Creațiunea și moralitatea

Unul dintre subiectele preferate de discuţie ale oamenilor este cel al drepturilor omului. De la Magna Carta (1215) la Declaraţia franceză a drepturilor omului şi ale cetăţeanului (1789) şi până la diferitele declaraţii ale Naţiunilor Unite, toate promovează ideea că fiinţele umane au anumite „drepturi inalienabile”, drepturi de care nimeni nu le poate priva. Ele ne aparţin în virtutea faptului că suntem oameni (cel puţin aşa se afirmă în aceste documente).

Rămâne totuşi o întrebare: Ce înseamnă aceste drepturi? Cum putem stabili ce sunt ele? Se pot ele schimba? Dacă da, cum anume? Cum ne putem bucura de aceste drepturi?

De exemplu, în unele state, femeile nu au avut „dreptul” de a vota până în secolul al XX-lea (în unele ţări, ele încă nu au primit aceste drepturi). Cum poate un guvern să le ofere oamenilor un drept care este de la bun început un drept „inalienabil”?

Iată câteva întrebări grele. Răspunsurile la aceste întrebări sunt legate în mod inseparabil de originile omului, temă pe care o abordăm în acest studiu.

Geneza 2:7 declară că Dumnezeu l-a creat personal pe Adam şi că Adam este o fiinţă morală înzestrată cu inteligenţă, şi nu un animal. Deşi textul nu specifică acest lucru, ne putem imagina că Dumnezeu a modelat ţărâna cu mâinile Sale, dându-i forma şi dimensiunile dorite. Poate că unii dintre noi nu pot accepta ideea ca Suveranul universului să Se aplece şi să-Şi murdărească mâinile cu ţărână pentru a-l crea pe om, dar Biblia ne descoperă că El este foarte apropiat de fiinţele pe care le-a creat. în Scriptură sunt consemnate multe ocazii în care Dumnezeu interacţionează bucuros cu lumea materială. Exodul 32:15,16, Luca 4:40 şi Ioan 9:6 ar fi numai câteva exemple în acest sens. Întruparea Domnului Hristos, decizia Sa de a lua chip omenesc pentru a interacţiona zi de zi cu lumea creată, aşa cum noi interacţionăm unii cu alţii în mod obişnuit, respinge ideea că Dumnezeu nu S-ar apleca să Îşi „murdărească” mâinile pentru a-l crea pe om.

1. Citeşte Geneza 2:16.17. Ce poruncă i-a dat Dumnezeu lui Adam? Ce se subînţelege din această poruncă?

Poate că ne punem întrebarea: Ce drept avea Dumnezeu să stabilească reguli pentru Adam şi Eva? Compară această situaţie cu situaţia în care se găseşte un copil într-o familie. Părinţii îi oferă o casă şi toate cele necesare vieţii. Mai mult, ei îl iubesc şi urmăresc binele lui. Experienţa lor mai vastă şi înţelepciunea lor îl pot scuti de multe necazuri, dacă el acceptă sfaturile lor. Unii copii găsesc că e greu să accepte sfaturile părinţilor, dar, în general, este recunoscut faptul că, atâta timp cât depinde de părinţi pentru satisfacerea trebuinţelor sale, copilul este obligat să accepte regulile lor. În mod similar, noi suntem permanent dependenţi de Tatăl ceresc pentru cele necesare existenţei şi, de aceea, este numai normal să acceptăm sfaturile Sale. El este un Dumnezeu al dragostei şi putem avea încredere că ne va oferi întotdeauna lucrurile de care avem nevoie ca să ne fie bine.

Citeşte Psalmii 95:6,7 şi 100. Cum exprimă psalmistul ideea dependenţei noastre de Dumnezeu? Ce obligaţii presupune acest statut de fiinţe dependente, mai ales în ceea ce priveşte relaţia noastră cu ceilalţi oameni?

2. Citeşte Geneza 1:26-28. Ce înzestrare specială au primit oamenii spre deosebire de animale?

Ce înseamnă practic „chipul lui Dumnezeu”? Întrebarea aceasta a generat multe discuţii, iar părerile sunt împărţite. Totuşi versetele ne oferă câteva indicii. În primul rând, observăm că a fi creat după chipul lui Dumnezeu înseamnă a te asemăna cu El în anumite privinţe. Un prim aspect important în care omul se aseamănă cu Creatorul este acela al stăpânirii peste toate vieţuitoarele. După cum Dumnezeu este suveran peste toate, tot aşa omul a primit autoritatea de a stăpâni peste peşti, păsări şi animalele terestre.

De asemenea, observăm că Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul Nostru”, făcând astfel referire la pluralitatea Dumnezeirii. Apoi l-a creat pe om parte bărbătească şi parte femeiască. Chipul Său nu este pe deplin reflectat de un individ decât prin relaţie. După cum Dumnezeirea Se manifestă prin trei Persoane între care există o relaţie strânsă tot la fel „chipul Său” este exprimat prin relaţia dintre bărbat şi femeie. Capacitatea de a lega relaţii face parte din „chipul lui Dumnezeu”. Relaţiile implică în mod categoric anumite obligaţii şi responsabilităţi, aspecte care ţin de moralitate. Aşadar, aici găsim motivul pentru care moralitatea are la bază istoria creaţiunii.

3. Citeşte Geneza 9:6 şi Iacov 3:9. Ce relaţie există între ideea că omul este creat „după chipul lui Dumnezeu” şi conceptul de moralitate?

Oamenii s-au străduit mai multe milenii la rând să înţeleagă problema moralităţii. Până să intrăm în subiectul tipului adecvat de moralitate, întâlnim nenumărate aspecte problematice în însăşi ideea de moralitate De ce oamenii, spre deosebire de gândaci, purici sau maimuţe, trebuie să aibă o conştiinţă morală (capacitatea de a distinge între bine şi rău)? Cum pot fiinţele umane, create în esenţă din materie amorală (cuarci, gluoni, electroni etc.) să fie conştientizeze conceptul de morală? Răspunsul se găseşte în primele capitole ale Bibliei care ne arată că oamenii sunt fiinţe morale create „după chipul lui Dumnezeu”.

În Geneza 2:23, Adam primeşte misiunea de a-i da un nume soţiei sale, iar el o numeşte Havah, nume înrudit cu hayah, un alt cuvânt ebraic care înseamnă „a trăi” (evreii folosesc uneori urarea lehayim, „Să trăiască!”). Cuvântul ebraic Havah (Eva) poate fi tradus cu „dătătoare de viaţă”. Numele Evei arată că ea este „mama” întregii omeniri. Astfel, noi formăm o singură familie, în sensul cel mai propriu al cuvântului.

4. Citeşte Faptele 17:26. Ce ne spune Pavel despre relaţia dintre frăţietatea oamenilor şi faptul că omul a fost creat de Dumnezeu? Compară cu Matei 23:9

Noi suntem fraţi şi surori, pentru că ne tragem din Eva şi din Adam. Iar Dumnezeu este Tatăl nostru, al tuturor. Acest adevăr stă la baza noţiunii de egalitate dintre oameni. Gândeşte-te cât de diferite ar fi relaţiile dintre oameni dacă toţi ar recunoaşte acest adevăr important! Încă o dovadă despre starea noastră profundă de decădere şi modul serios în care ne-a afectat păcatul este realitatea tristă că, de multe ori, oamenii se poartă unii cu alţii mai rău decât se poartă cu animalele.

5. Citeşte Proverbele 14:31 şi 22:2. Cum ne ajută aceste texte să înţelegem relaţia dintre moralitate şi faptul că suntem creaţi de Dumnezeu?

Oamenii sunt împărţiţi pe clase în funcţie de mai mulţi factori: politic, naţional, etnic şi, desigur, economic. Factorul economic este, probabil, cel mai stabil (chiar dacă nu a atins niciodată nivelul preconizat de Marx: proletarii din toată lumea nu s-au unit niciodată cu adevărat; dimpotrivă, s-au luptat unii cu alţii pe motivul apartenenţei la naţionalităţi diferite). Se întâmplă de multe ori şi azi, ca întotdeauna de altfel, ca bogaţii şi săracii să se privească unii pe alţii cu suspiciune şi dispreţ. Aceste sentimente au dus adesea la violenţă şi chiar la război! Cauzele sărăciei şi soluţionarea ei încă ne mai pun în încurcătură (Matei 26:11), dar un lucru e cert din Cuvântul lui Dumnezeu: fie bogaţi, fie săraci, cu toţii merităm demnitatea care ne aparţine în virtutea originilor noastre.

În urmă cu mai mulţi ani, când darwinismul era la modă, unii au susţinut exploatarea celor săraci de către cei bogaţi, aducând drept argument „darwinismul social”: dacă în natură cei puternici îi exploatează pe cei slabi, atunci principiul acesta poate fi aplicat şi la economie. Ce ne spune acest exemplu despre importanţa crucială a formării unei concepţii corecte despre moralitate?

Dumnezeu ne-a creat după chipul Său, ceea ce înseamnă, printre altele, că intenţia Sa a fost aceea ca noi să ne asemănăm cu El în caracter. Altfel spus, noi trebuie să fim ca El, atât cât e omeneşte posibil (remarcă faptul că a fi ca Dumnezeu nu este acelaşi lucru cu aspiraţia de a-I lua locul, o deosebire esenţială). Ca să fim ca El, în sensul de a reflecta caracterul Său, trebuie să înţelegem corect ce înseamnă caracterul.

6. Citeşte Matei 5:44-48. Ce ne spun aceste texte despre caracterul lui Dumnezeu şi, totodată, despre modul în care ar trebui să reflectăm caracterul Său în viaţa noastră?

7. Ce se spune în Luca 10:29-37 despre caracterul lui Dumnezeu şi despre modul în care ar trebui să fie reflectat de oameni? Vezi şi Filipeni 2:1-8.

În istoria povestită de Isus, sunt înfăţişaţi doi bărbaţi care fac parte din două grupuri etnice diferite, aflate în conflict una cu cealaltă. Totuşi El arată că ei sunt fraţi. Fiecare dintre ei face parte din sfera de responsabilitate a celuilalt şi Dumnezeu a fost mulţumit atunci când unul dintre ei a lăsat deoparte diferenţele şi s-a purtat cu bunătate şi compasiune faţă de celălalt.

Ce contrast izbitor între principiile Împărăţiei lui Dumnezeu şi principiile domniei lui Satana! Dumnezeu îi cheamă pe cei puternici să aibă grijă de cei slabi, în vreme ce principiile lui Satana fac apel la eliminarea celor slabi de către cei puternici. Dumnezeu a creat o lume caracterizată de relaţii paşnice, dar Satana a distorsionat-o atât de profund, încât mulţi au ajuns să considere că supravieţuirea celor mai adaptaţi ar fi standardul normal de conduită. Dacă procesul defectuos al selecţiei naturale (în care cei puternici îi domină pe cei slabi) ar fi metoda prin care oamenii au venit la existenţă, atunci nu e normal ca noi să ne purtăm la fel? Pornind de la această concepţie, am putea deduce că noi ascultăm de Dumnezeu şi de legile naturii date de El atunci când urmărim împlinirea scopurilor proprii, profitând de cei defavorizaţi de natură!

În ce alte moduri sunt afectate conceptele noastre morale de concepţia despre originea omului?

8. Într-una dintre lecţiile anterioare, am studiat predica susţinută de Pavel înaintea bărbaţilor din Atena (Faptele 17:16-31). Urmăreşte firul argumentaţiei sale, observând nu numai de unde a pornit, ci şi unde a ajuns. De ce este atât de importantă concluzia la care a ajuns, mai ales în privinţa originilor şi a moralităţii?

Predica susţinută de Pavel înaintea bărbaţilor din Atena a pornit de la creaţiune şi a ajuns la judecată. Potrivit apostolului, Dumnezeul care a creat lumea şi tot ce este în ea a stabilit o zi în care o va judeca. Faptul că suntem însetaţi cu moralitate implică ideea de responsabilitate; fiecare dintre noi va fi tras la răspundere pentru faptele şi pentru cuvintele sale (vezi Eclesiastul 12:14 şi Matei 12:36,37).

9. Citeşte Apocalipsa 20:11-13 şi Matei 25:31-40. Ce învăţături clare din aceste versete au legătură directă cu moralitatea?

Toţi oamenii care au trăit vreodată pe această planetă se vor afla odată înaintea lui Dumnezeu pentru a fi judecaţi. Deosebirea dintre cele două grupe de oameni din parabola lui Isus este dată de comportamentul faţă de cei în nevoie. Creatorul este interesat de modul în care fiinţele pe care le-a creat se poartă unele cu altele şi în special de modul în care se poartă cu cei în nevoie. În cer nu există loc pentru principiul selecţiei naturale; el este contrar caracterului Dumnezeului păcii.

Una dintre cele mai bine conturate învăţături ale Bibliei este aceea că dreptatea, de lipsa căreia suferă atât de mult lumea noastră, va fi adusă la îndeplinire de Dumnezeu Însuşi. Mai mult decât atât, ideea de judecată presupune ideea de ordine morală: pe ce bază ar putea Dumnezeu să judece şi să pedepsească, dacă nu ar exista standardele morale?

Gândeşte-te la realitatea şi la certitudinea existenţei unei judecăţi. În acest context, cum ne ajută Evanghelia şi făgăduinţa mântuirii prin Domnul Hristos să nu ne temem de judecată?

Potrivit Scripturii, Adam a fost primul om şi a fost creat de Dumnezeu din ţărâna pământului, altfel decât celelalte vieţuitoare. Concepţia noastră despre originile moralităţii se sprijină pe concepţia despre originea lui Adam. De aceea noţiunea biblică de moralitate nu poate fi separată de perspectiva biblică asupra originilor. Recunoaşterea faptului că Adam a fost primul om, exclude posibilitatea ca vreo fosilă să dateze dintr-o perioadă anterioară existenţei lui sau a altor oameni. Atunci de unde vin aceste fosile? Există mai multe explicaţii posibile.

În primul rând, fosilele care par a avea trăsături umane pot proveni de la oameni cu o inteligenţă normală, dar cu tipare de dezvoltare diferite de tiparele de dezvoltare actuale. O a doua explicaţie poate fi că fosilele au provenit de la oameni degeneraţi ca urmare a stilului de viaţă, a acţiunii mediului sau a altor factori. A treia explicaţie este aceea că ele pot fi rezultatul încercărilor directe ale lui Satana de a distruge, în modalităţi necunoscute nouă astăzi, ceea ce a creat Dumnezeu. O altă posibilitate este aceea ca ele să nu provină de la oameni, ci de la alte fiinţe, asemănătoare ca morfologie. Fiecare preferă explicaţia lui, dar, întrucât nu dispunem de dovezi directe pentru a oferi un răspuns definitiv, este mai bine să evităm atitudinea dogmatică atunci când facem speculaţii. Concepţia despre istoria pământului (care are numeroase versiuni în lumea ştiinţifică) ne oferă un cadru de referinţă pentru interpretarea fosilelor, dar nu şi dovezi pentru interpretări. În definitiv, ele nu sunt decât nişte interpretări.

Întrebări pentru discuţie

1. La ce concluzii am putea ajunge dacă am pleca de la ideea că nu ar exista un Creator care să-i impună omului o anumită ordine morală? De unde ar proveni conceptele noastre morale? Mulţi oameni care nu cred în Dumnezeu respectă totuşi anumite standarde morale stricte. Pe ce altă bază poate un astfel de om să-şi formeze un cod moral? Care este totuşi neajunsul?

2. Ce efect are concepţia noastră despre crearea lumii şi a omului asupra opiniilor noastre despre probleme ca eutanasia, clonarea, avortul etc.?

3. Ghidul unui grup de turişti care vizitau lagărul de concentrare nazist din Dachau a vorbit în introducere despre teoria evoluţionismului lui Charles Darwin, sugerând că Dachau şi toate celelalte lagăre au fost rodul acestei teorii. Pe ce argument logic se bazează această afirmaţie? Care este neajunsul acestui argument?