Introducere la cartea Deuteronomul

Anunţ: Ne cerem scuze, dar NU avem fişierele audio pentru acest studiu!

Desigur, cartea Deuteronomul nu a apărut într-un vid. Ca orice lucru în viaţă, Deuteronomul există într-un context; şi, tot ca orice lucru în viaţă, acel context joacă un rol important în înţelegerea ei şi a scopului pe care îl are.

S-a scurs multă istorie înaintea ei – o istorie care a explicat nu doar circumstanţele cărţii în sine, ci şi pe acelea ale lumii şi ale mediului care i-au generat contextul. După cum ar fi greu să înţelegem scopul şi funcţia unui ştergător de parbriz în afara contextului unei maşini, tot astfel ar fi greu să înţelegem cartea Deuteronomul, mai ales în lumina subiectului nostru (Deuteronomul şi adevărul prezent), în afara contextului în care a luat naştere.

Cineva a citit cartea Război şi pace, a autorului rus Lev Tolstoi, în doar trei zile – o carte care are aproape o mie cinci sute de pagini. Când a fost întrebat despre ce era cartea, cititorul a răspuns: „Despre Rusia.”

Ca să acoperim în studiul unei săptămâni miile de ani de istorie înainte să ajungem la Deuteronomul ar însemna să facem cam acelaşi lucru. Dar, dacă ne concentrăm asupra elementelor de bază, putem vedea contextul de care avem nevoie pentru a înţelege cel mai bine această carte, atât de bogată în „adevărul prezent”.

1 Ioan 4:8 spune: „Dumnezeu este dragoste.” Oricât de simple ar fi aceste cuvinte, ideea din spatele lor este atât de profundă, încât abia putem pricepe implicaţiile lor. Ele nu spun că Dumnezeu iubeşte, că arată dragoste sau că este o manifestare a dragostei, ci că Dumnezeu este dragoste. Dragostea este esenţa identităţii Lui. Ca fiinţe căzute, pur şi simplu nu suntem în stare să pricepem pe deplin ce înseamnă „Dumnezeu este dragoste”.

Dar, cu siguranţă, putem înţelege suficient încât să ştim că este o veste foarte bună. Dacă, în loc de „Dumnezeu este dragoste”, ar fi spus „Dumnezeu este ură” sau „Dumnezeu este răzbunător” ori „Dumnezeu este indiferent”, această revelaţie despre El ar fi reprezentat pentru noi un motiv de îngrijorare.

Dragostea impregnează tot cosmosul, poate chiar mai mult decât o face gravitaţia. Dumnezeu ne iubeşte şi noi, la rândul nostru, trebuie să-L iubim (vezi Deuteronomul 6:5; Marcu 12:30).

Totuşi, dragostea, ca să fie dragoste, trebuie să fie oferită în mod liber. Dumnezeu nu poate forţa dragostea; în momentul în care face acest lucru, nu mai este dragoste. Prin urmare, când Dumnezeu a creat în cer şi pe pământ fiinţe inteligente şi raţionale, capabile să iubească, a existat întotdeauna riscul ca acestea să nu-L iubească, la rândul lor. Unele fiinţe au ales astfel şi… iată originile a ceea ce noi cunoaştem ca fiind „marea luptă”.

1. De ce următoarele texte au logică doar în contextul libertăţii şi al riscului pe care dragostea le implică? Isaia 14:12-14; Ezechiel 28:12-17; Apocalipsa 12:7

Deosebit de profund este textul din Ezechiel 28:15, care arată că, deşi acest înger, Lucifer, a fost o fiinţă desăvârşită, creată de un Dumnezeu desăvârşit, s-a găsit nelegiuire în el. Desigur, nu pentru că a fost creat cu acea nelegiuire. Dimpotrivă: fiind creat cu capacitatea de a iubi, Lucifer avea adevărata libertate morală şi, în ciuda a tot ce îi fusese oferit („erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe”), acest înger a vrut mai mult. Un lucru a dus la un altul, până când a fost „război în cer”.

În unele locuri pot fi cumpăraţi căini-roboţi, care ascultă întotdeauna comenzile – nu murdăresc covorul şi nu rod mobila. Totuşi, este posibilă o relaţie semnificativă cu un astfel de „câine”? Cum te poate ajuta răspunsul dat să înţelegi motivul pentru care Dumnezeu a creat fiinţe care puteau să-L iubească în mod liber, la rândul lor?

Aproape orice copil care merge la şcoală a auzit întâmplarea când lui Isaac Newton i-a căzut în cap un măr şi, gata, Newton a descoperit gravitaţia. Că mărul a căzut sau nu cu adevărat în capul lui nu este un aspect esenţial; important este că marea intuiţie a lui Newton a fost să înţeleagă că aceeaşi forţă care a făcut să cadă mărul (gravitaţia) ţinea şi Luna pe orbită în jurul Pământului, Pământul, pe orbită în jurul Soarelui ş.a.m.d. (şi nici măcar nu a descoperit el gravitaţia; oricine a căzut vreodată deja aflase despre ea).

Acest lucru era important pentru că, timp de mii de ani, oamenii crezuseră că legile care guvernau cerurile erau diferite de legile care guvernau pământul. Newton a demonstrat că această convingere era greşită.

Deşi contribuţia lui Newton a fost în domeniul legii naturale, acelaşi principiu este valabil în dreptul Legii morale. Aceeaşi libertate, libertatea inerentă dragostei, care a condus la căderea lui Lucifer a condus şi la căderea omului.

2. Următoarele versete vorbesc despre oameni perfecţi, într-un mediu perfect, creaţi de un Dumnezeu perfect. Cum descoperă ele adevărul despre libertatea care caracterizează dragostea? Geneza 2:16,17; Geneza 3:1-7

După cădere, lucrurile au mers din rău în mai rău, chiar până în punctul în care Domnul a zis despre om că „toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Geneza 6:5). Şi dacă gândurile oamenilor erau rele, cu siguranţă erau rele şi acţiunile lor, până când lucrurile s-au înrăutăţit atât de mult, încât Domnul a distrus întreaga lume printr-un potop – într-un anumit sens, i-a dat omenirii şansa să o ia de la capăt, un fel de a doua creaţie. Totuşi, după cum ne arată istoria turnului Babei (Geneza 11:1-9), oamenii încă păreau hotărâţi să-L sfideze pe Dumnezeu. „Când a fost parţial terminat, o parte din turn a fost ocupat şi folosit ca locuinţă pentru ziditori; alte încăperi, splendid mobilate şi împodobite, au fost închinate idolilor lor. Oamenii se bucurau de succesul lor şi slăveau pe dumnezeii de argint şi de aur, ridicându-se împotriva Cârmuitorului cerului şi al pământului.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 119

La sfârşitul unei zile, încearcă să-ţi aminteşti cât mai multe dintre gândurile şi ideile care ţi-au trecut prin minte! Ce îţi spun ele despre starea inimii tale?

Avram (mai târziu numit Avraam) apare prima dată în genealogia din Geneza 11, care vine chiar după ce se menţionează că oamenii au fost împrăştiaţi de la Babei.

3. Citeşte Geneza 12:1-3, unde este descrisă chemarea adresată de Dumnezeu lui Avram. Astăzi, când ne uităm înapoi în timp, după evenimentul crucii, după moartea lui Isus şi după răspândirea Evangheliei, cum înţelegem ce promitea Dumnezeu să facă prin Avram?

Multe secole mai târziu, apostolul Pavel, căutând să trateze erezia galatenilor, a menţionat chemarea lui Avraam, demonstrând că aceasta este o expresie timpurie a ceea ce fusese dintotdeauna intenţia lui Dumnezeu: să transmită lumii Evanghelia. „înţelegeţi şi voi dar că fii ai lui Avraam sunt cei care au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: «Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.»„ (Galateni 3:7,8).

Chemarea lui Avraam a fost enunţată prima dată în Geneza 12; mare parte din restul cărţii Geneza este istoria descendenţilor lui de sânge, un urmaş disfuncţional după altul, dând naştere, succesiv, la familii la fel de disfuncţionale; şi totuşi, prin ei, în cele din urmă făgăduinţa avea să fie împlinită, atingând un moment crucial în chemarea lui Moise.

4. Citeşte Faptele 7:20-36, unde se află descrierea pe care o face martirul Ştefan despre Moise şi despre ieşirea din Egipt. Cum se potriveşte ea cu făgăduinţa iniţială făcută de Dumnezeu lui Avram?

într-o lume adâncită în ignoranţă, în rătăcire şi într-o lipsă generală de cunoaştere a adevărului (lucrurile nu s-au schimbat prea mult în peste trei mii de ani, nu-i aşa?), Domnul a chemat din Egipt un popor, pe poporul Lui, sămânţa lui Avraam. Prin ei, copiii lui Israel, El a căutat nu doar să păstreze cunoaşterea adevărului despre El şi despre planul de mântuire, ci şi să răspândească această cunoaştere în tot restul lumii.

Astăzi, cum ne vedem pe noi, ca adventişti de ziua a şaptea, în raport cu restul lumii? Cu alte cuvinte, ce asemănări există între noi şi Israelul antic? Ce responsabilitate implică această paralelă pentru fiecare din noi?

Ce experienţă a fost ieşirea din Egipt şi tot ce a implicat ea, de la sângele de pe stâlpii uşilor din Egipt până la succesiunea de întâmplări dramatice de la Marea Roşie! Fără îndoială că ea a lăsat o impresie asupra acelora care au trăit-o, căci Domnul a zis: „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine” (Exodul 19:4).

De ce a realizat Dumnezeu această salvare uluitoare şi dramatică, scoţând un popor din mijlocul altui popor? După cum însuşi Moise le-a spus: „A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni şi lupte cu mână tare şi braţ întins, şi cu minuni înfricoşate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt şi sub ochii voştri?” (Deuteronomul 4:34)

5. De ce a chemat Dumnezeu poporul să iasă din Egipt? Exodul 19:4-8

Este foarte simplu: Dumnezeu i-a chemat afară din Egipt pe evrei, adică pe descendenţii patriarhilor – Avraam, Isaac şi Iacov. Şi cu aceşti descendenţi, Domnul a făcut un legământ, în virtutea căruia ei aveau să fie, într-adevăr, „ai Mei [în engl. un tezaur deosebit] dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu” (Exodul 19:5). Relaţia aceasta a fost esenţială în cadrul legământului.

Totuşi, ideea de apartenenţă sau de „tezaur special” ar putea fi foarte uşor înţeleasă greşit (şi aşa a şi fost). Statutul lor de popor special nu deriva din ceva care să fi fost sfânt sau neprihănit în ei înşişi, ci se datora harului lui Dumnezeu şi adevărurilor minunate pe care El li le dăduse – adevăruri pe care trebuia ca ei să le urmeze şi, în calitate de „împărăţie de preoţi”, să le transmită lumii.

Apoi, Dumnezeu le-a dat şi nişte condiţii ale legământului (partea lor de împlinit din înţelegere, ca să zicem aşa), Cele Zece Porunci (Exodul 20), iar abia după aceea legământul a fost ratificat. După ce a stropit cu sângele jertfelor un altar nou construit, Moise „a luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului” (Exodul 24:7). Poporul a declarat din nou că avea să asculte.

„Şi, într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge […] a stropit cartea şi tot norodul şi a zis: «Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi»„ (Evrei 9:19,20). Care este semnificaţia sângelui şi de ce este ea atât de importantă, chiar şi pentru noi, astăzi?

„Vom face tot ce a zis Domnul!” (Exodul 19:8); vezi şi Exodul 24:3; 24:7). Deşi, fără îndoială, poporul lua în serios cuvintele acestea de fiecare dată când le rostea, istoria sacră ne arată că, din păcate, acţiunile copiilor lui Israel le-au contrazis în repetate rânduri declaraţiile şi angajamentele. Cu toate că erau poporul ales, cu toate că intraseră de bunăvoie în legământ cu Domnul, ei nu şi-au făcut partea, care, în realitate, se rezuma la un singur lucru.

6. Care era partea esenţială care-i revenea lui Israel în cadrul legământului? Exodul 19:4,5

Chemarea de a asculta de Dumnezeu, de a păzi Legea Lui, nu era legalism atunci mai mult decât este acum (vezi Matei 7:24-27; Ioan 14:14; Iacov 2:20; Romani 6:11,12); şi totuşi, din nou şi din nou, copiii lui Israel au dat greş în a-şi împlini partea din cadrul înţelegerii.

într-adevăr, mai înainte, chiar în faţa priveliştii muntelui Sinai, ei căzuseră într-o apostazie cruntă (vezi Exodul 32:1-6). Din nefericire, se pare că lipsa de credincioşie a reprezentat mai mult regula decât excepţia şi, astfel, în loc să intre imediat în Ţara Promisă, ei au pribegit prin pustie patruzeci de ani.

7. Care era consecinţa pe care trebuia să o suporte poporul pentru că refuzase să asculte de Domnul? Numeri 14:28-35

Atunci, ca şi acum, neascultarea se manifestă nu numai printr-o răzvrătire făţişă (deşi se întâmplă şi aşa), ci, adesea, şi prin refuzul de a ne încrede în ce ne spune Dumnezeu! Ce a făcut ca acest păcat să fie şi mai grav în dreptul lui Israel a fost că, aşa cum le-a reproşat chiar Dumnezeu, toţi aceşti oameni văzuseră „cu ochii lor slava Mea şi minunile pe care le-am făcut în Egipt şi în pustie şi totuşi M-au ispitit de zece ori acum” (Numeri 14:22). în ciuda a tot ce văzuseră şi trăiseră în viaţa lor, ei au refuzat în continuare să asculte de Domnul şi să ia în stăpânire ţara, în ciuda făgăduinţei lui Dumnezeu că aveau să reuşească (Numeri 13-14).

Gândeşte-te la ce este scris mai sus, şi anume că neascultarea derivă dintr-o lipsă de încredere în Cuvântul lui Dumnezeu. De ce este adevărat acest lucru şi cum putem să învăţăm să ne încredem mai mult în Dumnezeu?

„Pe scurt, susţin că dragostea lui Dumnezeu (corect înţeleasă) se află în centrul unei dispute cosmice şi că angajamentul lui Dumnezeu de a iubi oferă un motiv suficient, din punct de vedere moral, pentru ca Dumnezeu să permită răul, cu ramificaţii semnificative în ce priveşte înţelegerea providenţei divine ca operând în cadrul a ceea ce eu numesc «reguli de legământ ale angajamentului».” – John Peckam, Theodicy of Love: Cosmic Conflict and the Problem of Evil (Grand Rapids, Baker Academic, Ml, 2018), p. 4

„Pentru Moise, Aaron, Caleb şi Iosua, hotărârea că Israel nu trebuia să intre în Canaan decât peste patruzeci de ani a fost o dezamăgire amară; şi totuşi, ei au primit decizia divină fără să murmure. Dar aceia care s-au plâns de felul cum Se purtase Dumnezeu cu ei şi care au spus că se întorc în Egipt au plâns şi s-au văitat când le-au fost luate binecuvântările pe care le dispreţuiseră. S-au întristat fără rost, iar acum Dumnezeu le dădea motiv să plângă. Dacă s-ar fi jelit pentru păcatul lor atunci când le-a fost arătat cu credincioşie, această sentinţă n-ar fi fost pronunţată, dar ei se jeleau pentru că sufereau pedeapsa; întristarea lor nu era pocăinţă şi, astfel, nu se putea obţine o schimbare a sentinţei.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 392

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: 1 Corinteni 10-16
1. De ce anume îi îndemna Pavel să fugă pe „preaiubiţii” săi fraţi din Corint?
2. De ce erau „mulţi neputincioşi şi bolnavi” în biserica din Corint?
3. În ce scop râvneau credincioşii să aibă din belşug darurile duhovniceşti?
4. Ce frate n-a voit să viziteze biserica din Corint, în ciuda insistenţelor lui Pavel?

Evanghelizare, Secţiunea 15, subcapitolul „Avertizări oportune”
5. Când este muzica primită de Dumnezeu?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare scrise ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii din trimestru!