Ca într-o oglindă, în chip întunecos

Teologul William Paley a scris în anul 1802 o carte cu titlul Natural Theology (Teologie naturală) în care susţinea că putem utiliza observaţiile din natură pentru a ne forma o concepţie despre caracterul lui Dumnezeu. El a descris în detaliu modul în care particularităţile animalelor exprimau grija şi măiestria Creatorului. Este adevărat totuşi că el a exagerat, probabil, în interpretarea anumitor particularităţi fiindcă nu a recunoscut efectele păcatului şi ale căderii omului asupra naturii. Însă argumentul său principal nu a putut fi respins niciodată, în ciuda opiniilor numeroase şi zgomotoase care susţineau contrariul!

Spre deosebire de acest teolog, Charles Darwin a susţinut că Dumnezeul care a proiectat fiecare aspect al naturii nu putea fi bun. Pentru a dovedi acest lucru, el a dat ca exemplu parazitul care trăieşte în omizi şi care se hrăneşte cu corpul acestora şi jocul crud al pisicii cu şoarecele. Pentru el, aceste exemple erau o dovadă că nu există un Dumnezeu Creator iubitor.

Cu siguranţă că Paley se afla mai aproape de adevăr decât Darwin, dar săptămâna aceasta vom studia ce are Biblia de spus cu privire la ceea ce ne descoperă şi la ceea ce nu ne descoperă natura despre Dumnezeu.

Se povesteşte că un om de ştiinţă a pus la îndoială nevoia omului de Dumnezeu; el a declarat că şi el ar putea să creeze un om, la fel de bine ca oricare Dumnezeu. Atunci Dumnezeu i-a spus:

– Bine, începe şi creează-l.

Omul de ştiinţă s-a aplecat să ia nişte ţărână, dar atunci Dumnezeu i-a spus:

– Dar stai puţin! Fă-ţi singur ţărâna!

Dialogul acesta este, bineînţeles, imaginar, însă ilustrează o idee: Dumnezeu este singurul capabil să creeze din nimic. Dumnezeu a făcut toate lucrurile din univers, inclusiv planeta noastră, tot ce avem şi corpul nostru. El este proprietarul de drept a tot ce există.

1. Care este mesajul de bază al textelor următoare? Ce ne spune acest mesaj despre modul în care ar trebui să ne raportăm la lumea înconjurătoare, la ceilalţi oameni şi la Dumnezeu? Psalmii 24:1,2; Iov 41:11; Psalmii 50:10; Isaia 43:1,2; 1 Corinteni 6:19,20.

Dumnezeu poate fi numit pe bună dreptate Părintele acestei lumi, pentru că El a adus-o la existenţă. El este singurul care, în baza calităţii Sale de Creator, Îşi poate revendica în mod legitim dreptul de proprietate asupra lumii. El a creat şi de aceea este proprietarul întregului univers, al cerurilor şi al pământului şi al tuturor lucrurilor care sunt în ele.

Dar nu numai lumea Îi aparţine lui Dumnezeu, ci şi toate făpturile de pe pământ. Nicio altă Fiinţă (cel puţin, dintre cele cunoscute nouă) nu are puterea de a crea viaţă. Dumnezeu este singurul Creator şi de aceea El este unicul proprietar al tuturor vieţuitoarelor. Noi toţi depindem în întregime de El pentru a exista. Noi nu Îi putem oferi nimic în afară de loialitate; toate celelalte lucruri de pe pământ sunt deja ale Sale.

Mai mult, noi suntem ai lui Dumnezeu prin faptul că El ne-a creat şi, în plus, suntem ai Săi pentru că ne-a răscumpărat. Viaţa, acest dar divin minunat, a fost grav afectată de păcat şi se va sfârşi în moarte, lucru care o face fără sens şi lipsită de scop. Aşa cum o cunoaştem în prezent, viaţa nu este atât de frumoasă. Speranţa noastră este făgăduinţa minunată a răscumpărării, singura care poate „îndrepta” toate lucrurile. În acest sens, putem afirmă că suntem ai lui Hristos pentru că El ne-a creat şi ne-a răscumpărat.

Un lucru este sigur: lumea în care trăim este în mare măsură altfel în prezent decât atunci când a ieşit din mâinile Domnului, la finalul săptămânii creaţiunii. Este adevărat că suntem înconjuraţi de dovezile impresionante ale frumuseţii şi ordinii, însă suntem nişte fiinţe afectate de păcat, care trăiesc într-o lume afectată de păcat şi care încearcă să o înţeleagă. Lumea aceasta a suferit din cauza păcatului chiar şi înainte de potop: „În zilele lui Noe, asupra pământului plana un dublu blestem ca urmare a păcatului lui Adam şi a crimei comise de Cain.” (Conflict and Courage, pag. 32)

2. Ce blesteme au căzut asupra lumii şi care au fost consecinţele lor? Geneza 3:17; 4:11,12; 5:29.

Blestemul care a venit asupra pământului din cauza lui Adam trebuie să fi inclus flora, întrucât printre consecinţele lui s-a numărat şi apariţia spinilor şi a pălămidei. Înţelegem de aici că toată natura este afectată de blestemele venite ca urmare a păcatului. Citatul de mai sus din Ellen G. White afirmă foarte clar că blestemul lui Cain nu l-a vizat doar pe el, ci s-a extins asupra întregii lumi.

Din nefericire, blestemele din pricina păcatului nu s-au sfârşit acolo, fiindcă lumea a cunoscut un nou blestem care a afectat-o în mare măsură: potopul global. „Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut” (Geneza 8:21).

Potopul a perturbat sistemul de udare a solului, stabilit de Dumnezeu la început, mutând solul din anumite zone ale globului în alte zone. Chiar şi în prezent, apa ploii se infiltrează în sol, lipsindu-l astfel de substanţele nutritive şi reducând recolta. În îndurarea Sa, Dumnezeu a promis că nu va mai blestema pământul din nou, dar solul pe care l-am moştenit este cu totul diferit de solul fertil şi roditor creat iniţial de El.

3. Citeşte Romani 8:19-22. Pasajul acesta este dificil, dar are legătură cu tema studiată astăzi. Care este această legătură? Ce speranţă ne transmit aceste versete?

4. Ce dialog se raportează în cartea lui Iov că a avut loc în cer? Iov 1:7

5. Ce avertizare ne dă Petru cu privire la activitatea lui Satana? 1 Petru 5:8

După cum am văzut, lumea Îi aparţine lui Dumnezeu, atât pentru că El a creat-o, cât şi pentru că a răscumpărat-o. Pe de altă parte însă, nu trebuie să pierdem din vedere o serie de realităţi: existenţa lui Satana, marea luptă şi încercarea lui Satana de a obţine cu forţa tot ce poate. După jertfa de la cruce, înfrângerea lui a fost sigură, dar el nu o poate accepta în tăcere sau cu eleganţă. Mânia şi puterea lui de a distruge sunt limitate într-o anumită măsură de Dumnezeu (pe căi pe care noi nu le înţelegem deocamdată), dar ele nu trebuie subestimate niciodată. În acelaşi timp, trebuie să ţinem cont că indiferent cât de neclare şi de încurcate ni se par a fi diferitele probleme cu care ne confruntăm, bătălia finală se dă numai între două forţe: Hristos şi Satana. Nu există teren neutru. După cum se ştie, o mare parte din lume este aliniată sub stindardul răului. În aceste condiţii, ne mai mirăm de starea deplorabilă în care se află planeta noastră?

6. Citeşte Ioan 12:31; 14:30; 16:11; Efeseni 2:2; 6:12. Ce adevăr important descoperim în aceste texte despre realitatea existenţei răului şi a puterii lui?

În cartea lui Iov, vălul care acoperă realitatea marii lupte este dat puţin la o parte şi vedem că Satana are capacitatea de a produce mari distrugeri în natura înconjurătoare. Deşi nu putem explica în totalitate sensul expresiei „stăpânitorul lumii acesteia”, este clar faptul că puterea pe care el o are pe pământ este mare şi distructivă. Pe baza acestui fapt, suntem îndreptăţiţi să admitem că natura a fost afectată grav şi că trebuie să fim prudenţi atunci când desprindem din natură lecţii despre Dumnezeu. În definitiv ştim cât de distorsionat a interpretat Darwin starea lumii.

În ce aspecte ale vieţii tale poţi observa acţiunea distructivă a lui Satana? Ce speranţă îţi inspiră jertfa Mântuitorului şi făgăduinţele pe care ea le oferă?

Oamenii au reuşit să dobândească o cantitate uriaşă de cunoştinţe şi informaţii, îndeosebi în ultimii două sute de ani. Totuşi dobândirea de cunoştinţe şi informaţii nu este neapărat acelaşi lucru cu dobândirea înţelepciunii. De asemenea, în comparaţie cu strămoşii noştri, am reuşit să obţinem o mult mai bună cunoaştere a lumii înconjurătoare. Însă nici această mai bună cunoaştere nu ne-a făcut mai înţelepţi.

7. Citeşte 1 Corinteni 1:18-21, 3:18-21. Cum se manifestă aceste adevăruri acum şi aici, la aproape două mii de ani după consemnarea acestor cuvinte?

Mintea umană găseşte atât de multe motive să pună la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu: învierea Domnului Isus, creaţiunea, minunile etc. Totuşi, atunci când contrazice Cuvântul lui Dumnezeu, „înţelepciunea” omenească trebuie percepută ca „nebunie” (chiar şi atunci când se sprijină pe „fapte” ştiinţifice).

Pe de altă parte, aşa cum aminteam mai înainte, o mare parte a ştiinţei contemporane, în special cea legată de originile omului, porneşte de la o perspectivă pur naturalistă. Deşi mulţi dintre cei mai geniali oameni de ştiinţă ai lumii – Newton, Kepler, Galileo – credeau în Dumnezeu şi considerau că activitatea lor avea menirea de a explica lucrarea Sa, ceea ce a creat El (Kepler a scris odată: „O, Doamne, gândurile mele merg pe urma gândurilor Tale… “), în prezent astfel de opinii sunt adeseori luate în derâdere de comunitatea ştiinţifică.

Mai mult chiar, unii încearcă să nege minunile raportate de Biblie, susţinând că, de fapt, nu au fost decât nişte fenomene naturale pe care oamenii din vremea aceea, necunoscând legile naturii, le luau drept intervenţii ale Divinităţii. Există, bunăoară, tot felul de teorii naturaliste care încearcă să ofere cu totul alte explicaţii pentru minunea despărţirii apelor Mării Roşii. În urmă cu câţiva ani, un om de ştiinţă a ajuns să presupună că, într-un moment în care se afla sub influenţa drogurilor, Moise a născocit ideea că Dumnezeu i-a dat tablele cu Cele Zece Porunci!

Oricât de stupidă ar părea explicaţia aceasta, adevărul este că, din momentul în care resping ideea existenţei lui Dumnezeu şi a supranaturalului, oamenii simt nevoia să ofere alte explicaţii; de aici şi „nebunia” despre care Pavel scrie atât de clar şi de profetic.

8. Psalmul 8 este unul dintre cei mai îndrăgiţi psalmi ai Bibliei. Din perspectiva lui David, un om credincios, natura vorbeşte despre măreţia şi despre dragostea Domnului. Ce lecţii a descoperit el în natură, potrivit Psalmului 8? Pe de altă parte, dacă luăm în considerare cunoştinţele vaste pe care le deţinem astăzi despre universul creat de Dumnezeu (despre lună, stele etc.) în comparaţie cu ceea ce se cunoştea atunci, cât de remarcabile ar trebui să ni se pară cuvintele lui David?

De-abia în ultima sută de ani am reuşit cu adevărat să ne facem o idee despre vastitatea cosmosului şi, prin comparaţie, despre micimea lumii noastre. De unde altundeva putea David să ştie cât de mari sunt „cerurile” dacă nu prin revelaţie divină? Şi, dacă el era uimit la data aceea, cu cât mai uimiţi trebuie să fim noi când ne gândim că, în ciuda mărimii universului, Dumnezeu ne iubeşte cu o dragoste nemăsurată?

9. Citeşte Psalmii 19:1-4. Potrivit lui David, ce mesaj transmit cerurile?

Mulţi oameni au privit stelele de pe bolta cerească şi au recunoscut măreţia lui Dumnezeu şi micimea omului şi L-au lăudat pentru grija Sa. Alţii şi-au îndreptat atenţia spre prezenţa răului în natură şi L-au învinuit pe Dumnezeu pentru problemele care sunt, de fapt, rezultatul alegerilor omului sau urmarea acţiunilor Diavolului.

Pentru omul credincios, natura vorbeşte despre grija lui Dumnezeu, în ciuda relelor făcute de Satana. Cu toate acestea, oricât de puternică ar fi mărturia ei despre grija Sa, imaginea pe care ne-o oferă despre Dumnezeu este incompletă, în mod special din cauza urmărilor căderii în păcat şi a blestemului pe care l-a adus păcatul.

Citeşte Ioan 14:9 şi apoi gândeşte-te la momentul răstignirii Domnului Isus. Din ce motive este crucea descoperirea cea mai importantă a naturii şi a caracterului lui Dumnezeu?

„Am fost avertizată [1890] că de acum înainte vom avea de dat o luptă continuă. Aşa-zisa ştiinţă şi religia vor fi în opoziţie una cu cealaltă, deoarece oamenii limitaţi nu pot înţelege puterea şi măreţia lui Dumnezeu. Mi-au fost prezentate următoarele cuvinte din Sfânta Scriptură: «Se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase ca să tragă pe ucenici de partea lor»” – Faptele 20:30. (Lucrarea misionară medicală, pag. 98)

Întrebări pentru discuţie

1. Meditează la „blestemul întreit” (Ellen G. White, Spiritual Gifts, vol. 3, pag. 88) care s-a abătut asupra pământului (ca urmare a căderii lui Adam, a păcatului lui Cain şi a potopului). Acum, din cauza efectului cumulat al acestor blesteme, efect care s-a agravat de-a lungul miilor de ani, lumea noastră este cu mult diferită de starea în care se afla când a fost creată. În această situaţie, de ce este necesar să dăm dovadă de precauţie atunci când încercăm să ne formăm o idee despre lumea de la început, pornind de la starea ei actuală?

2. Ştiinţa este un efort în întregime uman, iar mintea omului este limitată şi înclinată să se opună autorităţii divine. Mai mult, influenţa lui Satana asupra naturii este puternică şi, de aceea, o mare parte din lucrurile pe care le vedem sunt incompatibile cu descoperirea de Sine pe care ne-o oferă Dumnezeu în Biblie. De ce este atât de important să avem mai mare încredere în Scriptură decât în ştiinţă, mai ales dacă ne gândim la unicitatea evenimentului creării lumii?

3. De ce nu ar trebui să ne surprindă tensiunea dintre evenimentele supranaturale din Biblie şi abordarea materialistă a ştiinţei?

4. Citeşte paragraful din Ellen G. White de la studiul suplimentar. În ce fel se împlinesc astăzi aceste cuvinte în biserica noastră? Ce atitudine e bine să avem faţă de aceste contestări periculoase ale misiunii şi mesajului nostru în aşa fel încât să nu ne compromitem concepţia despre creaţiune şi despre Cuvântul lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, biserica să rămână „un loc ferit” pentru cei care se luptă să găsească răspuns la aceste întrebări dificile?

5. Citeşte Romani 11:33-36 şi Iov 40:1,2,7,8. În ce măsură este demnă de încredere înţelepciunea omenească atunci când este vorba de cunoaşterea căilor lui Dumnezeu? Cum ar trebui să ne raportăm la dificultăţile pe care le întâmpinăm atunci când încercăm să aducem ştiinţa în armonie cu Scriptura?