Alege viaţa

Aceasta este întotdeauna o poveste tristă: o tânără, în cazul acesta o fată de douăzeci şi doi de ani, a fost diagnosticată cu o boală incurabilă: tumoră cerebrală. Chiar şi cu toate minunile medianei moderne, nu se mai putea face nimic decât să se prelungească agonia până la deznodământul inevitabil. Dar această tânără femeie, „Sandy”, nu voia să moară.

Aşa că şi-a făcut un plan. După ce avea să moară, capul ei avea să fie pus într-un congelator, într-o cuvă cu nitrogen lichid, cu speranţa de a-i conserva celulele creierului. Şi acolo avea să aştepte cincizeci de ani, o sută de ani, o mie de ani… până într-o zi când, în viitor, tehnologia va fi avansat suficient încât creierul ei, compus din conexiuni neuronale, să poată fi încărcat într-un computer. Şi, da, Sandy ar fi putut „trăi”, poate chiar pentru totdeauna.

O poveste tristă, nu doar pentru că o persoană tânără urma să moară, ci şi pentru planul în care ea şi-a pus speranţa de viaţă. Asemenea multor oameni, Sandy voia să trăiască, dar a ales o cale care, în cele din urmă, sigur nu va funcţiona.

Pe măsură ce continuăm cu studiul cărţii Deuteronomul, săptămâna aceasta vom analiza oportunitatea care ne este oferită de a alege viaţa, dar de a o alege în termenii pe care Dumnezeu, Dătătorul şi Susţinătorul vieţii, i-a hotărât, în harul Lui.

Nimeni dintre noi nu a cerut să fie aici, nu-i aşa? Nu am ales să fim aduşi la existenţă, cum nu am ales nici locul şi timpul când să ne naştem şi cine să fie părinţii noştri.

La fel au stat lucrurile şi cu Adam şi cu Eva. Ei nu au ales să fie creaţi de Dumnezeu mai mult decât a putut alege o frunză, o piatră sau un munte. Ca fiinţe umane, ni s-a oferit nu doar existenţa (o piatră are existenţă) şi nu doar viaţa (o amibă are viaţă), ci viaţa ca fiinţe raţionale libere, făcute după chipul lui Dumnezeu.

Dar nu noi am ales nici să fim aduşi la existenţă ca fiinţe raţionale libere, făcute după chipul lui Dumnezeu. Totuşi, ce ne oferă Dumnezeu este alegerea de a continua să existăm. Îndemnul Său este să alegem viaţa, viaţa veşnică în El, pe care o putem avea prin Isus, datorită jertfei Sale.

1. Care sunt cele două opţiuni pe care Dumnezeu i le-a prezentat lui Adam? Geneza 2:8,9,15-17; Geneza 3:22,23

„În mijlocul Edenului creştea pomul vieţii al cărui fruct avea puterea să perpetueze viaţa. Dacă ar fi ascultat de Dumnezeu, Adam ar fi continuat să aibă acces la acest pom şi ar fi trăit veşnic, dar, după ce a păcătuit, i s-a interzis să mai mănânce din pomul vieţii şi a devenit supus morţii. Sentinţa divină: «Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce» indică dispariţia completă.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, pp. 532-533

Aşadar, chiar de la început, Biblia ne oferă posibilitatea de a alege între cele două opţiuni: viaţa veşnică, pe care ar fi trebuit iniţial să o avem, şi moartea veşnică, ceea ce, într-un anumit sens, înseamnă să ne întoarcem la neantul din care am provenit la început.

De asemenea este interesant şi cum „pomul vieţii”, despre care Scriptura spune că oferă nemurirea şi care apare pentru prima dată în prima carte a Bibliei, reapare în ultima carte. Citeşte Apocalipsa 2:7 şi 22:2,14. Mesajul este că, deşi ar fi trebuit să avem acces la pomul vieţii, din cauza păcatului am pierdut acest acces; apoi, la sfârşit, odată ce problema păcatului va fi rezolvată pe deplin datorită lui Isus şi planului de mântuire, cei mântuiţi, aceia care au ales viaţa, vor avea din nou acces la pomul vieţii.

Gândeşte-te: Cum alegem viaţa sau moartea prin alegerile noastre zilnice?

În toată Biblia ni se pun înainte doar două alegeri. Două opţiuni ne sunt prezentate aici.

2. Citeşte următoarele texte. Care sunt cele două opţiuni, cele două alegeri care sunt fie afirmate direct, fie subînţelese în textele de mai jos şi cum sunt prezentate ele? Ioan 3:16; Geneza 7:22,23; Romani 6:23; Romani 8:6; 1 Ioan 5:12; Matei 7:24-27

În final, nu există o zonă de mijloc pentru noi, fiinţele umane. Înainte ca marea luptă să se termine definitiv, păcatul, Satana, răul, neascultarea şi răzvrătirea vor fi eradicate. După aceea, fiecare dintre noi, în mod individual, va avea fie viaţa veşnică, viaţa pe care Dumnezeu o plănuise pentru noi toţi înainte de crearea lumii, fie moartea veşnică, şi anume „pierzarea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui” (2 Tesaloniceni 1:9). Biblia nu pare să ne prezinte nicio altă opţiune.

Care va fi destinul nostru? Răspunsul, în cele din urmă, ne aparţine. Alegerea se află înaintea noastră: viaţa sau moartea.

În contextul vieţii veşnice sau al morţii veşnice, de ce adevărul că iadul nu este un loc care îi arde şi îi torturează pe oameni veşnic este un adevăr atât de mângâietor? Ce ar spune despre caracterul lui Dumnezeu dacă destinul celor pierduţi ar fi, cu adevărat, un chin veşnic într-o stare conştientă?

Spre finalul cărţii Deuteronomul, după un lung discurs despre ce li se va întâmpla oamenilor dacă nu ascultă de Domnul şi încalcă promisiunile legământului, Deuteronomul 30 începe cu o făgăduinţă: chiar dacă nu vor asculta şi vor fi pedepsiţi prin ducerea în robie, Dumnezeu totuşi îi va readuce în ţară.

3. Care sunt opţiunile prezentate poporului Israel în versetele de mai jos? Cum reflectă ele ce am văzut de-a lungul Bibliei? Deuteronomul 30:15-20

Domnul este foarte clar: El, Iehova, a pus înaintea lor două posibilităţi, în esenţă acelaşi lucru pe care l-a făcut cu Adam şi cu Eva în Grădina Edenului. De fapt, cuvintele ebraice pentru „bine” (tov) şi „rău” (ra’) din Deuteronomul 30:15 sunt aceleaşi cu cele folosite în Geneza în legătură cu pomul cunoştinţei binelui (tov) şi a răului (ra>). Aici, ca peste tot în Biblie, nu există o zonă de mijloc, un loc neutru în care să se poziţioneze: ei fie Îl slujesc pe Domnul şi au viaţa, fie aleg moartea. Şi acelaşi lucru este valabil şi pentru noi, astăzi.

Viaţa, binele, binecuvântarea, în contrast cu ce? Cu moartea, cu răul şi cu blestemele. Deşi, în cele din urmă, am putea spune, şi pe bună dreptate, că Dumnezeu le oferă doar binele, doar viaţa şi doar binecuvântările. Dar dacă ei Îi întorc spatele, aceste lucruri rele vor fi urmarea naturală a alegerii lor, întrucât nu mai au parte de protecţia Lui specială.

Indiferent de modul în care înţelegem acest lucru, oamenilor le sunt oferite două opţiuni. De asemenea, este foarte clară şi realitatea liberului arbitru, a libertăţii de alegere.

Domnul le spune la propriu: Astfel dar, în virtutea liberului-arbitru pe care ţi l-am dat, alege viaţa, alege binecuvântarea, alege binele, nu moartea, răul şi blestemele.

Pare atât de evident care este alegerea corectă, nu-i aşa? Şi totuşi, ştim ce s-a întâmplat. Marea luptă a fost atât de reală atunci cum este şi acum, şi noi ar trebui să învăţăm din exemplul lui Israel ce se poate întâmpla dacă nu ne predăm cu totul Domnului şi nu alegem viaţa şi tot ce presupune această alegere.

Citeşte Deuteronomul 30:20. Observă aici legătura dintre dragoste şi ascultare. Ce trebuia să facă poporul Israel ca să-I rămână credincios Domnului? Cum ni se aplică şi nouă, astăzi, aceleaşi principii?

Deuteronomul 30 începe cu Domnul care spune ce se va întâmpla dacă poporul se va pocăi şi se va întoarce de la căile lui rele. Ce făgăduinţe minunate le sunt prezentate!

4. Care sunt făgăduinţele pe care Dumnezeu li le oferă israeliţilor, în ciuda faptului că versetele de mai jos vorbesc despre ce avea să li se întâmple dacă nu ascultau? Ce ne învaţă acest lucru despre harul lui Dumnezeu? Deuteronomul 30:1-10

Cu siguranţă suna foarte încurajator. Totuşi, ideea nu era că nu conta dacă se abăteau de la ce poruncise Dumnezeu. Domnul nu oferă nimănui har ieftin. Mai curând, făgăduinţele ar fi trebuit să le arate dragostea lui Dumnezeu şi, astfel, ca răspuns, ei să Îl iubească, la rândul lor, arătându-şi dragostea prin ascultarea de ce le spusese să facă.

5. Ce le spune Domnul în versetele următoare? Care este făgăduinţa de bază din aceste versete şi la ce texte din Noul Testament te poţi gândi care reflectă aceeaşi promisiune? Deuteronomul 30:11-14

Cu acest limbaj frumos şi cu această logică solidă, să urmărim apelul care le este adresat. Domnul nu cere din partea lor ceva greu de făcut. Porunca lui Dumnezeu nu este „mai presus de puterile lor” sau „greu” de înţeles pentru ei. Şi nu este nici prea departe de ei ca s-o împlinească. Nu este tocmai sus, în cer, atât de departe încât cineva trebuie să le-o aducă; nici nu este peste mări, într-un loc inaccesibil lor. În schimb, Domnul spune: „Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti” (Deuteronomul 30:14). Cu alte cuvinte, o cunoşti destul de bine ca să o poţi rosti şi este în inima ta, aşa că ştii că trebuie să o împlineşti. Prin urmare, nu există nicio scuză pentru neascultare. „Toate poruncile lui Dumnezeu transmit şi puterea necesară pentru împlinirea lor.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 333

De fapt, apostolul Pavel citează unele dintre aceste versete în contextul mântuirii în Hristos, prin ele făcând referire la neprihănirea prin credinţă (vezi Romani 10:6-10).

Iar apoi, după aceste versete din Deuterenomul, copiilor lui Israel li se spune să aleagă viaţa sau moartea, binecuvântarea sau blestemul. Şi dacă, prin har şi prin credinţă, ei aleg viaţa, o vor avea.

Lucrurile nu stau diferit astăzi, nu-i aşa?

Un aspect esenţial legat de relaţia de legământ dintre Domnul şi Israel a fost închinarea. Faptul că israeliţii erau singura naţiune care se închina la adevăratul Dumnezeu îi făcea diferiţi de restul lumii din jurul lor, în contrast cu zeii şi cu zeiţele false ale lumii păgâne, care, în realitate, nu erau nicidecum dumnezei. „Să ştiţi dar că Eu sunt Dumnezeu şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine” (Deuteronomul 32:39).

6. Care este avertizarea comună în aceste versete? De ce era ea esenţială pentru poporul Israel? Deuteronomul 4:19; 8:19; 11:16; 30:17

Cu mii de ani în urmă, la fel ca în zilele noastre, copiii lui Dumnezeu au trăit într-o cultură şi într-un mediu care, în majoritatea cazurilor, aveau standarde, tradiţii şi concepte care erau în conflict cu credinţa lor. Astfel, poporul lui Dumnezeu trebuie să fie mereu în gardă, ca nu cumva căile, idolii şi „dumnezeii” lumii să devină şi obiecte ale închinării lor.

Dumnezeul nostru este un „Dumnezeu gelos” (Deuteronomul 4:24; 5:9; 6:15) şi doar El, în calitate de Creator şi de Răscumpărător, este demn de închinarea noastră. Nici aici nu există cale de mijloc: noi fie ne închinăm Domnului, care aduce viaţă, bine şi binecuvântări, fie ne închinăm oricărui alt dumnezeu, care aduce rău, blesteme şi moarte.

7. Citeşte Apocalipsa 13:1-15 şi concentrează-te asupra modului în care este prezentată închinarea aici. Apoi, pune în contrast aceste versete cu cele din Apocalipsa 14:6-12. Cum reflectă pasajul din Apocalipsa avertizarea dată în Deuteronomul (şi în toată Scriptura, de fapt) cu privire la închinarea falsă?

Oricât de diferit este contextul, problema este aceeaşi: se vor închina oamenii la adevăratul Dumnezeu şi vor avea viaţă, sau vor ceda presiunii (fie aceasta evidentă sau subtilă) de a renunţa la supunerea lor faţă de El şi se vor confrunta cu moartea? În cele din urmă, răspunsul se găseşte în fiecare inimă în parte. Dumnezeu nu i-a forţat pe israeliţii din vechime să-L urmeze şi nu ne va forţa nici pe noi. Aşa cum vedem în Apocalipsa 13, fiara şi icoana ei vor folosi forţa. Dumnezeu, prin contrast, lucrează prin dragoste.

Cum putem fi siguri că, nici măcar într-un mod subtil, nu renunţăm la supunerea noastră faţă de Isus pentru vreun alt dumnezeu?

Atunci, ca şi acum, ni se dă tuturor de făcut o alegere. Termenul crucial aici este alegerea. Spre deosebire de concepţia unei părţi a creştinismului potrivit căreia, chiar înainte ca oamenii să se nască, Dumnezeu îi predestinează pe unii nu doar pentru a fi pierduţi, ci şi pentru a arde în iad pentru totdeauna, Scriptura învaţă că propria alegere a omului – de viaţă sau de moarte, de binecuvântare sau de blestem, de bine sau de rău – va hotărî cu care triadă (viaţa – binele – binecuvântarea sau moartea – răul – blestemul) se va confrunta, în cele din urmă.

„«Plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Iisus Hristos, Domnul nostru» (Romani 6:23). Moştenirea celor drepţi este viaţa, în timp ce partea celor nelegiuiţi este moartea. Moise i-a spus poporului Israel: «Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul» (Deuteronomul 30:15). Moartea la care se referă aceste texte nu este cea pronunţată asupra lui Adam, deoarece toată omenirea suferă pedeapsa pentru păcatul lui. Aceasta este «moartea a doua» pe care Apocalipsa 20:14 o pune în contrast cu viaţa veşnică.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 544

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: 1 Timotei 2 – 2 Timotei 2
1. Cine este singurul „mijlocitor între Dumnezeu şi oameni”?
2. De ce nu trebuia ca episcopii „să fie întorşi la Dumnezeu de curând”?
3. Ce aduce „boala cercetărilor fără rost”?
4. Cum se numeau bunica şi mama lui Timotei?

Evanghelizare, Secţiunea 16, subcapitolul „Evanghelizarea prin intermediul instituţiilor adventiste”
5. Completaţi cuvintele lipsă: „Nu impuneţi prezentarea unui adevăr crucial. Aşteptaţi până când _______________________________________.”

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!