Deuteronomul în scrierile de mai târziu

Unul dintre cele mai fascinante lucruri la Biblie, mai ales la Vechiul Testament, este cât de des face referire la ea însăşi; adică scriitorii de mai târziu ai Vechiului Testament fac referire la cei timpurii, folosindu-i în scrierile lor pentru a-şi susţine punctul de vedere.

De exemplu, psalmul 81 face referire la cartea Exodul şi apoi citează aproape cuvânt cu cuvânt din preambulul Celor Zece Porunci, atunci când psalmistul scrie: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului” (Psalmii 81:10).

În tot Vechiul Testament se face referire la Geneza – în special la istoria Creaţiei – ca în Ieremia 4:23: „Mă uit la pământ, şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit!” (vezi şi Geneza 1:20).

Şi, da, de multe ori, scriitorii de mai târziu ai Vechiului Testament, precum profeţii, au făcut referire la cartea Deuteronomul, care a jucat un rol central în viaţa de legământ a poporului Israel de la începuturi. Săptămâna aceasta ne vom îndrepta atenţia către modul în care cartea a fost folosită de scriitorii de mai târziu. Ce părţi din Deuteronomul au folosit aceştia şi ce au subliniat ei – concepte care au relevanţă şi pentru noi, astăzi?

Regele Iosia, al lui Iuda, care avea opt ani atunci când a urcat pe tron, a domnit treizeci şi unu de ani (640 î.Hr.-609 î.Hr.), înainte de moartea sa pe câmpul de luptă. În anul al optsprezecelea al domniei sale, s-a întâmplat ceva care, cel puţin pentru o vreme, a schimbat istoria poporului lui Dumnezeu.

1. Ce lecţii putem învăţa din întâmplarea relatată în 2 Împăraţi 22?

Teologii au ajuns de mult la concluzia că aşa-numita „cartea Legii” (2 Împăraţi 22:8) era Deuteronomul, la care se pare că poporul nu mai avusese acces timp de mulţi ani.

„Iosia a fost profund mişcat când a auzit pentru prima dată lectura îndemnurilor şi avertizărilor raportate în acest manuscris vechi. Niciodată mai înainte nu-şi dăduse seama atât de profund de claritatea cu care Dumnezeu pusese înaintea lui Israel «viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul» (Deuteronomul 30:19) […] Cartea abunda în asigurări cu privire la bunăvoinţa lui Dumnezeu de a-i mântui în chip desăvârşit pe aceia care aveau să-şi pună încrederea deplină în el. Aşa cum lucrase la eliberarea lor din robia egipteană, tot aşa avea să lucreze şi la întemeierea lor în Ţara Făgăduinţei şi la aşezarea lor în fruntea popoarelor pământului.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 393

În capitolul următor, putem vedea cu câtă seriozitate a căutat regele Iosia „să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui din toată inima şi din tot sufletul lui” (2 Împăraţi 23:3; vezi şi Deuteronomul 4:29; 6:5; 10:12; 11:13). Şi această reformă a inclus curăţarea şi îndepărtarea „tuturor urâciunilor care se vedeau în ţara lui luda şi în Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului” (2 Împăraţi 23:24).

Deuteronomul era plin de avertizări şi de îndemnuri împotriva adoptării practicilor popoarelor din jurul lor. Acţiunile lui Iosia şi toate lucrurile pe care le-a făcut, care au inclus uciderea celor care erau, probabil, preoţi idolatri din Samaria (2 Împăraţi 23:20), au scos la iveală cât de mult se abătuseră copiii lui Israel de la adevărul care le fusese încredinţat. În loc să rămână un popor sfânt, aşa cum ar fi trebuit să fie, ei au făcut compromis cu lumea, chiar dacă de multe ori au gândit: Suntem în relaţii bune cu Domnul, mulţumim!

Ce amăgire periculoasă!

În casele noastre sau în instituţiile bisericii, ce fel de lucruri ar putea fi nevoie să îndepărtăm cu desăvârşire ca să-I putem servi Domnului cu toată inima şi cu tot sufletul?

Deuteronomul prezintă foarte clar că Legea şi legământul au ocupat un loc central nu doar în relaţia lui Israel cu Dumnezeu, ci şi în scopul pentru care evreii existau ca naţiune, ca popor „ales” (Deuteronomul 7:6; 14:2; 18:5).

2. Citeşte Deuteronomul 10:12-15, în care se subliniază mult ideea aceasta despre Lege şi despre statutul de popor ales al lui Israel. Totuşi, ce vrea să spună Biblia prin expresia „cerurile cerurilor”? Ce vrea să sublinieze Moise prin ea?

Nu este absolut clar ce vrea să spună expresia „cerurile cerurilor”, cel puţin nu în contextul imediat, dar Moise arată spre maiestatea, puterea şi grandoarea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu doar cerul însuşi, ci „cerurile cerurilor” Îi aparţin. Cel mai probabil este o expresie idiomatică ce arată spre suveranitatea totală a lui Dumnezeu asupra întregii creaţii.

3. Citeşte următoarele versete, care se bazează pe expresia care apare prima dată în Deuteronomul. În fiecare dintre ele, observă care este ideea principală şi cum vedem influenţa cărţii Deuteronomul acolo. 1 Împăraţi 8:27; Neemia 9:6; Psalmii 148:4

În Neemia 9 este deosebit de clară tema care Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind Creatorul şi singurul căruia ar trebui să I se dea închinare. El a făcut totul, chiar şi „cerurile cerurilor şi toată oştirea lor” (Neemia 9:6). De fapt, Neemia 9:3 spune că el a „citit din cartea Legii”, cel mai probabil, ca pe vremea lui Iosia, cartea Deuteronomul, ceea ce explică de ce, câteva versete mai jos, leviţii, în mijlocul laudelor şi al închinării la Dumnezeu, au folosit această expresie, „cerurile cerurilor”, care derivă direct din Deuteronomul.

Dumnezeu este Creatorul nu doar al pământului, ci şi al „cerurilor cerurilor”. Si când ne gândim că acelaşi Dumnezeu a fost pe cruce! De ce este închinarea un răspuns atât de potrivit la ce a făcut Dumnezeu pentru noi?

Cu ani în urmă, un tânăr agnostic era un căutător pasionat al adevărului – oricare ar fi fost acel adevăr şi oriunde l-ar fi condus. În cele din urmă, el a ajuns nu doar să creadă în Dumnezeu, ci a acceptat şi solia Bisericii Adventiste de Ziua Şaptea. Versetul lui favorit din Biblie era Ieremia 29:13: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” Totuşi, ani mai târziu, studiindu-şi Biblia, el a descoperit acel verset din nou, dar în cartea Deuteronomul. Adică Ieremia l-a preluat de la Moise.

4. Citeşte pasajul de mai jos. Care este contextul acestei făgăduinţe făcute lui Israel şi cum ar putea să aibă legătură cu noi, astăzi? Deuteronomul 4:23-29

După cum am văzut deja, cartea Deuteronomul fusese redescoperită în timpul domniei regelui Iosia şi tot sub domnia lui Iosia şi-a început Ieremia slujirea. Nu este de mirare, aşadar, că influenţa cărţii Deuteronomul poate fi văzută în scrierile lui Ieremia.

5. Ce le spune Ieremia oamenilor să facă şi cum se leagă aceasta cu ce fusese scris în Deuteronomul? Ieremia 7:1-7

Din nou şi din nou, în Deuteronomul, Moise a accentuat faptul că existenţa lor în Canaan era condiţionată şi că, dacă nu ascultau, nu aveau să rămână în locul pe care Dumnezeu îl alesese pentru ei. Uită-te la avertizarea specifică din Ieremia 7:4, implicaţia fiind că, deşi, într-adevăr, acela era Templul lui Dumnezeu şi ei erau poporul ales, nimic din toate acestea nu avea să conteze dacă erau neascultători.

Şi ascultarea includea modul în care ei îi tratau pe străini, pe orfani, pe văduve – o idee care se referă direct la cartea Deuteronomul şi la unele stipulări ale legământului care prevedeau obligaţiile lor: „Să nu te atingi de dreptul străinului şi al orfanului şi să nu iei zălog haina văduvei” (Deuteronomul 24:17; vezi şi Deuteronomul 24:21; 10:18,19; 27:19).

Citeşte Ieremia 4:4 şi compară cu Deuteronomul 30:6. Care este mesajul pentru poporul Israel şi cum se aplică el şi la poporul lui Dumnezeu de astăzi?

O mare parte din scrierile profeţilor constă în apeluri la credincioşie. Şi nu doar la credincioşie în general, ci în special la credincioşia faţă de partea pe care o aveau de îndeplinit în cadrul legământului. Cartea Deuteronomul conţine tocmai reafirmarea legământului lui Dumnezeu cu Israel. După un ocol de patruzeci de ani, Domnul era acum pe punctul de a împlini mai multe dintre promisiunile Sale – partea Lui din cadrul legământului. Astfel, Moise îi îndeamnă să împlinească şi ei responsabilităţile care le reveneau.

6. Ce îi spune Domnul poporului în versetele de mai jos şi ce legătură are cu cartea Deuteronomul? Mica 6:1-8 (vezi şi Amos 5:24 şi Osea 6:6)

Cercetătorii Bibliei au văzut în versetele din Mica ceea ce este cunoscut ca „procesul legământului”, în care Domnul Îşi judecă poporul, sau îi aduce acuzaţii, pentru încălcarea legământului. În cazul acesta, Mica spune că Domnul „are o judecată cu poporul Său” (Mica 6:2), în care cuvântul „judecată” („plângere”, în KJV), ebr. riv, poate însemna o dispută legală. Cu alte cuvinte, Domnul face o plângere împotriva lor, aceasta fiind o imagine care implică aspectul legal al legământului (pe lângă cel relaţional). Nu ar trebui să ne surprindă acest lucru pentru că, la urma urmei, elementul central al legământului era Legea.

Mica împrumută limbajul direct din Deuteronomul: „Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi, ca să fii fericit” (Deuteronomul 10:12,13). Totuşi, în loc să citeze direct, Mica îl modifică, schimbând „litera legii” din Deuteronomul cu „spiritul legii”, care se referă la a fi drept şi îndurător.

Aici pare să fie vorba de faptul că, indiferent de aspectul exterior al religiei şi al pioşeniei (o mulţime de jertfe de animale), nu în aceasta consta relaţia de legământ a lui Israel cu Dumnezeu. La ce bun toată această evlavie exterioară dacă, de exemplu, „ei poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om şi casa lui, pe om şi moştenirea lui” (Mica 2:2)? Israel ar fi trebuit să fie o lumină pentru lume, despre care popoarele să spună cu uimire: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!” (Deuteronomul 4:6). Prin urmare, ei trebuiau să se poarte cu înţelepciune şi cu pricepere, ceea ce presupunea să-i trateze pe oameni cu dreptate şi cu milă.

Una dintre cele mai renumite rugăciuni din Vechiul Testament se află în Daniel 9. După ce a descoperit, citind în cartea lui Ieremia, că timpul pentru „dărâmăturile” lui Israel (Daniel 9:2), adică cei şaptezeci de ani, urma să se termine în curând, Daniel a început să se roage cu ardoare.

Şi ce rugăciune a fost aceasta! O cerere mişcătoare şi plină de lacrimi, în care mărturiseşte păcatele sale şi păcatele poporului său, recunoscând, în acelaşi timp, dreptatea lui Dumnezeu în mijlocul nenorocirii care se abătuse asupra lor.

7. Ce teme poţi găsi în pasajul de mai jos care se leagă direct de cartea Deuteronomul? Daniel 9:1-19

Rugăciunea lui Daniel este un rezumat exact al avertizărilor pe care le primise poporul în Deuteronomul, cu privire la consecinţele nerespectării părţii lor din legământ. De două ori Daniel face referire la „Legea lui Moise” (Daniel 9:11,13), care, cu siguranţă, includea Deuteronomul şi în cazul acesta s-ar putea să se fi referit în mod specific la el.

După cum se spusese în Deuteronomul, ei fuseseră alungaţi din ţară (vezi Deuteronomul 4:27-31 şi Deuteronomul 28) pentru că nu ascultaseră, exact ce spusese Moise că avea să se întâmple (Deuteronomul 31:29).

Cât de tragic a fost şi că, în loc ca naţiunile din jur să spună despre ei: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput” (Deuteronomul 4:6), Israel a devenit o „ocară” (Daniel 9:16) tocmai pentru acestea.

În toate lacrimile şi rugăminţile lui, Daniel nu a pus niciodată întrebarea pe care atât de mulţi oameni o pun atunci când îi loveşte un dezastru: „De ce?” Aceasta pentru că, datorită cărţii Deuteronomul, ştia exact de ce se întâmplaseră toate. Cu alte cuvinte, Deuteronomul i-a dat lui Daniel (şi altor exilaţi) un context prin care să înţeleagă că răul care venise peste ei nu era un destin orb, o întâmplare nefericită, ci urmarea neascultării lor, cu privire la care fuseseră avertizaţi.

Dar, şi poate cel mai important, rugăciunea lui Daniel exprima realitatea că, în ciuda acelor evenimente, exista speranţă. Dumnezeu nu îi abandonase, indiferent cât de mult părea astfel. Deuteronomul le-a oferit nu doar un context pentru înţelegerea situaţiei, ci promisiunea restaurării.

Citeşte Daniel 9:24-27, profeţia despre Isus şi despre moartea Lui pe cruce. De ce oare i-a fost dată această profeţie lui Daniel (şi nouă) în contextul exilului lui Israel şi al făgăduinţei întoarcerii?

„Mica 6:1-8 este unul dintre cele mai de seamă pasaje din Vechiul Testament. La fel ca Amos 5:24 şi Osea 6:6, el rezumă mesajul profeţilor din secolul al VIII-lea î.Hr. Pasajul începe cu exemplul unei judecăţi a legământului, în care profetul somează poporul să asculte acuzaţia pe care Iehova o aduce împotriva lui. Munţii şi dealurile sunt juraţii, pentru că erau acolo de mult timp şi fuseseră martori ai modului în care Se purtase Dumnezeu cu Israel. În loc să-i acuze direct pe copiii lui Israel de ruperea legământului, Dumnezeu îi întreabă dacă au vreo acuzaţie împotriva Lui. «Ce am făcut? Cu ce te-am ostenit?» În faţa nedreptăţii, unii dintre oamenii săraci poate au «obosit în facerea binelui». În prezenţa oportunităţilor de a deveni bogaţi peste noapte, unii proprietari s-ar putea să fi obosit să păzească legile legământului.” – Ralph L. Smith, Word Biblical Commentary, Mica-Maleahi, vol. 32, p. 50

„În reforma care a urmat, regele şi-a îndreptat atenţia să distrugă orice urmă de idolatrie care mai era. Locuitorii ţării practicaseră atât de mult obiceiurile popoarelor înconjurătoare, închinându-se chipurilor de lemn şi de piatră, încât se părea peste puterea omului de a îndepărta orice urmă a acestor păcate. Dar Iosia a stăruit în străduinţa lui de a curăţa ţara.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 401

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Evrei 10 – Iacov 3
1. În ce scop trebuie să veghem unii asupra altora?
2. Ce responsabilităţi ne revin datorită norului „aşa de mare de martori”?
3. Care două jertfe Îi plac lui Dumnezeu?
4. În ce domeniu „dacă nu greşeşte cineva … este un om desăvârşit”?

Evanghelizare, Secţiunea 17, subcapitolul „Lucrarea pentru toate clasele sociale”
5. Prin ce metode predicarea lui Pavel ajungea la toate popoarele?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!