Legea şi harul

Creştinii din majoritatea confesiunilor religioase vorbesc despre Lege şi despre har şi înţeleg relaţia dintre cele două. Legea este standardul lui Dumnezeu pentru sfinţenie şi neprihănire, iar încălcarea Legii este păcat. „Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3:4). Şi pentru că noi toţi am călcat Legea – „Dar Scriptura a închis totul sub păcat” (Galateni 3:22) -, doar harul lui Dumnezeu ne poate salva. „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8).

(Desigur, există şi detaliul „minor” despre Sabatul zilei a şaptea ca parte din Lege. Totuşi, din diferite motive, mulţi creştini sunt hotărâţi, cel puţin pentru acum, să respingă Sabatul zilei a şaptea venind cu tot felul de scuze care, însă, nu le pot justifica respingerea. Dar acesta este cu totul un alt subiect.)

Chiar dacă este exprimat în diferite moduri şi sub scenarii diferite, subiectul despre Lege şi har se găseşte, cu siguranţă, în toată Biblia, inclusiv în cartea Deuteronomul. Da, şi Deuteronomul prezintă relaţia dintre Lege şi har într-un context unic.

Dumnezeu este dragoste. Dragostea este principiul de bază al caracterului Său şi temelia guvernării Sale. Şi pentru că Dumnezeu doreşte ca şi noi să iubim, ne-a creat fiinţe morale, cu libertate morală – libertatea inerentă dragostei.

Aspectul esenţial al noţiunii de libertate morală este Legea morală. Deşi particulele subatomice, valurile oceanului sau animalele respectă legea naturală, ele nu respectă şi Legea morală, nu au nevoie de ea. Doar fiinţele morale fac acest lucru, motiv pentru care până şi în cer Dumnezeu are o lege morală, pentru îngeri.

1. Versetele de mai jos vorbesc despre cădea lui Lucifer din ceruri. „Nelegiuirea” s-a găsit în el şi el „a păcătuit”. Ce dezvăluie folosirea acestor cuvinte aici, în acest context, despre existenţa Legii morale în ceruri? Ezechiel 28:15,16

Atât „nelegiuirea”, cât şi „ai păcătuit” sunt termeni folosiţi aici, printre noi, oamenii. Dar Scriptura a folosit aceiaşi termeni pentru ce s-a întâmplat în ceruri, într-o altă parte a creaţiei. Acest lucru ar trebui să ne spună ceva despre ce există în ceruri, precum şi pe pământ.

2. „Deci, ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: «Să nu pofteşti!»” (Romani 7:7). Cum a putut să existe aceeaşi noţiune în ceruri, cel puţin în principiu, unde există, de asemenea, fiinţe morale – îngerii?

Ellen G. White explică: „Voia lui Dumnezeu este exprimată în preceptele Legii Sale sfinte, iar principiile acestei Legi sunt principiile Cerului. Cea mai înaltă cunoaştere la care pot ajunge îngerii este cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu, iar îndeplinirea voinţei Sale constituie slujirea cea mai înaltă în care se pot angaja cu toate puterile lor.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 109

Cer, pământ – nu contează: dacă Dumnezeu are fiinţe morale, El va avea o Lege morală în virtutea căreia să le guverneze, iar călcarea acelei Legi, în cer sau pe pământ, este păcat.

De ce noţiunea de Lege morală este inseparabilă de cea de fiinţe morale? În absenţa acelei legi, ce ar defini ce este şi ce nu este moral?

Aflat la hotarele Canaanului, poporul ales al lui Dumnezeu este, în sfârşit, pe punctul de a moşteni ţara pe care Dumnezeu i-o promisese. Şi, după cum am văzut, Deuteronomul cuprinde instrucţiunile finale ale lui Moise către evrei, înainte ca ei să ia în stăpânire ţara. Şi, printre aceste instrucţiuni, se află poruncile de care trebuiau să asculte.

3. Ce idee este exprimată în mod repetat în versetele de mai jos şi de ce era atât de importantă pentru popor? Deuteronomul 4:44; 17:19; 28:58; 30:10; 31:12; 32:46; 33:2

Chiar şi citirea cea mai superficială a cărţii Deuteronomul arată cât de important era ca poporul Israel să asculte de Lege. La propriu vorbind, aceasta era obligaţia lor din cadrul legământului. Dumnezeu făcuse atât de mult pentru ei şi avea să continue să facă – lucruri pe care israeliţii nu le puteau face pentru ei înşişi şi pe care, în primul rând, nu le meritau (adică exact ce este harul). Şi ce le-a cerut El în schimb a fost tocmai ascultarea de Lege.

Lucrurile nu stau diferit acum. Harul lui Dumnezeu este cel care ne salvează, dincolo de faptele Legii – „Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii” (Romani 3:28) -, iar răspunsul nostru este ascultarea de Lege. Noi ascultăm de Lege, dar nu într-o încercare zadarnică de a fi mântuiţi prin ea – „deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului” (Romani 3:20) -, ci ca rezultat al mântuirii care ne-a fost dată prin har. „Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15).

Cartea Deuteronomul ar putea fi privită ca o mare lecţie sau parabolă despre har şi Lege. Prin har, Dumnezeu ne răscumpără, făcând pentru noi ceea ce noi singuri nu am putea face niciodată (nu mai mult decât ar fi putut poporul Israel să scape din Egipt prin puterea lui) şi, ca răspuns, noi trăim prin credinţă o viaţă de supunere faţă de El şi faţă de Legea Lui. Relaţia lui Dumnezeu cu poporul legământului Său este bazată pe Lege şi pe har. Începând de la căderea lui Adam şi până la cei care trăiesc în timpul strâmtorării şi al semnului fiarei – un popor descris ca ţinând „poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12) -, relaţia lui Dumnezeu cu poporul legământului Său este bazată pe Lege şi pe har. Harul lui Dumnezeu ne iartă pentru că am călcat Legea Sa şi, de asemenea, ne face în stare să ascultăm de ea.

Cum putem evita capcana de a deveni legalişti atunci când ascultăm de Lege?

Scepticii, adică acei oameni care caută motive să respingă Biblia, arată deseori cu satisfacţie spre unele cuvinte tari ale lui Dumnezeu care apar în Vechiul Testament. Ideea lor este că Dumnezeul Vechiului Testament a fost dur, răzbunător şi meschin, mai ales în contrast cu Isus. Acesta nu este un argument nou, dar este la fel de defectuos în timpul nostru cum a fost şi la vremea când a fost menţionat pentru prima dată, cu secole în urmă.

De nenumărate ori, Vechiul Testament Îl prezintă pe Domnul ca fiind plin de dragoste şi de grijă pentru poporul Său din vechime şi dorind doar ce era cel mai bine pentru el. Această dragoste se vede clar în cartea Deuteronomul.

4. Care este contextul imediat al versetelor următoare? Ce a simţit Dumnezeu faţă de poporul Lui, chiar şi după ce acesta a păcătuit? Ce ne învaţă aceasta despre har? Deuteronomul 10:1-15

Harul şi dragostea lui Dumnezeu pentru Israel emană din aceste texte. Observă în mod particular versetele 12 şi 13. În realitate, aici este o frază lungă, o întrebare la care este simplu de răspuns: Ce altceva îţi cer Eu, Domnul, să faci, decât […] să umbli în căile Mele, să Mă iubeşti, să Îmi slujeşti şi să păzeşti legile Mele pentru binele tău?

În tot acest verset, în ebraică, Domnul Se adresează la singular („îţi”, „să faci”, „să umbli”, „să iubeşti”, „să păzeşti”, „tău”). Cu toate că mesajul lui Dumnezeu este, cu siguranţă, pentru întregul popor, la ce ar folosi cuvintele Lui dacă fiecare om, în mod individual, nu le-ar asculta? Întregul nu este mai bun decât suma părţilor lui. Domnul îi vorbeşte lui Israel ca naţiune adresându-i-Se însă în mod individual, „unu-la-unu”.

Nu putem uita nici finalul versetului 13: să păzeşti aceste lucruri letov lak, adică „pentru bine tău”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi porunceşte poporului să asculte pentru că este în interesul lui să facă aşa. Dumnezeu i-a făcut, Dumnezeu îi susţine, Dumnezeu ştie ce este cel mai bine pentru ei şi El doreşte pentru ei acest bine suprem. Ascultarea faţă de Legea Lui, de Cele Zece Porunci, va fi doar în beneficiul lor.

De multe ori Legea a fost comparată cu un gard împrejmuitor, cu un zid de protecţie şi, rămânând dincoace de zid, copiii lui Dumnezeu sunt protejaţi de o mulţime de rele care, altminteri, i-ar copleşi şi nimici.

Cum putem vedea în viaţa noastră că ascultarea de Legea lui Dumnezeu este, într-adevăr, pentru „binele nostru”?

În cartea Deuteronomul apare şi reapare o temă: Domnul Şi-a eliberat poporul, pe Israel, din ţara Egiptului. Israeliţilor li se reaminteşte ce a făcut Dumnezeu pentru ei: „Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni” (Deuteronomul 26:8; vezi şi Deuteronomul 16:1-6). De fapt, în tot Vechiul Testament, istoria exodului este prezentată ca un exemplu al eliberării din robie a poporului lui Dumnezeu prin puterea şi prin harul Lui: „Căci te-am scos din ţara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei” (Mica 6:4).

Chiar şi în Noul Testament apare ideea aceasta, ieşirea din Egipt prin puterea cea mare a lui Dumnezeu fiind un simbol al mântuirii prin credinţa în Hristos: „Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi” (Evrei 10:29).

5. Citeşte Deuteronomul 5:6-22, unde Moise repetă Legea, Cele Zece Porunci, condiţia de bază a legământului lor cu Iehova. Observă porunca a patra şi motivul prezentat pentru ea. Cum se descoperă aici realitatea Legii şi a harului?

Moise repetă porunca de bază referitoare la odihna din ziua a şaptea, dar el subliniază ceva în plus. Deşi în Exodul porunca fusese scrisă pe piatră, aici Moise extinde cumva ceea ce le fusese deja dat: Să păzească Sabatul ca memorial nu doar al Creaţiei, ci şi al eliberării din Egipt. Harul lui Dumnezeu i-a salvat din Egipt şi le-a oferit odihnă de truda lor (Evrei 4:1-5). Acum, ca răspuns la harul pe care Dumnezeu li l-a dat, ei trebuiau să-l transmită către ceilalţi.

Astfel, acum Sabatul zilei a şaptea devine un simbol grăitor nu doar al Creaţiei, ci şi al răscumpărării şi al harului. Toţi cei care fac parte dintr-o gospodărie – nu doar copiii, ci şi servitorii şi animalele, până şi străinul găzduit acolo – se pot odihni. Sabatul face să ajungă harul care le-a fost oferit evreilor chiar şi la cei din afara poporului legământului. Şi acest mesaj se găseşte în centrul Legii lui Dumnezeu. Ce a făcut Dumnezeu pentru ei din îndurare trebuie să facă şi ei pentru alţii. Este atât de simplu!

Citeşte Matei 18:21-35. În ce fel principiul din această parabolă este descoperit în porunca despre Sabat, în special aşa cum este subliniat în Deuteronomul?

Aspectul esenţial al religiei creştine, al întregii religii biblice, este marea temă a neprihănirii prin credinţă. „Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i-a fost socotit ca neprihănire»” (Romani 4:3).

Ellen G. White a formulat ideea aceasta într-un mod foarte sugestiv: „Ce este neprihănirea prin credinţă? Este lucrarea lui Dumnezeu de a arunca în ţărână slava omului şi de a face pentru om ceea nu este în puterea lui să facă pentru sine însuşi. Când îşi văd propria nimicnicie, oamenii sunt pregătiţi să se îmbrace cu neprihănirea lui Hristos.” – Ellen G. White, The Faith I Live By, p. 109

Indiscutabil, când te gândeşti la cine este Dumnezeu şi la cât de sfânt este El, în contrast cu cine suntem noi şi cât de lipsiţi de sfinţenie suntem – înţelegem de ce a fost nevoie de un act uimitor al harului ca să ne salveze. Acest act al harului a avut loc la cruce, cu Hristos, cel nevinovat, murind pentru păcatele celui vinovat.

6. Având acest context în minte, citeşte Deuteronomul 9:1-6. Ce îi spune aici Moise poporului, cuvinte care descoperă într-un mod dramatic realitatea harului lui Dumnezeu? Cum reflectă ce se întâmplă aici principiul neprihănirii prin credinţă?

Dacă am putea concentra învăţătura lui Pavel despre Evanghelie într-o singură frază, atunci probabil aceasta s-ar găsi în Deuteronomul 9:5: „Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale” te va mântui Dumnezeu. În schimb, El va face acest lucru datorită făgăduinţei „Evangheliei veşnice” (Apocalipsa 14:6), o făgăduinţă care ne-a fost dată „nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii” (2 Timotei 1:9; vezi şi Tit 1:2). Dacă făgăduinţa ne-a fost dată „înainte de veşnicii”, cu siguranţă nu putea fi datorită faptelor noastre, pentru că noi nici măcar nu am existat „înainte de veşnicii” şi, deci, nu aveam nicio faptă de oferit.

Pe scurt, în ciuda greşelilor tale, a defectelor tale şi a „gâtului tău înţepenit”, Domnul face această lucrare minunată pentru tine şi în tine. Apoi, drept urmare, Domnul îţi porunceşte să asculţi de El şi de legile Lui. Făgăduinţa a fost deja dată şi transmisă mai departe: faptele tale, ascultarea ta, chiar dacă ar fi suficient de bune (dar nu sunt), nu sunt mijloacele prin care se realizează mântuirea ta, ci doar rezultatul acesteia.

Domnul te-a salvat prin har; acum, având Legea Sa scrisă în inima ta şi Duhul Său care îţi dă putere, mergi şi ascultă de Legea Sa!

Trei trilioane de galaxii strălucesc în cosmos. O sută de miliarde de stele compun fiecare galaxie. Două trilioane de galaxii a câte 100 de miliarde de stele fiecare dau 200 000 000 000 000 000 000 000 de stele.

Acesta este un principiu al existenţei: orice lucru care ar concepe sau ar crea ceva trebuie să fie mai mare decât ce este conceput sau creat şi să-l transcendă. Picasso este mai mare decât oricare dintre lucrările lui de artă şi o transcende. De asemenea, Dumnezeul care a conceput şi a creat cosmosul nostru trebuie să fie mai mare decât cosmosul şi să-l transcendă.

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:1-3). Cu alte cuvinte, Dumnezeul care a creat cele 200 000 000 000 000 000 000 000 de stele şi toate celelalte lucruri „S-a micşorat”, a devenit un copilaş, a trăit o viaţă fără păcat, apoi a murit pe cruce, purtând în El pedeapsa pentru păcatele şi pentru răutatea noastră, pentru ca noi să putem avea făgăduinţa vieţii veşnice.

Înaintea noastră se află acest adevăr măreţ: harul care ne-a fost dat în Isus Hristos pe cruce. Şi ce cere Dumnezeu de la noi în schimb? „Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om” (Eclesiastul 12:13).

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: 1 Tesaloniceni 3 – 1 Timotei
1. Cum va veni ziua Domnului?
2. Cu ce scop trebuie să cercetăm toate lucrurile?
3. Spre ce să ne îndrepte (Domnul) inimile?
4. Care este ţinta poruncii?

Evanghelizare, Secţiunea 16, subcapitolul „Evanghelizarea prin lucrarea medicală în oraşe”
5. Prin ce se vor deschide porţile pentru intrarea adevărului prezent?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!