Sabatul, un dar din Eden

Lucrarea de creare a lumii a fost încheiată la sfârşitul zilei a şasea (Geneza 2:1,2). Pământul a fost adus la starea de planetă locuibilă şi a fost populat cu vieţuitoare de tot felul. Adam şi Eva au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu şi au primit în dar o grădină frumoasă şi îmbelşugată. Ei au format primul cuplu şi au întemeiat prima familie. Dumnezeu a fost mulţumit de ceea ce a făcut şi, în final, le-a mai oferit un dar: Sabatul zilei a şaptea (vezi Geneza 2:1-3).

Geneza 2 contrazice concepţia populară că ziua a şaptea ar fi „ziua de odihnă a evreilor”. De ce? Pentru că „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o” încă din Eden, înainte de căderea în păcat şi, bineînţeles, înainte ca evreii să se formeze ca naţiune.

În plus, Sabatul este monumentul comemorativ al creaţiunii pentru întreaga omenire (nu doar pentru evrei) şi, în aceste condiţii, toţi oamenii ar trebui să se bucure de binecuvântările acestei zile de odihnă.

Săptămâna aceasta, ne vom ocupa de învăţătura biblică despre Sabat, un alt dar pe care oamenii l-au primit în Eden.

În Exodul 20:8-11, porunca a patra face o referire clară la săptămâna creaţiunii. Lucrul acesta este important, întrucât ea ne trimite cu gândul direct la Eden, la lumea de la început fără păcat, o lume perfectă, proaspăt ieşită din mâinile Creatorului. „Sabatul nu este introdus ca o instituţie nouă, ci ca una care a fost întemeiată la creaţiune. Trebuie să ne aducem aminte de el şi să-l păzim ca pe un mijloc de aducere-aminte a lucrării Creatorului.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 307)

1. Care este relaţia dintre Sabatul zilei a şaptea şi creaţiune? În ce mod confirmă Geneza 2:1-3 ideea că Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi nu pe parcursul unor perioade lungi de timp, cum afirmă evoluţionismul teist?

Când citim acest pasaj, e imposibil să nu remarcăm referirea repetată la ziua Sabatului. Pe parcursul a numai două versete, apare de trei ori expresia „ziua a şaptea” şi o dată expresia „în ziua aceasta”. Textul nu lasă loc la ambiguităţi în ceea ce priveşte ziua de odihnă: este ziua a şaptea, care a urmat după cele şase zile ale creaţiunii.

2. Citeşte Evrei 4:3,4. La ce eveniment se referă apostolul Pavel în discuţia sa despre odihnă? De ce este important să subliniem acest lucru?

Avem aici o nouă referire clară nou-testamentară la relatarea creaţiunii din Geneza. De asemenea, avem o nouă dovadă că lucrarea de creare a pământului a fost realizată în şase zile şi că săptămâna creaţiunii s-a încheiat cu o zi de odihnă.

Mulţi dintre contemporanii noştri nu sunt de acord că lucrarea aceasta ar fi fost făcută în şase zile. Ei cer dovezi ştiinţifice care să confirme acest fapt. Totuşi să nu uităm că ştiinţa lucrează cu probabilităţi, cu incertitudini şi cu ipoteze. Şi, în definitiv, cum ar putea cineva să demonstreze că lucrarea de creaţiune a avut loc în şase zile literale?

Dumnezeu „nu a îndepărtat posibilitatea de a ne îndoi; credinţa trebuie să se sprijine pe mărturii, nu pe demonstraţii; cei care doresc să se îndoiască, au această ocazie; dar cei ce vor să cunoască adevărul vor găsi o bază solidă pentru credinţă.” (Educaţie, pag. 169)

Ce motive ai să crezi? De ce reuşesc ele să alunge motivele de îndoială?

3. Citeşte Deuteronomul 5:12-15. Ce nuanţe noi capătă porunca a patra în acest pasaj, în comparaţie cu pasajul din Exodul 20:8-11?

Moise le reaminteşte israeliţilor despre porunca Sabatului, motivând că ei trebuie să-l păzească, deoarece Dumnezeu i-a eliberat din Egipt. Textul nu aminteşte nimic despre cele şase zile ale creaţiunii sau despre ziua de odihnă a lui Dumnezeu, dar pune accent pe eliberare, pe izbăvire, pe răscumpărare, în acest caz pe răscumpărarea din Egipt, un simbol al răscumpărării prin Domnul Isus (vezi 1 Corinteni 10:1-3)

Prin urmare, cele două pasaje nu sunt în contradicţie, iar încercarea de a întrebuinţa un pasaj pentru a nega adevărul descoperit de celălalt nu este justificată. Moise le-a arătat israeliţilor că, ei Îi aparţineau Domnului, în primul rând, prin creaţiune şi, în al doilea rând, prin răscumpărare.

4. Citeşte Ezechiel 20:12 şi Exodul 31:13. Ce alt motiv descoperim aici pentru păzirea Sabatului?

Pasajele acestea pun accent pe faptul că numai Dumnezeu ne poate sfinţi. Numai Creatorul ne poate da o inimă nouă.

Aşadar, să ne oprim puţin asupra celor trei motive pentru păzirea Sabatului şi asupra relaţiei dintre ele. Noi păzim Sabatul pentru a recunoaşte faptul că Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi S-a odihnit în ziua a şaptea. De asemenea, păzim sabatul pentru că Dumnezeu este Cel care ne-a răscumpărat, ne-a mântuit prin Hristos. În acelaşi timp, El este Cel care ne sfinţeşte iar sfinţirea este produsă tot numai prin puterea creatoare a lui Dumnezeu (vezi Psalmii 51:10; 2 Corinteni 5:17).

Astfel, de regulă, teoriile care neagă faptul că Dumnezeu a creat lumea în şase zile diminuează importanţa harului lui Dumnezeu şi pun accent pe eforturile depuse de om pentru a deveni mai bun ca să fie mântuit. Istoria creaţiunii ne aduce aminte că suntem cu totul dependenţi de harul şi de jertfa înlocuitoare a lui Hristos.

Meditează la ideea că omul este dependent de Dumnezeu atât pentru viaţă, cât şi pentru răscumpărare (în definitiv, niciunul dintre noi nu a luat decizia de a se naşte). Cum ne poate ajuta Sabatul să înţelegem mai bine nevoia noastră absolută de harul lui Dumnezeu? Ce efect ar trebui să aibă acest lucru asupra modului în care trăim?

5. Ce adevăr crucial despre Sabat ne descoperă Domnul Isus în Marcu 2:27.28? Cum îl putem aplica noi astăzi la păzirea Sabatului?

Isus şi ucenicii Săi au trecut printr-un lan de grâu, iar ucenicii, fiindcă li se făcuse foame, au luat câteva boabe de grâu şi le-au mâncat. Pentru codul social de atunci, nu era o problemă dacă cineva smulgea spice în timp ce trecea printr-un lan de grâu. Hrana era o necesitate şi era admis ca ucenicii să-şi liniştească foamea cu ceea ce puteau găsi în drumul lor. Problema a fost de o altă natură. Conducătorii religioşi din vremea aceea considerau că regulile stabilite de ei pentru păzirea Sabatului erau mai importante decât nevoile omului. Aceasta a fost tema permanentă a controversei dintre Hristos şi farisei. În răspunsul Său, Isus le-a arătat că ordinea priorităţilor lor era greşită. Ei foloseau Sabatul drept pretext pentru prelungirea suferinţei, când, de fapt, ziua de odihnă trebuia să fie o binecuvântare pentru om.

6. Ce altă activitate a făcut Domnul Isus în Sabat, deşi ştia că lucrul acesta avea să stârnească noi controverse? Vezi Matei 12:9-13; Luca 13:10-17; Ioan 5:1-17.

În controversele legate de Sabat care au fost consemnate în Evanghelii, nu se pune nicăieri sub semnul îndoielii validitatea păzirii zilei a şaptea. Dimpotrivă, problema care se ridică este cum ar trebui păzită ziua a şaptea şi nu dacă ea urma să fie desfiinţată sau înlocuită cu o altă zi de odihnă.

Exemplul lăsat de Domnul Isus ne arată că Sabatul rămâne în continuare ziua de odihnă şi, mai mult decât atât, ne arată cum ar trebui să păzim această zi. Un alt lucru care reiese clar din exemplul Său este acela că activitatea de alinare a suferinţei umane nu constituie o călcare a Sabatului. Dimpotrivă, ca o încununare a tuturor învăţăturilor pe care ni le-a transmis prin viaţa Sa, exemplul Său ne arată că modul cel mai potrivit de a păzi ziua de odihnă este tocmai acela de a le face bine semenilor noştri.

Ce ai putea face pentru ca felul în care păzeşti tu Sabatul să reflecte mai bine principiile desprinse din exemplul Domnului Isus?

7. Citeşte 2 Petru 3:3-7. Compară descrierea pe care o face Petru batjocoritorilor din zilele din urmă cu situaţia în care se afla societatea contemporană. Ce anume neagă batjocoritorii şi de ce?

Batjocoritorii pretind că procesele din natură s-au desfăşurat fără întrerupere şi ne perturbate de-a lungul timpului, teorie, care, printre oamenii de ştiinţă, poartă numele de „uniformitarianism”. Practic, teoria aceasta neagă posibilitatea producerii de minuni. De asemenea, unii pornesc de la această premisă pentru a nega faptul că Domnul va reveni aşa cum a promis.

După cum putem remarca, Petru leagă negarea revenirii lui Hristos de negarea relatării creaţiunii (şi, totodată, de negarea relatării potopului). Negarea unuia dintre aceste adevăruri duce la negarea celorlalte adevăruri fundamentale.

8. Citeşte Apocalipsa 14:6,7. În ciuda îndoielilor şi obiecţiilor batjocoritorilor, ce mesaj va fi proclamat cu puterea lui Dumnezeu?

Batjocoritorii se înşeală. Vine judecata, iar noi suntem chemaţi să ne închinăm Celui care „a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” şi toate celelalte lucruri. Cuvintele acestea ne trimit din nou cu gândul la creaţiune şi, în special, la Exodul 20:11. Ele subliniază semnificaţia creaţiunii şi a Sabatului în timpul sfârşitului, După cum Sabatul este simbolul istoriei biblice a creaţiunii şi a răscumpărării, tot la fel respingerea raportului biblic al creaţiunii duce la respingerea Sabatului zilei a şaptea şi la aducerea la existenţă a unui substitut de origine umană. Consecinţa aşa cum este arătat în Apocalipsa 14:8-10, este adulterul spiritual şi despărţirea de Dumnezeu.

Dumnezeu îi cheamă pe oameni să I se închine Lui în calitate de Creator. În Biblie nu găsim nicăieri un alt simbol care să ne vorbească despre Creatorul nostru atât de complet ca Sabatul zilei a şaptea. Prin urmare, nu este de mirare că Sabatul, indicatorul care a îndreptat încă de la început atenţia oamenilor spre calitatea lui Dumnezeu de Creator, va deveni punctul principal al controversei din ultimele zile.

Cum reuşeşte respingerea creaţiunii în şase zile literale să diminueze importanţa Sabatului zilei a şaptea? În cazul în care convingerea ta legată de Sabat nu este suficient de solidă, vei reuşi să ţii Sabatul atunci când va veni persecuţia?

9. Citeşte Psalmul 92. Ce ni se spune aici despre modul în care ar trebui să ne bucurăm de experienţa păzirii Sabatului? Ce motive avem, potrivit acestui psalm, să ne exprimăm bucuria faţă de Domnul?

Din cuvintele sale, observăm că psalmistul Îl cunoştea pe Domnul, ştia cum este El, ştia ce făcuse El şi ce urma El să facă în viitor. Acestea sunt motivele pentru care el îşi exprimă bucuria.

Observăm, de asemenea, temele încărcate de semnificaţie care sunt abordate în această „cântare pentru ziua Sabatului”.

În primul rând, el Îi aduce lui Dumnezeu laudă şi recunoştinţă pentru bunătatea şi pentru credincioşia Sa. Mai mult, aşa cum era de aşteptat într-un astfel de psalm, el recunoaşte calitatea de Creator a lui Dumnezeu.

În al doilea rând, este abordată tema judecăţii. În Biblie, Dumnezeu îi judecă pe cei răi, dar este de partea celor fără prihană (vezi Daniel 7:20-28). Aceste două aspecte ale judecăţii sunt amintite şi aici. Deocamdată făgăduinţa aceasta nu s-a împlinit, dar judecata va veni şi Dumnezeu va face toate lucrurile noi (Apocalipsa 21:5).

Dacă e să reţinem un gând din acest psalm, atunci acela este că Sabatul, deşi un timp sfânt, este totuşi un timp de desfătare în Domnul, în care să ne bucurăm de El, de tot ce a făcut deja pentru noi şi de tot ce a promis că va mai face. Tonul general al psalmului este unul de laudă, bucurie şi fericire nu pentru realizările psalmistului, ci pentru lucrările Domnului şi pentru făgăduinţele Sale.

Ce poţi face pentru a te deprinde să îţi exprimi bucuria pentru Sabat la fel ca psalmistul? Dacă nu simţi această bucurie, care crezi să este cauza?

„Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. Nu este nicio taină în aceasta. Nu există niciun temei pentru a presupune că omul a evoluat printr-un mod lent de dezvoltare, de la formele inferioare de viaţă animală sau vegetală. O astfel de învăţătură înjoseşte marea lucrare a Creatorului, coborând-o la nivelul îngust al concepţiilor omeneşti. Oamenii sunt atât de porniţi să-L excludă pe Dumnezeu de la conducerea universului, încât au înjosit omul, jefuindu-l de demnitatea originii sale.

Dumnezeu care a aşezat lumile înstelate în înălţime şi a colorat cu o măiestrită delicateţe florile de pe câmp, care a umplut cerul şi pământul cu minunăţiile puterii Sale atunci când a sosit timpul să încoroneze glorioasa Sa lucrare, să aşeze în mijlocul ei pe cineva care să stea ca un stăpân al acestui minunat pământ, n-a dat greş în a crea o fiinţă vrednică de mâinile care i-au dat viaţă. Genealogia neamului nostru omenesc, aşa cum ne este dată prin inspiraţie, ne duce înapoi la originea sa, nu la o linie de germeni, moluşte şi patrupede în dezvoltare, ci la Marele Creator.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 45)

Întrebări pentru discuţie

1. De ce este atât de importantă relaţia dintre Sabat şi creaţiune în aceste zile finale? Cum este exprimat acest adevăr în Apocalipsa 14:6,7? Reia întrebările de meditaţie de la secţiunea de miercuri a studiului.

2. Cam în aceeaşi perioadă în care Charles Darwin a început să promoveze teoria evoluţionismului, Dumnezeu a ridicat o biserică al cărei punct fundamental de credinţă este Sabatul zilei a şaptea. De asemenea, Dumnezeu a ridicat biserica aceasta pentru a proclama cele trei solii îngereşti din Apocalipsa 14, care ne cheamă în mod specific să ne închinăm Celui care a creat cerurile şi pământul. Atunci nu este tragic, nu este o alunecare de la credinţă ca membrii acestei biserici să susţină teoria evoluţionismului?

3. În ultimii ani, ştiinţa a descoperit complexitatea uluitoare a vieţii. Darwin nu a avut pe atunci nicio informaţie despre cât de complexă este chiar şi o „simplă” celulă. În prezent se ştie că o celulă are o structură mult mai complexă decât ar fi putut el să-şi imagineze. Pe măsură ce ştiinţa descoperă complexitatea vieţii, devine din ce în ce mai evident faptul că viaţa nu ar fi putut apărea la întâmplare şi că teoria „ştiinţifică” despre originile vieţii (evoluţionismul ateist) devine tot mai puţin probabilă. Discutaţi.