Căsătoria, un dar din Eden

Gândeşte-te la binecuvântările pe care le oferă o căsnicie fericită şi o familie iubitoare! Ce privilegiaţi sunt cei care au această experienţă! Din nefericire, pentru prea mulţi oameni căsnicia înseamnă mai degrabă durere şi supărare decât bucurie şi pace. Dar ea nu a fost menită să fie aşa şi nici nu trebuie să fie aşa. Situaţia tragică a multor căsătorii este o dovada puternică despre degradarea în care s-a cufundat rasa umană din cauza păcatului.

„Dumnezeu a fost Acela care a oficiat prima căsătorie. Astfel, această instituţie Îl are ca întemeietor pe Creatorul universului. «Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea» (Evrei 13:4); ea a fost unul dintre primele daruri pe care le-a dat Dumnezeu omului şi este una dintre cele două instituţii pe care, după căderea în păcat, Adam le-a luat dincolo de poarta Paradisului. Când principiile divine sunt recunoscute şi urmate în această legătură, căsătoria este o binecuvântare; ea ocroteşte curăţia şi fericirea neamului omenesc, satisface nevoile sociale ale omului şi îi înalţă natura fizică, intelectuală şi morală.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 46)

Ce ideal minunat! Studiul din săptămâna aceasta ne îndreaptă atenţia spre câteva dintre principiile care stau la baza acestui ideal.

Dintr-un abis primordial, Dumnezeu a creat lumea noastră prin puterea cuvântului Său. Pe parcursul relatării acestui act minunat, întâlnim de mai multe ori ideea că un anumit lucru care a fost adus la existentă era bun şi, la final, Domnul declară că toate lucrurile erau „foarte bune” (Geneza 1:31). Cu toate acestea, se afirmă la un moment dat că un lucru era lo tov, adică nu era bun.

1. Ce anume nu era bun şi de ce? Care sunt implicaţiile acestei declaraţii? Geneza 2:18

Dumnezeu a evaluat tot ce făcuse şi a declarat că toate erau bune. Dar situaţia s-a schimbat când l-a creat pe Adam. La momentul acela, Adam era singur. El purta chipul lui Dumnezeu chiar dacă era singur, dar nu putea reflecta în mod complet „chipul Său”, care include relaţia dintre Persoanele Dumnezeirii. După cum ştim, Dumnezeirea este alcătuită din Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Prin urmare, Adam avea nevoie de o fiinţă ca el, cu care să lege o relaţie bazată pe dragoste şi sprijin reciproc, prin care să reflecte relaţia dintre Persoanele Dumnezeirii.

2. Citeşte Geneza 2:19-21. După ce act de creaţie trimite Dumnezeu un somn adânc peste om şi o creează pe Eva din coasta lui? Ce legătură ar putea exista între aceste două momente?

Cheia răspunsului se află, probabil, în ultima parte a versetului 20. În timp ce le punea nume animalelor, Adam a observat în mod sigur că ele erau perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, pe când el nu avea pe cineva care să fie ca el. Domnul intenţionase încă de la bun început să-i dea o soţie, dar a dorit mai întâi să-i trezească această nevoie, să-l ajute să devină conştient că îi lipsea ceva, pentru ca apoi să aprecieze mai mult darul Său.

Meditează la contrastul dintre declaraţia că toate celelalte lucruri erau bune şi declaraţia că singurătatea lui Adam nu era bună. Ce ne spune acest lucru despre valoarea relaţiilor? Ce poţi face pentru a consolida relaţiile cu oamenii din jurul tău?

Geneza 2:20 spune că Adam a pus nume animalelor şi astfel ne ajută să înţelegem marea deosebire dintre om şi toate celelalte vieţuitoare. Niciun animal nu se putea compara cu Adam. Nici măcar în familia maimuţelor nu s-a găsit o făptură asemănătoare cu el, pentru că Adam nu era ca maimuţa. Este important să ţinem minte ideea aceasta, pentru că atât de mulţi oameni promovează ideea că fiinţa umană nu este decât o maimuţă evoluată. Noi nu suntem maimuţe! O maimuţă nu ar fi avut cum să fie potrivită ca tovarăşă de viaţă pentru Adam tot aşa cum nu ar avea cum să fie nici pentru noi!

3. Ce metodă a folosit Dumnezeu pentru a o crea pe tovarăşa de viaţă a lui Adam? Ce semnificaţie are acest lucru? Geneza 2:21.22

Dumnezeu a modelat cu mâinile Sale trupul lui Adam din ţărâna pământului şi a procedat la fel şi cu trupul Evei, folosind o coastă de-a lui Adam. El nu a avut neapărat nevoie de coasta lui Adam pentru a o crea pe Eva, ci ar fi putut să o creeze la fel cum l-a creat pe Adam, ba mai mult, ar fi putut rosti un cuvânt pentru a o aduce la existenţă.

Totuşi El a urmărit ceva atunci când a creat-o din coasta lui Adam. Dacă Adam şi Eva ar fi fost creaţi complet separat, faptul acesta ar fi însemnat că ei erau, prin natura lor, două persoane complet independente. Însă faptul că aveau în comun o parte a corpului ne spune că ei trebuiau să fie uniţi şi să formeze un singur trup.

După ce a fost creată, Eva a fost adusă la Adam pentru a-i fi „un ajutor potrivit” (vers. 18). Ea a fost făcută din Adam (vers. 22) şi i-a fost dăruită lui Adam (vers. 22). Metoda prin care a fost creată Eva ne arată clar că Dumnezeu putea să-i ofere lui Adam oricând o tovarăşă de viaţă. Lucrul acesta avea să devină important mai târziu, când Adam a trebuit să aleagă între a i se alătura Evei mâncând din fruct sau a avea încredere că Domnul va rezolva situaţia. Adam avea nenumărate motive să creadă că Dumnezeu îi va purta de grijă şi, de aceea, păcatul lui este cu atât mai grav.

4. Cum a reacţionat Adam când a văzut-o pe Eva? Geneza 2:23

Adam a fost atât de încântat când a văzut-o pe Eva, încât a compus o poezie. În acest verset este prima poezie din Biblie. Ea reflectă respectul lui Adam faţă de soţia lui şi intimitatea relaţiei lor. Ea trebuia să fie egală lui, un alt dar al lui Dumnezeu care avea să fie distrus prin căderea în păcat.

Scriitorul William Faulkner a numit odată căsătoria un „eşec” şi a notat că „singura cale de a avea linişte este… să o păstrezi pe prima şi să stai cât poţi mai departe de ea, cu speranţa că vei trăi mai mult decât ea.” Ce tristă reflectare a situaţiei în care se găsesc multe căsnicii!

5. Citeşte Marcu 10:7-9. Ce versete citează Domnul Isus în acest pasaj? Ce caracteristici ale căsătoriei fericite putem desprinde din cuvintele Sale?

Beneficiile despărţirii de părinţi pentru a întemeia o nouă familie sunt atât de bine cunoscute, încât aproape că nici nu mai e necesar să fie amintite. Problemele cu rudele constituie una dintre cauzele principale ale disensiunilor dintre soţi. De aceea un prim pas necesar pentru întemeierea unei familii fericite este respectarea independenţei noului cuplu, prin asigurarea unei locuinţe separate de cea a părinţilor, dacă lucrul acesta e posibil. Dar, chiar dacă lucrul acesta nu e posibil, autonomia şi intimitatea noului cuplu trebuie să fie respectate.

Unitatea este o altă caracteristică a căsniciei fericite. Pentru a fi uniţi nu înseamnă că partenerii nu au voie să-şi mai întrebuinţeze creierul în mod individual; dimpotrivă, ei trebuie să urmărească amândoi acelaşi scop: de a face tot ce e mai bine unul pentru altul şi pentru căsnicia lor.

În acelaşi timp, Domnul Isus a subliniat caracterul durabil al căsătoriei. Căsnicia nu este o relaţie temporară, căreia să-i punem capăt când nu ne mai convine. Este un angajament pe viaţă. Cei care nu sunt pregătiţi să intre într-un astfel de angajament ar trebi să amâne luarea deciziei de a se căsători până când vor fi pregătiţi.

6. Ce principii ale căsniciei fericite sunt prezentate în Efeseni 5:22-25?

Soţul are privilegiul de a se dărui pe sine soţiei sale printr-o slujire din iubire, la fel cum Hristos S-a dăruit bisericii. La rândul ei, soţia trebuie să-şi respecte soţul şi să coopereze pentru atingerea ţelurilor lor comune. Avem aici soluţia la discordia adusă de păcat în relaţia de căsătorie. Dragostea care se sacrifică pe sine va fi întâmpinată cu respect, dragoste şi urmărirea fericirii reciproce. Familiile noastre pot fi o pregustare a cerului.

Una dintre cele mai frumoase ilustrări ale dragostei lui Dumnezeu faţă de om este relaţia dintre soţ şi soţie. Ea este un dar minunat de la El. Totuşi, aşa cum se întâmplă cu toate darurile, nici acesta nu vine necondiţionat, adică nu este un dar cu care putem face ce ne place. Dumnezeu a stabilit anumite clauze clare: relaţia intimă poate exista între soţ şi soţia lui, între un bărbat şi o femeie şi numai în cadrul căsătoriei. Orice depăşeşte aceste limite înseamnă păcat.

7. Citeşte Matei 5:27-30. Observă cât de serios vorbeşte Domnul Isus despre subiectele abordate aici. În definitiv, care este riscul?

Oricât de mult ne-ar plăcea să punem accent (şi e corect să procedăm aşa) pe harul şi pe iertarea oferite de Isus păcătoşilor, nu putem ignora standardele înalte de moralitate pe care El le-a respectat în viaţa Sa şi despre care a predicat. Isus nu ar fi putut întrebuinţa aici un limbaj mai tranşant prin care să avertizeze împotriva imoralităţii. Să-ţi scoţi ochiul? Să-ţi tai braţul? Dacă trebuie să faci lucrurile acestea pentru a rămâne cast, atunci merită să le faci; altminteri, rişti să pierzi viaţa veşnică.

„Dacă toţi cei care susţin că păzesc Legea lui Dumnezeu n-ar săvârşi nelegiuirea, sufletul meu s-ar simţi liber; însă nu aşa stau lucrurile. Chiar şi unii dintre cei care susţin că ţin toate poruncile lui Dumnezeu se fac vinovaţi de păcatul adulterului. Ce aş putea spune ca să le trezesc simţurile amorţite? Principiul moral, respectat cu stricteţe, devine unica siguranţă a sufletului.” (Sfaturi pentru sănătate, pag. 621, 622)

Deşi avertizarea Domnului Isus din acest pasaj este foarte tranşantă, nu trebuie să uităm istoria femeii prinse în adulter (Ioan 8:1-11). Cum putem păstra echilibrul dintre susţinerea standardelor despre care a vorbit Isus în Matei 5 şi manifestarea harului şi a compasiunii faţă de cei care cad în păcat, aşa cum le-a manifestat El în acea ocazie?

Cercetătorii Bibliei ştiu foarte bine că, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, căsătoria apare ca un simbol al relaţiei dintre Dumnezeu şi poporul legământului Său. Astfel, Biblia întrebuinţează de nenumărate ori imaginea femeii necredincioase drept simbol al apostaziei şi al decăderii atât de răspândite în Israelul din vechime. Un exemplu găsim în Exodul, unde Domnul le spune israeliţilor să nu intre în niciun fel de relaţii apropiate cu păgânii din jurul lor, întrucât aceştia, fiind foarte perverşi, îi puteau duce în rătăcire.

8. Citeşte Exodul 34:15,16. Ce imagine foloseşte Domnul în această avertizare? Cum o putem înţelege, dat fiind că se considera că poporul lui Dumnezeu era „căsătorit” cu EI? Vezi şi Ieremia 3:14.

În acelaşi timp, imaginea bisericii, ca mireasă a lui Hristos, ne îndreaptă atenţia spre unitatea dintre credincioşi şi Hristos, în special atunci când ea este înţeleasă în contextul idealului biblic pentru căsătorie: un bărbat şi o femeie uniţi printr-o relaţie caracterizată de iubire şi sacrificiu de sine.

9. Ce învăţături găsim în Efeseni 5:28-32 şi Apocalipsa 19:5-9?

În aceste pasaje, relaţia dintre parteneri în cadrul căsătoriei ideale este comparată cu relaţia dintre Dumnezeu şi poporul Său. Dumnezeu îi invită pe copiii Săi să I se alăture într-o relaţie strânsă. Aveam aici o uimitoare ilustrare a preocupării Sale faţă de poporul Său şi a dorinţei Sale de a ne aduce în părtăşie cu El.

Ce decizii poţi lua pentru a te apropia mai mult de Domnul şi de idealul reprezentat prin conceptul biblic de căsătorie? De ce decizia aceasta îţi aparţine în totalitate?

Înţelegerea adecvată a moralităţii, şi în special a moralităţii sexuale, este în mod vădit legată de înţelegerea adecvată a originilor noastre. Spre exemplu: filosofia evoluţionistă nu oferă o bază obiectivă pentru legătura dintre relaţia sexuală şi moralitate. Există multe tipuri de „sisteme de împerechere” ale animalelor. Unele specii sunt poligame şi multe sunt mixte. Numai câteva specii sunt în principal monogame, dar studiile genetice au arătat că multe specii care par a fi monogame nu sunt în realitate aşa. În cazul multor specii, femela dă naştere mai multor pui, dar nu toţi au acelaşi tată. Dacă nu ar exista standardul de moralitate obiectiv oferit de Creator, nu am avea nicio bază pentru a evalua comportamentul sexual al cuiva ca fiind bun sau rău din punct de vedere moral. Presiunile care se fac în prezent pentru aprobarea relaţiilor homosexuale sunt un exemplu în acest sens. Numai în lumina raportului biblic al creării omului putem înţelege în mod corect căsătoria.

„Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, legătura căsătoriei este folosită pentru a reprezenta unirea sfântă şi iubitoare dintre Hristos şi poporul Său. Pentru Isus, bucuria sărbătorii de nuntă vorbea despre desfătarea ce va domni în ziua când El Îşi va aduce mireasa în casa Tatălui şi când cei răscumpăraţi şi Răscumpărătorul vor sta la masa de la nunta Mielului.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 151)

Întrebări pentru discuţie

1. Darwinismul neagă raportul biblic despre crearea lumii şi a omului şi tot ce are legătură cu ea. Ce reguli pentru comportamentul sexual oferă darwinismul? Cum sunt aceste reguli în raport cu idealul biblic?

2. Dă câteva exemple biblice de căsătorii şi familii fericite. Dă şi câteva exemple de căsătorii şi familii nefericite. Ce putem învăţa de la ambele tipuri de exemple?

3. Reciteşte descrierea soţiei virtuoase din Proverbele 31:10-31. Cum crezi că ar trebui să fie soţul acestei femei din punctul de vedere al caracterului?

4. Cum ar putea deveni biserica ta un loc în care să fie recunoscute şi consolidate idealurile căsătoriei? Ce poate face biserica ta în mod practic pentru a fi un astfel de loc?