Isprăvnicia și natura

„Lumea în care trăim ne-a fost oferită în dar de Dumnezeul nostru Creator, care ne iubeşte, de «Cel care a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor» (Apocalipsa 14:7). El i-a aşezat pe oameni pe această planetă, punându-i în relaţie cu El Însuşi, unul cu altul şi cu natura înconjurătoare. Din acest motiv, ca adventişti de ziua a şaptea, noi susţinem că protejarea şi susţinerea naturii este strâns legată de slujirea pe care I-o aducem lui Dumnezeu…

Întrucât sărăcia şi degradarea mediului se află într-o relaţie de interdependenţă, ne angajăm să îmbunătăţim calitatea vieţii tuturor oamenilor. Obiectivul nostru este dezvoltarea sustenabilă a resurselor de mediu şi, totodată, împlinirea nevoilor oamenilor…

„În cadrul acestui angajament, ne afirmăm calitatea de administratori ai naturii create de Dumnezeu şi convingerea că restaurarea completă va fi finalizată numai în ziua în care El va face toate lucrurile noi.” (Fragment din „Caring for Creation – A Statement on the Environment by the General Conference of Seventh-day Adventists”)

Potrivit cu Geneza 1:26, Adam a fost pus stăpân peste toate vieţuitoarele din mare, de pe pământ şi din aer. Stăpânirea cuprinde ideea de conducere sau de deţinere a puterii peste aceste vieţuitoare. Nu se spune că el ar fi primit stăpânire asupra forţelor naturii, ci doar asupra vieţuitoarelor. Şi, potrivit textului, conducerea lui era universală: Adam trebuia să fie, în principiu, conducătorul pământului.

1. Reciteşte Psalmul 8. Ce spune David despre onoarea pe care Dumnezeu le-a făcut-o oamenilor? Ce înseamnă că am fost încununaţi „cu cinste şi cu slavă”, ţinând seama de faptul că omul a fost făcut Stăpân peste pământ?

Potrivit cu Geneza 2:19, una dintre primele misiuni pe care le-a primit Adam a fost aceea de a le da nume animalelor. În vremurile biblice, numele avea o semnificaţie bogată. Numele vorbea despre identitatea persoanei care îl purta şi, adeseori, despre statutul ei. Autoritatea de a le da nume păsărilor cerului şi fiarelor câmpului era o confirmare a statutului lui Adam de conducător peste lumea animalelor.

2. Citeşte Geneza 2:15. Cum ne ajută acest verset să înţelegem principiul isprăvniciei?

Lui Adam i-a fost încredinţată sarcina de a avea grijă de grădină, de a o administra şi de a o lucra. Rădăcina ebraică smr, tradusă aici cu „a păzi”, are sensul obişnuit de „a veghea asupra” sau „a proteja”. Adam a primit Edenul în dar, ca semn al iubirii lui Dumnezeu, iar după aceea a fost făcut responsabil peste ea, fapt care vine să completeze stăpânirea asupra animalelor.

Ce impact ar trebui să aibă concepţia noastră cu privire la faptul că Dumnezeu este Creatorul şi, mai ales, înţelegerea istoriei creării lumii asupra atitudinii noastre faţă de mediu? Cum ne protejează această înţelegere de cele două atitudini extreme faţă de mediu: indiferenţa sau, dimpotrivă, apărarea lui cu fanatism?

3. Ce ni se spune în Psalmii 50:10, referitor la calitatea omului de administrator, sau ispravnic?

4. Citeşte Apocalipsa 4:11. În ce tip de raport aşează acest text concepţia existenţei unui Creator faţă de concepţia ateistă, potrivit căreia lumea nu are un Creator, ci a venit la existenţă din pură întâmplare?

Crearea animalelor nu a fost un accident sau o idee venită ulterior, ci a făcut parte din planul lui Dumnezeu. A fost voia Sa ca ele să existe. Atitudinea noastră faţă de ele ar trebui să se bazeze tocmai pe acest principiu (vezi şi Exodul 23:5,12; Proverbele 12:10; Luca 14:5).

În general, este recunoscut faptul că indiferenţa faţă de suferinţa animalelor şi cruzimea faţă de ele sunt simptome ale tulburărilor de personalitate. Aceste două atitudini sunt combătute de multe organizaţii care promovează grija fată de animale.

Însă, pe de altă parte, unele grupări au mers atât de departe, încât au declarat că, în esenţă, oamenii nu sunt mai importanţi decât animalele şi că, de aceea, oamenii nu ar trebui să beneficieze de un tratament preferenţial. Ideea aceasta este rezultatul logic al modelului evoluţionist de interpretare a originilor omului. În definitiv, dacă nu ne despart de animale decât timpul şi întâmplarea, atunci cu ce suntem noi mai speciali decât ele? Ba mai mult, un filosof a susţinut că un pui de găină şi chiar un peşte este un „individ” în mai mare măsură decât este un fetus care se formează în uter sau chiar decât un nou-născut. Poate că ideea aceasta ni se pare ridicolă, dar ea poate fi desprinsă din concepţia evoluţionist ateistă, dacă mergem pe firul logic al acestei concepţii despre originile omului.

Scriptura nu susţine astfel de idei. Spre deosebire de animale, oamenii au un statut special în planul lui Dumnezeu (vezi Geneza 3:21; Exodul 29:38; Leviticul 11:3).

Încearcă să te pui în locul unui adept al concepţiei evoluţionismului ateist şi să cântăreşti motivele pe baza cărora animalele ar trebui tratate exact la fel ca oamenii. Te ajută acest exerciţiu să înţelegi mai bine faptul că presupoziţiile determină în mod direct concluziile la care ajungem?

După cum am văzut, conceptul de isprăvnicie (în contextul preocupării faţă de planeta noastră) este legat în mod direct de recunoaşterea faptului că lumea a fost creată de Dumnezeu. Convingerile acestea vor avea o influenţă asupra convingerilor noastre despre atitudinea pe care ar trebui să o avem faţă de ceea ce a creat Dumnezeu.

În viziunea unora, natura creată de Dumnezeu trebuie exploatată, întrebuinţată, chiar devastată dacă acest lucru este necesar pentru împlinirea dorinţelor şi nevoilor noastre. Alţii, dimpotrivă, se închină unor lucruri sau fiinţe create (vezi Romani 1:25). Dar, dincolo de acestea, există concepţia biblică care ar trebui să ne ofere o perspectivă echilibrată asupra modului în care să ne raportăm la lumea creată de Domnul pentru noi.

5. Citeşte Exodul 20:8-11. Ce legătură are porunca a patra cu statutul nostru de administratori ai pământului?

„Dumnezeu a pus deoparte Sabatul zilei a şaptea ca monument veşnic care serveşte la comemorarea actului Său creator şi a actului de aducere la existenţă a lumii. Prin faptul că se odihnesc în această zi, adventiştii de ziua a şaptea reafirmă sensul special al relaţiei omului cu Creatorul şi cu ceea ce a creat EI. Respectarea Sabatului subliniază importanţa relaţiei noastre cu mediul, în ansamblu.” (Fragment din “Caring for Creation – A Statement on the Environment”)

Sabatul ne îndreaptă atenţia spre faptul că Dumnezeu a creat omul şi lumea în care noi locuim şi prin aceasta ne aduce aminte neîntrerupt că nu suntem nişte fiinţe în întregime independente, care le pot face tot ce vor altor oameni sau lumii înconjurătoare. Sabatul ar trebui să ne înveţe că noi suntem ispravnici şi că statutul acesta presupune anumite obligaţii. Şi, după cum se afirmă în porunca a patra, obligaţiile acestea se referă şi la modul în care ne purtăm cu cei aflaţi în subordinea noastră.

Gândeşte-te cum te porţi cu ceilalţi oameni, în special cu cei aflaţi în subordinea ta. Îi tratezi cu respect, cu corectitudine şi „cu har”? Sau profiţi de puterea pe care o ai asupra lor? Dacă profiţi de poziţia ta, atunci adu-ţi aminte că într-o zi va trebui să răspundem pentru toate acţiunile noastre.

După cum am văzut în studiul din trimestrul acesta, la început, lumea creată de Dumnezeu a fost bună şi chiar foarte bună. Tot ce a ieşit din mâna Creatorului, orice lucru şi orice fiinţă, era desăvârşit. Nu exista boală, durere sau moarte. Acestea au apărut abia după căderea în păcat, după intrarea păcatului în lume, concepţie diametral opusă modelului evoluţionist (în care se consideră că ele sunt numai nişte mijloace prin care au venit la existenţă lucrurile şi fiinţele). Prin urmare, numai pe acest fundal al istoriei creării lumii şi omului putem înţelege mai bine învăţătura biblică despre îngrijirea sănătăţii şi despre vindecare.

6. Ce responsabilitate avem înaintea lui Dumnezeu în ceea ce priveşte îngrijirea corpului? 1 Corinteni 6:19.20

Trupul este mijlocul prin care se manifestă ceea ce se întâmplă la nivelul creierului. Duhul Sfânt ne vorbeşte prin intermediul creierului nostru. De aceea, dacă dorim să avem comuniune cu Dumnezeu, trebuie să avem grijă de trup şi de creier. Când abuzăm de trup, ne distrugem pe noi înşine atât din punct de vedere fizic, cât şi spiritual. Potrivit acestor texte, atitudinea faţă de sănătate şi modul în care avem grijă de trupul nostru („templul lui Dumnezeu”) ţin de moralitate şi au consecinţe veşnice.

Îngrijirea sănătăţii constituie o latură importantă a relaţiei noastre cu Dumnezeu. Trebuie să admitem că unele lucruri legate de sănătate depăşesc puterea noastră de a le schimba. Cu toţii avem gene deficiente, intrăm în contact cu substanţe chimice necunoscute sau cu alţi agenţi periculoşi şi suntem expuşi riscului vătămării corporale. Dumnezeu cunoaşte toate aceste pericole. Însă, atât cât ne stă în putinţă, avem datoria de a face tot ce e mai bine pentru păstrarea sănătăţii trupului nostru, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu.

„Niciunul dintre aceia care mărturisesc a fi evlavioşi să nu privească cu indiferenţă sănătatea trupului şi să nu se înşele cu ideea că necumpătarea nu ar fi păcat şi că ea nu le va afecta spiritualitatea. Între natura fizică şi natura morală există o legătură strânsă. Standardul virtuţii este ridicat sau coborât în funcţie de obiceiurile trupului… Orice obicei care nu promovează funcţionarea sănătoasă a organismului uman duce la degradarea facultăţilor nobile superioare.” (Ellen G. White, The Review and Herald, 25 ian. 1881)

7. Cum ne ajută următorul text să descoperim principiul biblic care stă la baza concepţiei biblice despre isprăvnicie? Iacov 1:17

Când auzim cuvântul isprăvnicie ne gândim cel mai adesea la bani. Totuşi, după cum am văzut săptămâna aceasta, el nu se referă doar la bani ci şi la grija faţă de mediu şi la îngrijirea sănătăţii. Fiecare dintre aceste aspecte se întemeiază pe câteva principii ale bunei administrări creştine, principii care au ca fundament concepţia că Dumnezeu a creat lumea, aşa cum este raportat în Geneza.

Noi avem obligaţia înaintea lui Dumnezeu de a fi buni ispravnici ai darurilor Sale, pentru că El este Creatorul nostru şi pentru că tot ce avem este un dar primit de la El.

8. Ce ne spune parabola din Matei 25:14-30 despre răsplata primită de ispravnicii buni? Care este mesajul acestei parabole cu privire la principiile isprăvniciei, în general?

„Hristos le încredinţează slujitorilor «avuţia Sa» – ceva care trebuie folosit pentru El. Domul Hristos îi dă fiecărui om o lucrare de făcut. Fiecare îşi are locul lui în planul veşnic al Cerului. Fiecare trebuie să lucreze în cooperare cu Domnul Hristos pentru mântuirea oamenilor. După cum este sigur că în locaşurile cereşti a fost pregătit un loc pentru noi, tot atât de sigur este faptul că pe pământ ne-a fost desemnat un loc special în care trebuie să lucrăm pentru Dumnezeu.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 326, 327)

Ce faci cu talanţii pe care i-ai primit? Nu uita că fiecare lucru bun vine de la Tatăl luminilor. Ce decizii poţi lua acum pentru a întrebuinţa mai bine aceşti talanţi în slujba Domnului?

„Urmaşii Domnului Hristos au fost răscumpăraţi pentru a-I sluji. Domnul nostru ne învaţă că adevăratul scop al vieţii este slujirea. El Însuşi a fost un slujitor şi le cere tuturor urmaşilor Săi să respecte legea slujirii – să slujească lui Dumnezeu şi semenilor. În parabola aceasta, Domnul Hristos le-a prezentat oamenilor o concepţie de viaţă mai înaltă decât au cunoscut ei vreodată. Printr-o viaţă trăită în slujba altora, omul este adus în legătură directă cu Domnul Hristos. Legea slujirii devine elementul de legătură cu Dumnezeu şi cu semenii noştri.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 326)

Întrebări pentru discuţie

1. Unii oameni sunt de părere că valoarea vieţii nu este dată de apartenenţa la specia umană, ci de posibilitatea de a duce o viaţă plăcută. Pe baza acestei presupoziţii, ei îi pot acorda o valoare mai mare unui cimpanzeu tânăr şi sănătos decât unui om în vârstă şi bolnav. De exemplu, un scriitor australian, Peter Singer, susţine că, în anumite cazuri, oamenii nu ar trebui să aibă mai multe drepturi decât au unele animale: „Departe de a fi preocupaţi de toate formele de viaţă sau de a avea o scală a preocupării bazată imparţial pe natura vieţii puse în discuţie aici, cei care protestează împotriva avortului, dar care se hrănesc regulat cu carne de pui, porc sau vită, manifestă numai o falsă preocupare faţă de viaţa membrilor speciei noastre. Întrucât în urma oricărei analize corecte a însuşirilor relevante din punct de vedere moral, precum judecata raţională, conştiinţa de sine, cunoaşterea, autonomia, plăcerea, durerea etc., viţelul, porcul şi mult batjocoritul pui stau mult mai bine decât fetusul în orice stadiu al sarcinii – în vreme ce, dacă vom face o comparaţie între un fetus mai mic de trei luni şi un peşte, peştele ar da mai multe semne de conştiinţă.” (Peter Singer, Writings on an Ethical Life, pag. 156)