galateni 3:14).

Sau, după cum scria Ellen G. White: „Nimeni altul, ci numai Hristos putea să răscumpere neamul omenesc din blestemul Legii şi să-l aducă iarăşi în armonie cu cerul.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 63

Gândeşte-te cum ar fi să primeşti pedeapsa dreaptă pentru oricare dintre greşelile pe care le-ai comis. Cu toate acestea, Hristos a purtat pedeapsa pentru greşelile noastre pentru ca noi să nu mai fim nevoiţi să o purtăm. Care ar trebui să fie răspunsul tău la sacrificiul Lui?

De nenumărate ori, Domnul îi avertizase pe copiii lui Israel să nu se ia după obiceiurile popoarelor din jur. Dimpotrivă, ei trebuiau să fie martori pentru acele naţiuni (Deuteronomul 4:6-8). În Deuteronomul 18:9-14, Moise îi avertizează din nou cu privire la practicile specifice ale acestora, care erau o „urâciune înaintea Domnului” (Deuteronomul 18:12). În contextul de atunci, el le spune că ei trebuie să fie „fără pată” sau să se ţină „în totul totului tot numai de Domnul” (Deuteronomul 18:13).

5. Ce le spune Moise israeliţilor în Deuteronomul 18:15-19? Apoi compară cu Faptele 3:22 şi 7:37. Cum aplică Petru şi Ştefan textul din Deuteronomul 18:18?

Referindu-se la legământul de la Sinai, Moise vorbeşte despre modul în care, la momentul dării Legii lui Dumnezeu (Exodul 20:18-21), copiii lui Israel au vrut ca el să se poarte ca un mediator, ca un mijlocitor între ei şi Dumnezeu. Atunci le-a promis Moise, de două ori (Deuteronomul 18:15,18), că Domnul le va ridica un proroc ca el. Printre altele şi dat fiind contextul, ideea era că acest profet „ca Moise” avea să fie un mijlocitor între ei şi Domnul.

Multe secole mai târziu, atât Petru, cât şi Ştefan citează textul acesta cu referire la Isus. Pentru Petru, Isus era împlinirea a ce fusese spus „prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci” (Faptele 3:21) şi, prin urmare, liderii trebuiau să asculte de El şi de cuvântul Lui. Cu alte cuvinte, Petru foloseşte acest text, despre care evreii ştiau, şi îl aplică direct la Isus, cu gândul că ei aveau nevoie să se pocăiască pentru ce Îi făcuseră lui Isus (Faptele 3:19).

După aceea, în Faptele 7:37, când Îl vestea pe Isus, deşi într-un context diferit de cel al lui Petru, Ştefan a făcut şi el referire la bine-cunoscuta făgăduinţă şi a afirmat că ea arăta spre Isus. Ştefan spunea că Moise, în rolul lui în istorie şi în conducerea evreilor, Îl prefigurase pe Isus. Altfel spus, aşa cum făcuse şi Petru, Ştefan căuta să le arate oamenilor că Isus era împlinirea profeţiei şi că ei trebuiau să asculte de El. Contrar învinuirii care i-a fost adusă, şi anume că a rostit „cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu” (Faptele 6:11), Ştefan L-a proclamat pe Isus ca fiind Mesia, o împlinire directă a ceea ce promisese Dumnezeu prin Moise.

Cum ne arată aceste versete locul central ocupat de Isus în întreaga Biblie şi de ce înţelegerea noastră trebuie fie, de asemenea, hristocentrică?

Cartea Evrei, în toată profunzimea şi în caracterul ei sublim, a fost, în multe privinţe, doar un lung îndemn adresat creştinilor evrei. Şi îndemnul acesta a fost: Rămâneţi credincioşi Domnului!

Desigur, această credincioşie ar trebui să izvorască din dragostea noastră pentru Dumnezeu, pentru ce este El, pentru caracterul şi bunătatea Lui, cel mai grăitor exprimate la cruce. Totuşi, uneori, fiinţele umane au nevoie să li se aducă iarăşi aminte care vor fi teribilele consecinţe ale îndepărtării de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, avem nevoie să ne reamintim că, în final, dacă nu acceptăm ce a făcut Isus pentru noi, faptul că a plătit pedeapsa pentru păcatele noastre, va trebui să o plătim noi înşine, şi aceasta înseamnă „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 22:13), urmată de pieirea veşnică.

6. Ce spune Pavel în aceste versete şi cum se aplică şi la noi, astăzi? Evrei 10:28-31

Interesant este că, pentru a-i îndemna pe credincioşii evrei să Îi rămână loiali lui Dumnezeu, Pavel citează din Deuteronomul. El foloseşte ilustraţia din Deuteronomul 17:6 pentru a sublinia că, dacă lipsa de credincioşie a putut să conducă la moarte sub vechiul legământ, „cu atât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?” (Evrei 10:29). Cu alte cuvinte, voi aveţi mai multă lumină şi mai mult adevăr decât au avut ei şi ştiţi despre sacrificiul Fiului lui Dumnezeu pentru păcatele voastre; astfel, dacă renunţaţi la credinţa voastră, condamnarea voastră va fi mai are decât a lor.

Apoi, Pavel se întoarce imediat la cartea Deuteronomul, de data aceasta la Deuteronomul 32:25, ca să-şi susţină argumentaţia. Având în vedere ce le fusese oferit în Hristos şi marea purtare de grijă pe care o arătase faţă de ei, Domnul, care a zis: „răzbunarea este a Mea”, „va judeca pe poporul Lui” pentru apostazia lui şi pentru lipsa lui de credincioşie. La urma urmei, El i-a judecat pe părinţii lor, care nu beneficiaseră de privilegiile pe care le aveau aceşti evrei din perioada Noului Testament, şi anume revelaţia mai cuprinzătoare despre dragostea lui Dumnezeu descoperită la cruce. Astfel, în esenţă, Pavel spunea: Aveţi grijă!

„Domnul va judeca pe poporul Lui” (Deuteronomul 32:36). Care este singura ta nădejde la judecată? (Vezi Romani 8:1.)

După cum Vechiul Testament se citează pe sine (adică unii profeţi, de exemplu, citau sau făceau referire la texte din cele cinci cărţi ale lui Moise), şi Noul Testament este plin de citate directe, de referiri şi de aluzii la Vechiul Testament. Cărţile Psalmii, Isaia şi Deuteronomul sunt printre cele mai citate. De asemenea, deseori scriitorii Noului Testament citau din ce este cunoscut sub denumirea de Septuaginta (LXX), uneori numită şi „Vechiul Testament grecesc”, care era cea mai veche traducere grecească a Bibliei ebraice. Primele cinci cărţi ale Bibliei, cunoscute sub numele de Tora sau Pentateuh, au fost traduse în secolul al III-lea î.Hr., iar restul Vechiului Testament, cam prin secolul al II-lea î.Hr.

De asemenea, se mai pot învăţa o mulţime de lucruri despre interpretarea Bibliei din modul în care scriitorii inspiraţi ai Noului Testament au folosit Vechiul Testament. Şi o primă lecţie pe care am putea-o învăţa este că scriitorii Noului Testament nu au ridicat niciodată vreo întrebare în legătură cu autenticitatea sau cu autoritatea cărţilor Vechiului Testament. De exemplu, nimic din scrierile lor nu scoate la iveală vreo îndoială cu privire la istoricitatea relatărilor din Vechiul Testament, de la existenţa lui Adam şi a Evei şi căderea lor în păcat, la potop sau la chemarea lui Avraam ş.a.m.d.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Iacov 4 – 1 Petru 5
1. De unde vin luptele şi certurile între noi?
2. Până când suntem îndemnaţi să fim „îndelung răbdători”?
3. Spre cine privesc ochii Domnului?
4. Ce spune Petru despre beţii, ospeţe şi chefuri?

Evanghelizare, Secţiunea 17, subcapitolul „Lucrarea pentru oamenii înstăriţi şi cu influenţă”
5. Care trei aspecte trebuie să existe mai mult în lucrarea lui Dumnezeu?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!